538 matches
-
Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază — provocator — comparația bogziană ca fiind valabilă într-o „istorie a formelor literare”. Putem vedea însă în această pioasă „blasfemie” și un argument „patriotic” al canonizării: „cu puțină îndrăzneală, pentru un cercetător avizat, într-o istorie a formelor poetice românești, valoarea lui Urmuz poate fi comparabilă cu aceea a lui Eminescu. Prin Urmuz se poate observa cum, pentru prima dată în Europa, criza profundă a conceptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
termeni de rentabilitate simbolică, în acord cu politica de stat a regimului Ceaușescu. Cazul Urmuz - mit fondator și obiect de cult al avangardei istorice românești - este paradigmatic pentru relația dintre „legitimarea internă” și cea „externă” a fenomenului. Procesul asimilării (al „canonizării”) sale critice de pînă în 1990 oferă o adevărată secțiune transversală în istoria criticii românești moderne și a atitudinilor acesteia față de avangarda artistică. Pe fundalul primei conflagrații mondiale, al marii rupturi soldate cu prăbușirea ultimelor imperii europene și cu redesenarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
autorul său au avut parte de o soartă și mai ingrată, pentru că au pus degetul pe răni adânci ale universității americane: abandonarea rigorii, standardelor și paradigmelor intelectuale pe care doar cultura clasică și valorile ei le pot orienta și susține; canonizarea culturii populare, a subculturilor juvenile și marginale; exaltarea deconstructivismului și relativismului; instituționalizarea ideologiilor contraculturale, de la revoluția sexuală și afrocentrism la feminism. Bloom avut și curajul de a discuta inteligent și sincer tabuuri social‑politice pe care nici Stânga, nici Dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În toate cărțile publicate) că mărturia generației din care a făcut parte nu va fi uitată, iar erorile trecutului recent nu vor mai fi repetate. Din pagini răzbate o urmă de tristețe. Jertfa martirilor din Închisorile comuniste, În loc să ducă la canonizări de Sfinți, spre a fi modele umane care să fie popularizate pe scară largă pentru a fi urmate de tânăra generație, așa cum s-a Întâmplat În alte țări, care-și conservă cu tenacitate valorile, nu numai că e trecută sub
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
viață cu adevărat de discipol, și a fost capabil să-i întrupeze trăsăturile într-o manieră adecvată și compatibilă, pe care trebuie să o redescoperim și, mai mult decât atât, să o experimentăm. Este de dorit ca una dintre primele canonizări, voite în mod personal și prezidate de papa Francisc, să fie aceea a fratelui Charles de Foucauld. Desigur, nu pentru o slavă care l-ar jena pe micuțul frate universal, ci pentru a reînnoda firul acelei mari intuiții care a
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
celorlalți precum drojdia în aluat, renunțând cu totul la atitudinea clericală a imunității și a privilegiului care generează condițiile esențiale ale oricărei forme de abuz. Din acest motiv ar fi frumos să cerem - pentru apropiatul centenar de la moartea fratelui Charles - canonizarea sa, chiar și în lipsa minunilor, recunoscând în moștenirea sa spirituală cel mai mare și mai util miracol pentru viața Bisericii, spre slujirea umanității. Ba chiar s-ar putea lăsa, deocamdată, la o parte canonizarea, însă ar fi frumos să i
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
apropiatul centenar de la moartea fratelui Charles - canonizarea sa, chiar și în lipsa minunilor, recunoscând în moștenirea sa spirituală cel mai mare și mai util miracol pentru viața Bisericii, spre slujirea umanității. Ba chiar s-ar putea lăsa, deocamdată, la o parte canonizarea, însă ar fi frumos să i se ceară papei Francisc să-l considere pe fratele Charles profetul răstimpului Bisericii în care trăim și suntem datori să-l trăim mereu, tot mai intens și mai profetic. SPRE ÎMPĂRTĂȘIRE LIBERTATEA MAI ÎNAINTE DE
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
pluș. Aceasta este imaginea care definește mecanismele impersonale ale damnării sociale. La întrebarea „Cine se face vinovat de suferința celor mulți?”, răspunsul epocii este abstract și impersonal: „logica sistemului”. Predestinaționismul protestant - în formula calvinistă, cel puțin - oferă motivațiile teologice pentru canonizarea injustiției sociale: cineva trebuie să piardă și să piară, în lumea de aici, ca și în lumea de dincolo. Ierarhia socială a prezentului mundan nu e decât zvonul unor realități eshatologice. Nevoia de legitimitate a noilor clase sociale (termenul „clasă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fie înfățișată ca o societate capabilă. Undeva, între momentul respectiv și situația actuală, a avut loc schimbarea. Ronald Reagan a fost, cu siguranță, un președinte hedonist, fiind ridicat, de atunci, la rang de sfânt. înmormântarea lui a fost practic o canonizare. Ce s-a petrecut între 1950 și 1980? Nu prea mă pricep să fac o astfel de analiză, dar aș atribui transformarea în special creșterii consumerismului și a practicării sale în politică. începând cu 1980, refuzul confruntării cu realitatea a
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
deși, în varianta sa postbelică, acest simbol datora mult propagandei naționaliste din anii '70-'80. Domnitorul Ștefan cel Mare a beneficiat, la rândul său, de un prim-plan bine preparat de ideologia național-comunistă, câștigând în plus o recunoaștere supra-istorică, prin canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română. Noutăți despre trecut Memoria este o noțiune pe cât de atractivă ca instrument de cercetare, pe atât de dificilă ca subiect al autoinvestigării, al delimitării de alte noțiuni similare sau concurente 7. Prezența sa, uneori neasumată
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Putna și de la Voroneț 60 ci și din cauza valențelor hagiografice ale domniei sale: "luptător pentru apărarea creștinătății, ctitor de numeroase biserici și mănăstiri, marele domn a fost declarat sfânt de Biserica Ortodoxă Română"61. Acestea au fost, de altfel, și rațiunile canonizării domnitorului, în 1992. Aparent, se revenea la o străveche obișnuință, căci unii contemporani l-au numit, la scurt timp după moartea sa, "cel Sfânt". Din cronici reiese că au existat însă alte motivații pentru această pioasă formulă, în primul rând
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
vorba de promovarea unui "canon ospitalier", cum spui tu, și în domeniul ideologiilor politice, nu doar în domeniul esteticilor și filozofiilor. În România se mai duc încă, după aproape două decenii de libertate, războaie culturale, lupte simbolice pentru monopolul asupra canonizării. Iar canonul e înțeles reductiv, "inospitalier". Dar problema nu este să definești minimalist paleta de opțiuni, ci dimpotrivă, să încerci să o lărgești. Din acest punct de vedere, totul este de făcut în România. Pozițiile Stângii, Dreptei și respectiv Centrului
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
care îl socoteau un sfânt apărut în generația lor, elogiile cercetătorilor din toate timpurile, care îl apreciază drept un învățat și evlavios teolog constituie argumente solide pentru așezarea lui Dionisie Smeritul sau Exiguul în rândul Sfinților români și nu numai. Canonizarea de către Biserica Ortodoxă Română ar reprezenta o recunoaștere oficială a universalității personalității sale ilustre, a contribuției lui incontestabile ca teolog, filosof, estetician, dialectician, jurist, calendarolog, traducător din limba greacă în limba latină, dar mai ales ca misionar desăvârșit.
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
patarinilor”, cum au fost numiți 66, sînt foarte tîrzii. Una dintre acestea provine de la Iacob de Marchia, vicar al franciscanilor În Bosnia (1435-1438), prin intermediul unui compendiu al scrierii sale Dialog Împotriva maniheenilor din Bosnia, compendiu redactat tîrziu, În 1697, pentru canonizarea autorului 67. Confirmînd respingerea de către „creștinii” bosniaci a sfintelor taine și a dogmei transsubstanțierii, compendiul adaugă: De creatione visibilium et... de animalibus iugulat haeresim Patarenorum, qui visibilium creatorem putabat esse diabolum, stultaque persuasione docebat, hominum animas esse daemones, qui olim
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
etape. Prima a fost cea a transmiterii „orale”; a urmat etapa în care istorisirile, legendele, scrisorile, notele arhivale, proverbele și multe alte acte au fost adunate și fixate în scris în diferite manuscrise. A treia etapă a fost cea a canonizării cărților biblice, moment în care joacă un rol important aspectul religios al fixării în scris a textului: de acum înainte, acest text, în forma lui specifică, va fi privit drept autentic și normativ. Aproximativ în același timp începe și procesul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
poată aduna toate interpretările înțelepților evrei la textul biblic într-o lucrare intitulată Mișna 1, în care vedem limpede cum se raportau rabinii la diferitele texte biblice. Împrejurări precum dispute, persecuții și revolte care amenințau credința iudaică au condus la „canonizarea” unui anumit text care putea garanta apartenența evreilor la o comunitate. Canonizarea textului are foarte multe în comun cu aceste împrejurări. Dacă textus receptus iudaic s-a fixat în jurul anului 150 d.Hr., așa cum se afirmă de cele mai multe ori, această
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
intitulată Mișna 1, în care vedem limpede cum se raportau rabinii la diferitele texte biblice. Împrejurări precum dispute, persecuții și revolte care amenințau credința iudaică au condus la „canonizarea” unui anumit text care putea garanta apartenența evreilor la o comunitate. Canonizarea textului are foarte multe în comun cu aceste împrejurări. Dacă textus receptus iudaic s-a fixat în jurul anului 150 d.Hr., așa cum se afirmă de cele mai multe ori, această dată practic coincide cu momentul critic în care comunitatea iudaică din Palestina
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Israelului. Foarte naționaliști, rabinii farisei ai vremii socoteau că singura ortografiere validă pentru transcrierea textelor sacre era scrierea pătrată (ubrm btk); în același timp însă, literele cursive ale alfabetului iudeo-aramaic continuau să fie folosite în corespondența de zi cu zi. „Canonizarea” unei singure scrieri pentru transmiterea scrierilor sfinte nu a împiedicat însă apariția a numeroase variante în scrierea pătrată însăși. Este absolut sigur că anumite litere și-au modificat forma în cursul timpului 3; în plus, dacă anumite litere arătau aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
fiind acelea care realizează o ordonare cronologică a definițiilor existente de-a lungul timpului, acestea din urmă investigând, totodată, modificările și reevaluările ideii de canon. Prin urmare, este necesar de avut în vedere și faptul că, atât canonul, cât și canonizarea, considerate forme normative, "pot fi definite în contextul extins al unui areal cultural de mare întindere exemplul cel mai evident fiind canonul occidental sau în interiorul unei culturi/literaturi particulare în cazul de față, literatura română"7. Ceea ce trebuie reținut, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu sensibilitatea și literatura occidentală, cu spiritul timpului, asumarea sintezei ca argument al coerenței și organicității estetice. Canonul postmodernist, în schimb, are un caracter oarecum contradictoriu. Pe de o parte, postmodernismul e cu totul refractar oricărui canon, oricărei intenții de canonizare, de uniformizare a literarului, preferând aderența la o perspectivă relativistă, multiculturalistă și centrifugă"15. Pentru a ilustra dinamica și relieful schimbărilor de canon, în contextul literaturii române, Iulian Boldea readuce în discuție modernitatea, din prisma câtorva trăsături definitorii: "Modernitatea e
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să o mai ferească de pulberea nimicitoare a uitării. E drept că indiferența respectuoasă manifestată, academic mai mult, față de romanele sale, nu s-a prea schimbat și praful continuă să se adune pe un stil clasic, dar considerat demodat, în ciuda canonizării literare reprezentată de publicarea în celebra "Pléiade". Ceea ce răzbate la suprafață, înviorat de volumul de corespondență (dar și de reeditarea Bloc-Notes-ului și a Memoriilor politice), e jurnalistul Mauriac, diaristul combatant în marile încleștări ale epocii sale. Desigur, relativ recenta "divulgare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dovedește indispensabilă, cele două concepte fiind adesea confundate cu destulă dezinvoltură. Încheind acest capitol, Camelia Grădinaru se întreabă dacă există într-adevăr o specificitate discursivă postmodernă, concluzia fiind că "postmodernismul nu este o teorie sau o platformă de doctrine", întrucât "canonizarea sa este un demers cvasi-imposibil din cauza contradicțiilor inerente cărora i-ar fi supusă". Asociindu-se opiniei exprimată de Domnul Profesor Constantin Sălăvăstru într-una din lucrările sale, autoarea consideră că mult mai profitabilă ar fi acceptarea ca stare de spirit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
voi căuta în continuare o serie de clarificări în secțiunea care urmează. În acest context conturat de interesele cercetării, demersul de față este în acord cu ideea conform căreia "postmodernismul nu este o teorie sau o platformă de doctrine"328, "canonizarea" sa fiind cvasi-imposibilă din cauza contradicțiilor inerente cărora i-ar fi supusă. Schimbările de conținut ale conceptului din anii '50 și până în prezent ne ajută să concluzionăm asupra avantajului pe care îl are transformarea modului de a pune întrebări, dinspre interogații
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai înțeleagă. Ocultismul inițial sau fantasticul de mai târziu reprezintă raționalizarea acestei spaime de necunoscut: în locul lumii înspăimântătoare sugerează Baltruišaitis -, oamenilor li se oferă un cod cultural al necunoscutului și al incomprehensibilului din jur, adică o surmontare a terifiantului prin "canonizare". Sub acest aspect, triada analitică pe care o sugerează Cătălin Ghiță în Deimografia e perfect îndreptățită: distingem spune autorul, pentru a-și ilustra ulterior tabelul cu exemple adecvat alese între o teroare naturală, una "de frontieră" (în care neverosimilul și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
așa: o rapidă răsfoire a câtorva romane românești din perioada 1965-75 (pentru a nu merge mai departe...) indică faptul că tema a continuat să înflorească și în ceaușism, estompată fiind așa cum era de așteptat de agonia romanului existențialist și de canonizarea compensativă a romanului social și de atitudine. Astfel, romanul Doamna străină, apariție ciudată, al lui Laurențiu Fulga (1968) reia tema îngemănării dintre sexual și thanatic în timpul războiului, "femeia în roșu" a cărei legendă circulă prin tranșee stârnind obsesii amestecate cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]