KorAP: Find »[drukola/base=binoclu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...31 >

765 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

-l potrivi la ochi și-l distinse, într-adevăr, pe călărețul ce înainta încet sub soarele puternic al dimineții. Da, recunoscu. E acolo, dar am impresia că ne-a văzut. S-a oprit și se uită încoace. Locotenentul Razman luă binoclul și privi iarăși spre punctul unde, prin pâcla ce se reflecta pe suprafața albă, Gacel Sayah privea și el spre locul unde se aflau, la marginea lacului sărat. Știa că ochii de șoim ai unui targuí obișnuit cu marile distanțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pe suprafața albă, Gacel Sayah privea și el spre locul unde se aflau, la marginea lacului sărat. Știa că ochii de șoim ai unui targuí obișnuit cu marile distanțe vedeau la fel ca ai unui om obișnuit înarmat cu un binoclu. Se priviră, deși, în realitate, distanța nu-i permitea să zărească decât siluetele vagi ale animalului și călărețului, ce păreau că se ondulează din cauza reverberației, și i-ar fi plăcut să știe la ce se gândea tuaregul în momentul când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
s-o ia la goană și eu nu mă angajez să-i opresc, surâse. Pentru că o să fug și eu. Vru să mai spună ceva, dar unul dintre soldați îl întrerupse, arătând cu mâna spre salină. — Priviți! - strigă. Pleacă! Locotenentul luă binoclul și se uită spre locul indicat. într-adevăr, targuí-ul își strânsese ridicolul campament și se îndepărta, ducându-și animalul de frâu. Se întoarse gânditor spre adjutantul său: — Unde s-o fi ducând? Ajamuk ridică din umeri: — Cine poate ști ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Sahara și oamenii săi nu se asimilează într-un an, nici în zece, și ceea ce nu se asimilează niciodată este mentalitatea unuia dintre acei șireți „Fii ai Vântului“, aparent simpli ca mod de viață, dar extrem de complicați în realitate. Luă binoclul de pe scaun și-l îndreptă spre bărbatul ce devenea un punct tot mai mic, urmat de cămila lui. De ce se adâncea din nou în acel cuptor îngrozitor nu putea ști, dar presimțea, aproape simțea, că acel fapt ascundea un vicleșug

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
iar când soarele s-a ridicat la orizont, s-au întors la marginea salinei și au zărit chiar în mijlocul ei, mehari-ul îngenuncheat și pe bărbat dormind liniștit la umbra lui. La distanțe egale, din cele patru puncte cardinale, patru binocluri l-au ținut sub observație tot timpul zilei. Dar nici călărețul, nici animalul n-au făcut nici o mișcare perceptibilă de la o asemenea distanță. Când începu să se însereze din nou, mai înainte ca țânțarii să-și părăsească adăpostul, locotenentul Razman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ordonă retragerea spre interior, departe de atacul plăgii, și, în timp ce oamenii săi strângeau foaia de cort ce slujea de adăpost, aruncă o ultimă privire spre caporalul care se îndepărta cu pas hotărât spre inima salinei și-și aținti din nou binoclul spre locul care îl obseda. Soldații care rămăseseră cu el nu făcură nici un comentariu, convinși că era inutil să întrebe dacă targuí-ul se mișcase. Era clar că morții nu obișnuiesc să se miște, nici unul nu avea nici cea mai mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se scurse pe mustața groasă și-i alunecă pe gât în jos, spre pieptul păros. Se ridică fără chef și, așazat pe pătura murdară, întredeschise ochii, străbătând cu privirea, în mod automat, întinderea albă. Dintr-o dată, inima îi tresări; luă binoclul și-l fixă asupra unui punct aflat drept în fața lui. După care strigă nerăbdător. — Kader! Kader! Scoală-te, blestemat pui de cățea! Umflatul Mohamed Kader deschise ochii fără chef și deloc ofensat, căci în anii de conviețuire se obișnuise cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
deloc ofensat, căci în anii de conviețuire se obișnuise cu caporalul, care nu-i putea pronunța numele fără să adauge o insultă drăgăstoasă. — Ce dracu’ s-a-ntâmplat? — Uită-te și spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și se uită împrejur. Celălalt nu-i. Nici nu mă miră, răspunse grăsanul, care începu să-și strângă calm păturile pe care dormise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Haide! Asigură arma și grăsanul cel asudat puse jeepul în mișcare și o porni încet, învârtind volanul ca s-o ia direct spre locul unde se profilau cele două corpuri. După trei sute de metri se opri, privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l pierdea din ochi pe cel întins pe jos. — E targuí-ul, fără nici o îndoială. — E mort? — Cu atâtea veșminte pe el, nu pot să-mi dau seama dacă respiră sau nu. Dar cămila e sigur moartă. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

râu, acum un an, nu mai cred c-o să mi se împlinească visul vreodată.” „Nu spune asta. Fratele meu abia la nouăsprezece ani a văzut primii sâni. Înseamnă că mai avem ceva timp, nu-i așa?” „Du-te și adu binoclul”, i-am dat eu ghes. „Am o veste proastă, niet binoclu. Tata era beat criță și a adormit pe el”, a răspuns Dorin. „Pe binoclu?” „Ssst. Cască ochii, Einstein. Și profesorul vostru de chimie spune așa?” „Nu, el spune altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
împlinească visul vreodată.” „Nu spune asta. Fratele meu abia la nouăsprezece ani a văzut primii sâni. Înseamnă că mai avem ceva timp, nu-i așa?” „Du-te și adu binoclul”, i-am dat eu ghes. „Am o veste proastă, niet binoclu. Tata era beat criță și a adormit pe el”, a răspuns Dorin. „Pe binoclu?” „Ssst. Cască ochii, Einstein. Și profesorul vostru de chimie spune așa?” „Nu, el spune altfel: folosiți-vă materia cenușie sau vindeți-o.” „Hm.” „Hm.” „La etajul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
primii sâni. Înseamnă că mai avem ceva timp, nu-i așa?” „Du-te și adu binoclul”, i-am dat eu ghes. „Am o veste proastă, niet binoclu. Tata era beat criță și a adormit pe el”, a răspuns Dorin. „Pe binoclu?” „Ssst. Cască ochii, Einstein. Și profesorul vostru de chimie spune așa?” „Nu, el spune altfel: folosiți-vă materia cenușie sau vindeți-o.” „Hm.” „Hm.” „La etajul cinci se întâmplă ceva. Repede.” „Unde? Unde? Fă-mi loc! Loc!” „Cum adică, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

ca alea? Cui dracu’ i-o fi venit ideea asta? — Unui tîmpit, Largo Caballero pe numele său, spuse un tip scund cu ochelari groși care stătea deja la masă cînd ne așezaserăm. Cum l-au lăsat să se uite prin binoclu, cum l-au făcut general. A lui e capodopera aia. Ne uitarăm amîndoi la el. Al Wagner, tanchistul, mă privi ridicînd din ceea ce obișnuiau să-i fie sprîncenele, Înainte să-i fie arse. Omulețul ne zîmbi. Dacă vorbește careva engleză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
a făcut din nimic, știți? I-a zis că-i un Lenin al Spaniei și de atunci bietu’ om a Încercat mereu să-și merite renumele Ăsta, și cînd l-a lăsat și pe el cineva să se uite prin binoclu, s-a crezut deodată Clausewitz. — Ai mai spus asta, Îi răspunse Al cu răceală. Pe ce te bazezi? PĂi, acu’ trei zile, la ședința de cabinet, vorbea de strategii militare. Se discuta despre chestia asta de acum și Jesus Hernandez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
l-am auzit eu. — Am vorbit cu el, continuă extremadurianul. Și el cu noi. În război, e Întotdeauna un semn rău cînd apar tipii Ăștia cu haine de piele și pistoale, ca și atunci cînd apar Ăia cu hărți și binocluri. Cu toate astea, credeam că l-au adus În vizită și toți cei care nu fuseseră la spital se bucurau să-l vadă și, așa cum ți-am zis, tocmai pregăteam cina și seara era călduroasă și senină. — Abia noaptea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
acoperindu-le cu o pînză sau o cîrpă, apăru Autoritatea Însoțit de americancă. Ne auzise vorbind despre CĂmin la Club și venise să ne facă o vizită. Eu eram pe balcon, ghemuit Într-un colț și mă uitam cu un binoclu, un Zeiss mic pe care Îl puteai acoperi ca să nu se reflecte lumina. Atacul stătea să-nceapă - așteptam să apară avioanele și să-nceapă bombardamentul, care era un substitut al unei artilerii adecvate, Întrucît guvernul era În criză de artilerie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
a continua observația depindeau de cît de mult reușeam să nu atragem tiruri Înspre ceea ce părea o clădire părĂsită. Exact atunci intră Autoritatea-n cameră, Își trase un scaun și se așeză chiar În mijlocul balconului, cu casca de oțel și binoclul uriaș și tot ce mai trebuia. Camera era fixată pe o parte a balconului, camuflată la fel de bine ca o mitralieră. Eu stăteam În partea cealaltă, În umbră, invizibil pentru oricine ar fi fost pe dealul Ăla, atent să nu calc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
invizibil pentru oricine ar fi fost pe dealul Ăla, atent să nu calc o clipă pe porțiunile unde bătea soarele. Autoritatea stătea În plin soare În mijlocul balconului și, cu casca aia, părea șeful tuturor cartierelor generale din lume, iar lentilele binoclului sclipeau ca un heliograf. — Uite ce e, i-am spus. Noi trebuie să lucrăm aici. Cum stai tu acolo, lentilele Îți sclipesc În așa hal că oricine de pe deal te poate vedea. — Noo cre’ că-i frun pehicooool Înth-o casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
pehicooool Înth-o casă, spuse Autoritatea cu calm și demnitate. Dacă ai vînat vreodată capre de munte, știi foarte bine că dacă tu le vezi pe ele, și ele te pot vedea. Nu-i vezi bine pe oamenii de-acolo cu binoclul tău? Și ei au binocluri. — Noo cre’ că-i frun pehicooool Înth-o casă, repeta Autoritatea. Ueeee-s tancurile? — Acolo, i-am spus. Sub copaci. Cameramanii făceau tot felu’ de grimase și-și fluturau pumnii. MĂ duc să pun camera mare-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
cu calm și demnitate. Dacă ai vînat vreodată capre de munte, știi foarte bine că dacă tu le vezi pe ele, și ele te pot vedea. Nu-i vezi bine pe oamenii de-acolo cu binoclul tău? Și ei au binocluri. — Noo cre’ că-i frun pehicooool Înth-o casă, repeta Autoritatea. Ueeee-s tancurile? — Acolo, i-am spus. Sub copaci. Cameramanii făceau tot felu’ de grimase și-și fluturau pumnii. MĂ duc să pun camera mare-n spate, spuse Johnny. — Stai mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
să pun camera mare-n spate, spuse Johnny. — Stai mai În spate, fata mea, i-am spus americancei și apoi mă-ntoarsei către Aurtoritate: Știi, o să creadă că ești În statul major. Te văd cu casca aia de tinichea și cu binoclul și o să creadă că de-aici este condusă operațiunea. O cauți cu lumînarea, să știi. Își repetă refrenul. Exact atunci ne lovi primul obuz. Întîi s-a auzit un zgomot, ca cel pe care-l face o conductă spartă, combinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
tot dealul. — Ce se-ntîmplă? Întrebă fata. — Atacul a eșuat. — — De ce? Pentru că nu l-au dus pînĂ la capăt. PĂi și de ce? Nu era la fel de periculos să fugă Înapoi ca și dacă ar fi continuat? — Nu chiar. Fata se uita prin binoclu. Îl așeză. — Nu mai pot să mă uit la așa ceva. Lacrimile i se scurgeau pe obraji și fața-i era chinuită. N-o mai văzusem plîngînd pînĂ atunci și erau destule care să te facă să plîngi dacă erai genul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
flăcĂrile roșii. Apoi urmă o explozie și o trîmbă de fum alb Începu să unduiască, În timp ce norul negru se Înălța tot mai sus de pe o bază mult mai largă. — Ăla-i un tanc, spusei. Arde. Așteptarăm o vreme. VĂzurăm cu binoclul doi oameni care ieșiră dintr-un colț al tranșeei și Începură să urce dealul cărÎnd o targă. Mergeau Încet, Împiedicat. BĂrbatul din față căzu În genunchi și apoi se așeză la pămÎnt. Cel din spate se aruncă și el. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437

un surâs prevenitor În sala mapamondului. Sala nu era imensă, dar amintea de salonul mussolinian din Palazzo Venezia, cu un glob pământesc la intrare și biroul de mahon al domnului Garamond tocmai În fund, părând a-l privi printr-un binoclu răsturnat. Garamond ne-a făcut semn să ne apropiem, și m-am simțit intimidat. Mai târziu, la intrarea lui De Gubernatis, Garamond Îi ieșise În Întâmpinare și acest gest de cordialitate Îi conferise și mai multă carismă, deoarece vizitatorul Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]