319 matches
-
afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă. Ușile și paravanele pliante fuseseră aruncate în hol, iar acum brocartul auriu și bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Când ajunseră la intrarea în fortăreața principală, văzură un samurai cu straie ciudate, care stătea ghemuit într-o poziție de supunere, lângă locul unde erau priponiți caii. Avea capul și un braț bandajate, iar mantia de peste armură îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi, Nagayoshi? Am auzit că zăceai la pat. Ce-ți fac rănile? — M-am hotărât ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră, cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și îl purta lăsat pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele albe care-i acopereau rănile. Unitatea a Doua se odihnise la Oushigahara, dar, de îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spre el și se călcau în picioare sau, apropiindu-se, erau împroșcate cu torente de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-o armă care îl țintea pe războinicul cu mantie albă de brocart, îl nimeri drept între ochi. Gluga albă din jurul capului lui Nagayoshi se înroși cât ai clipi. Căzând înapoi pe cal, mai zări, o ultimă oară, cerul Lunii a Patra și, în valea aceea, bravul tânăr de douăzeci și șase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am mirat eu. Am sorbit din băutura roșie. Mi-am aprins altă țigară. Eram într-un restaurant italian, destul de departe de SoHo - undeva prin Tribeca. Fielding mi-a spus că e o cârciumă a mafiei și eu l-am crezut: brocart, lumină discretă, o liniște de biserică. Eu sunt tipul standard, omul redus la esență, pe când Goodney, în costumul lui alb, bronzat, și cu părul lui blond, bine pieptănat, sărea în ochi, aidoma unui elefant roz printre cioclii înecați în, păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a provocat panică, prăbușiri nervoase, anarhie, așa cum se întâmplă în fiecare an. Toată săptămâna m-am plimbat pe străzile Londrei, întrebându-mă cu ce seamănă. Seamănă cu ceva teribil de familiar. Oamenii își agită giroscoapele stricate. Hoopa! cu toții mergem pe brocartul marcat cu copite. Ne uităm pe trotuar pentru a descoperi drumul, dar nu știm cum arată trotuarul. Preț de cincisprezece minute, zăpada a rămas de un alb proaspăt și crocant de curată. După care nici urmă de culoare - absolut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
carate, tăiat, cu tentă albăstruie. Sunați-l pe domnul Drescher, la Geneva, dumnealui știe exact diamantul pe care-l doresc. Mona își ridică rucsacul de pe jos și scoate din el un set de carioci și o carte groasă, legată în brocart verde închis. Își deschide cartea în poală și începe să măzgălească cu o cariocă albastră. Îi pune capacul la loc și continuă cu una galbenă. Și Helen zice: — Nu mă interesează ce protecție are. Se va face în mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vreo poveste de capă și spadă. Vreun baron al drogurilor căruia trebuie să i se facă felul. Sau vreun criminal de carieră care trebuie scos la pensie. Mona își deschide în poală Cartea oglinzii, jurnalul ei de vrăjitoare legat în brocart verde, si începe să măzgălească cu creioane colorate. La telefon e o femeie. O clientă de-ai ei, îi spun lui Helen. Ținând telefonul apăsat pe piept, îi spun că femeia zice că a văzut azi-noapte un cap tăiat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un mare pas înainte față de motelul Red Arrow și de monumentul ridicat de Lee Blanchard în cinstea jafurilor bancare și a crimei. Am făcut dragoste cu Madeleine în fiecare dormitor. Am mototolit fiecare cearșaf de mătase și fiecare cuvertură de brocart, înconjurați de Picasso-uri, maeștri olandezi și vaze din dinastia Ming, care valorau sute de mii de parai. Dormeam până dimineața târziu și după-amiaza devreme, apoi mă îndreptam spre mahalaua negrilor. Privirile pe care mi le aruncau vecinii ei când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
păstrasem o scandaloasă decență în proces. În ultimul moment, ca reținerea mea să nu fie rău interpretată, m-am repezit să-i ajut pe cei care smulgeau odăjdiile de pe cadavrul papei Formosus. Dar abia apucasem să rup o bucată de brocart că m-a dat cineva la o parte. Gestul meu venea prea târziu. Și cine credeți că era cel care mă dădea la o parte? Chiar diaconul care luase apărarea papei Formosus. Acum, când totul se terminase, diaconul îi supraveghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
același fel în care el era târfa sexuală a Liviei, dar cel ce obținea în mod sistematic mai mult din aceste contacte era tot Deggle, așa că lucrurile nu stăteau cum credea el. Deggle stătea întins pe o canapea acoperită cu brocart. — Aici nu mai încape nici strop de îndoială, a rostit el tărăgănat. Livia Cramm este un monstru. Vultur-în-Zbor n-a spus nimic. — La Femme-Crampon, a spus Deggle, și a râs ascuțit, în falset. — Ce? — Dragul meu Vultur, abia acum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Abia mai târziu în dimineața aceea Vultur-în-Zbor a descoperit că prețioasa lui sticluță, fiola cu lichid albastru, dătător de liniște, dispăruse. S-a dus să-i ceară socoteală lui Deggle, care stătea întins, ca de obicei, pe canapeaua acoperită cu brocart din camera de lucru, cu veșnicele sale veșminte întunecate potrivite măcar de data asta cu situația. — Livia nu părea genul care să se sinucidă, a spus el. — Care-i genul ăla, prostule? a întrebat Deggle. Era bătrână. Nu știi nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Înalt și cu vedere la mare către ambele laturi ale peninsulei. În lumina difuză, m-am pomenit stînd În mijlocul unei lumi marine, salonul de ceremonii plin de nămol al unui vas de linie scufundat. Mobila stil Empire și draperiile de brocart, tapiseriile și covoarele chinezești erau decorul unui tărîm scufundat, Înecat de apa care se revărsase prin tavanul prăbușit. Dincolo de ușile interioare se afla sala de mese, În care, pe o masă de stejar, se Înălța un morman de șipci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
paftale de aur, dar cu tălpile goale printre șireturile unor sandale de războinic roman. La stânga și la dreapta lui sunt soldați uimiți pentru o clipă, ca și împăratul, de demnitatea și de splendorile ostaticelor persane, care mătură praful cu marginile brocarturilor pe sub care au îngenuncheat. Pentru Omar, era doar o scenă de fast, pe care mulțimea a strivit-o sub tălpi. Între îngâmfarea macedoneanului și încăpățânarea speriată a reginei abandonate, învingătoare e turma de mercenari și soldați, de valeți și oameni
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
conducea un SUV nou, cu geamuri blindate. Încă o primeau ca pe o fiică, deși nu fusese decât o dată în căminul lor cu piscină și ronduri de azalee. Armin Caryan creștea detașat de înavuțire, fiindcă făcuse ochi pe draperii de brocart și pe covoarele de colecție strânse pentru el de bunicu-său. Faptul că mai aveau în familie un bătrân care se ocupa de covoare fusese trecut sub muțenie. Caryan nu-și văzuse de zece ani vreo rudă a tatălui. Primea bani
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
uneori pe credit, Macedonski nu renunță la acest mod de a fi altfel, de o eleganță cam ostentativă și contrazicând oarecum ținuta de „manechin fragil” a corpului. Jiletcile, redingota strânsă pe talie, dar mai ales celebrele cravate uriașe, din mătase, brocart sau stofă, În cele mai imprevizibile culori, fie Înnodate În chip de fundă, fie Înfășurate În jurul gâtului ca un fular, piatra falsă de ametist Înfiptă În mijlocul cravatei Îl fac inconfundabil În epocă. În ținută de zi (cea pe care tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la întrecere cu mine pentru rolul de dandy din perioada Restaurației, spuse el fără prea mare atenție. Am cam acoperit piața. Se arcui într-o plecăciune adâncă și elaborată, a cărei perfecțiune mă făcea să-i și văd coada de brocart a hainei de gală și dantela revârsându-i-se pe deasupra manșetelor. — Totuși, următorul meu rol e Edmund, la Național. Mi-au spus azi de dimineață. —Bravo! Sally îl pupă apăsat și zgomotos. Felicitări! Hugo afișă un aer ușor îngâmfat. — Întotdeauna e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
după cutia lui țigări, pe care o lăsase pe masă. Nu fumez decât în anumite situații, bine definită și asta era, cu siguranță, una dintre ele. După vreo zece minute, Hugo ieși din baie, înfășurat într-un capot negru, din brocart, cu părul uscat cu prosopul și legat la spate. În lumina soarelui, care pătrundea prin fereastra din spate, părul său blond părea de aur. Oprindu-se în ușă, se uită la mine timp de un minut, în tăcere. Apoi, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pătrundea prin fereastră. Observai, cu urma de rațiune care-mi rămăsese, că, de fapt, avea pulpe, lucru de care eram mulțumită. Mi se uscase gura. Începu să se apropie de mine. Capotul rămase acolo unde îl lăsase, o grămadă de brocart pe podea. În spate, se zărea oglinda din baie, opacă, umedă din cauza aburului de la duș. Încălzit pe piele, în jurul lui începu să se simtă parfumul Issey for Men. — Hugo? zisei eu, cu o voce pierdută. Aveam senzația că mă scufundam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din urmă apariția, mai degrabă tulburată decât tulburătoare, gata-gata să se poticnească la fiece pas în rochii, apoi urcase într-un soi de lectică ce aducea cu o ladă de lemn cu opt muchii, acoperită cu țesături din mătase și brocart, pe care patru tineri hamali, prieteni de-ai lui Harun, o ridicaseră pe cap. Cortegiul se pusese în mișcare, precedat de flaute, goarne și tamburine, cât și de un mare număr de făclii, înălțate de slujbașii de la maristan și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lungă călătorie de doi ani nu mă înfricoșa deloc. Pe deasupra, mi se lăsase o lună întreagă pentru a-mi pune ordine în afaceri. * * * Ieșirea mea din Fès a fost remarcată. Țineam să plec în surghiun cu capul sus, înveșmântat în brocart, nu noaptea, ci la lumina zilei, să străbat ulicioarele, care forfoteau de oameni, urmat de o impunătoare caravană: două sute de cămile încărcate cu tot soiul de mărfuri, dar și cu douăzeci de mii de dinari, o comoară apărată de vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
preceda, dar mă simțeam gata să mă poticnesc, să mă prăbușesc; mă temeam mai mult decât de orice că mă voi pomeni mut la picioarele cumplitului Selim. Acesta se afla acolo, așezat în fața mea, piramidă de mătase pe perne din brocart, apariție așteptată și totuși subită, care, cu o privire rece, a împrăștiat ceața de pe ochii mei, fără să-mi potolească totuși spaima. Nu mai eram decât un automat, dar un automat care funcționa, făcând gesturi precise pe care sultanul impasibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
1520, într-o zi de vineri, în noua bazilică Sfântul Petru, încă neterminată. Aceasta dădea pe dinafară de lume în ziua aceea - cardinali, episcopi, ambasadori, cât și numeroși protejați ai lui Leon al X-lea, poeți, pictori, sculptori, strălucind de brocarturi, perle și nestemate. Până și Raffaello din Urbino, divinul Rafael, cum îl numeau admiratorii artei sale, era acolo, nepărând deloc slăbit de pe urma bolii care avea să-l răpună trei luni mai târziu. Papa triumfa sub tiară: — În această zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să alunece. Cârnul fluieră subțire. Raul Ionescu, obosit, râdea nervos sprijinit de zid. Era o încăpere uluitoare, neașteptată, o adevărată surpriză pentru cel mai blazat dintre privitori, avertizat și pregătit cumva de celelalte săli ale muzeului. Pe pereții tapetați cu brocart greu, albastru-electric, păsări uriașe brodate în aur, argint și purpură păreau să fi țâșnit chiar atunci de pe dalele albe, luîndu-și zborul înspăimîntate. Senzația era accentuată de poziția diferită a aripilor și a girurilor lungi răsucite cu eleganță. În ziduri se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
din umeri. ― Filmul a rămas la individul respectiv. Să vedem ce iese și de aici. Dacă intervine ceva, sună-mă la familia Miga. CAPITOLUL XIII MAIORUL CRISTESCU ABANDONEAZĂ Pe peretele ciuruit de gloanțe familia Miga agățase provizoriu o bucată de brocart, iar pe parchet apăruse încă o carpetă. Oglinda plesnită, acoperită parcă de păianjeni, singura mărturie evidentă a incidentelor ce avuseseră loc cu o zi înainte, rămăsese deasupra servantei. ― N-ani putut s-o dăm jos, explică Florence, e prea grea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]