874 matches
-
de Finanțe - Aurel Vlad, Resortul de Agricultură și Comerț - Victor Bontescu, Resortul de Comunicații, Lucrări Publice, Poștă, Telegraf și Alimentație - Romul Boilă, Resortul Social și Igienă - Ion Flueraș, Resortul de Industrie - Iosif Jumanca, iar Octavian Goga, Vasile Lucaciu și Valeriu Braniște erau membri ai consiliului fără resort, urmând să primească sarcini în momentul în care își vor ocupa efectiv funcțiile. Componența și organigrama Consiliului Dirigent nu au rămas aceleași pe toată durata existenței, ci au înregistrat mai multe modificări. Schimbările au
Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria () [Corola-website/Science/299555_a_300884]
-
cunoștință numirea generalului Ioan Boeriu la comanda armatei din Transilvania și trecerea Siguranței Publice și a gărzilor naționale la Resortul de Interne. În partea finală a notei se sublinia că: "„Armata ardeleană română este parte integrantă a armatei române.”" Vasile Braniște, datorită sănătății sale precare, a participat la prima ședință a Consiliului abia la 18 martie 1919, când a fost numit șeful Resortului de Culte și Instrucțiune Publică. Octavian Goga se afla la 1 decembrie 1918 la Paris, dar a primit
Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria () [Corola-website/Science/299555_a_300884]
-
colonelului francez Paris, românii au început să formeze așadar un nou corp, independent față de cehoslovaci. În toate direcțiile au plecat propagandiști, destinați a aduna prizonieri pe care să-i grupeze pe unități. În calitate de reprezentanți ai guvernului, Voicu Nițescu și Victor Braniște au plecat spre Siberia pentru a ajuta la formarea noului corp de voluntari dintre prizonierii români ai Armatei Austro-Ungare. În mod secret, un grup de ardeleni oficial demobilizați din Armata Română - deghizați și cu nume schimbate, au fost trimiși în
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
au apărut 6 numere (scrise în cea mai mare parte de Nițescu), iar după mutarea redacției cu ziar cu tot la Irkutsk în primul trimestru al anului 1919, au mai apărut alte 6 numere (unele dintre ele redactate de Victor Braniște). Din lipsa unei tipografii, ziarul a apărut aici scris de mână și parțial șapirografiat. După repatrierea lui Braniște, tot la Irkutsk a apărut "Neamul Românesc" condus tot de Voicu Nițescu. Noul ziar a militat pentru aceleași scopuri și a apărut
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cu tot la Irkutsk în primul trimestru al anului 1919, au mai apărut alte 6 numere (unele dintre ele redactate de Victor Braniște). Din lipsa unei tipografii, ziarul a apărut aici scris de mână și parțial șapirografiat. După repatrierea lui Braniște, tot la Irkutsk a apărut "Neamul Românesc" condus tot de Voicu Nițescu. Noul ziar a militat pentru aceleași scopuri și a apărut în perioada 1919-1920. La Irkutsk a mai apărut în 1919 "„Vestitorul”" (scris și multiplicat de mână), iar la
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
la vest de târg. În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Radu cel Mare a înființat Episcopia Buzăului, și a dat noii instituții 600 de pogoane din Frăsinet, inclusiv pădurea și parcul actual; pădurea episcopiei a căpătat denumirea de "Braniștea". Cum proaspăt înființata episcopie nu a putut stăpâni pădurea, în 1524, episcopul Paisie a cerut intervenția lui Radu de la Afumați, care a reîntărit dreptul de proprietate al Episcopiei: „...să fie volnic Părintele Episcop să-și apere Braniștea și nimenea să
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
căpătat denumirea de "Braniștea". Cum proaspăt înființata episcopie nu a putut stăpâni pădurea, în 1524, episcopul Paisie a cerut intervenția lui Radu de la Afumați, care a reîntărit dreptul de proprietate al Episcopiei: „...să fie volnic Părintele Episcop să-și apere Braniștea și nimenea să nu fie volnic a intra în Braniște de a tăia, pentru că acel om, ce va tăia, Părintele Episcop să fie volnic a-i face dojană și pedeapsă...” Prima atestare a acestei păduri cu numele de "Crâng" datează
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
putut stăpâni pădurea, în 1524, episcopul Paisie a cerut intervenția lui Radu de la Afumați, care a reîntărit dreptul de proprietate al Episcopiei: „...să fie volnic Părintele Episcop să-și apere Braniștea și nimenea să nu fie volnic a intra în Braniște de a tăia, pentru că acel om, ce va tăia, Părintele Episcop să fie volnic a-i face dojană și pedeapsă...” Prima atestare a acestei păduri cu numele de "Crâng" datează de pe 23 octombrie 1568, când Alexandru II Mircea, voievod al
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
tufe din crâng atât târgoveților, cât și clucerilor. O poruncă similară, dată de Constantin Vornicul căpitanului Caloian de la Buzău pe la 1706, a primit din partea târgoveților răspuns, aceștia cerând domnului Constantin Brâncoveanu să permită târgoveților să taie din tufe, deoarece în Braniște se ascundeau tâlhari; domnitorul a permis rărirea (nu defrișarea) crângului. Prima oară când locuitorii orașului au folosit pădurea ca loc de agrement a fost în 1828. În 1850, o parte din pădure a fost cedată de către episcopie administrației orașului, pentru
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
vechi în bazinul Bistritei, încă din epoca paleolitică. Date asupra populației din bazinul inferior al Bistriței au rămas de la Ptolomeu, care menționează existența unei populații de carpi și carpodaci, în partea vestică a Moldovei. Localitatea Broșteni a făcut parte din Braniștea Voronețului din 1488 până în 1807. Această moșie a fost dăruită de domnitorul Ștefan cel Mare Mănăstirii Voroneț, care a stăpânit-o în vechile hotare până când aceasta a fost anexată Imperiului Habsburgic în 1775. După anexarea Bucovinei de către austrieci, o parte
Broșteni () [Corola-website/Science/299253_a_300582]
-
din 1488 până în 1807. Această moșie a fost dăruită de domnitorul Ștefan cel Mare Mănăstirii Voroneț, care a stăpânit-o în vechile hotare până când aceasta a fost anexată Imperiului Habsburgic în 1775. După anexarea Bucovinei de către austrieci, o parte din Braniștea pe care se află astăzi comuna Crucea și orașul Broșteni a rămas în Moldova, în stăpânirea lui Teodor Mustață care, în februarie 1807, a vândut-o lui Constantin Balj. Începând cu 1877 comuna Broșteni a devenit proprietatea lui Carol I
Broșteni () [Corola-website/Science/299253_a_300582]
-
construcțiilor profane (caselor țărănești). a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 202, având codul de clasificare . Prima atestare documentară a satului Bilca datează din 9 august 1551, localitatea fiind pe atunci o braniște a Mănăstirii Putna, situată „între Bilce”, adică un loc în care iobagii mănăstirești făceau fânul și pășteau cirezile și turmele călugărilor. Privilegiile mănăstirești au fost întărite printr-un alt act din 10 aprilie 1645. Anul ridicării bisericii a fost însemnat
Biserica de lemn din Bilca () [Corola-website/Science/317134_a_318463]
-
dimensionat biografia. Cum orizontul rural i s-a întipărit pilduitor, ca bază de comparații, când se aduce vorba de certitudini ale vieții, ce dacă acum este un intelectual titrat?!-, poetul Virgil Pătrașcu apelează, în multe poezii / poeme, la zariștea satului Braniște, din câmpia de sud a Olteniei. (Referințe de specialitate despre această zonă găsim și la mulți alți cărturari, deveniți nume de referință, cum ar fi Dimitrie Gusti, Al. I. Amzulescu, Ileana Vulpescu, Adrian Păunescu etc.) Scriitorul Virgil Pătrașcu nu întreprinde
Editura Destine Literare by Virgil Pătrașcu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_196]
-
este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Braniște, județul Dolj. Este situată la circa 8 km în partea de sud a Craiovei, aproape de șoseaua Craiova - Calafat. Conform tradiției aici a fost o bisericuță din lemn ridicată de Mircea cel Bătrân după victoria de la Rovine. În secolul al XV
Mănăstirea Jitianu () [Corola-website/Science/312450_a_313779]
-
este un oraș în județul Dolj, Oltenia, România, format din localitatea componentă (reședința), și din satele Almăjel, Bâlta, Braniște, Fratoștița, Răcarii de Sus și Uscăci. Este un vechi târg comercial, devenit mai târziu oraș și un important nod feroviar și rutier al Olteniei. Pe teritoriul orașului descoperirile arheologice au scos la iveală ceramică aparținând renumitei culturi de Coțofeni din
Filiași () [Corola-website/Science/297015_a_298344]
-
monahale (secolele al XVIII-lea-al XX-lea). În rest, alte nouă obiective din comuna Vânători-Neamț sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice necropola tumulară de „la Braniște”, lângă satul Nemțișor, datând din secolele al III-lea-al IV-lea e.n.; și situl de la „Poiana Slatinii” (satul Lunca), unde s-au găsit urmele unor așezări din neoliticul timpuriu (cultura Starčevo-Criș), neolitic (cultura Precucuteni), neoliticul mijlociu (cultura ceramicii liniare
Comuna Vânători-Neamț, Neamț () [Corola-website/Science/301697_a_303026]
-
din 27 iulie 1501, se aprobă călugărilor de la Mănăstirea Neamț să-și apere „Muntele Farcașa până la Gură Largului, precum și ceilalți munți ai lor și să-și ia venitul cuvenit de la cei ce vor să pasca vitele, sau să vâneze în braniștele lor”. Pipirig făcea parte integrantă din moșia Mănăstirii Neamț, fiind un loc de o frumusețe rară, unde câțiva călugări locuiau și se ocupau cu creșterea vitelor. Aici era stana mănăstirii, unde, pentru călugări era construită o capelă în care slujeau
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
se rușinau lupul și ursul a se arăta ziua-miaza-mare prin el; o casă ici, sub tihăraia asta, alta dincolo de Bistriță, sub altă tihăraie, mă rog, unde i-a venit omului îndemână să și-o facă.”" Broșteni a făcut parte din Braniștea Voronețului din 1488 până în 1807. Această moșie a fost dăruită de domnitorul Ștefan cel Mare Mănăstirii Voroneț, care a stăpânit-o în vechile hotare până când aceasta a fost anexată Imperiului Habsburgic în 1774. După anexarea Bucovinei de către austrieci, o parte
Biserica de lemn din Broșteni, Suceava () [Corola-website/Science/329957_a_331286]
-
din 1488 până în 1807. Această moșie a fost dăruită de domnitorul Ștefan cel Mare Mănăstirii Voroneț, care a stăpânit-o în vechile hotare până când aceasta a fost anexată Imperiului Habsburgic în 1774. După anexarea Bucovinei de către austrieci, o parte din Braniștea pe care se află astăzi comuna Crucea și orașul Broșteni a rămas în Moldova, în stăpânirea lui Teodor Mustață care, în februarie 1807, a vândut-o lui Constantin Balj. Începând cu 1877 comuna Broșteni a devenit proprietatea lui Carol I
Biserica de lemn din Broșteni, Suceava () [Corola-website/Science/329957_a_331286]
-
de numele meșterilor: "„Să se știe că această sfântă și dumnezeiască biserică, am făcut eu Erei Petru cu fratele meu Ioniță.”" Aceștia au realizat lucrarea sub îndrumarea unui călugăr numit Daniil de la Voroneț, în acea perioadă Broșteni făcând parte din Braniștea Voronețului. De asemenea, călugărul Daniil a dăruit locul pentru biserică și pentru livada și cimitirul din imediata vecinătate. Biserica a fost lucrată în întregime manual, din bardă și cuțitoaie, fără joagăr sau fierăstrău de mână. Cu toate acestea, a fost
Biserica de lemn din Broșteni, Suceava () [Corola-website/Science/329957_a_331286]
-
cetăți de pămînt: cetățuia "La șanțuri", de origine tracică, identificată de unii cercetători cu orașul antic "Maetorium", cetățuia getică "La trei cruci" și așezarea medievală "Farfuria turcului", datînd din secolul X și multe alte monumente arheologice, o pșteră, cascade, izvoare, braniști. Rar unde în Basarabia relieful, flora și fauna sînt atît de armonios îmbinate cu trecutul istoric al populației, ca aici. Braniștea Rudi reprezintă o comoară forestieră unică, care n-a fost stropită nici odată cu chimicale. În 1996 la nord-vest de
Rezervația peisagistică Rudi-Arionești () [Corola-website/Science/329207_a_330536]
-
cruci" și așezarea medievală "Farfuria turcului", datînd din secolul X și multe alte monumente arheologice, o pșteră, cascade, izvoare, braniști. Rar unde în Basarabia relieful, flora și fauna sînt atît de armonios îmbinate cu trecutul istoric al populației, ca aici. Braniștea Rudi reprezintă o comoară forestieră unică, care n-a fost stropită nici odată cu chimicale. În 1996 la nord-vest de satul Rudi, pe malul drept al unei rîpe uscate, chiar sub cimitirul localității, a fost descoperită o peșteră, numită "Peștera Răposaților
Rezervația peisagistică Rudi-Arionești () [Corola-website/Science/329207_a_330536]
-
82% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,2%). Pentru 4,82% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Braniștea a județului Iași si era formată din satele Costuleni și Măcărești, cu o populație de 1408 locuitori. În comună existau o moară de vânt și una de aburi, două biserici și două școli cu 74 de elevi (dintre care 5
Comuna Costuleni, Iași () [Corola-website/Science/301269_a_302598]
-
de azi I.L Caragiale fostul Haimanale, este strâns legată de istoria Mănăstirii Mărgineni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Haimanale", făcea parte din plasa Filipești a județului Prahova și era alcătuită din satele Haimanale și Braniștea, cu 790 de locuitori. În comuna funcționau o moară cu aburi, o biserică, o școală cu 34 de elevi și fosta mănăstire Mărgineni transformată în penitenciar, unde condamnații practicau tăbăcăria și cizmăria. Tot atunci, pe teritoriul actual al comunei funcționa
Comuna I.L. Caragiale, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301173_a_302502]
-
1870 și o școală cu 72 de elevi (dintre care 8 fete). În 1925, cele două comune sunt consemnate tot în plasă Filipești. Comună Ghirdoveni avea doar satul de reședință cu 1896 de locuitori, în vreme ce comună Haimanalele avea în satele Braniștea și Haimanalele 1096 de locuitori. În 1950, comunele au trecut în administrarea raionului Târgoviște din regiunea Prahova și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. Denumirea de azi a comunei Caragiale a fost dobândită în anul 1952 la aniversarea a 100
Comuna I.L. Caragiale, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301173_a_302502]