807 matches
-
al bucureșteanului gălăgios și atoateștiutor, surprins în cele mai variate ipostaze. O tentativă de a crea tipuri contemporane reprezentative conțin și „istorioarele cinematografice” de atmosferă caragialescă, avându-l drept erou pe Matache Pisălog, mahalagiu de un grobianism inocent, refugiat la berărie pentru a scăpa de teroarea consoartei. Inventivitatea jovială caracterizează majoritatea prozelor scurte, mai cu seamă pe cele care aduc în scenă animale cu tabieturi și comportamente omenești: caii de birjă hotărăsc să intre în grevă, sprijinindu-se pe autoritatea Societății
RANETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
și știință”, „Munca”, „Munca științifică și literară”, la publicațiile muncitorești îndeosebi, P.-P. fiind atras în această vreme către mișcarea socialistă. Dar tribulațiile vieții de slujbaș îi zdruncinaseră sănătatea. Nu rezistă decât câteva săptămâni în postul de casier la o berărie ținută de I. L. Caragiale. Bolnav, se retrage la Brăila, să se îngrijească. Găsește încă resurse de a răspunde cu entuziasm chemării revistei „Lumea nouă”, care îi oferă o funcție de redactor. Se prăpădește în urma unei banale infecții. În 1948 a fost
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
un ftizic sărut. Și ninge Și ninge în orașul mare E noaptea plină de orgii, Iar prin saloane aurii S-aud orchestre, și fanfare. Femei nocturne, singurele La colț de stradă se ațin, Desfrâu de bere și de vin Prin berării, și cafenele. De orbitoare galantare De diamant, și de rubin... Și de averi orașu-i plin, Și ninge în orașul mare!... Plumb de iarnă Și iar... aceeași oră de dimineață... Pe toate mocnind același secret; Un frig violet, și fața e
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
cinema, sus, la balcon. Când prindea câte un „borțos“, îl ducea să-l trateze în cameră, la hotel. Nu apărea atunci chiar și două zile la rând în Bulevard... 3tc "3" Traversez. Urc cu inimă fremătândă cele trei trepte ale berăriei. În ușă mă opresc să-mi savurez victoria. Stomacul, KO, pare învins. Damfurile localului, atât de îmbietoare: acreala berii răsuflate, jegul pardoselii nespălate, râncezeala micilor, fumăraia de Carpați și Mărășești, amestecate, revărsate, ca dintr-un șip atunci desfăcut, cu sudoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acele momente, ei se percepeau cu aceeași intensitate cu care și-ar fi sorbit din priviri chipurile. Un simț inexistent, transmițându-și intensitatea dorinței din unul în altul, făcând corpul să vibreze de aceleași profunde plăceri. Încă șovăiam, în ușa berăriei, dacă să mă duc sau nu spre ei. Curiozitatea cu care îi urmăream odinioară descopeream acum că e simplă greață. — Șefu’, n-am volumul din treijdoi. S-a pierdut. Rămân în ușa berăriei și mă răsucesc spre Tiberiu. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceleași profunde plăceri. Încă șovăiam, în ușa berăriei, dacă să mă duc sau nu spre ei. Curiozitatea cu care îi urmăream odinioară descopeream acum că e simplă greață. — Șefu’, n-am volumul din treijdoi. S-a pierdut. Rămân în ușa berăriei și mă răsucesc spre Tiberiu. Mi-a adus colecțiile de ziare. Îi fac loc să le așeze pe masă. Mai privesc o dată spre cei doi orbi de la masa mea. Mă mai văd și pe mine în ușă, ezitând dacă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru totdeauna în mine acea imagine. Oftez știind că nu-mi va folosi la nimic și revin la masa mea de lectură. — Șefu’, se-apleacă Tiberiu. Nu mai merg la „Turist“. Au stricat berea. Consum acu’ la „Tic-Tac“. Undeva, în fundul berăriei, la „Gambrinus“, va fi altă masă a mea. Privesc acum într-acolo, nu știu că peste ani mă voi oploși în zona aceea, lângă soba înaltă, aproape de draperiile celor două ușițe ducând spre toalete. Îmi va fi frig, peste ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acest aer rece care te învăluie stăruitor, zi de zi, clipă de clipă, în tot mersul vieții tale, de la o vreme este unul dintre semnele sigure ale bătrâneții, ale Morții care îți trimite mesaje. Nu știu acum, stând în ușa berăriei, despre aceste semne. Nu voi ști nici mai târziu, peste zece, douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în ceea ce am văzut cu ochii larg deschiși. Tainele de dincolo de privire mi-au fost și îmi sunt indiferente. Nu mă fascinează absconsul. Nu am humor suficient pentru a fi tragic. Zâmbesc acum, privindu-mă cum aștept încă în ușa berăriei, nehotărât dacă să intru sau nu. Neștiutor al împăunării de peste douăzeci de ani, cu credința că scrisul meu la gazetă ar fi putut însemna altceva decât nimic. Stau doar și șovăi în ușa berăriei, neștiutor de șutul în fund pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mă cum aștept încă în ușa berăriei, nehotărât dacă să intru sau nu. Neștiutor al împăunării de peste douăzeci de ani, cu credința că scrisul meu la gazetă ar fi putut însemna altceva decât nimic. Stau doar și șovăi în ușa berăriei, neștiutor de șutul în fund pe care îl voi lua, peste ani, de la mult iubita mea gazetă. Pur și simplu a apărut într-o zi, fără contribuția mea, pe care o credeam esențială până în acea zi. Țineam gazeta în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în mână și nu-mi venea să cred: cum a putut să apară fără articolașul meu? Nedumerire dureroasă, cu atât mai grea cu cât nu știam ce voi face în acea clipă. Normal, dacă apărea articolașul, urma să intru în berărie, să mă duc la masa mea, să comand berea, să răsfoiesc ziarul și, ca din întâmplare, să-mi cadă ochii pe articolașul meu. Să-mi admir semnătura, să remarc inteligenta machetare, cu poza mea lăfăindu-se în centrul paginii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
renunț tocmai eu, acum, când lupta pentru noua dimensiune a trăirii românești de-abia începuse... Răsuceam neliniștit gazeta. Nu-mi venea să cred că nu apăruse articolașul. Poate se strecurase un exemplar greșit în teancul nimerit la vânzătorul din colțul berăriei. Am cerut un alt exemplar. Apoi un altul. Încă unul. Erau la fel. Le priveam și simțeam cum mă prăbușesc în aceeași neînțelegere cu care, în urmă cu mulți ani, îmi priveam mâinile în fața ușii garsonierei mele, constatând că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă voi trezi, să mă duc la colț, să iau noul număr, chiar atunci apărut, cu cerneala încă jilavă năclăindu-mi degetele, atât de otrăvitul ei duh strecurându-se încă o dată în mine, să-mi văd articolașul, să intru în berărie și să mă las pătruns de importanța scrisului meu în noua viață. Și acum? Am intrat totuși în berărie, nedumerit, cu automatismul unui ritual golit dintr-odată de vreo semnificație. În drum spre masa mea îl zăresc pe dom’ Caraman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
năclăindu-mi degetele, atât de otrăvitul ei duh strecurându-se încă o dată în mine, să-mi văd articolașul, să intru în berărie și să mă las pătruns de importanța scrisului meu în noua viață. Și acum? Am intrat totuși în berărie, nedumerit, cu automatismul unui ritual golit dintr-odată de vreo semnificație. În drum spre masa mea îl zăresc pe dom’ Caraman, șeful secției de la gazetă. Lui îi dădeam articolașele spre publicare. E cu două damicele. Pe una o cunosc, donșoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când spre lumea din crâșmă, când în spatele meu. Îmi dă ghes gândul să renunț la bere. Oricum, ieșisem învingător în lupta cu stomacul. Poate ar trebui să mă întorc iarăși pe Bulevard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la „Gambrinus“, nehotărât dacă să intru, să mă așez la masa mea cu cei doi orbi. Masă la care am stat și până atunci de nenumărate ori și voi mai sta încă de alte nenumărate ori, în toți anii până când berăria se va închide. Acum, în dimineața când scriu, „Gambrinus“-ul e o bubă a orașului, o ciozvârtă de ziduri murdare, cu afișe zdrențuite, puțind a cloacă. Vechiul damf al crâșmei s-a preschimbat în duhoare de mucigaiuri, de urină, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Brezoianu, a schimbării luminilor de la intersecție, absent, cufundat în acea uitare de sine interioară pe care numai un suflet profund meditativ o poate avea în fața nimicniciilor acestei lumi. În unele dimineți vine și se ghemuiește lângă el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu o manta veche, soldățească. Bastonul lui alb, agățat de grilajul ușii, pare un ciudat semn de atenționare, de avertisment sau, de ce nu, de îndemn spre a pătrunde într-un ținut îmbibat de amintiri, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poezia nostalgiilor aș putea-o revărsa acum, evocând acei ani mulți și de demult. Am timp, oprit în ușa de la „Gambrinus“, dar n-am chef. Îmi pare că sunt, scriind, asemeni acestui bătrân, tolănit într-o rână pe treptele fostei berării și privind absent spre un niciunde. Niciundele meu aici se află, pe Bulevard. Aici este gândul meu că aș fi putut scrie despre aceste personaje bizare pe care le-am tot urmărit de-a lungul anilor. Urmărirea a început încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aveam chef atunci să scriu despre ei, nici acum nu simt vreo atracție. Îi văd doar, știu că sunt și ei răspândiți pe Bulevard, un popor de năluci, o cohortă de siluete încremenite, așa cum, țintuit locului, încă stau în ușa berăriei, ezitând să intru. Și dacă intru, ce se întâmplă? Dar dacă nu intru? Ar trebui, probabil, să știu. Măcar atâta putere scriitoricească să am. N-o am, din păcate. 7tc "7" Scriu, de la o vreme, din ce în ce mai mult la Bibliotecă. Nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
disperate. Îi vorbesc știind că eu încă stau în ușa „Gambrinus“-ului, ezitând dacă să intru și să mă apropii de masa mea, la care cei doi orbi continuă să-și lingă, rând pe rând, urechile. Stau buimac în ușa berăriei, luptându-mă încă, detașat, dezinvolt, știind totuși că biruința este de partea mea. Stomacul se mai crispează încă, mai mult dintr-o inerție a încrâncenării de a mă deranja, de a mă scoate din sărite, știind și el, totuși, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
învinge. Gândul că după o halbă, două sau chiar trei voi ieși iar în Bulevard, voi intra în unul din gangurile dintre cinematografe și voi găsi obiectele pierdute mă face să fiu generos cu orbii aceia. Încă stau în ușa berăriei, nu mă grăbesc să trimit ospătarul să-i ridice, să-i trimită la altă masă. „Eu le-am stins cu alcool“, îi spun Nelei, înainte de a-i povesti despre cartea la care lucrez. „Am băut atâta votcă, încât am exterminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bulevard, în câteva rânduri, eu am hotărât dacă îmi schimb sau nu viața. Am avut, pe Bulevard, de câteva ori sentimentul că am ales, că am optat, că am hotărât pentru mine, așa cum acum, scriind, cred că hotărăsc, în ușa berăriei, dacă să intru sau nu. 12tc "12" Dimineață pierdută în gol. Ritualul dimineților de sâmbătă de la Bibliotecă, iarăși bruiat de electricitate. S-a întrerupt curentul. Bucurie generală în sălile goale, umbrite. Nu se lucrează. Marea bucurie românească a statului degeaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să scap de el. „O iau încolo“, i-am spus, arătând din cap spre „Gambrinus“. Era închis, desigur. Așteptam să se schimbe semaforul. Ca într-o fulgerare a clipelor, m-am văzut în dimineața aceea de demult, ezitând pe treptele berăriei dacă să intru sau nu, să mă duc spre masa mea, cu cei doi orbi, adulmecându-se într-o tandrețe bețivană. Și acum, când scriu, încă sunt rămas pe acele trepte. Nu știu dacă voi intra. Nu știu ce am de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, șovăind între intenția de a intra și a mă așeza la masa mea, cu cei doi orbi, sau de a mă întoarce în freamătul Bulevardului, încercând să găsesc afurisitul acela de oficiu al I.T.B-ului cu obiectele pierdute prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
undeva pe la Cotul Donului. Reface drumul cu aproape același freamăt sufletesc cu care, odinioară, calul se întorsese acasă. După atâția ani de atunci, în dimineața aceasta de sfârșit de an, privind spre mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, nu mai pot rechema amintirea acelei povestiri. Nu știu ce m-a tulburat atunci, încât să-mi vină să mă sinucid acolo, în ușa crâșmei, cutremurat de gândul, prăvălit dintr-odată în mine, că pierdusem cea mai frumoasă povestire din literatura română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]