444 matches
-
de vorbărie și sex disperat. Wakefield este doar un munte tremurînd de osteneală cînd trage În parcarea de camioane, nouă și strălucitoare și Îmbucă un burrito pregătit la microunde și o ciocolată Snickers, pe care le spală În jos pe beregată cu o cană mare de cafea. Se consultă cu adolescenta din spatele casei de marcat, care habar nu are unde este vechea autostradă, dar un camionagiu mexican Îi arată calea cea bună. Îl Îndreaptă către Sirena Motel, la intersecția a două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că e chiar atît de rea. Doamne, ar putea fi mult mai rău. Nu Încearcă decît să fie o soacră și o bunică bună. Te-ai lăsat antrenată de ura pe care i-o porți și-acum Îi sari la beregată din orice fleac pe care-l spune. — Mulțumesc pentru sprijin, mormăi eu, Într-un mod care pînă și mie mi se pare incredibil de pueril. — Ellie, știi că ai tot sprijinul meu, dar trebuie să privești lucrurile mai În profunzime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mici de trestie, a spus Garibaldo. Nimeni nu înțelesese nimic. Medicul cel tânăr care încercase să se ascundă a găsit curajul să iasă‑n față și să spună: - Sunt folosite de câțiva medici egipteni, ca să asigure respirația prin gât atunci când beregata se blochează. Folosirea lor nu e deloc ușoară și e periculoasă. În fine, decanul medicilor s-a pronunțat: - Dacă facem o incizie a gâtului, fiicele tale ar putea să facă o hemoragie și să moară. Heraclion l-a luat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
brusc în hohotul de râs al glolelor. Lanțurile au sărit deodată. Era din nou Zogru, încrezător în sine și gata să iasă din pivniță. Primul lui gând a fost să-l caute pe Ioniță și să-l strângă ușurel de beregată, apoi să-i smulgă limba și să i-o fâlfâie prin dreptul ochilor bulbucați. Dar n-a făcut așa. A ieșit omenește pe ușa pivniței, punând-o cu grijă alături de toc, apoi a urcat treptele spre grădină. Era noapte luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
buni, între care unul, Gheorghe al Mariei lui Ioniță, se dovedise meșter în mânuirea cuțitului. Pleca noaptea și ridica în numele domniei pe oricine ar fi fost, îl ducea pe sus într-o mănăstire, chiar la Snagov, uneori, și îi tăia beregata. I se spunea Măcelaru. Pe vremea lui Grigore Ghica, făcuse avere bună nu doar din recompensele domnești, ci și din jafurile ușoare de la casele condamnaților, pe care el îi considera mai mult niște clienți. Îi plăcea slujba lui și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
niciodată nu s-a bucurat de moartea oamenilor, nici măcar după ce a văzut murind câteva sute; chiar și atunci, când credea că s-a tăbăcit, ucigând în stânga și în dreapta, mai simțea durerea ca o pânză întinsă din capul pieptului și până-n beregată, deși de nimeni nu i-a părut mai rău ca de Pampu. Ba poate că a mai fost cineva, o femeie pe care a lăsat-o să cadă pe o stradă din Stambul, cu fruntea-n poarta unei case păgâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
n-o cunoscuse decât o singură dată în viață, când l-a întâlnit pe Achile Vintilescu. Dar atunci, în 1670, nu știa ce este groaza, iar sentimentele lui Stroe l-au impresionat și i-au intrat ca un par în beregată. Așa s-a hotărât să-l ajute. Dar deja era închis în trapezăria mănăstirii, unde erau de obicei torturați și uciși condamnații. Îi era frică lui Stroe și milă lui Zogru, iar frica lui Stroe l-a făcut pe Zogru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a rămas nemișcat. Apoi a văzut că imaginea nu dispare. I se părea că o față, fața lui Pampu, ieșise din neant deasupra patului său. Pentru că apariția îl privea drept în ochi, i-a trecut o haită de câini prin beregată, însă imediat și-a zis că trebuie să fie un semn de la Elvira, și a-nceput să zâmbească. Zogru, îngrozit de presimțirea că Achile vrea să intre în dormitor, a plutit încet spre tavan și s-a lipit de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Îi lăsase dungi pe un obraz. Avu o pornire de tandrețe și, cu o undă de frivolitate, sări pe pat lîngă el, ciufulindu-l. - Într-o altă viață, poate că am fost mus pe Mary Morgan și am sfîrșit cu beregata tăiată de jefuitori... Lucas rămînea Însă preocupat, simptomele astea erau prea grave ca să nu fie luate În serios, era bine să meargă să consulte un psiholog, cineva care s-o poată ajuta să explice viziunile acelea recurente, hipnoza putea, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acolo, În cameră, În ciuda ușii Încuiate cu cheia. Silueta lui Ryan. Glasul și ochii de un albastru spălăcit ai lui Erwan. PM se gîrbovi sub privirea aceea. Preț de o clipă, chiar crezu În fantome. Apoi mîna Îl apucă de beregată. O mînă cum nu se poate mai reală. PM vru să se zbată, dar se afla cu totul la cheremul celuilalt. Cu traheea comprimată, cu ochii ieșiți din orbite, Îngăimă că Gwen fusese cea care Îi trăsese după ea. „Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se răsucea la picioarele lui, Întinzînd brațele. Bărbatul, imens, scoase cu un gest brusc de la șold o lamă care sclipi În beznă. Se aplecă, o Înșfăcă pe tînăra femeie de plete și, cu o mișcare precisă și fermă, Îi tăie beregata, făcînd să țîșnească un val de sînge. - SÎnge, sînge peste tot! A făcut asta cu cuțitul, Arthus a făcut asta... - Liniștește-te, Pierric, sînt aici, cu tine, destinde-te, furtuna a trecut, nu mai plouă, se face ziuă, ți-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
O trase rapid pe Marie după el. VÎrît Într-o husă deschisă, corpul lui Arthus de Kersaint zăcea pe chei, unde Îl puseseră pescarii. Sinistră captură: aceștia urcaseră la suprafață cadavrul agățat de un năvod. Detaliu la fel de sinistru, bătrînul avea beregata tăiată de la o ureche la cealaltă. La fel ca necunoscuta din Molène. PM, adus Înapoi de brigada maritimă, fusese supus la un nou interogatoriu, Însă de data asta cărțile erau cu totul altfel distribuite: totul, absolut totul Îl Învinovățea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
clipa aceea, de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige dar răsuflarea și sângele i se amestecau Într-o spumă negricioasă. - Buze, mai strigă o dată cel de lângă mine. Dacă tot e să mor, barem să Împart și eu niște lovituri, mi-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
glas urât de afară. Ăștia s-au trezit cu toții! Am Încercat să-mi dau vrăjmașul peste cap, numai că nenorocitul era mult prea greu și mă prinsese de gât. Încerca să mă salte de jos, dar l-am mușcat de beregată cu toată puterea. - Îl omor, răcni maldărul ăla de carne care mă strivea În brațe. - Nu-l omorî! Scept Îl vrea viu, strigă cel de afară și, În clipa aceea, În casă se năpustiră alți vânători din neamul coarnelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
gros. Of, of, eram un mare ucigaș, așa că mi-am repezit genunchiul În vintrele lui pe cât am putut de repede, după care l-am văzut cum cască ochii, Înțepenind. Strânsoarea lui se slăbi și atunci, mi-am Înfipt dinții În beregata lui, mușcând precum pisicile cele mari pe care le zărisem pe tărâmul Dogonilor. Mușcam și-mi răsuceam capul dintr-o parte În alta, smulgând bucăți din carne, fărâmând oase și spintecându-i vinele și tendoanele. Când m-am sculat de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fărâmând oase și spintecându-i vinele și tendoanele. Când m-am sculat de sub el, nu mi-am mai găsit sulița. Omul acela frumos pe care avea să-l ia Umbra se târa pe coate, ținându-se cu amândouă mâinile de beregată, iar printre degete i se scurgeau pârâuri groase de sânge. M-am repezit și i-am săltat de jos toporul pe care Îl scăpase, dar am auzit tropot de pași grăbiți și m-am răsucit, la timp ca să văd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la pământ. - Enkim! am strigat, recunoscându-mi prietenul care se târa grăbit Îndărăt, proptindu-se În călcâie și În coate. Sulița lui Scept Îi trecu dintr-o parte În alta a gâtului, aproape descăpățânându-l. Șiroaie de sânge Îi țâșniră din beregată. - Enkiiiim! Frate Enkiiiiiiiim! M-am repezit spre Scept, fără să mai privesc la trupul ce găzduise vorba lui Enkim. M-am Împiedicat În măruntaiele vrăjmașului cu ochi pieziși, răspândite pe jos, și am căzut cât eram de lung. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mi luă amândouă picioarele de sub mine. Ca doi bulumaci, ne-am prăvălit la pământ și Scept ajunse deasupra. N-aveam ce să mai facem, nici el cu sulița, nici eu cu bâta, așa că ne-am grăbit să ne apucăm de beregate. Ne-am rostogolit. El Îmi mai trase o lovitură de genunchi, căutând vintrea, dar reușii să strâng coapsele. Atunci, l-am mușcat de gât, cu putere, numai că Scept ăsta era tare puternic și, uitând parcă de durere, se smulse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de genunchi, căutând vintrea, dar reușii să strâng coapsele. Atunci, l-am mușcat de gât, cu putere, numai că Scept ăsta era tare puternic și, uitând parcă de durere, se smulse dintre dinții mei. Sângele prinse a-i curge din beregată, Împroșcându-mi fața, dar blestematul reușise să-mi treacă un braț pe după gât, În timp ce cu celălalt mă apăsa pe bărbie, gata-gata să-mi dezghioace căpățâna. Știam eu o dibăcie care mă scosese de multe ori din Încurcătură, Încă din copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încât nu mai făcu nimic când m-am urcat călare pe el - atunci am dat peste o piatră de mână ascuțită și mi s-a părut că lucrurile se potriviseră prea bine parcă. I-am proptit piatra cu ascuțișul În beregată. Buimăceala Îi trecuse, dar era prea târziu. Mă privi În ochi și rânji din nou. - Ce-ai avut de n-ai vrut s-o lași să tragă cu arcul? mă Întrebă, cu privire licăritoare. Aș fi putut să-i răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu unul ca el. Pufni În râs. - Păi dacă-i pe-așa, de ce ți-ai bătut joc de Logon, câine spurcat ce ești? - Tot nu pricepi? Krog nu are Încotro, i-am spus și i-am Împlântat piatra ascuțită În beregată, că doar pentru asta alesese Moru un ucigaș să plece la drum. Și, În acea clipă, am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care deodată Începu să ningă cu fulgi deși, mari și grei. 41
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
suicid, si de asemenea, în special în învățături sau exempla, la oameni care au încercat să se sinucidă 77. Guilbert din Nogent include în povestirea despre propria viață istoria unui călugăr care a fost inspirat de Diavol să-și taie beregata și a fost readus la viață prin intervenția Sfanțului Iacov care "știa de intenția să". A spus mai târziu că în timp ce era mort a fost adus în fața lui Dumnezeu și a fost iertat de către Fecioara 78. Această povestire și altele
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
frumuseții tale. Dar, Încă o dată, frumosule, n-am Încotro; n-am de ales. Gata! Și, În clipa asta scoase cuțitul cât sabia, de la spate, și, apucându-l puternic, cu ambele mâini, se opinti, să-i Înfingă, unealta criminală, taurului, În beregată, prin partea de jos a gâtului. Animalul se sperie, și, Întorcând capul, spre dreapta, pentru a se feri, veni cu coarnele spre pământ; exact În clipa aia, primi și lovitura, cuțitul-sabie lovind gâtul, În care-i intră, parțial, pe sub piele
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
își răspund: "Poezia!! Poezia e cea mai necuprinsă minune de pe lume și cea mai adâncă descoperitoare de taine!... Poezia dezleagă orice!" De gâtul poeziei adevărate stă atârnată lumea spirituală, așa cum de gâtul femeii făloase stă atârnat bărbatul și de beregata pâinii stă atârnat cuțitul de pîine!... Deasupra fiecărei fapte ce stă să se întîmple, coboară un demon însoțit de un înger. Întrecîndu-se în poeme puternice, să câștige pentru tabăra sa, respectiva faptă... 82 DANIEL BĂNULESCU trece drept un epicureic. Un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Se gândi că miezul nopții zburase de mult, bănuind că era ora 2. Pe ultimele trepte însă, fu izbit violent de-o mogâldeață - bețivan probabil - care-l pândise, posibil, din beznă și care-l buși de-un perete împodobindu-i beregata cu tăișul unui cuțit, cu care-l împungea, destul de convingător, în pielița tresăltîndă a mărului lui Adam. Își imagină fulgerător dacă bețivanul o să se descurce, de acum, cu pedalele sale acustice, cu perdelele lui de fum, cu proiectorul și cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]