1,034 matches
-
vorbele acelea rare nu le spune cu convingere, făcând o impresie proastă. Constată și el temperatura lui Viky, pune câteva întrebări și, ca recomandație, spune înainte de plecare: "Boala trebuie să-și urmeze cursul. În orice caz, nu intră în camera bolnavei decât doamna Axente. Poate să fie o boală contagioasă." Ioana încearcă să protesteze, să asigure că ea vrea să îngrijească pe Viky, dar i se demonstrează că ar fi o imprudență inutilă. De altfel, în cazul acesta n-ar mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
doctorul tot nu spune o vorbă hotărâtă. Începem prin a face o mie de planuri pentru Viky, dar renunțăm pe rând la ele. Fiecare emite tot felul de presupuneri, ne irităm unul contra altuia și câteodată ne supărăm chiar pe bolnavă, cu toții în prada nervilor. Numai Viky, după cum ne spune doamna Axente, reușește să rămână mereu calmă. Noaptea pornim înapoi. Ca să nu mergem prea pe întunerec pe un drum pustiu la o oră târzie, ne promitem să plecăm devreme, dar totdeauna
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
doamna Axente, reușește să rămână mereu calmă. Noaptea pornim înapoi. Ca să nu mergem prea pe întunerec pe un drum pustiu la o oră târzie, ne promitem să plecăm devreme, dar totdeauna întîrziem. Nu avem îndrăzneala să părăsim prea iute casa bolnavei, unde la fiecare minut ni se pare că se poate întîmpla ceva neprevăzut. Și mai sunt zile când doctorul vine în întîrziere (ce treabă are în Cavarna minusculă?), iar noi voim ultima lui părere sau așteptăm efectul unei doctorii. Când
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un țigan spintecă aerul cu o melodie tărăgănată. Cântecul lui, cu toate că e fals, căzând peste sufletele noastre în veșnică emoție, în timp ce cerul se încovoaie miraculos cu stelele strălucitoare, pare plin de nostalgie. Obosiți, spunem numai câte o vorbă, tot despre bolnavă, și suntem cu toții (Roza ne întovărășește până la colțul de unde drumul o pornește spre cîmpie) pioși, ca într-o biserică. După ce ne luăm rămas bun de la Roza, cu frica morții lui Viky în noi și a singurătății, sub stele și lună
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
moment de discordare, și ne-am pos-omorît din nou. Una din impresiile zilnice ale doamnei Axente, pe care ne-o transmite imediat, este că parcă Viky ar fi chemat-o. Atunci își întrerupe povestirea și se duce imediat în camera bolnavei, deschizând și închizînd cu precauție ușa. Noi rămânem fără suflare, așteptăm să aflăm ce s-a întîmplat. Si, în sfârșit, doamna Axente vine să ne anunțe că numai "I s-a părut". Și cu toate că Viky nu o striga niciodată, fie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zile de când îmi replicai, cu vehemență, la orice părere. - Întotdeauna schimbările în mine s-au petrecut brusc. Probabilcă se petrece o lucrătură ascunsă, dar hotărârea apare deodată. Așa te-am părăsit și așa m-am întors la tine. Am fost bolnavă de dragoste, acum m-am vindecat. Noutăți grave. Definitive? Sau numai convingeri de moment, așa cum obicinuiește Ioana? Sunt obosit și mi-este indiferent. Astăzi am venit mai devreme la Cavarna, imediat după prânz, ca să aflăm rezultatul vizitei doctorului Bogdan, venit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prea însemnat ca să ni se transmită numai prin telefon. Doctorul Bogdan fusese de dimineață și, după o cercetare atentă, opinase tot pentru tifos. Nu avea mare lucru de ordonat, dar să continuăm cu gheața și cearșafurile ude și, pentru reconfortarea bolnavei, injecții cu ulei camforat. A făcut chiar el prima injecție, fără ca Viky să fi încercat cea mai mică împotrivire. Acum, când căpătam siguranța celor ce se întîmplă, ne calmăm puțin. Mi se pare insuportabil de petrecut atâta vreme la casa
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care ar putea să moară! În noaptea următoare, după ce la Cavarna am văzut că n-a fost nici o schimbare, pe același drum, aproape la aceeași oră continuăm conversația. Ioana spune: - Ce oribilă am fost ieri! Când Viky este așa de bolnavă, noi am uitat-o perfect (nu mai era către ea nici un gînd), ca să ne certăm pe neînsemnatele noastre neînțelegeri. Căci nu sunt neînsemnate, comparate cu moartea? Și când te gândești că, indiferent de luciditatea noastră, am fi în stare să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ada știe să se folosească bine de generozitatea lui. - Ce să fac? Întrebare pe care mi-o pun și eu deseori. Am egoismul să cred că numai în mine se petrec cataclisme. Uneori, la Cavarna, rămân singur în antreul de lângă bolnavă; doamna Axente nu poate părăsi pe Viky, domnul Axente citește vreun ziar și fetele sunt duse după cumpărături. Și atunci fac pasiențe și sunt așa de nenorocit și încurcat în atâtea presupuneri, încît pun în reușita pasienței dovada vreunui mic
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu este prea târziu pentru a ne construi o nouă fericire. Marea, cea mai perfectă lucrare a naturii, ne este în preajmă, dîndu-ne mereu noi spectacole admirabile. Trebuie să voim să fim fericiți. Oare Viky este într-adevăr așa de bolnavă? Am întîrziat, toată Cavarna e în întuneric, numai de la fereastra bolnavei vine o lumină slabă, arătând că acolo se petrec ciudățenii. Domnul Axente nu se mai vede în antreu făcând pasiențe, probabil s-a dus la culcare. Roza a dispărut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Marea, cea mai perfectă lucrare a naturii, ne este în preajmă, dîndu-ne mereu noi spectacole admirabile. Trebuie să voim să fim fericiți. Oare Viky este într-adevăr așa de bolnavă? Am întîrziat, toată Cavarna e în întuneric, numai de la fereastra bolnavei vine o lumină slabă, arătând că acolo se petrec ciudățenii. Domnul Axente nu se mai vede în antreu făcând pasiențe, probabil s-a dus la culcare. Roza a dispărut în camera ei. Doamna Axente poate ca a ațipit puțin lângă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
împotrivire din partea familiei Axente. Nu s-a opus nimeni, numai au imaginat o altă combinație; eu cu Ioana vom pleca îndată, și la București vom alege spitalul, vom vedea pe doctor, vom tocmi pe cei ce-aveau să ia pe bolnavă din gară. După o zi, aveau să aducă soții Axente pe Viky și vor găsi totul aranjat. Cu toate că Viky continua să aibă temperatură, ne-a înviorat decizia noastră. Ne-am reîntors în port ca să facem în fugă bagajele, și noroc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ce-i cu ele? - Mâinile adâncite În rugă, despre care mi-ați vorbit. - Aha, sunt simple mâini. Niște mâini Împreunate În gol. Detașate de tot ce-i trup și tot ce-i suflet. Niște mâini, nimic mai mult... Mâini neputincioase. Bolnave. Mâini care se roagă din reflex. După cum altele, aparținând probabil altor entități, răsar din alte grămăjoare și Încep să joace cărți. Poker și chiar șeptic... Or, la noi și jocul de cărți e interzis. Credința e și ea un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
recent desigur din generația de lichele comuniste se Înbolnăvește iar eu sunt solicitat la locuința lui pentru a pune În aplicare tratamentul prescris de doctorul infirmeriei și a o trata cu masaje mușculare și ventuze. În pauza dintre timp, bărbatul bolnavei mă Întreabă dacă cunosc jocul de șah și cum am răspuns afirmativ, am jucat o partidă pe care am câștigat-o apoi a doua Însușită la fel și observând Încruntarea, mai mult nervositatea și În mod special Înjurăturile ce rivalizau
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu același nume de Robert Burns. La Lourdes, locul Fecioarei din Lourdes făcătoare de minuni, există reproduceri din ghips sau plastic ale diverselor membre ale organismului uman, care se vînd în magazine și care funcționează ca substitute pentru membrele reale bolnave ale credinciosului. De haut en bas (în fr. în orig.) - de sus pînă jos, cu sensul de a privi cu superioritate sau cu condescendență. Charles Atlas (1892-1972), faimos culturist American de origine italiană, supranumit „bărbatul cu corpul perfect“, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
puțin pe celălalt. Asta-i foarte rău și arată că am îmbătrânit în curiozitate și interes în primul rând. Uite cum selectez negativ. Tipic depresiv. Mi-am mai dat seama de o problemă: cam multe femei americane încă tinere sunt bolnave de anorexie. S-au înfometat în așa hal ca să își mențină siluetele conform dictaturii modelului standard, încât nu mai au nici energie, nici chef de viață. Apropo de dieta mea cu ciorbă de varză. Scriu aiurea și tâmpit. Sâmbătă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
toată averea mea mobilă și imobilă (era vorba de imobilul în care ne aflam), în deplină proprietate și posesie doamnei” (era doamna care ne întâmpinase și stătea lângă noi în cameră). Da, doamnă? e voința dumneavoastră? - încheiai, întrebând-o pe bolnavă. - Da, îmi răspunse. Am mai întrebat-o dacă are rude, copii, părinți, și, în timp ce se înălță puțin, rezemată de pernă albă cu broderii marginale, luând stiloul ce i-l întinsesem și își puse semnătura cu o ușoară tremurare a mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
închipuit. M-am uitat, fără să vreau, mai întâi la doamna care se afla la picioarele patului, cu o privire prin care ceream parcă o nu știu ce confirmare, doamna, intuind, dădu afirmativ din cap, apoi șoptit: - Da! Am întors privirea către bolnava din pat, și o întrebai, fără rost, năucit: - Fiica dumneavoastră? - Da, domnule judecător. Plăcerea de a-mi confirma filiația era evidentă, o surdă mândrie îi lumina fața, era o revitalizare melancolică - ea este! mai mult nu putu rosti, deși era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-a adus Ghiță... —Care Ghiță? —Aista, Ghiță, vătavu boierului... —A cărui boier?... Apoi nu știu cum îl chiamă... —Și cum așa? Văd că ești bolnavă... —Vai de pacatele mele... Iaca, așa m-au adus. Era dator băietu... Da’ pe dânsul l-au chemat la cazarmă... Și m-au luat pe mine... A venit Ghiță vătavu și m-a luat... parcă cu ciocoiul te poți pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ceara, și-i ardeau ochii. — Ce este? ce ai? întrebă Haia, țintind-o. —N-am nimic, dragă; mi-i rău... Mi-a venit așa, o amețeală... Fata lui Sanis tăcu iar și rămase privind cu luare-aminte, cu curiozitate, la obrazul bolnavei, pătat ușor în umerii obrajilor și pe frunte. Ce te uiți așa la mine? zise deodată Tudorița, ridicându-se în picioare. În glas i se deșteptase un fior de mânie. —Poate te superi? întrebă Haia arătându-și dinții. —Haie! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
curioase se grămădeau pe la ferestre, moașa deschise ușa dând drumul gemetelor, și intră înlăuntru. Îndată făcu lampa mare; căută în dulap cafeaua și zahărul, și împinse în focul ațâțat ibricul cu apă; își pregăti într-o ceșcuță undelemnul; grămădi pe bolnavă într-un colț, răscoli patul; trânti în curmeziș o pernă de părete și așeză pe fată cu șalele deasupra. Apoi își lăsă șalul pe-un scaun, se puse și ea pe marginea patului, plecată spre fața chinuită a bolnavei, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe bolnavă într-un colț, răscoli patul; trânti în curmeziș o pernă de părete și așeză pe fată cu șalele deasupra. Apoi își lăsă șalul pe-un scaun, se puse și ea pe marginea patului, plecată spre fața chinuită a bolnavei, așteptând. Reiza fugea, ducându-și prin întuneric fantoma subțire, fugea spre salcâmii din fundul uliții. Ș-acolo o împresurară femeile aprozilor, și ovreica le povestea cum s-au întâmplat lucrurile. Gâfâia, da din mâni: Am adus pe moașa Etel... Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mergeți și dumneavoastră... că-i de legea dumneavoastră... nu trebuie să se zbată așa... poate să moară... Dumnezeu știe... Și porniră toate spre casa unde gemea fata lui Ion Rusu. Ca o noapte se scoborî în simțurile și-n sufletul bolnavei; blăstăma gemând, scrâșnind, țipând cu înfiorare; apoi într-un târziu nu-și mai aduse aminte de nimic; văzu ca prin vis pe moașa Etel cum îi râdea în doi dinți și-i întindea ceva în scutece sărace. —A dat Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-o să urmeze legea Dumnezeului nostru! Așa mi-a spus rabinul... sfârși cu pătrundere Sanis. Trebuie să facem logodna cu feciorul Căprarului... Dar peste cele din urmă cuvinte ale lui, se revărsară ca dintr-un zăgaz furtunos plângerile întețite ale bolnavei. Țipete aspre, fără sfârșit, ca în ghiarele unor fiare fantastice. Femeile, cu vorbe repezi, grămădiră pe bărbat spre ușă. Și Sanis, cu gândul la minunata lui poveste, ieși grăbit s-o spuie și altora, la un pahar de vin. De pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vin. De pe podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor... Nu trebuie nimic! nu trebuie nimic!... țipă cu spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]