460 matches
-
i s-au desprins de sol concomitent, n-a fost o săritură propriu-zisă, forța-mpușcăturii a ridicat-o în aer, am nimerit-o-n coaste, nu în cap, deși țintisem într-acolo, și atunci am lăsat arma-n jos, dar bubuitura mai stăruia printre zidurile de piatră ale grădinii, și atunci bunicul m-a luat din nou pe după umeri, spunându-mi că a fost o lovitură frumoasă, să mergem să vedem, ne aflam la doar trei pași distanță, când am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de fumul negru și gros, cu mult, dar cu mult mai amar decât dopurile de plută arse, n-am vrut să-l inhalez, am vrut să mă ridic, să fug de-acolo, să fug înapoi spre postul de observație, deși bubuiturile s-au amplificat foarte mult, auzeam trosnetul focului peste tot în jurul meu, și atunci am știut cu siguranță că n-o să mai am puterea să mă ridic, că-n genunchi o s-aștept să mă cuprindă flăcările. Zgomotul ajunsese atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a cuprins frica, să-i mai lăsăm să fiarbă nițel. M-am ridicat. Ceilalți m-au urmat deîndată, iar liniștea Înstăpânită printre neamurile noastre câtă vreme stătusem la sfat, se spulberă cât ai bate din palme. Zvon de glasuri, horcăieli, bubuituri, icnete, chiote - prinseră din nou a se ridica de pe țărm, acoperind mormăitul Mării. Nu mai văzusem niciodată atât de mulți oameni și femei la un singur loc. Unii trebăluiau la luntre, Învățați de Logon ce și cum să facă, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doarme pe o rogojină, într-un colț. PARASCHIV stă chircit, în prim plan. Spectatorii găsesc acest tablou la intrarea în sală. Din când în când, în timp ce-și ocupă locurile, de sus, de undeva de deasupra pivniței, se aud bubuituri și ecouri șfichiuitoare. Aceste sunete se întețesc pe măsură ce sala se umple. Par a fi niște explozii îndepărtate, apoi un uragan care se apropie. MACABEUS va rămâne insensibil pe toată desfășurarea primei apocalipse. PARASCHIV se va chirci și mai tare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din întuneric răzbate, senină și triumfătoare, melodia.) ACTUL III Peste un timp. Lumină ușoară, eventual cernută prin crăpăturile chepengului și ale tavanului. MACABEUS și PARASCHIV dorm aproape îmbrățișați. Trompeta lipită de ei. Somn senin, respirații calme. De departe se aud bubuiturile unei lupte. Încet, mult mai încet decât în cazurile precedente, se vor apropia semnele celei de-a treia apocalipse. Pe aceste semne sporadice, undeva, sus, se aud pași. Cineva face efortul de a găsi o intrare în pivniță. Un ciocănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
unii la alții făcând fețe-fețe. Marie se holba la deschizătura din balama, de parcă nu-i venea să-și creadă ochilor. Apoi sări în picioare, trase capacul în sus printr-un imens efort de voință și îl trânti. Se auzi o bubuitură imensă când acesta lovi podeaua. Marie se băgase deja în gaura pătrată și cobora scara de metal dedesubt, sprijinindu-se în mâini. — Stai! Bez, care se impacientase, străbătu camera într-un salt și îngenunche pe marginea trapei. — Întoarce-te imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
disperat trebuie să fii ca să încerci atragi atenția în acest fel. E chiar trist. — Reuși, totuși, dacă asta urmărea, zisei eu. — Cu toate astea, fără prea mare valoare pentru cercetare. Picioarele care i s-au înmuiat au fost bine, dar bubuitura aia care s-a auzit când a dat cu capul de podea ar fi prea dureros de reprodus seară de seară, observă Hugo, pe un ton vesel. Se așeză picior peste picior, bălăngănind un papuc negru, din piele de crocodil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
draga mea? Cu un scâncet de nemulțumire completă, i-am lăsat părul în pace și m-am apucat să-i desfac cureaua. Știam o metodă absolut sigură de a-l face să tacă. Capitolul cinsprezecetc "Capitolul cinsprezece" În dimineața următoare, bubuituri repetate în ușa de la intrare m-au trezit fără milă, la ora nouă. Potențialul meu vizitator fie nu dădea de sonerie, fie își exprima o tandra considerație față de nervii mei alegând să nu mă trezească chiar dintr-odată. Înfășurată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
acele fete aveau porecle ca acestea, nu însemna că puteau fi răpite. Zăhărel le ceru părinților ca el să plece în căutarea fetelor dispărute. Merse el ce merse, până dădu de un pod foarte mare. Traversându-l, deodată auzi o bubuitură puternică și căzu într-un gol adânc. Se trezi. Era într-o lume fermecată unde totul era făcut din dulciuri. În copaci creșteau bomboane de tot felul, tufișurile erau din budincă, iar străzile erau din turtă dulce. Dar, totuși, ceva
Povestea lui Ciocolată-Împărat. In: ANTOLOGIE:poezie by Anca Gălăţanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_679]
-
lui Zăhărel. Zăhărel fugi spre lacul de ciocolată, dar își dădu seama că vrăjitorul îl urmărea. Când acesta se pregătea să arunce o vrajă spre el, prințul scoase un pic de praf de sare și îl aruncă spre el. O bubuitură se auzi și vrăjitorul se făcu nevăzut. Viteazul se aruncă în mijlocul lacului de ciocolată și fu înconjurat de o lumină orbitoare. Se trezi în mijlocul regatului său, unde era tot poporul, inclusiv regele și regina. Era plin de ciocolată, și el
Povestea lui Ciocolată-Împărat. In: ANTOLOGIE:poezie by Anca Gălăţanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_679]
-
Hugo s-a uitat la prăjitorul de pâine. Un fum negru ieșea din el. — Ce ți-am trimis. Ascultă, vorbim mai târziu. —Ce...? Amanda închisese. În timp ce Hugo scotea la lumină pâinea incinerată, în ușa de la intrare s-a auzit o bubuitură, însoțită de sunetul unei mașini date în marșarier. Știind, din trecut, cât de periculos era să lași copilul în scaunul cel înalt, Hugo a aruncat și prăjitorul și pâinea în chiuvetă, l-a luat pe Theo și l-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
avut puterea magică de la început... Asa deodată s-a întunecat ca seara, si, nu era decât puțin peste două ceasuri după amiază. Cerul se întunecă, ca de un fum gros... O scăpărare de amânar pe cremene fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi, vântul stârni niste vârtejuri de praf... lumina zilei murea înnăbusită de ceață. Nu mai stiai dacă e noapte ori ziuă. - Vine furtuna!... după atâtea zile de caniculă, vine furtuna! Murmură bătrânul Iorgu uitându-se de la fereastră. Vălmăsagul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
același nivel al cenesteziei și senzației musculare: ,, Frigul ud mă pătrundea; simțeam că-mi îngheață pulpele și brațele. Mergând cu capul plecat ca să nu mă-nece vântul, începui să simț durere la cerbice, la frunte și la tâmple fierbințeală și bubuituri în urechi...’’. Atunci când este înfățișat momentul în care se rătăcește, eroul nu-și pierde nici un moment simțul realității, dovedinduse stăpân pe judecata lucidă. Dominantă este inflexibila lui voință de a defini ceea ce pare nefiresc, suprareal, la modul rațional, încadrând întâmplările
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
nu putea fi răpusă decât prin voința unită a tuturor celor în putere, prin viclenie și nu fără sacrificii. Trebuia atrasă într-o capcană pregătită dinainte. Nu departe de ei, în ultimul timp, după o ploaie torențială și după o bubuitură puternică, se crăpase pământul și se formase o prăpastie foarte adâncă. Acolo trebuia atrasă, acolo trebuia să-și găsească sfârșitul. Namila, datorită lungimii și forței de care dispunea, când se sprijinea în coadă, ajungea cu picioarele pe malul celălalt și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a războiului ca nobilă expediție vânătorească! Marcius însuși, închis în cetatea Corioli, unde luptă singur cu dușmanii, are parte de un portret elogios făcut de comandantul Titus: privirea îi e cruntă, glasul tunător, loviturile pe care le dă par niște bubuituri și fac să se cutremure pământul (ceea ce nu înseamnă că nu îi vom vedea și pe Marcius, și pe Aufidius mânjiți de sânge din cap până-n picioare, ca niște măcelari). Când, în actul al doilea, Marcius se întoarce la Roma
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ferestre (luaseră o cheie la Întâmplare din spatele tejghelei recepției pustii), cu apa din țevile sparte șiroind pe scări În jos. Scoseseră salteaua plină de funingine de la petrolul incendiat, ca să doarmă toată noaptea, epuizați, În fața panoramei sondelor În flăcări și În bubuiturile ultimelor salve de tun. Acum pricep, În fine, insistase Olvido (stătea la fereastră Îmbrăcată Într-o cămașă a lui Faulques, cu un aparat de fotografiat În mâini, și privea orașul), și mi-a luat timp, sărutări, priviri ca să aflu. Să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
umăr, ca și cum fotografiatul era ultimul lucru ce-i trecea prin minte, pretextul de care n-avea nevoie În acei zori de o frumusețe echivocă și teribilă. Și când, sus și de cealaltă parte a dealurilor, Începuseră focurile de armă și bubuiturile, iar soldații care mergeau În jurul ei strângeau din dinți și strângeau armele În mâini, lăsându-se tot mai jos pe măsură ce se apropiau de creastă, ea Începuse să privească jur-Împrejur, la chipurile din apropiere, cu imensă și neîndurătoare curiozitate; ca și cum căuta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sau «a se iluminaă); exprimă adesea spontaneitatea înțelegerii sau a cunoașterii care se produce «ca un fulgeră; - tunetul semnifică mânia; bubuitul lui este adesea asimilat cu vocea ridicată ce sancționează și admonestează; - trăsnetul simbolizează pedeapsa, care trece de la varianta verbală (bubuitură) la cea corporală și fizică (trăsnet); totuși există în trăsnet, ca și în foc, o dimensiune de purificare ce permite «spălareaă omului de păcate și repornirea de pe baze sănătoase. Fără a mai lua în calcul că trăsnetul semnifică și pasiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
trăsnet (19); teamă (16); puternic (15); spaimă (13); lumină (11); fenomen (9); gălăgie (9); tare (9); cer (8); întuneric (8); putere (8); natură (5); sperietură (5); groază (4); neliniște (4); vreme (4); înfricoșător (3); scînteie (3); strașnic (3); alb (2); bubuitură (2); Dumnezeu (2); frumos (2); furie (2); grozav (2); înspăimîntător (2); mare (2); noapte (2); nor (2); pește (2); răsună (2); speriat (2); vara (2); zgomotos (2); afară; ascuns; așteptare; aur; bate; bine; bum-bum!; bum!; cal; calm; creion; drum; durere
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Irina: Nu înțeleg! Vecin 2: E și greu... vă explic eu altădată... De data asta, aparența îmi joacă festa... Eu v-am cîștigat... dar aparțineți soțului... Al dracului aparență! (îi sărută mîna și o îmbrățișează; în clipa asta se aud bubuituri în pereți; toți se desfac din îmbrățișări și devin extrem de încordați) Mihai: (într-un tîrziu, îndrăznind) Dar acum cine mai bate?! Vecin 1: (după o pauză) Nu știu. (judecînd cît se poate de logic) Noi nu. Nu, pentru că sîntem aici
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
zmeu. Când iese din pădure, copacii se pleacă într-o parte și el se ridică în sus și se duce în nouri. Acolo ei rânduiesc cu tunul și cu fulgerul, cu ploaia și cu piatra. Când se aud în cer bubuituri de tunete, hurducături și nourii se frământă, sunt ei. Ei umblă să omoare pe dracul și unde-l văd că se ascunde, sub vită, sub om, îl trăsnesc..."356 Hierofanii ale spiritului universal, zmeul și balaurul țin frâiele semnelor vremii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tău copil". În locul Pustiei cândva a fost marea, deci viața. Sentimentul Pustiei este sugerat printr-un peisaj dezolant: "E toamnă pe pământ și-n cer/ E iarnă grea: de-atâta amar de vreme/ Nu mai trimite iarna peste mări/ Decât bubuituri și jale și blesteme". Ni se pare că trecerea prin purificare, transcenderea materiei presupune la Ioan Alexandru o cale în spirală, urcând astfel în cercuri spre înalt, într-un univers de joc apocaliptic, reminiscențe, cum remarcă Ion Pop, din lectura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este de mirare, de aceea, că momentele terifiante ale "îmbrățișării", semănînd cu un rapt, se curmă într-o veritabilă contopire extatică: "Dezmierdarea razelor tremurătoare începea să i se pară dulce ca o sărutare de fecioară îndrăgostită, amețindu-l, încît nici bubuiturile nu le mai auzea. În neștire, ca un copil lacom, întinse amîndouă mîinile spre lumină, murmurînd cu glasul uscat: Lumina!...Lumina!..." (s. n.) E de ajuns să comparăm semnele trăirii cu atributele extazei din copilărie, cînd Apostol a fost învăluit de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
gravă, cum este În vreme de război, larma de afară anunță o iminentă confruntare, reluînd modelul. Pe rînd temută (de popa Iancu) și acceptată (de Stavrache, om de han, obișnuit cu zarva), ceata gălăgioasă are momentul ei de mister:" Dar bubuiturile se-ndesesc sunt oameni mulți afară. D. Stavrache, fără să mai asculte de stăruințele popii, care tremură ca varga, îl împinge cît colo și trece în prăvălie. Trăgînd bine cu urechea, hangiul înțelege că are de a face cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]