1,259 matches
-
stupi). El a renovat lăcașul de cult, acesta primind o înfățișare mai aproape de elementele caracteristice epocii. Istoricul Nicolae Iorga îl consideră pe Ștefan cel Mare ca fiind al doilea mare ctitor al Bisericii Mirăuți, "„care a ridicat pe ruinele vechii bisericuțe o clădire mai nouă, având ca semn deosebitor, în loc de pridvor, turnul clopotniței împărțit în două rânduri, turn care strică armonia zidurilor”". Afirmațiile lui Iorga sunt parțial eronate, deoarece turnul clopotniță nu data din perioada ștefaniană. Totuși, este posibil ca domnitorul
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
lui Alexandru Stârcea, care a efectuat identificarea după o lucrare din aur pe partea stângă a danturii. Cele două corpuri au fost puse în sicrie din tablă de zinc, ale căror capace au fost sudate și au fost depuse în bisericuța din Rostov. Sicriul lui Alexandru Stârcea a fost pus într-un avion de transport greu "YU 52" care a luat drumul spre România, urmând să fie înmormântat la conacul familiei Stârcea din satul Stârcea (Bucovina de Nord). Corpul eroului a
Biserica de lemn Sfântul Dumitru din Rudești () [Corola-website/Science/317161_a_318490]
-
o fetiță - Augustina. Se sfârșește Marele Război, dar izbucnește epidemia de gripă (spaniolă) care seceră multe vieți. I se îmbolnăvește grav soția Iuliana, împreună cu fiica Augustina. După o scurtă zăcere, mor amândouă și le înmormântează lângă cei doi copii, în fața bisericuței de lemn din Vidra de Sus. Rămâne numai cu fiul său Tit, orfan de mamă la numai trei ani. Încă din timpul studiului la Gimnaziul din Beiuș, unde a fost mereu printre primii elevi, a întreținut legături culturale și colegiale
Iosif Trifa () [Corola-website/Science/306007_a_307336]
-
de fălci de pământ. La intersecția a două drumuri din centrul satului, Gheorghe Eminovici a construit o casă nouă din vălătuci și cărămidă, în locul unei case mai vechi și dărăpănate. În jurul casei se afla o curte destul de mare, o livadă, bisericuța familiei, o fântână, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale și alte anexe gospodărești. În anul 1847, soția căminarului, Raluca (Iurașcu) Eminovici (1816-1876) a cumpărat mica bisericuță de lemn din cătunul Ipotești, cu 250 de galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
mai vechi și dărăpănate. În jurul casei se afla o curte destul de mare, o livadă, bisericuța familiei, o fântână, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale și alte anexe gospodărești. În anul 1847, soția căminarului, Raluca (Iurașcu) Eminovici (1816-1876) a cumpărat mica bisericuță de lemn din cătunul Ipotești, cu 250 de galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest lucru este menționat într-o scrisoare din 14 aprilie 1909 a lui Matei Eminovici către Corneliu Botez (""Biserica din Ipotești era proprietatea mamei, o cumpărase mama
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest lucru este menționat într-o scrisoare din 14 aprilie 1909 a lui Matei Eminovici către Corneliu Botez (""Biserica din Ipotești era proprietatea mamei, o cumpărase mama cu 250 de galbeni de la un anume Murguleț.""). Bisericuța a devenit astfel lăcaș de rugăciune al familiei, ea continuând să fie folosită ca biserică a satului Ipotești și după cumpărare, salariul preotului fiind plătit de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, care deținea moșia din Ipotești. Familia Eminovici a stăpânit moșia
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
fie folosită ca biserică a satului Ipotești și după cumpărare, salariul preotului fiind plătit de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, care deținea moșia din Ipotești. Familia Eminovici a stăpânit moșia Ipotești până în anul 1878, când a fost vândută din cauza datoriilor. În spatele bisericuței de lemn, lângă altar, au fost înmormântați patru dintre Eminovicești: Gheorghe (1812-1884) și Raluca (1816-1876) - părinții poetului, Nicu (1843-1884) și Iorgu (1844-1873) - doi dintre frații poetului. În anul 1928, scriitorul Cezar Petrescu și istoricul Nicolae Iorga au inițiat o subscripție
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
Eminovicești: Gheorghe (1812-1884) și Raluca (1816-1876) - părinții poetului, Nicu (1843-1884) și Iorgu (1844-1873) - doi dintre frații poetului. În anul 1928, scriitorul Cezar Petrescu și istoricul Nicolae Iorga au inițiat o subscripție publică pentru construirea unei biserici noi în Ipotești. Lângă bisericuța familiei Eminovici a fost ridicată o noua biserică. Piatra de temelie a fost pusă la 28 iunie 1929. Primăriilor din localitățile apropiate (Bălușeni, Poiana, Trușești, Todireni, Bucecea) li s-au solicitat bani pentru construirea bisericii. Țăranii din sat au cărat
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
Bisericii Ortodoxe, Neculai și Anica Giosanu. Este cel de-al treilea copil din cei opt (patru băieți și patru fete). Despre copilăria petrecută la Stănița, P.S. Ioachim păstrează amintiri dintre cele mai variate, de la chipurile frumoase ale dascălilor și până la bisericuțele de nisip de pe malul Siretului, toate imaginile i se perindă cu nostalgie prin fața ochilor, atunci când îl ispitești cu vorba: Între anii 1961 și 1969, a studiat la Școala generală din satul natal, Stănița. Între 1970-1971, a intrat ca frate la
Ioachim Giosanu () [Corola-website/Science/308637_a_309966]
-
Drept recunoștință pentru jertfa strămoșilor, în curtea bisericii s-a înălțat monumentul eroilor satului. Prima biserică s-a construit aici la mijlocul secolului al XVII-lea și era făcută din lemn de stejar, în stilul specific Maramureșului, având hramul „Cuvioasa Parascheva”. Bisericuța din lemn a fost vândută în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Izvoarele (Bloaja) unde se află și astăzi. Biserica actuală, în care se slujește, datează din 1794, după cum rezultă din inscripția de la intrare și este
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Cetățele () [Corola-website/Science/330805_a_332134]
-
Inițial rolul acesteia, așa cum rezultă din pisanie, era, ori de biserică de mir a cătunului de clăcași ce slujeau pe moșiile Manoileselor, ori chiar de biserică de curte a acestora căci profesorul Victor Brătulescu află că in imediata apropiere a bisericuței, aproximativ 60m mai la nord, s-ar fi aflat și conacul ctitorilor, astăzi complet dispărut. Chiar de la ctitorire i se dau spre folosință câteva pământuri, desigur din avutul Smarandei, iar, dintr-un document datat 17 decembrie 1776 aflăm că aici
Mănăstirea Zamfira () [Corola-website/Science/301204_a_302533]
-
este solidă, după cum arată tălpile din lemn de stejar, groase de 40 de cm și îmbinările de la colțuri. Pe peretele exterior dinspre sud se află un tablou din 1891, înfățișând unul dintre neamurile importante ale satului, pe nume Șalapa. Înăuntru bisericuța are nevoie de restaurare, pentru că zugrăveala s-a degradat din cauza fumului, iar unele chipuri de sfinți aproape că nu se mai cunosc. În icoana de hram, Sfântul Dimitrie, patronul bisericii, este înfățișat într-o postură războinică, de soldat, cu sulița
Biserica de lemn din Negoiești () [Corola-website/Science/319939_a_321268]
-
de sfinți aproape că nu se mai cunosc. În icoana de hram, Sfântul Dimitrie, patronul bisericii, este înfățișat într-o postură războinică, de soldat, cu sulița în mâna dreaptă și crucea în stânga. Icoanele împărătești sunt duble, la fel ca la bisericuțele de lemn de la Cănicea și Turtaba, dar partea de jos nu mai are motive florale, ci prezintă scene biblice. Catapeteasma este din două rânduri de icoane, având deasupra crucea cu Mântuitorul răstignit. În altar, sfinții canonici sunt grupați câte doi
Biserica de lemn din Negoiești () [Corola-website/Science/319939_a_321268]
-
Metalurgică de Industrie Locală din Rădăuți. Pentru realizarea acestuia, un consilier bisericesc în vârstă de 76 de ani, pe nume Lavric (tatăl numismatului humorean Gavril Lavric), a adunat mai multe monezi din argint, care au fost topite. La sud-vest de bisericuța de lemn se află un turn clopotniță din lemn, de formă pătrată și cu un etaj. Pe măsura trecerii timpului, populația satului Costișa a crescut, iar biserica de lemn s-a dovedit neîncăpătoare. În anul 1992 a fost înălțată în
Biserica de lemn din Costișa () [Corola-website/Science/320502_a_321831]
-
cel Viteaz. În jurul mănăstirii s-a format treptat satul Teodoreni, care și-a schimbat numele în Burdujeni, în perioada cât acesta a aparținut marelui logofăt și cronicar Miron Costin. Mănăstirea Teodoreni a fost zidită pe locul unde se afla o bisericuță din lemn, al cărui ctitor a fost Ștefan cel Mare. În jurul bisericuței existau întinderi pustii. Când mai târziu în locul acestei biserici, a luat ființă Mănăstirea Teodoreni, i s-au dăruit bogății și destule moșii, dar lipseau muncitorii ce trebuiau să
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]
-
a schimbat numele în Burdujeni, în perioada cât acesta a aparținut marelui logofăt și cronicar Miron Costin. Mănăstirea Teodoreni a fost zidită pe locul unde se afla o bisericuță din lemn, al cărui ctitor a fost Ștefan cel Mare. În jurul bisericuței existau întinderi pustii. Când mai târziu în locul acestei biserici, a luat ființă Mănăstirea Teodoreni, i s-au dăruit bogății și destule moșii, dar lipseau muncitorii ce trebuiau să lucreze. Pentru lucrul terenurilor mănăstirești se foloseau țărani ruteni numiți „vremelnici” aduși
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]
-
și 1980. Biserica de lemn din Păușești dispune de obiecte de cult (potire și cruci sculptate) donate de voievodul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) și de zeci de cărți bisericești vechi, printre care o Evanghelie din 1693, un Apostol etc. Vechea bisericuță se păstrează aproape în forma inițială, lemnul construcției fiind în stare bună. Edificiul este afectat de alunecările de teren, el având probleme la nivelul fundației și un oarecare grad de înclinare din această cauză. În cercetarea sa asupra bisericilor de
Biserica de lemn din Păușești () [Corola-website/Science/317242_a_318571]
-
Boierul Toader Șerban din Iargara, unde avea o fabrică de var, cumpără în Crihana Veche 2500 desetine de pământ de la Dumitru Crăciunescu și se mută încoace cu traiul, hotărându-se să înalțe aici o biserică. Mai întâi aici fusese o bisericuță, construită din lemn în 1783, fiind dotată cu veșminte, inventar, cărți. Biserica avea hramul Sf. Mihail. Protopop era pe atunci Ioan Ferlat. Mai târziu biserica aceasta a fost distrusă, construindu-se pe banii lui Toader Șerban una nouă de cărămidă
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
și are hramul Sf. Ioan Gură de Aur (13 noiembrie) și Sf. Mucenic Teodor Tiron (17 februrie). Este monument de arhitectură din patrimoniul istoric și arhitectural al României, având numărul de cod . Biserica actuală a fost zidită pe locul unei bisericuțe mai vechi din lemn, cu temelia din piatră, ridicată de Ștefan Tomșa al II-lea , cel pe care, în primii ani ai secolului al XVII-lea, îl aflăm preocupat de configurarea urbanistică a unei zone mai largi din preajma acestei biserici
Biserica Zlataust () [Corola-website/Science/318060_a_319389]
-
însă simpla ostilitate retorică: ca o aducere aminte a faptului că Biserica Ortodoxă Română a folosit timp de jumătate de mileniu sclavi pentru muncile necesare pe întinsele ei latifundii, aceasta a folosit recent populație încarcerată pentru construirea de biserici și bisericuțe în instituțiile penitenciare, însă și pentru construcția unor astfel de lăcașe de cult în afara penitenciarelor. Atmosfera de adversitate a Bisericii Ortodoxe în ce privește drepturile omului și în general refuzul modernității, are o tradiție deja veche: în perioada interbelică capul Bisericii Ortodoxe
Biserica Ortodoxă Română și drepturile omului () [Corola-website/Science/330479_a_331808]
-
colaboratorii,op.cit.,pag.96).De aici tragem concluzia că, dacă biserică s-a construit cu circa 12 ani în urmă,respectiv în anul 1754, numărul enoriașilor se apropia sau chiar depășea cifră de 350 suflete.Deci era normal că vechea bisericuța din lemn să devină neîncăpătoare. De asemenea, în "Conscripția pentru preoții neuniți din Magna Pricipatu Transylvania existentium pro anno 1767" după K.Hitchins și I.Beju,op.cit.,1767, întâlnim numele preotului neunit din Feneș,Petru Balsa(Bălșan?),ca fiind născut
Feneș, Alba () [Corola-website/Science/300241_a_301570]
-
de localitate. Din această vatră de sat, devenită apoi proprietatea Institutului Sofian, locuitorii s-au mutat odată cu stăpânii, boierii români Bobu și Babic și armeanul Goilav la actuala vatră, tot din cauza unei molime. La vatra veche au mai rămas totuși bisericuța din lemn și cimitirul ce poartă încă pietre funerare. Vechea vatră avea și două păduri, la sud și nord, cunoscute astăzi sub numele de rediuri, păduri mici, noi. Din acest motiv și biserica au construit-o tot din lemn. Piatră
Havârna, Botoșani () [Corola-website/Science/300910_a_302239]
-
țigan. Locuitorii îi alintă și astăzi pe țigani ca provenind din Valea Boierimii, probabil pentru că ei se îmbrăcau cu pantaloni și surtuc (haină) și nu cu ițari, cămăși și opinci. În actuala vatră locuitorii nu aveau biserică. Țăranii au adus bisericuța de lemn din vechea vatră, ctitorită la 1795, de la Odaie sau Valea lui Ion, cum i se mai spune, prin translație, pe roți sau pe butuci, cale de 8 km. Astăzi comuna beneficiază de o biserică nouă în curtea căreia
Havârna, Botoșani () [Corola-website/Science/300910_a_302239]
-
vechea vatră, ctitorită la 1795, de la Odaie sau Valea lui Ion, cum i se mai spune, prin translație, pe roți sau pe butuci, cale de 8 km. Astăzi comuna beneficiază de o biserică nouă în curtea căreia “se odihnește” vechea bisericuță din lemn. Hramul bisericii din comună este atunci când creștinii ortodocși sărbătoresc „Înălțarea la Cer a Mântuitorului Iisus Hristos”, cade mereu într-o zi de joi, a patruzecea zi după Sfintele Paști și este o sărbătoare cu dată schimbătoare.
Havârna, Botoșani () [Corola-website/Science/300910_a_302239]
-
El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română și de Biserica Ortodoxă Rusă. Călugării valahi și moldoveni au primit constant sprijin financiar din partea guvernului lor, trăind acolo în liniște fără a crea probleme politice sau etnice. A fost construită o bisericuță cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în cimitirul schitului (1849) și o moară de apă (1860). Biserica schitului era mică, iar comunitatea creștea, astfel că în anul 1898 a început zidirea unei biserici centrale (kiriakon) mai încăpătoare cu hramul Sfântul Dimitrie
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]