359 matches
-
fraza aceea să se refere la dumneavoastră. Descumpănit, scriitorul se Încruntă iute, apoi izbucni Îtr-un hohot de rîs sincer și puternic. - Touché. Și se Îndepărtă rîzÎnd din toată inima. Marie Îl urmări din ochi o clipă, apoi Îi adresă o căutătură de reproș lui Lucas. - E singura persoană din Lands’en care ne ajută un pic, zise ea. Ai un fel ciudat de a-l Încuraja. - N-o face chiar gratuit. Locuiește la doi pași de sit, cunoaște foarte bine legendele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din gene -, dar suficientă. Lucas zîmbi amar. - Eu știu ce vreau, Marie. E rîndul tău să știi ce vrei, spuse el apăsînd pe buton. Ușile ascensorului se Închiseră Încet În urma lui. Își Înghiți lacrimile, se Întoarse și se izbi de căutătura urîtă a lui Christian care stătea În pragul apartamentului. - Îmi... Îmi pare rău, se mulțumi ea să Îngaime. - Nu pe cît Îmi pare mie. Trecu pe dinaintea ei și coborî scara. Era singură. * * * Neliniștea Îl Împiedica pe bătrîn să doarmă. Așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
său și deschise ușa brusc. Pierre-Marie, instalat confortabil În pat, citea o carte. Înălță mirat din sprîncene. - S-a Întîmplat ceva, tată? Bătrînul dădu ochii roată prin cameră și se uită În cele din urmă și la el, cu o căutătură bănuitoare. - Nu dormi? - Ryan e de vină... mă rog, Erwan, răspunse el cu voce suavă, arătînd spre roman. Pietrele care glăsuiesc. - Dacă l-ai Început, nu-l mai lași din mînă. Ți-l dau de Îndată ce-l termin. Arthus se crispă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
în ochii celuilalt; nu aveau nevoie să vorbească cu nimeni, și nici măcar prea mult între ei... Într-una din zile, cutreieram pe o plajă goală la asfințit și am întâlnit o fetiță ce-mi amintea de propriul meu chip, aceeași căutătură din fotografiile retușate ale copilăriei. Mi-a vorbit de un careu, care-i apărea din când în când pe malul acestei plaje, format dintr-o țestoasă, un inorog, o floarea-soarelui și un creion arlechin, ascuțit la ambele capete. Nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi fost de la bun început. Doar că acea zi întârzie să vină, și eu și ea știm asta, iar timpul pare "să nu mai aibă răbdare"... Descântec 2 Aspidă perfidă, Nu te ascunde în firidă, Că-ți văd în oglindă Căutătura rânjindă. Cu fața năpârcească Și lividă De aspidă. Degeaba stai lungită pe prispă, Cu trupu-ți de odaliscă. Eu la sânul tău șerpesc Nu mă mai ghemuiesc. Pe buzele tale senzuale N-am să mai cresc nicio floare. Întoarce-te Aspidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
frumoasă, în poala căreia poate dormi, în voie, un somn normal, cu vise, poate nu la fel de năstrușnice, dar din care poate auzi de departe cornul vânătorului și lătratul spart al ogarilor. Or, fata superbă din fața mea avea deopotrivă dezinvoltura, atitudinea, căutătura o vai! dar mai ales mirosul (și mirosul nu m-a înșelat niciodată!) unei adevărate curtezane. Mi-am lăsat în voie cornul în poala ei, fericit de darurile sorții, și aproape instantaneu m-am cufundat în somnul cel mai adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cutia de șervețele, stativul de creioane, carnetul de telefoane și fotografiile copiilor. Rămâne față în față doar cu suprafața lucie a cristalului ce se întinde pe toate dimensiunile biroului. Ea îi întoarce chipul. Reflecția vagă și incoloră îi dă o căutătură stranie: găvanele ochilor deosebit de mari, pomeții proeminenți, liniile gurii aproape indescifrabile. Iată o făptură a lui, schimbată, crepusculară, o alură tristă și întunecată ca o umbră. Fiind mereu acoperit de cărți, dosare, notițe, scrisori, nu s-a oglindit niciodată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
față, pe rând, apoi se retrag. Cel din dreapta, Sinele Mare, are fața rotundă și bucălată, brăzdată de un zâmbet larg și tâmp. Cel din stânga, sau Sinele Mic, are figura suptă și răsucită, ca în portretele lui Soutine. Afișează mereu o căutătură ironică și malițioasă. Cel de la mijloc, Masca, poartă ochelari negri de soare și are fața tăvălită într-un strat gros de pudră, afișează mereu un zâmbet condescendent și parșiv.) Sinele Mare: Mă numesc Philip și mi se spune "Sinele Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în minte, ce a mai stăruit o vreme. Peste câteva zile, a dat peste articolul tăiat de ea din ziar despre Ouro Prieto. A remarcat poza lui Jorges, care o privea intens din chenarul paginii, la fel de intens și cu aceeași căutătură ca cea a omului din vis. Darea de seamă Într-o zi, a întâlnit în parc un tânăr frumos. A întrebat-o dacă se poate așeza pe bancă lângă ea. Parcul era gol, dar ea nu a simțit nicio teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
joace singur. L-am recunoscut imediat, deși arăta destul de diferit de pozele de pe afișele împrăștiate prin tot orașul. L-am recunoscut pentru că în fața mea stătea un tânăr deosebit de frumos, cu trăsături delicate, dar mai ales interesante, dacă făceai abstracție de căutătura lui ușor nătângă, spre tâmpă chiar. I-am oferit de băut și l-am întrebat dacă pot să-i fiu parteneră de joc. Nu m-a refuzat. Nici nu mi-a vorbit. A acceptat tot ce i-am propus, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
om al mării, iar acum i se confirma ceea ce crezuse dintotdeauna. Santiago era un tânăr taciturn, cu spatele lat și umerii deosebit de rotunzi și bronzați, bărbia ascuțită, cu pomeții obrajilor ridicați. În ciuda trăsăturilor agreste, expresia lui era blândă și liniștitoare. Căutătura lui mândră avea să devină cu vârsta înțeleaptă și probabil la fel de tristă ca a bătrânului Santiago din povestirea lui Hemingway. Avea numai treizeci de ani și știa de pe acum că n-avea să părăsească vreodată marea. Fata se gândea adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
celor mai stranii dintre țestoase, dar el a ales celibatul pe viață; specia lui se va stinge la capătul celor o sută de ani pe care va urma să-i mai trăiască. "Lonely George" ne adresează mereu o privire melancolică, căutătura lui deosebit de tristă la capătul unui gât foarte lung ar avea poate foarte multe să ne spună, dacă am putea sta cu orele înțepeniți și am privi în ochii lui laterali și oblici. Grimasele sau mișcările noastre prea rapide nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
multe despre planul vostru de a da viață acestui Studium. Cine v-a condus la Florența? Cine a planificat totul? Și În ce măsură această idee a căpătat contur În mintea lui Bonifaciu, cum se spune? Cei doi interlocutori Își azvârliră o căutătură fugară, ca pentru a se consulta pe ascuns. Apoi privirile lor reveniră asupra lui. — Nimeni, messer Durante, răspunse Antonio. Nimeni nu ne-a convocat. Papa Încurajează apariția universităților, pentru ca prin ele să se răspândească gândirea favorabilă cauzei sale În disputa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dădeam seama că mai avea mai multe chestii despre care trebuia să discute cu Vivian. Cu toate astea, nimeni nu s-a clintit din loc. Când Vivian a dispărut din câmpul vizual, Lulu s-a întors către mine cu o căutătură feroce. — Bucură-te cât ține, Claire, a rânjit ea disprețuitoare. Vocea îi era așa de înveninată încât, involuntar, mi-a scăpat un icnet. Nimeni n-a părut să sesizeze replica. Restul colectivului de la Grant Books s-a târșâit afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
De Witt. Când iese, o să am eu o vorbă cu el. O să-i spun vreo două de dulce. N-o să se mai apropie niciodată de tine sau de Lee. Kay își desprinse privirea din tavan și mă fixă cu o căutătură dură, dar tristă. — Am încetat să mă mai tem de Bobby De Witt. Se ocupă Lee de el. — Cred că lui Lee îi este frică de el. — Într-adevăr. Dar cred că asta-i din cauză că Bobby știe atât de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de la raport hotărât să mă remarc în fața lui Dumnezeu însuși. Primul apel a fost mai rău. Am fost prezentat colegilor de schimb de către sergent și, în loc de aplauze, m-am ales cu un larg sortiment de priviri circumspecte, uitături urâte și căutături chiorâșe. După citirea rezumatului infracțiunilor, doar șapte oameni din cei aproximativ cincizeci și cinci s-au oprit să-mi strângă mâna și să-mi ureze noroc. Sergentul îmi făcu un tur tăcut al secției, după care mă lăsă în plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Fata își masă gâtul. Privirea îi deveni ca de gheață. Se ridică din pat și începu să se îmbrace, stând cu ochii pe mine, iar privirea i se transformă într-un sloi și mai rece, și mai pătrunzător. Era o căutătură pe care știam că n-aș fi în stare s-o egalez, așa că mi-am scos insigna LAPD - numărul 1611 - și i-am arătat-o. Îmi zâmbi. Am încercat s-o imit. Se îndreptă spre mine și scuipă pe bucata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
sunt totuși ușor surprins. Mă luă cu furnicături. Mă simțeam de parcă niște insecte s-ar fi pregătit să mă mănânce la micul dejun. — Nu există termen de prescriere când e vorba de crimă. Zâmbetul lui Roach dispăru, înlocuit de o căutătură serioasă, semn că se pregătește să-mi dea niște vești proaste. — Domnilor, luni, pe 13 ianuarie 1947, am fost la San Francisco și, m-am cazat la hotelul Saint Francis. Era seara premergătoare prezentării comunicării mele în plen la conferința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dimpotrivă, diferența dintre ei a devenit și mai puternică și cu atât mai vizibilă cu cât nu i-au crescut gene. Deși clipea ca orice om, reflexul era aproape imperceptibil, așa încât părea că Lea nu închide niciodată ochii. Chiar și căutătura ei cea mai drăgăstoasă semăna cu a unui șarpe și puțini puteau s-o privească în ochi. Aceia care puteau, erau răsplătiți cu sărutări, cu râsete și cu pâine înmuiată în miere. Iacob a privit-o drept în ochi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-a prins pe lângă cortul lui Iuda, unde el și Șua făceau un alt copil. Moașa m-a luat de ureche și m-a dus de acolo. - Nu mai e mult de-acum, fata mea, a zis ea, cu o căutătură nerușinată. Îți vine și ție rândul. Eram moartă de frică că Inna îi va spune mamei unde mă găsise. Dar chiar și așa îngrozită cum eram, nu mă gândeam decât la taina care se petrece între bărbați și femei. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii. Atunci m-a mușcat de braț, aruncându-mi o căutătură sălbatecă. Mânia o făcea frumoasă și, pe loc, am simțit o mare simpatie pentru ea. Fără să stau prea mult pe gânduri și fără s-o cunosc, mai mult din dorința de a mă culca mai repede cu ea, scutindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am înfruntat. I-am spus că trebuia să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu ținea să se certe. Avea grijile lui cu boala, cu atelierul. Nu-i ardea de țâfnele mele. Dar am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceva mai devreme, se răzbună: „Fleacuri”, hotărî el, agresiv. Într-o zi m-am decis să-l atac frontal pe Dinu: „Tu ce părere ai despre Bătrânul? Ești aici de mai multă vreme”. „De ce mă întrebi?” îmi aruncă el o căutătură alarmată. „Fiindcă vreau să știu părerea ta”. Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dna Peverel), urmată la scurt timp de a eroului principal, totul Începu să meargă iar prost. W.G. Elliott fusese de la bun Început veriga slabă În lanțul de interpreți, cu tendința de a exagera răutatea personajului său; acum, rânjetele și căutăturile sale piezișe erau tot mai grotești. George Alexander, care Încă se străduia să Își recapete suflul după traumele actului doi, era manierist În gesturi și forțat În pronunție. Nu Îl ajuta nici faptul că motivațiile personajului deveneau din ce În ce mai complexe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
că nu are nimic de făcut. În graba în care plecase nu-și luase la ea nici jurnalul, nicio carte, nimic cu care să-și ocupe timpul. Nu mai voia să meargă în explorarea pădurii care o ademenea la fiecare căutătură. Florăria zâmbea veselă scăpată de buruieni, iar alte treburi nu prea erau de făcut în căsuța micuță în care o adusese prietena ei. Nu o sunase pe Ana, care probabil era îngrijorată că nu dăduse nici un semn de când ajunsese acolo
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]