3,162 matches
-
polițis tul, femeia care plângea, și mi-a venit și mie rân dul să suflu în fiolă, să-mi iau amenda, să primesc un șervețel verde. Am sperat, ieșind din secție, să regăsesc ro iul de licurici, dar era doar beznă. Dacă mă gân desc mai bine, chiar cred că o să plec pe lună săptă mâ na viitoare. Mihaela Nițulescu Deviza Gara Termini, sfârșit de noiembrie. Scurta mea vacanță solitară și low cost s-a încheiat. Mă urc în trenul rapid
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
a trezit înaintea mea și aruncă lumină în cameră. Nu văd nimic, dar îmi imaginez șocul pe care lumina l-ar pricinui ochilor mei. Mi-e frică de durerea pe care ți-o provoacă lumina puternică după o noapte de beznă totală, așa că încerc de fiecare dată să mă obișnuiesc cu ea treptat. Ridic un colț de plapumă și o rază năvălește brusc înăuntru, ca un câine care abia așteaptă să-i dai drumul în casă, iar când deschizi ușa e
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
bunico. În urma mea: Fir-aș al dracului să fiu cu cine m-a făcut. Și fac pișu cu ochii lungiți la holul acoperit de pătrate bej, maro, bej, motan obez, pisică hipnotizată, picioarele fos tei baschetbaliste care se înalță în bezna crăcănată de un bec prost. Ehe, ce frumoasă eram eu odată. Și geamul ușii de la balcon îi reflectă mândria burtoasă. Ușa băii se reazemă, ca un alcoolic resemnat, alături de picturile ei și o o poză cu bunicul. Avantajul morții la
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Doamne!" își spuse. Își trecu încet palmele peste sâni și își șterse monturile transpirate ale palmelor de coapse. După ce se mai obișnui, desluși în umbrele pomilor adierea vântului în crengi. Prinse să soarbă cu nările dilatate mirosurile grele, dospite-n beznă; mirosurile acelea de paragină, de ziduri coșcovite și de vreme hapsână strecurată în crăpăturile pământului, în țărâna ce-i scrâșnea strivită sub tălpile bocancilor. Cu senzația că pașii ei trezesc glasurile grădinii și picioarele ei încălțate în bocancii omului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cenușă, îi trecea prin păr. Sus, răsuflă ușurat. Se orientă orbește după direcția vântului, fără să ridice capul, și coborî ca-ntr-o fântână, în întunericul din cabina proiectoarelor. Conurile de lumină îndreptate spre scenă făceau de acolo, de jos, bezna de nepătruns. Se înălță întinzând gâtul și rămase câteva clipe nemișcat, ținând tot cerul negru în spate. La picioarele lui, parchetul strălucea presărat cu talc. Perechile se roteau lenevos sub serpentinele și ghirlandele multicolore atârnate de tavan. Ce mare crescuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lui, al Irinei. De unde-o știa? Unde se cunoscuseră? Când? Imposibil! Scoase un geamăt. Descleștă mâinile. Se desprinse de balustradă. Pipăind ușor cu vârful piciorului, căută ușa de la cabină. Se buși în ea cu umărul. Se proiectă dincolo, într-o beznă nesuferită, izbindu-se de scaune, stâlpi și de tot felul de obiecte colțuroase, care începuseră să se-ngrămădească în calea lui. La sfârșitul acestei lupte, când răzbi în capătul scărilor, era îndârjit de-a binelea. Abia se mai putea potoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să-mi spui mai multe. Nu știu, nu mă-ntreba. Hai, repede, că moare. A fost împușcat în burtă. Are hemoragie. Împușcat! Haide... sau du-te! Fă ceva. Luna în descreștere răsărea mai târziu. Pe străzi, din pricina camuflajului, domnea aceeași beznă ca pe câmp, un zăduf și mai mare. Și tu? O umbră se dezlipi de lângă mașina staționată în colțul străzii. Te aștept unde vrei. Unde spui. Urcă-n mașină? Unde mă duci? La spital. Ah, da, făcu ea paralizată. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
concentreze și să asculte. Vocea crainicului, ca debitul constant al unei ape gâlgâind pe-o conductă, îi făcea totuși bine. O ajuta să suporte mai ușor scurgerea timpului. Întunericul mașinii zumzăia de pocnete mici, trosnituri și huruituri captate din aer. Bezna din jurul ei se dilată încărcată de bucuria și nerăbdarea care-o apucară. "A reușit, a reușit", tresări încordându-se și strângându-se, înfiorată în ea,, să-i facă mai mult loc pe canapeaua confortabilă. Glasul îi radia de ușurare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
trebuia să se ocupe numai el. Cu capul vâjâind, coborî scările la Mitropolie. Nu știa nici cum, nici când ajunse pe maidanul din fața depoului. Ar fi avut poftă să-și umfle pieptul și să-nceapă să cânte. Pășea singur prin beznă, cu starea aceea năucitoare de cutezanță, răzvrătire a sângelui și duioșie fierbinte, răspândit în toată ființa lui de ființa Irinei, de grija și spaima pentru tatăl ei, care era grija și spaima și bucuria pentru ea, stăpânit de gândul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
rând pe rând și fragmentar, mădularele trenului, aruncând partea de sus a vagoanelor într-o vuitoare prăpastie neagră. Ascuns în dreptul coloanei de alimentare cu apă se crezu la adăpost, dar șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ, ducându-și palma la gură, mușcându-și buzele până la sânge. Ochiul de foc clipi, strivindu-l de pământ. Fără trup, tăiat de lumină peste bărbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vagonului ca o capcană, ca o amenințare. Taca-taca, taca-taca, taca-taca, taca-taca, îi suna-n urechi: te duc-te-aduc, te duc-te-aduc, te duc, îi duc, îi duc, îi duc, îi duc... Cu ce-ajung la cârlig? Îi duc... duc... duc... duc... duc... Bezna cădea din cer, din stele, și din beznă, ca o bură, ca un praf umed și rece, roua, jilăveala nopții, umezea totul, începeau să-i clănțăne dinții, doamne, dumnezeule! Cârligul! Cârligul! Cu ce salt cârligul?? Se încordă să-și stăpânească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
taca-taca, taca-taca, taca-taca, îi suna-n urechi: te duc-te-aduc, te duc-te-aduc, te duc, îi duc, îi duc, îi duc, îi duc... Cu ce-ajung la cârlig? Îi duc... duc... duc... duc... duc... Bezna cădea din cer, din stele, și din beznă, ca o bură, ca un praf umed și rece, roua, jilăveala nopții, umezea totul, începeau să-i clănțăne dinții, doamne, dumnezeule! Cârligul! Cârligul! Cu ce salt cârligul?? Se încordă să-și stăpânească clănțănitul dinților. Atunci auzi vocile. Bolboroseala groasă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de-a asculta mereu, legănat de goana trenului, cântecul atât de curat că închise ochii să nu zărească-n cădere fața cântărețului, care încă mai plutea pe valurile visului și ale valsului, ridicat în picioare deasupra podului să privească-n beznă imaginile despuiate de degetele oarbe și pârjolitoare ale reflectorului. Gata! Acum! își spuse. Se agăță fulgerător de cizmele santinelei, trăgându-le-n jos, peste capul lui, ca și cum ar fi icnit să zvârle din spate un sac ce-l incomoda. Muzicuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dansând pe-un covor de petale roșii de mac. Așa începu și rămase pentru ei întipărită în minte noaptea aceea care se anunța ca oricare alta, dar avea să fie numită mai târziu noaptea unei cotituri istorice. Pe neașteptate, în bezna și liniștea aceea, o ușă răbufni undeva. Un om începu să alerge bocănind prin mijlocul pieței, bocănind și fugind precipitat, parcă pornind din același punct, din ușa aceea trântită cu putere de perete, izbită de stridența metalică a megafonului, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
apropiindu-se de ei, sau, tropăind pe loc, din ce în ce mai îndârjit și nebunește și nefăcând altceva decât să trimită spre gangul lor ecoul pașilor lui. Omul striga ceva. Nu se-nțelegea ce. Strigătul izbucni și se stinse ca un fulger în beznă. După el, în scurt timp sau într-un timp nedefinit, nesfârșit, piața și strada de la capătul gangului se umplură de zgomote, pași și strigăte contopite într-un torent. Ca pe stadion când se înscrie golul final sau la ieșirea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Conștiința sau înțelegerea conștiinței acestor clipe ireversibile o făcea și pe ea ca și pe alții poate mai intransigentă și mai pură, ca și cum însăși viața și răspunderea faptelor trăite până atunci ar fi rămas acolo în adâncul gangului, îngropate în beznă. "Numai Tudor... Să nu i se întâmple ceva lui Tudor!" își spuse năpădită de groază și-o luă la fugă prin mulțimea răscolită, înfierbântată și străină. CAPITOLUL 17 După atâtea nopți de nesomn, bătrâna, moartă de oboseală, se prelinse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
oricând, să zboare ca un gând, să plece în depărtare. N-am înțeles nici eu că m-am înșelat, nici el nu mai stă drept, măsurând pașii mari, peste podul larg vocile se limpezesc și se sparg. S-a lăsat beznă și urâtul m-a cuprins peste gleznă și a urcat până sus, până m-a îngropat. * * * A trebuit să învăț să trăiesc alături de cei din jur! A fost greu să zâmbesc, când eram absentă ca sunetul gol, rămas în balans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
căldură ar descoperi în ochii ei, oricîte noi minuni l-ar ispiti, toate-i sînt străine lui... Ilinca devenise deja o amintire... Nu mai fu în stare să spună nimic și fu ultimul care intră în tunelul ce ducea în bezna din inima muntelui. Nu știu dacă am făcut bine citindu-i Bărzăunului, pînă aici, întîmplările prin care a trecut atît el cît și prietenii lui. În loc să-l bucure, așa cum mă așteptam, a lăsat ochii în jos și a tăcut mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
plus sau minus și dacă au atmosferă ori este foarte rarefiată ori irespirabilă pentru om. Poate Marte a avut căndva condiții și viață în stadiu embrionar dar un mare cataclism vulcanic i-a schimbat axa de rotație băgăndu-l într-o beznă totală și o iarnă fără sfărșit de peste 120 de grade minus. Dar, peste miliarde de ani - animație - Marte s-ar putea să aibă iar condiții pentru viață. în continuare vă propun să vedem cam ce fel va arăta Pămăntul, nu
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
univers care vrea să capete un alt chip, "într-un viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dispreț și disperare? Voința esteticului estompează gravitatea ideației, transformă tragicul în "bucuria" nu doar a unui joc pur semantic, ci a creației, adică a descoperirii unui adevăr neschimbător al vieții, al lumii. Poetul filtrează tot ce trăiește exaltare, deprimare, lumină, beznă prin taumaturgia poetică. El are, în raport cu omul comun, șansa unei modalități superioare de exorcizare a dramei ontologice. Transfigurată liric, tristețea metafizică devine încântare. Scriind: "dacă îmi va reuși poemul, atunci voi fi trăi ca zeii și mai mult nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumina selenară care transfigurează eteric omul năzuind spre lumina cerească; Tițian serbează în imagini strălucitoare erotismul și gloria frumuseții feminine; arta lui Vermeer exprimă bucuria luminii pure, de cleștar, emanată și simbolizată de perlă; Rembrandt face să răzbată în densa beznă ce ne înconjoară lumina din sufletele curate, Monet bucuria miriadelor de fotoni iradiind din fiecare lucru, mai ales din corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă în care să se pârguie cântu-mi, Pentru ca inima mea, bucuroasă de preaplinul Dulcelui joc, să moară apoi. Sufletul care în viață divinul său drept Nu l-a primit, hodină nu află nici în bezna din Orcus. Și totuși, dacă-ntr-o zi lucrul sfânt ce-n inimă-mi Sălășluiește Poemul mi-a izbutit, Atunci binevenită fii, pace a umbrelor! Mulțumit sunt, chiar dacă al strunelor viers Nu mă va însoți-n adâncuri; odată, o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care poseda o erudiție universală, afirmă că taina universului rămâne de nepătruns. Învăț în zeci de tomuri savanții ne-au tot dat. În mână c-un opaiț scrutând pământul mut. Mai mult decât feștila nici unul n-a văzut Și-n bezna cea eternă din nou au înnoptat. "Toată știința noastră cuvinte fără sens". Nici o logică, nici o filozofie nu a pătruns misterul. "Căci neputință-i totul ce-un sân a conceput": Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii, Iar moartea n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
divină, Ca să-i întrebe: "Draga-mi de unde o să vină?" ...În cupe ceru-albastru așa intens ardea Că-n clipa-aceea Zuhra cu trup de nea dansa. Poezia salvează pe poet și conferă demnitate vieții și universului: Că ești sărac și singur, prin beznă că ți-e mersul, Nu fi mâhnit ! Bogat ești: ai Dragostea și Versul! ...Ce-naltă-i demnitatea și cât subjugă versul Cu farmecul său liric și dulce universul! "Scrise cu nespus", negrăitul emanând din versurile poetului din Șiraz lărgește indefinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]