2,091 matches
-
albă încovoiată. Orpheus aplecându-se în apă și doctorul strigând și eu strigând la cușca goală și doctorul spunând ne trage în jos și tai-o și el cu un cuțit, o macetă. Barca pârâind, lăsându-se în apă, doctorul cățărându-se peste balustradă cu un picior pe cușca goală, roasă, tăind cablul. Spumă și stropi, coada, butoaiele tresăltând și coada lovind apa. Eu strigând și ridicând sulița și Fidorous tăind frânghiile încâlcite în cușcă. Capul ludovicianului ca un glonț alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ochi bulbucați, holbându-se la mine din colțul ușii cabinei înclinate. M-am uitat în jur și i-am văzut cușca-bărcuță gonflabilă printre lucrurile alunecate lângă balustradă și luate de apă. Ștergându-mi lacrimile de la ochi cu antebrațul, m-am cățărat și am sprijinit laptopul de peretele dinspre babord al cabinei, partea cea mai îndepărtată de apă. Cum Orpheus se înclina la tribord, babordul și puntea formau un soi de V răsturnat, un spațiu temporar de depozitare. Miau. — Știu, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
unde ești? Unde ești, rechinule, pentru că eu sunt chiar aici. Sunt chiar aici. Am inspirat sacadat. — Și nu mai am unde să fug. Orpheus stătea înclinat acum la 45 de grade, jos în ocean, apa urcând pe punte. M-am cățărat în V-ul format de peretele dinspre babord al cabinei oblice și punte. M-am întins și-am lungit gâtul ca să mă uit peste balustrada dinspre babord, aflată sus în aer, dar nu se vedea nimic acolo, nici urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
întregi de mare pustie și insula în zare. — Haide, știu că ești acolo, am strigat peste apă. Ești mereu acolo, nu? Ce mai aștepți? M-am târât de-a lungul V-ului, am luat laptopul lui Nimeni și m-am cățărat pe peretele înclinat al cabinei până pe puntea superioară. Mi-am aruncat picioarele peste margine, uitându-mă în jos la apa care urca spre mine. Marea creștea din ce în ce mai repede și barca pârâia din toate încheieturile, peretele cândva vertical al punții superioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
frântă se ivi rotindu-se din albul dimprejur și ateriză cu zgomot în ocean, în spatele meu. Ieșind repede la suprafață, tușind și scuipând, am înotat prin valuri și printre hălci de carne spre grămada năruită a navei Orpheus, m-am cățărat cu pieptul pe ea și m-am ținut bine cât timp au căzut din cer și ultimele rămășițe. Marea se liniști într-un târziu într-o legănare chinuită, dar ceața rămase deasupra ei, un întreg al doilea ocean de năvoade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se închinau, le băteau mătănii, cu binecuvîntarea înaltului for mitropolitan. Și-a apărut curcubeul! Antofiță era gata să pășească pe el. L-a prins, a pășit! După Antofiță, alți comilitoni și comilitoane, "de toate armele, de toate gradele", s-au cățărat pe Rainbow. Arătau ca androizii reglați: gata s-o ia, în pas alergat, peste ocean. Dacă li se cerea, l-ar fi asfaltat. Alinierea! Urăsc exprimările de genul "acest popor nu mai e capabil să..."; "acest popor nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Dublu. Nostalgia Jumătății Înotam nestingherit prin apele tumultoase ale Potopului. Valurile erau înalte ca munții, dar eu eram pe vremea aceea atât de mare încât erau o joacă de copil pentru mine. Sute de viețuitoare încercau să-și găsească salvarea cățărându-se și atârnându-se de capul și umerii mei, ce între două valuri se ridicau la suprafața apei. Către ultimele zile ale Potopului, apele crescuseră atât de mult, încât cu mare greutate mă țineam deasupra lor; eram aproape să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Tot ei traduceau apoi răspunsul într-o limbă de circulație universală, spre a fi înțeles de toate posturile T.V. din întreaga lume. Luată în prim-plan și urmărindu-i gestica și expresia feței, M.M. părea schimbată față de ființa ce se cățăra prin copacii rezervației Makonde sau desfăcea banana, așa cum îi stătea bine unei maimuțe. Chipul ei era mai uman decât al multor oameni, trăsăturile ei homini păreau a se fi accentuat în exercițiul conversației, figura i se metamorfoza pe măsură ce o priveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nici însoțitorul meu nu eram dispuși să cerem cartea rostindu-i cu voce tare numele către unul din angajații librăriei, devenită bibliotecă. Ne tot îmbiam reciproc, până când amicul meu a cedat nervos la insistențele mele și a început să se cațere pe rafturile inferioare ale corpului de bibliotecă unde se ascundea cartea marelui povestitor. Eu, deranjată de gestul lui, vrând probabil să evit frontal eventualele admonestări ale persoanelor de ordine, am pornit-o rapid printre culoarele librăriei către zona liberă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care, într-o zi, plecă hotărâtă la drum. Din ciorchinele de îngeri de pe umărul drept, unul îi căzu adormit în poală. Mașinile se fereau din calea ei cu spatele înainte, clipind din stopuri și semnalizându-și trecerea cu piuituri, se cățărau pe stâlpii de telegraf. Tramvaiele își modificau traseele, luând-o direct pe caldarâm, cu pantograful bălăngănind, trecătorii își schimbau brusc atitudinea. Din oameni pașnici pe care îi știa, se încăierau, cel mai vânjos făcea pârtie printre grupurile curioase și nepăsătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
calmul ăsta promițător de belșug și într-o dimineață te trezești năpădit de iedera roșie pe ziduri, răsfirată ca pletele iubitei pe pernă, arzătoare ca focul dragostei, limbile părului sunt foc, brațele foc, trupul e un miriapod-flacără, iedera roșie se cațără pe razele de soare până-l sufocă, face Luna ghem de iederă, bolțile se rup de iedera sălbatică a viilor, brațele copacilor îndoite de rod și parfumul rămas dăinuie în frunze, în scoarță, în ramuri, în puful aripilor, în cașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
alături de zodiacul pe internet, poștalionul în paralel cu Prioripost și coletăria prin poșta rapidă, pompele de gaz lampant vizavi de buteliile cu gaz metan pentru autoturisme, lopata lângă excavator, șpițul și varacula lângă picamer, maiul rezemat de compresor, crampoanele de cățărat pe stâlpii de electricitate alături de nacela telescopată prin comandă din cabina șoferului. Cu atâta invazie, Brăila devenise un șantier: hârtoape, gropi, panouri avertizoare, puncte de lucru anunțând angajări, peste un ceas, pline de solicitanți, evident, tot cei din trecut, anunțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
știau ce fac, se distrează Roja, trîntind paharul gol pe masă, cum să nu știe ce fac? Așa că mi-am luat inima în dinți ca să mă conving încă o dată, să fiu sigur că îmi făcusem bine socotelile, și m-am cățărat și eu în vîrful șandramalei, a mormanului de fierăraie care parcă stătea să se prăbușească dintr-o clipă în alta. Eram exact în locu’ în care se dăduse și Dendé în spectacol și am început să țip în direcția cordoanelor
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
o imite pe bunica Ileana, care luată cu treburile gospodăriei mai uita să-i de-a de mâncare, iar nepotul-său Îi amintea cu același gest adresat pestelcii bunicii. După ce se asigura că nimeni nu-l vede, copilul inventiv se cățăra pe pat și scotea din buzunarul costumului lui Ionel o cutie de chibrituri inofensivă pe care o deschidea În fața lui SinanPașa. Acesta, mereu Înfometat ca și Vizanti, prindea cu boticul său delicat bucățele de cărniță pe care Va o sustrăsese
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
veșmintele, moartea își trage sufletul, toamna își paște castanele, naivitatea își scuipă întunericul, lumina plânge, gutuia ține un discurs, secundele ceasului vomită amintiri, ucigașul salivează metafore, amurgul se împiedică în pantalonii săi prea lungi... Până și cuvintele (probabil, exasperate) se cațără pe pereți. Se desfășoară, după cum se vede, o febrilă activitate în poezia scrisă de Tincuța Horonceanu Benevic. Nu întâmplător, cartea ei poate fi povestită (am și povestit-o mai sus, pe scurt). Trebuie doar să răspundem la întrebarea „Ce face
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cred în sentimente, dar majoritatea sunt frigide, deoarece refuză ideea că sexul este coloana vertebrală a masculinității. [...] Prin comparație cu bărbații sunt sentimentale și credule. Ca și mine, de altfel, cei mai mulți dintre bărbații pe care îi cunosc au parvenit social cățărându-se pe umerii femeilor, speculând sentimentalismul și instinctul lor matern, contul din bancă și familia din care provin.“ Ideea că „sexul este coloana vertebrală a masculinității“ este stranie, mai ales dacă încercăm să o vizualizăm... În carte există și dialoguri
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
posibilitățile onirice diforme • sforile vocilor spânzurate de ferestre ca un platfus cu narcisismul de sinteză • țipăt la fereastră supurând ca un călător prin negru de cangrenă • ...și din nou stalagmita cu degete rectale - ca un vagin cu veleități coprofage“ „mă cațăr pe grilajul de fier spre clonul meu transcendental de excremente • un pas propovăduit de fecale și altul profețit de fier forjat • buchete tot mai cărunte în iarna vespasienelor“ ș. (tot) a.m.d. Ideea de a reprezenta în poezie viziunile coșmarești
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Naslău. Podgoria crea o stare de eliberare, podgoria era locul unde cei mai îndrăzneți se simțeau în tot largul. Tinerii, perechi, se iubeau pe sub butucii de vie. Petru nu putea rata libertatea de a-și bucura inima pe furate. Se cățăra în zarzărul din fața dormitorului și privea pe fereastră. Camera era aproape goală, fetele, amestecate ca bobițe de tămâioasă, dădeau aromă toamnei. Genia, Antoaneta și încă două jucau cărți. Din zarzăr, le vedea de parcă ar fi fost lângă ele. Putea sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de a nu încape. Nu are importanță de umerii cui îți sprijini obsesiile. Între două puncte imaginare este loc destul să-ți hrănești paranoia. Hai, curaj, mai ai un fuscel și ai ajuns tocmi la tâmpla furnicii, mâine te vei cățăra până sub talpa greierului, cu un asemenea aplomb vertical, sigur, vei reuși să-l gâdili pe Dumnezeu între degete. Pentru mai sus trebuie să-ți sădești rădăcină în cer. Floarea, o reciclare continuă a formei. Omul frumos crește într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mă îndoiesc de vrerea Domnului. Stau la strană cu toți mucoșii în jurul Psaltiri, în loc să slujesc Cortul Împărătesc. Ai dreptate, părinte, în ceea ce spui, dar parcă îl aud pe Simeon Stâlpnicu vorbind prin graiul arhimandritului. El a slujit 40 de zile cățărat pe un stâlp și nu s-a îndoit nici măcar un ceas de slujirea sa, noi am clipocit două săptămâni în strană și iată cum ne răzvrătim. Dacă află ava Ioan, nu mai trecem pragul altarului până de Paști. Frate, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de fapt, un fort cu creneluri din piatră de un gălbui argilos, suită pe o cocoașă de pămînt năpădită de iarbă. Am zărit-o de multe ori tot pe fereastra ratei de Sătmar. Niciodată Însă nu am apucat să mă cațăr pe dîmbul de la bază și pe ruinele ei. Cuibul de barză CÎnd m-am ivit eu pe lume, părinții lucrau ca pedagogi la internatul liceului din Ardud. Un an și jumătate mai tîr ziu, după trecerea prin nu știu ce fel de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să uit din anii aceia de demult brazii imenși din curtea clinicii de oftalmologie din Cluj, terasa colinei pe care e situată, dealul ce urcă În continuare spre neurologie și pneumologie, micul munte medical cu tot felul de clădiri spitalicești cățărate pe spinarea sa, izolate de oraș, dar și aproape de inima lui, ridicate acolo parcă pentru tihna și consolarea pacienților, dar și pentru calmul bisturielor. De atunci și de acolo nu mă pot despărți de lumina de miere a toamnelor Clujului
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
toată ziua. Fără să mănânce, fără să bea apă, fără să se așeze jos. Cântase privind țintă, cu ochii ei orbi, bucata aceea de vitraliu mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul crucii. Eu eram cel mai sprinten, așa că m-am cățărat, s-o dau jos. Am luat-o cu grijă și când am coborât, fetița s-a oprit din cântat. "Dă-mi-o!" a spus ea. Vorbea atât de rar, încât eu credeam că nici nu știe să vorbească, doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mama ! O să fim ca la început, ea soția, iar eu fiul Prințului ! Și n-o să mai moară nimeni, niciodată ! Nici tata și nici altcineva ! Auzi tu ?! Nimeni ! Cel mare : Și până acuma ce-ai făcut ? Băiatul : Am încercat să mă cațăr pe statuie, fiindcă pe acolo trece timpul, iar eu o să stau pe umerii lui Vishnu și, cum trece, cum îl prind ! Da' n-am ajuns. Mai bine ajutați-mă să mă urc până la picioarele lui și pe urmă mă descurc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
noi să mergem acasă”... ― Apoi nu ne-om așeza de-a curmezișul, frate Toadere. Mai ales că mâine tot Împreună vom fi. Când au ieșit În curtea „hanului”, i-a năpădit o lumină argintie trimisă de discul unei luni pline, cățărată deasupra dealurilor Ciricului. Petrică a rămas dus pe gânduri, uitând parcă de prezența musafirilor. Într-un târziu, i s-a auzit glasul: ― Îți mai aduci aminte, Toadere? Era cam pe vremea asta. Și o noapte cu lună plină... ― Da, da
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]