461 matches
-
în noul an școlar. Totul mergea strună. Eram acum școlar mare și prinsesem temeinic deprinderea de a învăța din ce în ce mai bine. Învățam cu spor, eram sănătos ca un adevărat vlăstar de țăran, călit în munca fizică din timpul verii și eram bronzat ca un harap, de parcă toată vara m-aș fi prăjit la soare pe malul mării... Eram la vremea aceea un adevărat școlar fericit. Era pe la jumătatea lui octombrie 1931 și ne aflam în miezul crizei economice. Școala se confrunta cu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
în largul meu, n-ar trebui să-mi caut un serviciu? Mă simt foarte vinovată fiindcă nu muncesc. —N-ai de ce, a râs ea, de parcă și simpla idee ar fi fost hilară. De ce vrei să muncești? întinde-te în grădină, bronzează-te, asta-i viața adevărată, fetițo! — Dar... —Și ce-ai face? Tu nu știi ce vrei să faci cu viața ta, a zis Nola, de parcă treaba asta ar fi fost ceva cu care să te mândrești. într-un final, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să știi, nu? Mă întreb cum e să fii actor, spun eu visătoare. —O, nu știu, nu m-am gândit nicodată la asta, râde Janice. Am plecat de la coafor și acum stau întinsă pe un solar la un salon de bronzat. Oamenilor li se pare ciudat că mă duc la solar, pentru că niciodată nu mă bronzez prea tare. Pur și simplu mi se înroșește puțin fața și îmi mai apar câțiva pistrui, dar solarele mă fac să mă simt de parcă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
știu, nu m-am gândit nicodată la asta, râde Janice. Am plecat de la coafor și acum stau întinsă pe un solar la un salon de bronzat. Oamenilor li se pare ciudat că mă duc la solar, pentru că niciodată nu mă bronzez prea tare. Pur și simplu mi se înroșește puțin fața și îmi mai apar câțiva pistrui, dar solarele mă fac să mă simt de parcă aș fi stat la soare. Și mi-e cald și bine tot restul zilei. Așa că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Și, Katie? — Da? — Ai grijă de tine. —Mmmm. Jigodia. Capitolul 11tc " Capitolul 11" —Doamne, Katie, ești atât de imatură. Uite, dă-mi cu asta pe spate, te rog. Debbie se întoarce pe burtă când îmi pun în palmă loțiune de bronzat urât mirositoare. O întind pe spatele ei bronzat. — Tot nu-mi vine să cred că mi-a dat papucii, totuși, mă vait eu. Dar asta voiai, nu? De fapt, ți-a făcut o favoare, dacă te gândești bine. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
toaletă, în capot, cu un păhărel de sherry în mână și ștergându‑și ochii cu o batistă. Maureen, care de ani de zile le coafează pe ea și pe mama, stă cu foehnul deasupra capului ei, iar o femeie foarte bronzată pe care nu o cunosc, cu păr blond ondulat vopsit și un taior lila de mătase stă pe pervazul fereastrei și fumează o țigară. — Bună, Janice, spun și mă duc la ea și o îmbrățișez. Cum te simți? — Foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
punându-și indignată mâinile în șolduri. —Cum îți permiți să mă numești așa în fața familiei și prietenilor mei? Nici măcar nu mă cunoști. Buzele Sofiei s-au strâmbat într-un rânjet, apoi femeia și-a fluturat unul dintre brațele subțiri și bronzate într-un gest de concediere. —Familia și prietenii tăi? Nu văd aici decât foarte puțini oameni pe care nu i-am văzut și la nunta mea. Ai impresia că ești cea mai grozavă, dar adevărul e că ziua asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
al ei, este cât se poate de logic, mami, iar eu râd, da, în general lucrurile demne de râs sunt și logice, apoi îi comand imediat un sendviș și o Cola, îmi place să stau în fața ei, pielea îi este bronzată, scoțându-i în evidență ochii proeminenți, două sticluțe umplute cu nisip colorat de Eilat, cu năsucul ei drăgălaș, aproape amuzant, cu buzele acelea atât de frumoase atunci când râde. Ce facem în vacanță, întreabă ea, iar pe mine mă cuprinde deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o înghițitură fără să pun zahăr și lapte. Uite la el! O bea amară! — Pur și simplu nu-mi plac dulciurile, am spus eu, răbdător. Am impresia că ți-ai făcut o părere greșită despre mine. — De ce ești atât de bronzat? — Am fost în drumeție... două săptămâni. Cu rucsacul și cu sacul de dormit în spinare... De-aia m-am bronzat. — Pe unde-ai umblat? — De la Kanazawa, am străbătut toată peninsula Noto și am ajuns până la Niigata. — Singur? — Da, am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dulciurile, am spus eu, răbdător. Am impresia că ți-ai făcut o părere greșită despre mine. — De ce ești atât de bronzat? — Am fost în drumeție... două săptămâni. Cu rucsacul și cu sacul de dormit în spinare... De-aia m-am bronzat. — Pe unde-ai umblat? — De la Kanazawa, am străbătut toată peninsula Noto și am ajuns până la Niigata. — Singur? — Da, am răspuns. Pe ici, pe colo am mai găsit și ceva companie. — Companie romantică? Ai făcut cunoștință cu fete? — Romantică? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Parcă ar fi Casablanca, zise Reiko, râzând. Reiko ne-a interpretat apoi câteva bossa nova. Între timp, eu am rămas cu ochii ațintiți pe Naoko. Mi se părea că e așa cum îmi scrisese în scrisoare. Arăta mult mai bine, era bronzată, părea mai robustă, poate datorită sportului și a muncii în aer liber. Ochii ei au rămas aceleași două luminițe sclipitoare, ca și altădată, iar buzele mici îi tremurau timid, dar aerul general era al unei femei mature - o femeie frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
zis careva? — PĂi În afară de mine nu știa nimeni. Ai prins ceva, Nickie? — Douășase. — SÎnt mari? — Exact cum Îi vor oamenii. — O, Nick, ce-aș vrea să nu-i vinzi... — Îmi dă un dolar pe juma’ de kil. Sora sa era bronzată puternic și avea ochii căprui Închis și părul șaten, cu șuvițe blonde, de la soare. Ea și cu Nick se iubeau mult și nu le păsa de ceilalți. Se gîndeau mereu la restul familiei ca fiind ceilalți. — Au aflat totul, Nickie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
din Spania. Simți cum se scurge gălbenușul cînd mușcă din sendviș, savură murătura, oul și șunca și mirosul cafelei de dimineață. — Chiar că au ceva necazuri pe-acolo, Ă? spuse bărbatul de la tejghea. Era un tip În vîrstă cu fața bronzată pînĂ la cozorocul șepcii și pistruiată și albă deasupra. Roger observă că bărbatul avea o gură subțire și rea și că purta ochelari cu rame de oțel. — Da, necazuri din plin. — ȚĂrile astea din Europa, parcă-s toate la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Spania din cele trei ziare, după care restul știrilor internaționale și, În cele din urmă, le citi pe cele locale. — Ești bine, iubitule? strigă Helena din cadă. — Da, minunat. — Te-ai dezbrăcat? — Da. — Ai ceva pe tine? — Nu. — Ești Încă bronzat? — Da, mai sînt. — Știi, plaja aia de azi-dimineață e cea mai frumoasă plajă pe care am văzut-o-n viața mea. — MĂ-ntreb cum de-i așa albă și fină. — Spune-mi, iubire, ești foarte, foarte bronzat? — De ce? — Așa, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
margine, îmi aranjez părul și observ că Finn a ieșit din casă și tocmai îngenunchează lângă Daisy și Davey. O mângâie pe păr, iar ea îi zâmbește. Le stă bine împreună. Finn, ca și Daisy, în ciuda tenului foarte blond, se bronzează foarte ușor (deși brațele și picioarele prelungi ale lui Daisy sunt mult mai închise la culoare, grație cremei autobronzante). Este zvelt și nu poți vedea pe corpul lui nici un gram de grăsime în plus. Poartă un slip îndrăzneț, mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
motor, ajungi la Manila, de acolo un avion cu elice te poartă spre Bali. Apoi la Samoa, Insulele Amiralității, Singapore, Tananarive, Tombuctu, Alep, Samarkand, Basra, Malta, și ești acasă. Au trecut optsprezece ani, viața te-a marcat, chipul Îți e bronzat de alizee, ești mai bătrân, poate mai frumos. Și iată că, abia sosit, descoperi că librăriile expun toate cărțile tale, În reeditări critice, numele tău se află pe frontonul bătrânei școli unde ai Învățat să citești și să scrii. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se bucura simțindu-l pentru a nu știu câta oară ca un bărbat protector. Ultima zi de plajă le strecura regretul că zilele frumoase luau sfârșit. Au sta mult la soare și în apă ca pentru ultima oară. — Te-ai bronzat frumos!îl admira Teofana. Va rămâne uimită prietena sau iubita ta când te va revedea. — Nu am iubită. — Nici prietenă? — Prietene îmi sunt toate fetele de la birou. — Probabil că tu ai un iubit. — Am și nu am. — De ce spui asta
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
acasă, cu toate că îi avea alături pe ai ei. Și Zina, și Sebi au primit-o cu bucurie nemaiîncetând cu întrebările. — Cum ai călătorit? — Foarte bine. Ai avut timp frumos? — Foarte frumos. Soare, cald, marea liniștită. — Se vede că te-ai bronzat frumos. Teofana le-a înmânat cadourile aduse de la mare sărutându-i cu dragoste. — Nu ne-a uitat fata noastră, era vesel Sebi, admirându-și cadoul și sărutând-o pe Teofana. — Ce eșarfă frumoasă mi-ai adus! Vino să te pup
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
în cearceafurile ude și am aprins lumina. Dar Ester, în vremea când mergeam la tanti Aura, era o fată vioaie și foarte deșteaptă, care citea tot timpul cărți groase, prăjindu-se la soare în remorca vechiului camion. Cu cât se bronza mai mult, cu-atît se umplea mai tare de pistrui. Avea pistrui pe tot corpul, pe toată pielea ei roșcată, dar mai ales pe umeri, pe spate și sub ochi, în jurul nasului. Uneori vorbea puțin behăit și avea tendința să-și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fi cerut să n-o turbur. Descoperisem o lampă mică, de noptieră, pe care o puneam înapoia jețului, acoperind-o cu șalul ei, și care ne dădea în odaie o lumină umilă, în care formele ei se rotunjeau și se bronzau. Maitreyi nu putuse suporta multă vreme întunerecul... Vroia să mă aibă cu toți ochii, cu toată setea ei de mine, și îmbrățișarea din întunerecul celor dintâi nopți o înspăimîntase. Adesea mă întrebam când doarme, căci pleca întotdeauna în zori, iar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
da’ ce bronzat ești, Îmi spune privindu-mi iscoditor chipul. Ia dă-te mai Încoace. — Am fost la mare, Îi răspund. — Bă, nu fă mișto de mine. — Păi tu faci mișto de mine, Îi zic. Tu așa crezi? Că-s bronzat... SÎnt ars. Un pic. — Ești ars? Eu știam că te-a lovit o mașină la Revoluție. Le-a zis maică-ta alor mei. Era supărată rău. Tac o clipă, vizualizînd scena. Cam ce Dumnezeu le-o fi spus? Și mai ales
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ajuns un fel de martor murdar și ilizibil al micilor evenimente). Ieșeam noaptea, În post, tîrÎnd după noi niște pături pe care le aruncam peste iarba Înaltă, parfumată, micuțul Începea să sforăie Înainte să apuce să se Întindă. Ne-am bronzat la stele, care nu pot să-ți spun cum se vedeau de- acolo, din mijlocu’ lu’ nicăieri (alt mijlocu’ lu’ nicăieri, altă vîrstă istorică, dar stelele, aceleași). Adevărul e că, deși dormeam de rupeam cînd și unde apucam, somnul, fiind
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu gleznele muiate de undele bulbucate ale apei, se găsea un grup de fete în costume de baie foarte decoltate, părul lung și ud atârnându-le împletit în cozi pe ceafă și pe umeri. Trupurile lor suple, catifelate, erau ușor bronzate de înotul zilnic, afară, pe vreme de iarnă. Erau înalte și zvelte și satisfăcute de ele însele ca niște tinere spartane. Deasupra, pe platforma alunecoasă de marmură udă, stătea Hector Gaines, cu pantofii stropiți și ochelarii aburiți. Discutau cu toții despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
era pe cale să cadă, pradă sigură a puterii ei de seducție. Tendonul întins și proeminent al gâtului putea să fie una din armele ei de seducție. Iar alta, marginea osului iliac care îi străpungea abia vizibil pântecul suplu și puternic bronzat deasupra slipului. Nestor simți pe cineva trecând prin spatele său și, întorcându-se, zări un mic vagabond de vreo treisprezece ani, tipul acela de orășean versat care se simte la fel de în largul lui oriunde, la periferie ca și în centru
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
altfel decât ceilalți oameni. Dar vă asigur că pretenția asta nu ascunde nici o vanitate. E vorba de altceva. Adeseori, vara, pe plajă, mă uitam în jur și mă întrebam ce reprezenta marea pentru necunoscuții care stăteau la soare să se bronzeze, sporovăind veseli sau prăbușiți în clipa lor interioară. Pentru unii, marea era cu siguranță un exil provizoriu din plictiseala și mediocritatea vieții obișnuite. Veneau pe plajă și trăiau câtva timp în afara destinului lor. Sau vroiau să prindă puteri, ca să reziste
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]