837 matches
-
de cărți ce păreau că zac acolo în nemișcare de ani și ani și tocmai acea stare statică, suprasaturată, crea o senzație de tensiune, de amenințare, poate tocmai în acele zile, între paginile cărților se produceau reacții de macerație lentă. Carmina avea impresia că, dacă ar fi deschis la întâmplare o carte, de îndată, filele ce aveau o consistență aparentă s-ar fi transformat în cenușă, i s-ar fi așternut, praf, pe picioare, pe poalele rochiei, pe podea. Iartă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
așternut, praf, pe picioare, pe poalele rochiei, pe podea. Iartă-mă o clipă, se auzi vocea gazdei, care ieși din cameră împreună cu pisica și traversă din nou holul, către o altă încăpere, probabil bucătăria. Îmi va oferi o cafea, presupuse Carmina și fără să fie încordată, se lăsă la voia întâmplării. Sidonia Trofin era o femeie cu pretenții de mare intelectuală. Avea o părere extrem de bună despre propria sa persoană. De aceea, față de semenii din jur, nutrea un dispreț categoric, greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urmări neplăcute pentru ea. De aceea Fana traversa adesea stări de tensiune și de dependență ce-i zbuciumau echilibrul, împiedicând-o să obțină un rezultat bun pe plan cognitiv. În momentul când, fără să se aștepte la așa ceva, prietena ei, Carmina îi spusese că se vor despărți timp de un an de zile, ea rămăsese aproape imobilă, nu știa cum să reacționeze, o întrebase dacă nici Ovidiu nu va trebui să o vadă, o ultimă carte aruncată în joc și, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din cap de parcă scăpase de povară. Unde e Fana? Femeia o privi cu ochii ei mărunți, foarte umezi, strânși între pleoape și cum ședea acolo, întârziind să răspundă, măruntă, aparent insignifiantă, ca un câine bătut ce imploră din priviri mila, Carmina se strânse de încordare și liniștea din casă, praful ce îneca încăperea și ochii Sidoniei atât de umezi încât cu greu reușeai să le deslușești culoarea, toate aceste amănunte o făcură pe Carmina să presupună un deznodământ neplăcut. Dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câine bătut ce imploră din priviri mila, Carmina se strânse de încordare și liniștea din casă, praful ce îneca încăperea și ochii Sidoniei atât de umezi încât cu greu reușeai să le deslușești culoarea, toate aceste amănunte o făcură pe Carmina să presupună un deznodământ neplăcut. Dintr-odată o revăzu pe Fana, căreia îi interzisese s-o mai viziteze acasă, o văzu oscilând între cei patru pereți ai camerei, nehotărâtă parcă, s-o apuce la dreapta sau la stânga. Și mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
neplăcut. Dintr-odată o revăzu pe Fana, căreia îi interzisese s-o mai viziteze acasă, o văzu oscilând între cei patru pereți ai camerei, nehotărâtă parcă, s-o apuce la dreapta sau la stânga. Și mai departe, mai departe? se întrebă Carmina. Fana? întrerupse Sidonia tăcerea și roti țigara în suportul de alamă ca să-i curețe bine scrumul, își îngustă și mai mult ochii și mănunchiul de riduri să mută în jurul orbitelor, Fana s-a măritat, îi comunică sec și își flutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a intrat în cap că aș vrea să le stric casa. Sidonia privea spre fereastră, printre faldurile perdelei, cu ochii îngustați, umezi, deschiși către lumina din interior. Se auzea cum toarce la picioarele ei, încolăcită, pisica. Poate e fericită, rosti Carmina și glasul îi sună strident în încăperea prăfuită. Ceva ca o năvală, un vârtej întunecă imaginea. Sidonia își întoarse încet capul de la fereastră, își așeză palmele pe genunchii ușor depărtați, așa cum stătea aplecată prin decolteul rochiei largi i se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în sus, cu degetele depărtate, pe urmă lăsă mâinile moi în poală. Așa cum rămase un timp ea avea un aer bătrân și nefericit. Și totuși nu văd motivul real al îngrijorării dumneavoastră. O privi clipind des parcă neînțelegându-i vorbele. Carmina își zise că are un fel de a fi foarte convingător. Aproape ți-ar fi aproape imposibil să presupui că joacă teatru. Motiv real, nu nici vorbă, drăguță. Brațul i se agită în aer alungând ipoteza. Motivul nu-i decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu nici vorbă, drăguță. Brațul i se agită în aer alungând ipoteza. Motivul nu-i decât aici, își bătu pieptul, aici îi motivul meu, domnișoară. Și nu mai știu cine a spus că o inimă de mamă nu se înșală. Carmina simți un miros ascuțit de șoarece. Aiurea, își zise, nu pot fi șoareci în casă, probabil urină de pisică. Privi către animalul încolăcit la picioarele Sidoniei. Dormita acolo, negru, lucios, frumos, cu abdomenul ridicându-se ritmic, abia perceptibil după fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
visătoare. Dacă ar fi mai stăpână pe ea, mai cu picioarele pe pământ, aș mai trage nădejde, dar ea... nu știu cum să-ți spun, domnișoară, ar fi în stare să-și rateze viața de dragul unei pălărioare albe. O privi apoi pe Carmina cu nădejde, parcă-i trăgea cu insistență vorbele, i le capta înainte de a fi rostite. Omul se mai schimbă, murmură Carmina fără nici o convingere. Oare? întrebă Sidonia sceptică și fața i se chirci din nou și i se plie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-ți spun, domnișoară, ar fi în stare să-și rateze viața de dragul unei pălărioare albe. O privi apoi pe Carmina cu nădejde, parcă-i trăgea cu insistență vorbele, i le capta înainte de a fi rostite. Omul se mai schimbă, murmură Carmina fără nici o convingere. Oare? întrebă Sidonia sceptică și fața i se chirci din nou și i se plie de riduri. Unde n-ar da Domnul, drăguță. Dar n-am eu inima aia, nu am, ce să fac? Poate sunt absurdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ascundea o durere. Fața toată pliată de riduri îi era imobilă ca o stană de piatră. Nu, nu mă înțelegi, strecură printre buze, n-ai cum. Cum ședea acolo chircită în fotoliu parcă era o șoricioaică bătrână și o clipă Carmina gândi că poate de la ea provenea mirosul de șoarece ce se simțea iute, pronunțat, intrat de mult în cărți, în mobilă, în stofa scaunelor, în varul de pe pereți. Își imagină procesul de transformare fulgerătoare, tegumentele devenind mai dense, mai cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Pe urmă într-o mică pauză, marcând relațiile prietenești, ar schimba între ele câteva rețete pentru fabricarea cașcavalului. S-ar înțelege în câteva fraze asupra modalităților de amănunt, nu-i așa, nu-i așa, nu-i așa? Fabulez, își spuse Carmina și porii de pe obraz i se contractară. Oare de când am început să fabulez? Privi pe furiș, vinovată, către Sidonia Trofin. Tăcea era nemișcată și masca de șoricioaică dispăruse complet, fusese înlocuită cu una calmă. Senină, amintind mai mult ca oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
raționament... Mă bucur că s-a întâmplat să vii, îi spuse și-i zâmbi cu buzele strânse, mărginite de două paranteze largi, adânci ce-i dădea din nou acel aer de bonomie. Câte fețe are femeia asta, își spuse uluită Carmina și-și lipi spatele de speteaza scaunului, parcă într-un gest de apărare. Omul cu o mie de fețe își șopti. Bănuia că știa să fie rând pe rând mofluză, sictirită, animată, curioasă, expansivă, triumfătoare, tăioasă, amenințătoare și toate acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
manevrele sale nu erau încununate de succes. Tu ce mai faci? o întrebă femeia, te mulțumești cu locușorul acela comod dintr-un birou obscur? Întrebarea era pusă cu un asemenea ton încât cerea fără doar și poate o negare și Carmina îi răspunse: Nu... eu așa zic. Atâta timp cât mai am resurse și un dram de tărie o să merg mai departe. Eu așa sper. Aha, exclamă Sidonia și încuviință mulțumită. Mă temeam că ai depus și tu armele, ca Fana. Ea, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
e un fel de a mi se da cu tifla. Fiindcă, uite așa, Fana s-a măritat, visează să facă mai mulți copii și are marea vanitate de a descoperi prima roșie pârguită de soare-n grădină. Dar Ovidiu? Întrebă Carmina și se temu că fără să vrea îi dădea ultima lovitură Sidoniei, se strânse în ea de încordare, simți cum speteaza scaunului îi intră în spate, avu impresia că tegumentele Sidoniei se vor încreți, vor crăpa ca bălțile secate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-și pună burta la treabă, să facă și el o facultate la zi? Dar e bine și așa, destul de bine decât deloc. Să ne mulțumim cu ce avem, nu? Trebuie să ne mulțumim, de! Sidonia o privea, o studia pe Carmina, părea plăcut surprinsă și sinceră. Da, e bine, e foarte bine, îi spuse fata și nu găsi în tonul ei nici urmă de complezență, îi privi brațul gol, subțirel, parcă neatins de soare. Părea atât de ambițioasă! Uite, își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dintr-o altă viață trăită de ea, altfel... Atunci pentru prima dată, apropriindu-se într-o dimineață de tribunal, avu impresia că umbra impunătoare a clădirii o strivește, că ea este prea mică, mult prea mică. Destul de târziu, avea să afle Carmina, că Sidonia nu avea forța uraganului ce se năpustește de sus și spulberă totul în cale, ea avea îndemânarea rozătorului de a scurma la bază, de-a făuri canale întortocheate, întretăindu-se unul pe altul, cu răbdare, cu migală, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bărbatul, vorbeați despre mine? Cam ce? De bine, de rău? Se schimbase mult Ovidiu, nu mai avea alura tinerească și sportivă, se împlinise, avea umerii mai lați, barba i se înăsprise. Afișa un aer plictisit. Hai, spune, o întrebă pe Carmina, și-și răsuci în fața ei palma, unde ai dispărut de atâta vreme? Pe unde ai tot umblat? Drumurile mi-au fost cam aceleași, serviciu, casă, retur, doar că nu s-au mai încrucișat cu ale tale. El o privi zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un picior pe altul. Hai, spune-mi, o întrebă din nou, ironic, ai reușit să descoperi între timp acea lume dispărută demult la care visai? Atlantida? Ai reușit s-o găsești fără noi? Nu, nu, îi răspunse cam fără chef Carmina, stai liniștit că n-am reușit s-o descopăr. Poate am prins doar izul, îi mărturisi ea cu voce înceată, imboldul de a răscoli mai departe, de a nu lăsa să treacă o zi după alta în zadar. N-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doi într-o zi pe la Fana, interveni Sidonia când văzu că fata se apropiase de ușă. Chiar așa, acceptă repede Ovidiu, duminică ar fi numai bine, să trecem o raită pe la Fana, OK? Da, firește, să mergem pe la Fana, acceptă Carmina și-și luă, zâmbitoare, rămas bun. În timp ce cobora scările avu senzația că ea era cea victorioasă, dar nu-și preciză în ce anume consta izbânda ei. Întâlnirea cu Sidonia și Ovidiu avusese un farmec aparte, o tulburase. Dintr-odată își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dar își pierduse identitatea, nu mai era EA, se cufundase în șuvoiul de oameni ce popula trotuarul într-o parte și alta, se pierduse acolo și-i era imposibil să se identifice. Într-o zi îi reîntâlni pe soții Alexe. Carmina era împreună cu Ovidiu, făcu prezentările cu voce nesigură, se simțea ca o elevă surprinsă într-o situație neplăcută, pe urmă, după câteva momente, își reveni. Și ei erau doi oameni, nu, o pereche de oameni căsătoriți nu aveau de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
albastru, rece ca gheața. Iar ea înțelese, prezența lui Ovidiu însemna încă o punte ce o separa de profesorii Alexe, ei se îndepărtau tot mai mult, cu idealurile lor neobișnuite, cu plicurile albastre pline de tipărituri și venin. Mult timp Carmina s-a gândit la vorbele lui Alexe, "mica lichea sictirită", a rememorat întregul dialog, de zeci de ori, e drept, Ovidiu fusese foarte distant și morocănos, nerăbdător să se încheie conversația, de altfel, de câteva zile simțea în el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vreme ascunse și ea își va aminti de vorbele profesorului și va rămâne neputincioasă, umilită în fața ascuțimii, ca de laser, a judecăților sale, ce reușea să pătrundă cu ușurință dincolo de partea nevăzută a lucrurilor. Dar până să apară proba viitorului, Carmina consideră că apelativul profesorului este nedrept, îl înlătură din preajma gândurilor sale încercând să-l uite. Pe moment era copleșită de prezența Sidoniei Trofin, ce o învăluia din zi în zi tot mai sigur, într-o tandrețe dulce, fără de grijă, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un soi de rezistență, amuzant plictisită, era prea tânăr pentru însurătoare, se justifica atunci când Sidonia îl lua cu asalt, totuși nu se împotrivea deloc dacă mamă-sa proiecta vreo plimbare cu mașina în afara orașului la care să participe, bineînțeles și Carmina, poate era numai plăcerea reală de a șofa, ori poate prezența celor două femei nu-i displăcea, în tot cazul, Ovidiu se instala la volan cu mina sa plictisită, era mai tot timpul taciturn, dar asculta atent, amuzat, comentariile Sidoniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]