574 matches
-
politica tatălui său, deși a avut câteva conflicte cu regii creștini și cu rebelii din Africa de Nord. Spre deosebire de tatăl său, dependența lui al-Hakam de sfetnicii săi era mai pronunțată. Moartea lui al-Hakam al II-lea în 976 a marcat începutul sfârșitului Califatului de Córdoba. Înainte de moartea sa, al-Hakam l-a numit ca succesor pe fiul său de 10 ani Hisham al II-lea (976-1008). Văzând că acest copil nu avea cum să fie calif și deși jurase supunere față de el, Al-Mansur Ibn
Califatul Córdoba () [Corola-website/Science/320423_a_321752]
-
din care nu s-a mai întors. Hotărârea de a-l numi pe Hisham al II-lea calif a dus la diluarea puterii către sfetnici. Titlul de calif a rămas unul simbolic; el nu mai deținea putere și nici influență. Califatul avea să fie zguduit de violențe, diverși rebeli autoproclamându-se califi. Ultimul calif de Córdoba a fost Hisham al III-lea (1027-1031). Cu diferite facțiuni aflate în conflict, califatul s-a prăbușit în 1031, despărțindu-se în mai multe regate "taifa
Califatul Córdoba () [Corola-website/Science/320423_a_321752]
-
a rămas unul simbolic; el nu mai deținea putere și nici influență. Califatul avea să fie zguduit de violențe, diverși rebeli autoproclamându-se califi. Ultimul calif de Córdoba a fost Hisham al III-lea (1027-1031). Cu diferite facțiuni aflate în conflict, califatul s-a prăbușit în 1031, despărțindu-se în mai multe regate "taifa".
Califatul Córdoba () [Corola-website/Science/320423_a_321752]
-
Răcarii de Jos, precum și în perimetrul unor localități ca Idicel-Pădure, Corni etc. Cuvântul din s-a transmis, până în zilele noatre, în denumirea unor monede din țări arabe: din latinescul "follis" s-a transmis denumirea monedei de bronz "fals", emisă în califatele Omeiazilor și Abbasizilor, începând de la sfârșitul secolului al VII-lea, inițial prin imitarea monedelor bizantine. De aici, s-a ajuns la cuvântul din , la plural: "fulûs". Din pluralul "fulûs", prin intermediul cuvântului din : „argintul”, s-a obținut cuvântul argotic din , cu
Follis () [Corola-website/Science/317940_a_319269]
-
cartaginezi, de Egiptul elenistic (sec. III-I î.Hr.), de Imperiul Roman (sec.I î.Hr.-429 d.Hr.). De asemenea, teritoriul este stăpânit în perioada medievală de vandali (429-534), de bizantini (534-643). În 647, arabii cuceresc teritoriul Libiei, îl includ în Califatul arab și islamizează populația; islamul devine religia oficială. În 1510 spaniolii ocupă Tripoli; în 1517 otomanii cuceresc Cirenaica, iar în 1551 și Tripolitania, integrându-le Imperiului Otoman. După războiul italo-turc (1911-1912), Italia cucerește țara, iar otomanii se retrag. Cirenaica se
Istoria Libiei () [Corola-website/Science/319987_a_321316]
-
a ales Braga drept reședința. Cand, după moartea fratelui său, Garcia (914) Ordoňo a luat în posesia să și regatul Leonului, Braga a încetat de a mai fi capitala. După atacuri repetate în zonă, în anul 985, atotputernicul regent al Califatului Cordobei, Al-Mansur Ibn Abi Aamir a reușit să recucerească orașul, iar episcopii s-au văzuți siliți să fugă la Lugo. Cel care a eliberat din nou Braga din mâinile maurilor a fost în anul 1040, regele Castiliei și Leonului, Fernando
Braga () [Corola-website/Science/297300_a_298629]
-
și tributare, unele dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed . Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed . Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă încă în mentalul colectiv al maselor musulmane un reper idealizat important
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Turcesc", sau și mai simplu, "Turcia", acest din urmă termen neavând nimic în comun cu statul național modern Turcia. Otomanii erau administratori, nu producători, excepție făcând țăranii turci din Anatolia, care produceau alimente. Viziunea despre stat moștenita de otomani de la califatul arab (care la rândul lui l-a preluat de la imperiul persan și parțial cel bizantin), în care exploatarea fiscală a provinciilor cucerite trebuie să fie o sursă de bani pentru întreținerea unei armate a cărui rol era, la rândul ei
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
si nu trebuie uitat că o destul de lungă perioadă statul islamic a avut o populație majoritar creștină și neislamică; de altfel, conversia în masă a acestor subiecți exploatați fiscal și discriminați civil, este considerată ca fiind unul dintre motivele decăderii califatului în perioada lui arabă), a finit prin a-și arăta limitele, căci în timp ce statele europene au urmat cursul mercantilist al capitalismului și al industrializării, modernizându-și permanent structurile, statul turc, târât de influență juridismului islamic asupra gândirii și întreprinderii politice
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sclavie, si asta pana cand Rusia a cucerit finalmente Crimeea în 1783), toate acestea au rămas prea străine statului islamic otoman, fapt ce a dus inevitabil la scăderea forței lui spre profitul statelor europene. Un alt factor non-neglijabil al declinului califatului din perioada să otomană este chiar și lipsa de apetit pentru împrumutul de tehnici (în sens larg, cuprinzând de la factori materiali până la instituții politice): cât timp statul musulman, bazându-se pe expertiză strălucitelor civilizații pe care le-a cucerit (Bizanțul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
După cucerirea Constantinopolelui în 1453, statul a devenit un mare imperiu, Mehmed al II-lea fiind proclamat împărat sau padișah. Din 1517, sultanul otoman a fost proclamat și Calif al Islamului, Imperiul Otoman fiind de la această dată până în 1922 un Califat - stat islamic. Sultanul avea numeroase titluri, așa cum erau Suveranul Casei Osman, Sultan al Sultanilor, Han al Hanilor, Calif - cea ce îi dădea dreptul de suzeranitate asupra tuturor conducătorilor musulmani din întreaga lume, iar din 1517 până la dispariția statului otoman, si
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de către un suveran musulman. Moscheea nu era construită decât în cazul în care există pe teritoriul respectiv o comunitate musulmană. „Caza războiului” îngloba teritoriile în care Șeriat-ul nu era urmat. Frontieră între cele două zone. Având în vedere că în timpul califatului arab Casă Islamului trebuia să crească încontinuu, astfel că nu puteau există frontiere fixe. Teritoriul spaniol, bizantin și cel din jurul Berlgradului erau numite Dar al-harb Djihad ( Casă războiului sfânt). La musulmani singurul război justificabil era djihad-ul: un război dus în afara
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
trebuia îndreptat împotriva infidelilor, astfel că era interzis orice lupta împotriva musulmanilor, iar doctrina nu putea percepe că un grup de credincioși să verse sângele unor musulmani. Unitatea musulmană s-a rupt la mijlocul sec. VIII, apogeul fiind atins de proclamarea califatelor independente de Bagdad în sec. X Pentru șiiți: legitimarea luptelor dintre musulmani a fost o operațiunei simplă, astfel că cei care respingeau învățătură șiită erau calificați drept „infideli”. Pe langă dar-al-Islam și dar-al-harb, măi apre și dar-al-imam, adică zona în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
lui Allah ( doar un război drept putea aduce victoria). Luptele între musulmani erau interzise, deoarece tot efortul militar trebuia concentrat asupra djihad-ului. Însă în contextul în care unitatea musulmană se destramă în sec. VIII, iar în sec. X sunt proclamate califate rivale față de cel din Bagdad, motivul acestor războaie fiind legitimitatea. Atât shi iții cât și sunniții au fost nevoiți să iși legitimeze acțiunile împotriva rivalului religios. Pentru shi îți, cei care respingeau învățătură acestora erau considerați a fi „infideli”. Aceștia
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
grele decât exilul în provincie. Kemal avea un program încorporat în deviza partidului său (Partidul Republican al Poporului), constând în "șase stele": republicanism, naționalism, secularism, populism, etatism și revoluție. Baza programului său era planul de secularizare și modernizare a Turciei. Califatul a fost abolit în martie 1924, școlile religioase au fost desființate în același timp și legea musulmană (Șaria) a fost desființată, fiind înlocuită de codul civil elvețian, codul penal italian și codul comercial german. Egalitatea femeilor a fost încurajată după
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
a cucerit acest teritoriu. În secolul al II-lea î.Hr., ținutul a făcut parte din Imperiul Persan, până la venirea arabilor musulmani (secolul al VII-lea), care, după moartea profetului Muhammad (632), au cucerit Irakul (656). Bagdadul a devenit capitală a Califatului abbasid în 762 și până în 1258, după care a fost cucerit de turcii selgiucizi. Orașul a rămas un centru al lumii arabe până în 1535 când a fost încorporat în Imperiul Otoman. În 1915, trupele britanice au cucerit Irakul și au
Irak () [Corola-website/Science/296842_a_298171]
-
ale familiilor lor. Hainele realizate aici constituiau un simbol politic, fiindcă pe ele se țesea un semn distinctiv al suveranului. De aceea, administrarea "tirăz"-urilor era o prerogativă a califului. Chiar dacă a cunoscut perioade de stagnare din cauza conflictelor interne din Califat, a mutării capitalei la Samarra (între 808-819 și 836-892), a pierderii unor provincii, a dominației politice exercitate de buwayhizi (945-1055) și de selgiucizi (1055-1135), între anii 750 și 1050, la Bagdad trăiesc și creează savanți, artiști și meșteșugari, care fac
Bagdad () [Corola-website/Science/296843_a_298172]
-
perioadă unul dintre cele mai mari orașe din epoca premodernă. În 1066, vizirul Nidhăm al-Mulk întemeiază al-Madrasa al-Nidhamīya (ar.: المدرسة النظامية), instituție de învățământ superior, al cărei model va fi urmat în scurt timp și în alte orașe importante ale Califatului. Aici a ținut prelegeri timp de patru ani (1091-1095) celebrul teolog și filosof al-Ġazzăli (1058-1111), cunoscut în Europa medievală sub numele de Algazel). Al-Nidhamīya a supraviețuit distrugerilor provocate la Bagdad de invazia lui Hulagu (1258), ca și asediilor ulterioare ale
Bagdad () [Corola-website/Science/296843_a_298172]
-
puținele monumente păstrate din perioada abbasidă, al-Mustansirīya a fost renovată în 1961. Bagdadul rămâne un important centru cultural și comercial până în 1258, când este cucerit de mongolii conduși de Hulagu. Orașul este distrus și populația masacrată. Invazia mongolă pune capăt Califatului abbasid. În anul 1401, Bagdadul este cucerit de Timur Lenk (Tamerlan). În 1534, armatele otomane ale sultanului Soliman I l-au trecut prin foc și sabie, iar o sută de ani mai târziu, la porțile sale s-au ivit din
Bagdad () [Corola-website/Science/296843_a_298172]
-
ibn Affan, între anii 650 și 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferențele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului, și a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
din aramaică; "sirăt" (cale, calea cea dreaptă amintită chiar în prima sură din Coran, al-Fătiha), care a intrat în aramaică din greacă unde fusese împrumutat din latină, "strata"; "firdaws" (paradis, rai) și "ibrīq" (ibric), împrumutate din persană etc. În perioada califatului abbasid, când au fost traduse numeroase cărți din culturile greacă, persană, indiană și siriacă, numeroase cuvinte au fost împrumutate din aceste limbi, de exemplu: "ğizya" (impozit funciar impus de califatul islamic) și "bī'a" (biserică, loc de adunare), împrumutate din
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
rai) și "ibrīq" (ibric), împrumutate din persană etc. În perioada califatului abbasid, când au fost traduse numeroase cărți din culturile greacă, persană, indiană și siriacă, numeroase cuvinte au fost împrumutate din aceste limbi, de exemplu: "ğizya" (impozit funciar impus de califatul islamic) și "bī'a" (biserică, loc de adunare), împrumutate din siriacă; "faylasūf" (filosof), "qistăs" (balanță), "qămūs" (dicționar), "kīmyă"' (chimie, alchimie), "qalam" (condei, creion), "dirham" (drahmă), almanac (climă), din "almenichiakon" (calendar), "alambic" (distilator), din ambiks (cupă), împrumutate din greacă etc. - Cuvintele
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
ca "al-Sham"), deși statul modern cuprinde teritorii ale mai multor regate regate și imperii vechi, inclusiv civilizația eblană a mileniului 3 î. Hr. Capitala sa, Damasc, este printre cele mai vechi orașe locuite continuu. În epoca islamică, Damascul a fost sediul Califatului Omeiad și capitala provincială a Sultanatului Mameluc din Egipt. Statul sirian modern a fost înființat după Primul Război Mondial ca mandat francez și reprezenta cel mai mare stat arab ce s-a ivit din fostul Levant arab stăpânit de otomani
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
ulterior ocupat de mai multe puteri majore, precum Imperiul Asirian, Egiptul Antic și Imperiul Persan, după care a fost capturat în anul 333 î.e.n. de către Alexandru cel Mare. Ulterior a fost sub ocupație a Egiptului Ptolemaic, Imperiului Roman și Bizantin, califatele arabe (pentru o perioadă scurtă), dinastia franceză Lusignan și Veneției, după care a fost sub ocupație otomană timp de peste trei secole între 1571 și 1878 (de jure până în 1914). Ciprul a fost plasat sub administrație britanică în 1878 și anexat
Cipru () [Corola-website/Science/297160_a_298489]