314 matches
-
Înlătur. Nu reușeam. Îi simțeam respirația puturoasă. Căutam un loc aerisit În care să respir. Broboane de transpirație Îmi inundară gâtul, fața, privirea și un clei Înecăcios simțeam În gâtul uscat. Distingeam zgomote de sticlă spartă, mobilă răsturnată, nechezaturi și bufnituri. Dezechilibrat, am căzut sfârșit Între picioarele lor. Mă durea Întreg corpul. Eram strivit. Aveam sentimentul că mă descompun câte puțin, că mă părăsește fiecare părticică a corpului. Fiecare atom. Deveneam o masă vâscoasă care, frământată, lovită, se disipa treptat. Nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dedesubt. Stătu așa timp de câteva secunde, care se transformară în minute lungi, ținând ochii închiși pentru a se putea concentra la ce auzea. În clipele care au urmat focului de armă, în timp ce rederula în minte amintirea acestuia, auzise o bufnitură și zgomot de pași pe pietrișul de deasupra. Apoi, un minut mai târziu, deslușise zgomotul portierelor trântite și hârâitul motorului care se punea în mișcare. S-a rugat atunci, ca și acum, să audă curând altceva: pașii lui apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și CĂLĂUL dorm, fiecare trântit pe unde a apucat; sforăituri, gemete, reacții violente în somn; ARTUR, așezat pe buturugă, cu picioarele într-un lighean cu apă; e dezbrăcat până la brâu, are pe gât un prosop ud; se apropie un personaj; bufnituri, mai multe uși încercate pe rând; apare în cadrul ușii COLONELUL, în ultimul hal de epuizare. COLONELUL: Domnule, n-aveți puțină apă? ARTUR: Am, dar e de ploaie. COLONELUL: Nu-i nimic... (ARTUR umple o cană din găleata cu apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-i spui să m-asculte, așa să-i spui. S-o-nveți de bine. RECRUTUL: Da, mamă. MAMA (Îmbrățișându-l încă o dată.): Hai, du-te. (RECRUTUL își ridică valiza, și-o aruncă în groapă; așteaptă câteva clipe; se aude o bufnitură grozavă; satisfăcut, RECRUTUL mai salută o dată și se aruncă în groapă.) MAMA (Strigându-i din urmă.): Vezi ce faci! (MAMA se întoarce spre ieșire, dar apare AL DOILEA RECRUT; identic cu primul, AL DOILEA RECRUT se aruncă în brațele MAMEI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
peste capetele personajelor conținutul găleții; face câțiva pași de retragere dar, nemulțumită, îmbufnată, se întoarce și aruncă și găleata în groapă; fuge; personajele din jurul gropii se apleacă brusc deasupra gropii, ca să urmărească efectul aruncăturii; câteva secunde de tăcere; apoi urmează bufnitura, care poate produce o mișcare teribilă a scenei, astfel încât personajele sunt cât pe ce să cadă în groapă, salvându-se cu greu, ținându-se unii de alții etc.) VIZITATORUL (Țipă isteric.): Uaaa... MAJORDOMUL: Vai, domnule! BRUNO: Ce i-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și plesnește pe buzele actorului.) Vreau să spun tot. Am în mine o bășică de venin... O port subsuoară... (Pauză. PARASCHIV, îngenuncheat, încercând să-și smulgă subsuoarele.) Eu am dat drumul șarpelui din cușcă! Eu i-am dat drumul! (Zdrobit; bufnitură în spatele sălii; un șarpe uriaș trece printre rânduri, se uită în ochii fiecărui spectator și dispare în univers.) N-am vrut să-i dau drumul, n-am vruuuut... (Cântând, ca pe un psalm.) Dar-să-vezi-cum-s-a-rugat-de-mine-și-mi-a-spus: dă-mi drumul, omule, și îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
va consta de data asta, dar prin cristalul stării mele ciudat de transparente vedeam foarte vie imaginea ei străbătând strada Morskaia spre bulevardul Nevski. Zăream sania ușoară trasă de un armăsar murg. Auzeam fornăitul, clămpănitul ritmic al testiculelor lui și bufnitura produsă de bucățile de zăpadă Înghețată când se loveau de partea din față a saniei. În fața ochilor mei și ai mamei se profila spinarea vizitiului, În pufoaica lui albastră și cu ceasul Îmbrăcat În piele (era două și douăzeci) prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
parcă Într-un tandru gungurit. Se aduna ceața. Jocul devenea o masă de capete mișcătoare pe lângă cealaltă poartă a terenului de la St. John sau Christ sau alt colegiu, unde jucam. Sunetele Înăbușite care se auzeau de departe, un strigăt, fluierul, bufnitura unui șut, toate astea erau cu totul neimportante și nu aveau legătură cu mine. Nu mai apăram mingile trase la poartă, ci mai degrabă un secret. Stând cu mâinile Încrucișate, rezemat de stâlpul din stânga al porții, savuram plăcerea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Era îngenuncheat pe podea în colțul îndepărtat al încăperii mizere, cu spatele la mine, cu capul mișcându-se ritmic și regulat în spate, înainte de a se izbi din nou de peretele din fața lui, pe care îl lovea de fiecare dată cu o bufnitură surdă. Chiar și de unde mă aflam îi zăream sângele scurgându-i-se într-o parte pe față și când țipătul a izbucnit din nou, a fost și mai îngrozitor, pentru că acum vedeam creatura nefericită care-l scotea. Ben, fiul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
șoferul, și exact în acel moment comisarul văzu, lipită de parbriz, o fotocopie a articolului. În ciuda fricii, neliniștile și temerile sale meritaseră. Atriul clădirii era pustiu, portarul absent, decorul era perfect pentru crima perfectă, lovitura de pumnal direct în inimă, bufnitura surdă a corpului căzând pe lespezi, ușa care se închide, automobilul cu numere false care se apropie și pleacă luându-l pe asasin, nimic mai simplu decât să omori și să fii omorât. Liftul era la parter, nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-se de trunchiul copacului, și nici nu-i rămase timp să observe cum urmăritorul lui trecu mai departe, iar apoi scoase un urlet de groază când înțelese că-i dispăruse pământul de sub picioare. Un moment mai târziu se auzi o bufnitura scurtă, după care se lasă tăcerea. Îmbrățișând în continuare trunchiul copacului, Tapú Tetuanúi aștepta câteva minute, lăsând că respirația să i se liniștească, iar picioarele să nu-i mai tremure, înainte să se ridice și să plece în căutarea dușmanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Daniel, Lucruri de valoare nevăzute în tușit Storr D.S, Vise de du pagini imprimate Storrer A. de la comic al meu H Ecranul se aruncă înainte cu un flash electric sonor și toate luminile se stinseră. Televizorul ateriză cu o bufnitură grea, sticloasă, în întuneric și eu, cuprins de-o panică animalică, m-am tras îndărăt, târându-mă pe călcâie și pe podul palmelor. M-am lovit cu umerii de sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe ea, trăgându-mi genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
voiam să fug mai mult ca orice, dar asta ar fi însemnat să agit apele și să-mi las panica și teama să se împrăștie. Tot ce puteam face era să stau nemișcat și să încerc să trec neobservat. O bufnitură înfundată răsună deopotrivă în mintea mea și înăuntrul spitalului. — Ludovicianul, murmură Nimeni. — Ai spus că-l poți captura, am șoptit, dureros de tare în tăcerea aceea. — Nu, zise el, nu fără... Am nevoie de-o echipă și de echipament. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și m-am strâns și mi-am ferit capul și totul era tăcut - eu în aer, ieșind pe geamul spart la lumina zilei. Am aterizat mai întâi în picioare și apoi am căzut în mâini și în genunchi cu niște bufnituri zdravene și niște clefăituri înfundate. Iarba udă și pământul îmbibat de apă săriră în lături când vârfurile bocancilor mei, genunchii și mâinile întinse se afundară în cratere de noroi rece, aspirant. — Să n-o pierzi, zise vocea fetei. Țigara îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
impenetrabilă ferindu-se de raza lanternei mele. Am împins rucsacul prin bibliotecă și m-am târât după el. Coborâsem pe scară până când capul îmi era sub nivelul podelei și mă luptam să trag rucsacul după mine, când am auzit o bufnitură metalică de jos. În tunelul de coborâre răzbătu o lumină palidă, proiectând umbre lungi în sus. M-am forțat și am tras rucsacul în gaură, amortizând mare parte din greutatea lui cu capul și echilibrându-l cu brațul drept în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și noi o să ne ocupăm de ambarcațiune. Mi-am ridicat gulerul hainei. Acum, că eram singur, aerul părea rece, încărcat de gânduri și îmbâcsit. Încăperea goală mirosea vag a covoare ridicate și-a fabrici abandonate. Era liniște, pașii mei scoțând bufnituri surde pe metrii nesfârșiți ai podelei de ciment. Numai că nu eram tocmai singur, nu-i așa? Ei bine, mă bucur că nimic din toate astea nu-ți afectează prea mult rutina. De deasupra cutiei sale de carton, una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și mă traseră înapoi la suprafață cu o smucitură zdravănă, eu tras în sus, dând din picioare și zgâriindu-mi spatele și coastele și șoldurile în balustrada de la pupa și prăbușindu-mă pe punte ca un animal semiînecat cu o bufnitură și împroșcând apă. Electricitatea iscând panică necontrolată în fiecare sinapsă a creierului meu și corpul tremurându-mi zumzăindu-mi zbătându-se de teamă și Scout strângându-mă în continuare și strigând cretin afurisit nu mai cădea dracului în apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
picioarele Sophiei. Nu reușește însă, un pas lateral rapid al fetei care stă deja de ceva vreme în picioare îl dă cu capul de trunchiul bradului nevinovat; a fost și o oarecare intenție la mijloc, de aceea se aude o bufnitură mai puternică decât ar fi fost necesar. Te iubesc, Sophie, vreau să spun că totul îmi este indiferent, o dată pentru totdeauna, în afară de tine. Numai pentru tine mi se contractă acum atât de dureros mușchii feței. Durerea n‑a fost însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Întîlnim pe cîte cineva cunoscut care ne lua cu mașina. Apoi, după ce ajungeam În zona murdară, mizeră și dărăpănată a gării, coboram, treceam repede peste șinele din triaj unde se vedeau focul și aburul locomotivelor și se auzeau scrîșnetul și bufniturile marfarelor, pufăitul răzleț al unei locomotive În mișcare, clinchetul clopotelor, zăngănitul trenurilor mari pe șine. Iar tuturor acestor zgomote familiare, Încărcate de promisiunea exuberantă a zborului, a călătoriei, a dimineții și a orașelor strălucitoare, tuturor aromelor puternice și pătrunzătoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mult de două fire de păr în vârful capului, au tentația de a sări. Lovitura lor este foarte dureroasă, mai ales pentru ochii verzi, care nu beneficiază de o umectare suficientă a cristalinului. M-am lovit de colțul unei mese. Bufnitura loviturii a răsunat în mine ca un picior dat unui butoi plin, enorm. Durerea mi-a venit până la jumătatea grosimii coapsei - de acolo s-a pierdut. Durerea s-a rătăcit în carnea mea... Ciudățenii? Da, una singură. Într-o seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din curte val-vârtej. Poarta greoaie din lemn putred s-a trântit în urma lui. Tabla verde a gardului s-a cutremurat, salcâmul din străduță a clămpănit din crengile jerpelite. Copacul ăla întotdeauna îmi păruse o cobe. C XXXIII Îl trezi o bufnitură, urmată de un zgomot de sticlă spartă. Motanul cenușiu sărise pe poliță, alunecase, iar în cădere dărâmase Sfânta Treime și fotografia. Acum cărămida zăcea peste fața zdrobită a lui Leo. Promisese de mult că îl va castra pe Tubu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Mi-am dat seama că stăteam cu gâtul strâmb și că patul parcă se scurtase. Am pipăit perna și mi se păru ciudat de păroasă. Deodată perna mă zgârâie și sări din pat. Imediat, trupul îmi fu zgâlțâit de o bufnitură în stomac. Am trimis, instinctiv, o lovitură de genunchi înspre obiectul zburător, care fu proiectat într-un dulap din cameră. Un miorlăit colectiv cu parfum de urlet. Mâțele își luau avânt și săreau peste mine, unde se nimerea. Ochii le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
un vultur de ciment în vârf, cu aripile desfăcute, închinat bărbaților din Lisa căzuți în primul război mondial. Numele lor erau săpate cu litere aurite pe patru plăci de marmură. Acolo se ținea, duminica, hora. Țipetele vesele ale clarinetului și bufniturile tobei, amestecate cu praful stârnit de cizmele flăcăilor și de sandalele fetelor, luau monumentului orice nimb de solemnitate. Nimeni nu se gândea la cei "căzuți". Noi, copiii, cu atât mai puțin. Când ne săturam să căscăm gura la horă, ne
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
profesor. Mă tem să nu mă cheme pentru vreo nouă probă. 40. "Uneori, băiete, aș vrea ca memoria mea să arate ca o cameră goală", i-a mărturisit, într-o zi, doctorul Luca lui Julius. De-afară, se auzeau, mereu, bufniturile obloanelor zgâlțâite de vânt. Discutaseră, înainte, despre expediția care, în mod normal, trebuia să fie, deja, acasă și de la care nu mai venise nici un fel de veste de câteva săptămâni, dar nu era greu de văzut că subiectul nu-l
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
oră mai târziu, la două fără un sfert noaptea, Mortimer sforăia ritmic și Rebecca era încă trează de-a binelea. În momentul acela i se păru că aude pași pe coridor, furișându-se pe lângă ușa dormitorului lor. Apoi începură zgomotele. Bufnituri și trosnituri și inconfundabilele sunete ale unei încăierări. Doi bărbați se băteau din toate puterile, înșfăcând orice armă nimereau. Gemeau de atâta efort, răcneau și se înjurau. Rebecca abia apucă să-și pună capotul pe ea și să aprindă lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]