571 matches
-
știam că Selina îmi poate provoca asemenea dureri. E sentimentul disperării, când ești departe de casă. Am auzit că absența face ca dorința inimii să crească. Și cred că așa e. Cu siguranță că nu îmi place promiscuitatea. Mă tot căznesc să-mi amintesc ultimele cuvinte pe care i le-am spus sau pe care mi le-a spus ea în noaptea dinaintea plecării mele. E clar că n-au fost cuvinte interesante, memorabile. Și, când m-am trezit a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ca și cum ar fi recitat o litanie, scuturându-se disprețuitor de praf. Ultima dată bestia m-a lovit. Mai că mi-a rupt piciorul, fir-ar al dracului. Acum cel puțin nu va mai trebui s-o fac. Vultur-în-Zbor s-a căznit să-și scoată din gând această nebunie. Prepelicarul dispăruse din nou, dar - fapt mult mai important - apăruse din nou. De unde venea? Era vreun fel de insultă? Era ca și cum ea - sau altcineva - nu prea voia să-l lase să se stabilească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de strălucirea tam-tam-urilor, numai el era neadmis în această roată a victoriei. Nu era nimeni supărat ca el. Tatăl se duse la șeful de trib care era și vraci. Îl găsi așteptând în ușă. - Am venit cu fiul meu. Se căznește de câțiva ani să cunoască și el strălucirea tam-tam-urilor și niciodată n-a reușit. Ce-i de făcut? Vraciul, care avea știința comunicării cu plantele, se duse la Copacul Gros care deseori îl sfătuia. - De ce Norai nu poate fi ca
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
Ha, ha... Bine i-am făcut! (mai dă un telefon și închide,) învață, învață! Și ce dacă învață? Trebuie să mă milogesc trei ore să-mi dea un ajutor prietenesc... colegial? (privind ceasul) Poftim e șase, de trei ore mă căznesc... Halal colegi! Unul nu s-a deranjat... (Șerban deschide ghiozdanul , și așează pe masă cărți, maculatoare, caiete,). Aoleu, la geografie am ceva de învățat... Nu mai e o clipă de pierdut. Ia să citesc. (Își pune capul între mâini, telefonul
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Pus de gândul meu arzând, Timpule, îmi duci tristețea; Mai departe, până când Mai visa-voi frumusețea? În frământu-mi fără margini, Ca un val împins spre vale, Trec prin codrii de imagini Spulberând totul în cale; Cât și cum, pun întrebarea, Căzni-mă-voi spre lumină? Și, printre hățișuri, zarea, De visare-mi crește plină; În nepotolit de freamăt, Printre unde și vâltoare, Cu o naștere prin geamăt Dau visării întrupare...
DAU VIS?RII ?NTRUPARE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83771_a_85096]
-
făcea un cot și m-a aruncat împreună cu niște bucăți de pod între niște tufari... M-am prins cu amândouă mâinile de ce s-a nimerit și cu mare greu am reușit să ies din apă... În bezna aceea m-am căznit multă vreme până am ajuns pe mal. Curgea apa de pe mine ca din găleată. Am luat-o în susul pârâului, urmând zgomotul apei. La un moment dat, am auzit glasul „răcanului” strigându-mă. „Dacă el își permite să strige, atunci trebuie
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să fiu în locul tău, mi-aș pune oleacă mintea la treabă... ―Adică? ― Tu nu-ți mai aduci aminte ce spunea domnul locotenent colonel atunci... În cealaltă concentrare? ― Bine-bine, măi Dumitre, da’ nu au pe alții mai tineri? Trebuie să ne căznească tot pe noi, moșnegii? - a insistat Todiriță. ― Fie ce-o fi, da’ încaltea să ne ducă tot la unitatea noastră, că în altă parte mi-ar fi nu știu cum... ― Ar fi strașnic dacă i-am găsi pe aceiași comandanți - a continuat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
lui de la Murgești, cu patru zile În urmă, după două zile În care trăise deplin bucuria lui și a Erinei și pe a bătrânului Litovoi. Se pomenise vorbind despre căsătorie Într-un moment cu totul nepotrivit, În care Erina se căznea să facă un cozonac pe care să i-l dea pe drum. Cozonacul se arsese, iar tatăl ei venise În grabă, simțind mirosul. Căpitanului i se cam Împleticise limba, dar reușise să să se scuze pentru o Întârziere de câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Puteam să-mi dau seama că dormise adânc, căci obrajii îi erau roșii ca mărul. Desigur, i-am răspuns. Ne-a luat o zi întreagă să plantăm bulbii. Mă gândeam la fermierii de la țară și îmi închipuiam familiile care se căzneau să desțelenească solul înghețat. Punându-mi mâna pe burtă, am zis: — De vei fi băiat și de vei ajunge vreodată împăratul Chinei, îți doresc să fii bun și merituos. — A-ko! În clipa în care aud strigătul lui An-te-hai, mintea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
În goana lor li se părură blânde și aproape nevolnice. Ierburile Întruchipau orătănii, frunzele copacilor și tufișurilor foșneau șoapte și vorbe. „Cu mujdei vă gătesc!” strigă Daie Gulu, țigan alb, mâncător de copii și nemuritor, Întinzând mâna către ei și căznindu-se să-i apuce. Toporan, mutul sângeros, vâjâi cu securea deasupra chicilor făcute măciucă. Sfânta de pe Vale, vrăjitoarea, numai Îi privi cu un fel de milă. În jurul ei puțea a pucioasă. De gât Îi atârna un șarpe albăstrui care zvârlea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
carte - patru clase primare - dar cu o totală deformare sufletească și de caracter. Era vicepreședintele Sfatului popular comunal, om cu un zel sporit, care acționa călcând peste orice omenie, dar foarte abil, un adevărat vulpoi cu două picioare care se căznea a fi altceva și pe care satul, dar și comuna întreagă l-au botezat «Ghetu’ om, săracu’!». Și nu întâmplător. În calitatea pe care o avea, intra mai în fiecare ogradă și casă de român, unde, părând a fi ceea ce
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
nu puteau să plătească, satul trebuia să plătească în locul lor. Cei care nu puteau plăti în nici un fel erau bătuți și aruncați în închisori ,,ce era pline închisorile de boieri și grosurile de cei săraci, de-i bate și-i căznie cu capeteli pen garduri, și leșinați de foame, și bărbați și femei. Și murie prin grosuri. Și giupânească sărace încă, le lega la pușci și le închide la siimeni pentru bani”<footnote Ibidem, p. 66 footnote>. Acțiunile dure ale voievodului
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
el. Încerca să se adune, să se limpezească, străduiește-te, umilește-te, întărește-te. Cât de greu e să nu te îndoiești; toate se întâmplă spre binele tău. Privindu-l în ochi pe omul din fața lui, parcă s-ar fi căznit să vadă cerul prin el. Rafael lungit și aschilambicul în picioare, străduindu-se parcă dar neputându-și stăpâni cu nici un chip pornirea de a se răsti, șuierând înveninat, ininteligibil, ca și cum s-ar fi ferit să fie înțeles. Ia vino încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de atenție exclusivă. Eram cineva, ce mai?! — O, uite și pe Gabby! exclamă ea. Scuză-mă, te rog. Se introduse În mulțime, fiind cu o jumătate de cap mai Înaltă decât majoritatea celor din jur. Arăta de parcă s-ar fi căznit să Înainteze prin valurile mării, depunând mult efort, dar realizând progrese constante. Combinația dintre fusta dreaptă și strâmtă și tocurile Înalte nu-i permitea să facă pași mai lungi de șapte-opt centimetri odată. Măcar nu risca să dărâme vreo masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-i vorba de fise. Sunt la ananghie.” Începu să vorbească repede, ca să nu-mi lase timp să-l Întrerup. „Planul. Planul e bun. Te rog, nu-mi spune ceea ce știm deja. Ei sunt pe urmele mele.” „Cine anume?” Mă tot căzneam să Înțeleg. „Templierii, pe cuvânt, Casaubon, știu că n-o să-ți vină să crezi, dar totul era adevărat. Ei cred că eu am harta, au dat de mine, m-au obligat să vin la Paris. Sâmbătă la miezul nopții vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lejer că ești un tip romantic. Sau... că ești pe invers! Pompa-te-aș! Ai vreun gând...?! He, he, he, he, heee! Vierme nu-i răspunde, brobonat din cap până-n picioare, pe sub pardesiul lui mini-jupist, de molton lustruit și se căznește sisific să respire, înghițind strepezit, în cușca toracică îngustă, gură după gură dureroasă de oxigen, avid, cu eforturi susținute, ca un biban pe uscat. Adriaaan...! Adiii...! Băiețică...! Te-ai și-ntors, dragule? Te-am auzit de-aici. Mai ești cu careva
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
țâșnesc în curte. Trei dintre ei, se îndeasă ca să lingă sângele călduț, ce se scurge în țărână, într-un pârâiaș aburitor, iar al patrulea se strecoară neobservat, în magazie. Huo...! Zât, de-aici, scârbelor! Nici să nu vă gândiți! se căznește Dan să alunge dihăniile lihnite, atrăgându-și pe loc un cor de miorlăieli dezaprobatoare. Mă, Castravete, n-ai venit, dracului, odată, mă...?! îl ceartă el pe Avocat, care răsare, gâfâind, din beci și îi întinde sticla și cămașa. Dănuț smulge
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
apă cât a luat și apoi a-nceput să se scufunde. Forzoso a-ncercat, disperat, să înoate, însă era prea mare și prea greu. Văzându-l, niște copilași de români s-au aruncat după el, în baltă și s-au căznit vreun sfert de ceas, săracii, ca să-l scoață la mal. Apoi, l-au dus repede cu căruța, cale de trei kilometri, până la cabinetu' medicului veterinar, care i-a făcut imediat masaj, respirație artificială, injecții, șocuri electrice și câte și mai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
De asta nu m-ai ascultat când le-ai dat drumul înăuntru? Ca întotdeauna, ofițerul științific nu vru să muște momeala. Când răspunse, fața lui nu-i trăda nici un resentiment. ― M-am supus ordinului direct al căpitanului, îți amintești? Se căzni să nu ridice vocea, amintindu-și în ultimul moment că Ash nu asculta decât de rațiune, ― Când Dallas și Kane sunt afară, eu sunt ofițerul șef. Și în această calitate, eu comand până la întoarcerea unuia dintre ei. ― Da, desigur. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Basarabia, moldovenii fiind considerați de altă etnie, ceea ce ne arată că „moldovenismul” de astăzi își are precedente clare în „tezele” ideologice și politice ale Internaționalei Comuniste. „Burghezia română - se afirma în Rezoluție - în dorința de a justifica răpirea Basarabiei, se căznește să demonstreze că moldovenii, care constituie majoritatea relativă a populației Basarabiei (în mod tentențios se micșora procentul „moldovenilor”, care dețineau, în fapt, majoritatea absolută - n. ns., I. A.), sunt români, pe când populația moldovenească se consideră și este în realitate o
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
Când aluneci într-o groapă și nu cazi, se spune că e semn bun, își aminti Iliescu. Darie își îndesă batista în buzunar. - Pentru că veni vorba de groapă, începu el zâmbind, voiam mai demult să vă întreb de ce v-ați căznit să-i săpați lui Ivan o goapă atât de somptuoasă, vreau să spun atât de mare. - Nu era mare, domnule elev, făcu Zamfira. Groapă de creștin, ca toate gropile. - Când ați început să săpați, îl întrerupse Darie, erați la doi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e chiar o gură de rai, dar cam pe-acolo. E ultima seară În infirmerie, așa că scriu scrisori. Lui Nico Îi scriu fără chef, fără să știu ce vreau să-i spun, și treaba asta se vede. Așa că după ce mă căznesc să termin scrisoarea, o rup. Zilele de la Praga mi se Învîrt În cap și mă ia o durere caldă, nu știu dacă mi-e dor de ea anume sau e doar o nostalgie difuză a zilelor de la sfîrșitul verii. Ajung
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Așa că, de fapt, nimeni nu știe nimic. Despre ce vorbim? Hmmm... Bateria noastră merge sus În platou, unde facem antrenament cu pistolul-mitralieră, luăm poziții de tragere spre o țintă imaginară, instrucție pentru trageri. Ne sapă gîndurile, trîntiți pe iarbă, crăcănați, căznindu-ne să nu se vadă cum ne tremură ca la șoareci. Dar caporalul nu ne lasă În pace, ne Împunge cu o vergea de curățat arma cînd ne vede prea prăbușiți, prea melodramatici. Telefonul din punctul de observare sună de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Într-o casă nu departe de liceu, sîmbătă seara, proprietarul a făcut focul pentru prima dată În toamna aia, fără să curețe coșurile de cuiburile de ciori și mizeriile adunate peste vară, au murit asfixiați. A apărut diriginta, se tot căznea să vă spună cîteva lucruri cu sens, dar fără succes... A Început să plîngă, au plîns și cîteva fete. În afară de Răzvan, toată lumea era În șoc. Diriginta a reușit să se adune, v-a zis să strîngeți bani, ca să-i faceți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să fugi. Ceea ce se și Întîmplă. SÎntem prinși, dar cu lemne cu tot, pentru că, evident, ca hoți, nu e mare lucru de capul nostru. Cineva din corpul de gardă vede trei năluci cum sustrag cei mai mari butuci din magazie, căznindu-se cu ei În spinare, printre magazii, depozite și hangare, apoi o taie peste cîmp. Fapta e năucitoare. De ce ar face cineva așa ceva? Anunță comandantul gărzii, care Își sună santinelele În posturi să-i prindă pe bandiți. Bineînțeles că sîntem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]