1,967 matches
-
soacră-sa o dibuise / Tocmai când biata ațipise. Pe urmă nora - cât de voie, / Precum apoi cât de nevoie - A babei mână-a sărutat / Și-i arătă ce a lucrat. Încet încet, baba cea gazdă / Își dete dar nora pe brazdă Și mulțumită se vădise / De nora pe cari o găsise. Apoi, din ale vremii file / Au mai zburat câteva zile Și cărăușii au venit. / Nora, atunci când și-a zărit Bărbatul, s-a mai mângâiat / Și de necazuri a uitat. N-
SOACRA CU TREI NURORI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383007_a_384336]
-
război steril, să fie pace, Căci mai sînt atîtea de făcut, Umbra celor drepți pe toate tace, Ca destin de forță, nevăzut. Este vreme-n țara noastră încă Să ne împăcăm în nume sfînt ‒ Cară unii mlaștină adîncă Să scufunde brazdă și cuvînt... Prietene, străine și tu, frate, Ne-am născut, funciar, spre-a ne iubi, Asta-i salvatoarea libertate, Și suprema, cît mai sîntem vii. E planeta uneori prea mică, Să încapă-atîta ură-n ea, Și te-apucă parc-un
VREMEA ÎMPĂCĂRII de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2310 din 28 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383085_a_384414]
-
astăzi nu-s?/ Am amuți cu toți de-aici/ Ne-am prosterna în fața lor/ O, de s-ar zgudui/ Azi Munții Tatra și-am vedea/ Că se ridică acești eroi/ Ei într-un glas ne-ar întreba: -Cum este țara? Brazda, cum?/ Ce-am scos-o noi de la dușman!/ Pădurile cât au crescut?/ Ca voi s-aveți sute de ani/. De ce-au murit acești soldați/ Să-i plângem și s-aducem flori?/ I-au plâns și i-au jelit cumplit
SĂRBĂTORIREA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI 1 DECEMBRIE 2016 LA ZVOLEN ÎN SLOVENIA [Corola-blog/BlogPost/92941_a_94233]
-
Troița și Steagul să-și regăsească locul lângă Turnul Croitorilor, iar pe soclul Statuii lui Baba Novac să fie înscris și numele duhovnicului său, Saski ( Sașcă)! În jurul moșiei dăruite lui Baba Novac, de către Mihai Viteazul, s-a dezvoltat cartierul craiovean Brazda lui Novac. ( Istoria locuitorilor Clujului (XI), “Gazeta de Cluj”, pag 16, interviu cu dr. Tudor Sălăgean, de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei - Cluj -Napoca). Celebrăm cu acest prilej pe toți eroii neamului, voievozii, martirii, cărturarii, personalitățile, începând cu Burebista
La Cluj, CELEBRAREA EROULUI BABA NOVAC – CĂPITAN AL VOIEVODULUI MIHAI VITEAZUL [Corola-blog/BlogPost/93460_a_94752]
-
descompuse, unii reușind să fugă, alții nu; gări în haos indescriptibil, cu plânsete și țipete isterizate; familii rupte în două, și-n patru. Numai țăranii - tot țăranii! - , cu disperare mută în priviri, căci știau ce-i așteaptă, au rămas la brazda lor.” (Granițele Moldovei, 2009). Și tot aici descrie Sorin Ullea cum 16 ani mai târziu, în 1956, în timp ce studia cu binoclu pictura exterioară a Suceviței a fost de mai multe ori întrerupt de o „răzășoaică” care i-a cerut mai
PROFESORUL SORIN ULLEA, ISTORIC AL ARTEI MEDIEVALE MOLDOVENEȘTI (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383054_a_384383]
-
de arpagic. Primele rânduri le-a executat dumnealui, explicându-ne cum se face. În timpul lucrării repeta mereu: - Ați înțeles, mă, ați înțeles? De înțeles, înțeleseserăm noi, dar nu ne dădea inima ghes la așa treabă migăloasă. Să stăm aplecați pe brazdă, să înfigem la anumită distanță bulb cu bulb. Uff!... Și traista aia mare...Văzându-ne cu cât „entuziasm” ne uitam la unelte și la traistă, ne-a repezit: - Hai, cucoanelor, că nu vă stricați manichiura! Învățați-vă cu greul și
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
bazin sau să se ridice din fotoliu doar când îi spune el. Avea, e drept, puțin din atitudinea bărbaților din Balcani, soțul trebuie să fie „cocoșul/leul”. Dar era bun, foarte bun, blând și perseverența mea l-a „dat pe brazdă”. A trecut în faza a doua, când era foarte bucuros că este căsătorit cu mine. - Foarte frumoasă povestea voastră de iubire... - Îmi amintesc că după 25 ani de căsătorie, era la volan pe o stradă în apropierea casei noastre, foarte
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
avânt e al meu zbor, căci fericit surâd când cu blândețe mă mângâie sublimul Creator. Doamne, cum ard ! Doamne, cum ard! Parcă sunt mii de ruguri care trosnesc, iubire risipind din clipa când ale speranței pluguri din al meu suflet brazde mari desprind. De la o vreme sunt numai lumină, sub nicio umbră nu mă răcoresc. Cu inima de bucurie plină simt că încet, încet întineresc. Din ramurile mele plesnesc muguri ce râd, de fericire strălucind, când simt o nouă sevă-n
SUNT FERICIT DOAMNE, CUM ARD ! de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383198_a_384527]
-
din torțele scăpate de soldați. Își acoperi fața cu vălul beretei, pentru a-și proteja nasul și gura de miasme, și ilumină iarăși mortul. Încetul cu Încetul, inima Începea să Îi bată regulat. Varul săpase răni În carne, producând niște brazde stacojii, iar când fusese Înlăturat smulsese fâșii de piele și de peri de pe față, devastându-i trăsăturile și făcând-o se semene cu chipul acoperit de plăgi al unui bolnav. Dar mâinile și gâtul păreau neatinse, lipsite de ulcerații. Făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sa. Pupilele Îi emanau o ușoară fosforescență, În lumina felinarului așezat pe banc. — Cu ce ți-aș putea fi de folos, messere? Întrebă, după ce Își plecase capul În semn de salut. Din mișcarea ei, lumina dezvăluise o țesătură deasă de brazde pe fruntea lui. În loc să Îi răspundă, Dante se uită În jur. Exista, În mediul acela, un plăcut sentiment de linearitate și de ordine, de echilibru al formelor și de logică În Întrebuințarea spațiilor. Se simți Îmbărbătat. Nu nimerise În văgăuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru un vitraliu În policromie, care Îi atrăsese atenția. Dar mai era ceva, după cum descoperi Întorcând foaia. Lumina razantă ce provenea de la fereastră scosese În evidență o țesătură de semne subțiri. Pipăind cu delicatețe suprafața, i se păru că simte brazdele lăsate de un vârf ascuțit. Cineva trebuie că ștersese ceva, răzuind suprafața foii. Mânat de curiozitate, se ridică și se apropie de cutia cu penele de scris. Așa cum sperase, se găsea acolo și o bucată de cărbune de desen. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Către centrul naosului era o scară În cavalet, lăsată deschisă pentru lucrări Înainte de tragedie. O trase spre mozaic, rezemând-o de perete, și așeză În vârf lampa, spre a examina mai pe Îndelete semnul diabolic. Își trecu degetele ușor peste brazdele din var: cineva cu siguranță tot răzuise peretele cu un vârf de oțel, poate o spadă sau un pumnal. Săltându-se pe vârful picioarelor, izbuti să ajungă până la marginea superioară a inciziei. Cel care scrijelise zidul trebuie să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceva pentru aromarea vinului, vreo găselniță de-a vierilor? Își mai dădu cu presupusul celălalt, Însă fără convingere. Tot În tăcere, Dante se apropie de fereastră pentru a examina mai bine acea materie vegetală. Chipul i se Întunecă și o brazdă evidentă Îi despărțea acum fruntea În două. Durerea din tâmple i se ascuți și ea. — Fă să dispară tot vinul din pivnițe, Bargello. E mai bine ca priorii Florenței să bea apă, cel puțin pentru câteva zile. — Despre ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl recunoscu pe Guido Cavalcanti, Îmbrăcat Într-o tunică lungă. Trupul său părea alcătuit dintr-o materie subțire și luminoasă, asemenea unui trunchi gol pe dinăuntru, căruia i se dăduse foc. Flacăra interioară mătura suprafața și Începea să transpară În brazdele subțiri, neobișnuit de clare, de pe chipul din umbră. Guido Îl privea și continua să râdă. Parcă Îi citea gândurile. Dante se simți invadat de un fluviu de iubire. — Sănătate, Guido. Ne reîntâlnim. Ce mai e nou? — Am murit. Iar de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tău! strigă el. Nemernicul de Giannetto e viu și știe mai multe ca tine! Umbra lui Guido se apropiase de fereastră. Ridică un deget spre Înalturi, arătând spre cea mai luminoasă dintre stelele ce străluceau pe acea porțiune de cer. Brazdele de pe chip Îi deveniseră mai accentuate. Acum, o rețea de flăcări Îi străbătea figura, care Începea să nu se mai deslușească. Doar anevoie trăsăturile omenești se mai puteau recunoaște În văpaia care, Întinzându-se, Îi devora trupul. Dante era orbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
opt pentru elevul eminent patru pentru Acasandrei marș În bancă un foșnet scurt șobolanul gras negru Îmi taie calea și dispare În curtea bisericii pe după cele două cruci de piatră cu inscripții slavone din an În an descresc le Înghit brazdele pline de verze de dovleci și sfeclă roșie luna mă urmărește degetele reci ale mamei cînd mă aplecam la patul ei să-mi lege cravata ce foșnește În urma mea tăcerea unor pași de gumă se apropie se Îndepărtează tenișii ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
puteau lucra pământul bine. Recolta, an de an era tot mai slabă. Apoi, majoritatea loturilor s-au împărțit între membrii familiilor în porțiuni tot mai mici și era lucrat și mai prost din deal în vale, adică când mergea cu brazda plugului la vale, băga plugul mai adânc, dar când mergea la deal scotea plugul mai în față căci altfel nu putea să fie tras e cele două vite slabe; așa că pământul s-a stricat, s-au făcut râpi, deoarece atunci când
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
oficialităților satului, domnului învățător, preotului, primarului, notarului, polițaiului sau jandarmului, nu mai vorbim de boierul locului, proprietarul. La Anul Nou se organizau de către oameni în toată firea, echipe de urători, cu „buhai”, clopote, chiar plug cu boi care trăgea o brazdă prin zăpadă. Pentru cine dintre muritorii de astăzi se întreabă care-i rostul aratului în ianuarie, trebuie să le spunem că în trecut, începutul anului nou era fixat în primăvară, la 1 aprilie sau chiar la 1 septembrie, perioade când
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
supraviețuia. Bătrânul medic era În picioare, În lumina uneia dintre ferestre. Părea adâncit Într-o meditație profundă, cu capul Înclinat și cu ochii Închiși. Pe fața sa, marcată de vreme, rețeaua de riduri parcă se accentuase În ultimele ceasuri, săpând brazde până la os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște pecetea unei seninătăți conferite de o viață bogată și Închinată artelor liberale. Dante avu impresia că era afectat de o durere insuportabilă, ca și când un junghi neașteptat i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ne aduce imaginea lor? - Nu! Lumina nu e o propagare de raze, cum zbiară păgânul al-Kindi! E lipsită de mișcare, fixă precum stelele din Prima Zi! - Atunci, În acele stele, omul ar fi putut citi splendorile Babilonului, rugul Ilionului și brazda care a marcat Roma, și tronul lui Petru și al doilea Imperiu, și marele Frederic și, În sfârșit, chiar noaptea asta și Întâlnirea noastră... - Cine Îți spune că nu așa este? Dacă... - Hulești, Marcello! Adam a fost creat liber să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la sfârșitul anilor ’80. Puțini sunt oamenii care nu lucrează aici. Toți sau aproape toți au părăsit viile și câmpurile. Și de atunci, pârloagele și mărăcinii s-au tot întins de-a lungul marii podgorii, înghițind livezile, butucii de viță, brazdele de pământ bun. Orașul nostru nu e prea mare. Nu este V., nici pe departe. Totuși, poți să te pierzi în el. Înțeleg prin asta că are suficient de multe colțuri umbrite și de foișoare pentru ca oricine să găsească aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
chipul grotesc al sărăciei care‑i amenință - și care, de fapt, e de mult prezentă - și face prietenos cu ochiul. Cu blugii lor prefăcuți de atâtea ori și pe care s‑au aplicat deja atâtea petice de protecție, gemenii taie brazde în praful gros de pe podele. Mama e nevoită să facă curat la oameni străini, așa că propriul cămin e lăsat de izbeliște. La acești oameni străini există și bărbați străini. Tata zbiară din cauza asta ca o vită friptă de vie. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un eșec pe săptămână. Vă miroase gura, aveți un ten urât, cenușiu și glezne prea groase, doamnă profesoară. (Anna). Stifter trage binevoitor cu ochiul la strălucirea văzduhului luminos, la minunații norișori de aprilie pătrunși de privirile soarelui și la frumoasele brazde verzi rămase de la semănatul de toamnă. Ăstuia i‑ar fi prins mai bine o frumoasă sculă verde, spune Rainer, o privește pe Sophie dintr‑o parte și pufnește într‑un râs isteric. Anna propune ca Hans Sepp, pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ape trezite și ce brâncă Lăsară fierul rânced și lemnul buretos? În loc de aur, pieptul acelui trist Argos Ducea o lână verde, de alge năclăite, Pe când la pupă, trase - edec ca niște vite Cu țeastă nămoloasă și cornulețe mii, Treceau în brazda undei șirag de răgălii. Sub vântul drept, caicul juca tot mai aproape. Atunci, cu ochi de seară și-abia deschise pleoape (Căci, grei de-ngîndurare, nămeți mă năpădeau), Cu ochi ce cheamă somnul din goluri și îl beau, Îmi deslușii deasupra
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
iernii, și grijile de ieri. Ca singur, în șoptirea născândei adieri S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neștiut fior Simții urcând prin lucruri spre ființa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieții fior biruitor. Cursese pretutindeni... Și-acum, albeau privirii Ciorchine de potire și pături moi de puf, Și nu știu ce amestec de-arome și zăduf Topea orice făptură în marea nuntă-a firii. Plămade răzlețite în nouri mici
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]