808 matches
-
și nu doar o simplă posibilitate ideală. În același timp, acest mod de a argumenta se constituie În caracteristica fundamentală care Îi va permite lui Descartes să transforme ideea despre Dumnezeu În principiu al metafizicii sale. Obiecții aduse argumentului ontologic cartezian După cum era de așteptat, argumentul asupra existenței lui Dumnezeu a născut vii discuții și a generat obiecții care, Împreună cu răspunsurile lui Descartes, s-au adăugat de la o ediție la alta a Meditațiilor metafizice, până acolo Încât corpusul acestui apendice a
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
numărul și importanța acestor caractere sunt presupuse nu În expresia lor maximă, ci ca fiind infinite, ceea ce pentru Descartes exprima echivalentul perfecțiunii absolute. Chiar dacă filosoful nu folosește o asemenea expresie, am putea spune că Dumnezeu e ideea absolută În filosofia carteziană. Or, În acest caz el Își conține propria cauzalitate, sub toate formele și În toate gradele pe care această cauzalitate le poate presupune. Dumnezeu este un arhetip În care realitatea și perfecțiunea sunt continue, atât În formă cât și În
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
pe care-i era rezervat lui Dumnezeu În filosofie, conferindu-i statut de adevăr absolut cert și indubitabil, transcendent, care poate justifica toate celelalte adevăruri pe care cogito-ul le poate determina. 3.3. DUMNEZEU CA PRINCIPIU METAFIZIC În cuprinsul filosofiei carteziene, locul și rolul pe care-l joacă Dumnezeu este relevant Îndeosebi pentru metafizica pe care o edifică. Dumnezeu nu mai este doar un argument la care se recurge În situații fără ieșire, În care rațiunea se dovedește Înfrântă, ci, odată
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
parcursese până aici. Cele ce se spun În această reluare nu reprezintă o noutate. Decât dintr-un singur punct de vedere. Iar acesta e cel care interesează ideea de fundal În care a fost angajată această lucrare: identificarea principiilor metafizicii carteziene. Atunci când reia discuția asupra problemelor pe care le naște Îndoiala, reafirmând din nou cogito-ul, filosoful ne amintește la fiecare pas de faptul că În conștiința noastră avem de această dată un reper: Dumnezeu. „Iar atunci când iau seama că mă Îndoiesc
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Teologie din Paris - e vorba despre Meditațiile metafizice -, filosoful se conformează Întocmai acestor reguli. Nu se Întâmplă Însă, la fel cu Principiile filosofiei, pentru că intenția autorului era ca această lucrare, care cuprinde, În cele patru părți ale sale, Întregul gândirii carteziene, să fie un manual al filosofiei sale. De aceea aici regulile scolastice de prezentare a materialului sunt mult simplificate. Repetiția argumentativă din Meditații metafizice, avem În vedere reluările din Meditația a patra, avea așadar rolul de a demonstra valabilitatea principiului
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
a demonstrat statutul de dependență ontologică al celor două substanțe, res cogitans și res extensa, față de substanța infinită, perfectă și etern adevărată, Dumnezeu. CONCLUZIITC "Concluzii" Dacă am reușit să atingem obiectivele propuse la Începutul lucrării, a arăta că În filosofia carteziană se regăsesc o seamă de teme și idei prezente la alți gânditori anteriori lui, și că prin acest fapt filosofia sa rămâne Îndatorată celei a Evului Mediu, lăsăm cititorul să hotărască. Iar dacă va răspunde afirmativ, sarcina noastră va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și că prin acest fapt filosofia sa rămâne Îndatorată celei a Evului Mediu, lăsăm cititorul să hotărască. Iar dacă va răspunde afirmativ, sarcina noastră va fi să răspundem la Întrebarea ce se poate ridica: ce mai aduce nou atunci filosofia carteziană? În ciuda oricărei păreri noutatea nu lipsește. Ea este concretizată În cel de-al doilea obiectiv pe care l-am urmărit În mod constant: noul mod de relevare și de abordare a principiilor metafizicii. Prin asta, Descartes a reorientat obiectivele și
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
fiind capabilă să garanteze, prin principiile sale, adevărurile celorlalte științe. Chiar dacă În urma criticii kantiene edificiul baroc al argumentului ontologic cartezian al existenței lui Dumnezeu a fost demolat, metafizica nu a primit alte principii mai consistente. Să nu uităm că Întrebării carteziene „este posibilă cunoașterea adevărată?”, filosofia inaugurată de Kant nu face decât să-i mute mai departe ținta: „cum este posibilă cunoașterea?”, iar problema existenței lui Dumnezeu reprezintă abia din această perspectivă de analiză o amfibolie. Străduința filosofului René Descartes de
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
care spiritualitatea filosofică a Evului Mediu a reușit să o dea. Ea se constituie totodată Într-o probă a faptului că permanența temelor fundamentale ale gândirii este argumentul cel mai bun pentru filosofie. Atât Întâlnirea, cât și despărțirea de filosofia carteziană nu se poate face fără a medita la cuvintelor lui Étienne Gilson: „...s-ar putea ca epoca noastră să Încerce, mai mult sau mai puțin confuz, nevoia de a readuce În școală un timp care, cunoscând cu siguranță mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
o adresează d-nei T. Întreaga noastră fundamentare teoretică aplicată pe texte, cu referire la rolul și raporturile dintre persona și Anima, confirmă amorul-vanitate al autorului și, abia în planul imaginarului, al eroilor săi. Opera lui Camil Petrescu stă sub toposul cartezian al lui larvatus prodeo (înaintez mascat) în ideea de a nu-și trăda emotivitatea în fața spectatorilor, actorii își ascund fața după o mască; la fel procedez și eu (filozof, scriitor, politician etc.), înaintez mascat când ies pe scena lumii sau
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de recontextualizare a discursului pedagogic. Demersul metateoretic reflexiv, prin care discursul pedagogic s-a întors asupra propriei identități și structuri, a arătat o puternică decontextualizare și înrădăcinare în ceea ce unii autori numesc „tradiția intelectuală europeană”, caracterizată prin angajare metafizică, gândire carteziană și autoreferențialitatea limbajului. Decontextualizarea discursului pedagogic s-a produs sub cel puțin două aspecte: - decontextualizarea lingvistică, cu referire directă la condițiile pragmatice ale procesului de comunicare, la gradul de realizare a interacțiunii dintre „producătorii” discursului și „receptorii” săi. Cerința asigurării
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
a dezvoltat (probabil din interese de cunoaștere total deosebite de cele medievale) reluări sau obiecții la acest argument. Fără să cunoască propriu-zis textul anselmian, Descartes a reformulat argumentul în "Meditații metafizice", iar Leibniz a afirmat în câteva cazuri că argumentele carteziene provin de la Sfântul Anselm sau cel puțin dintr-un mediu scolastic. Immanuel Kant a criticat argumentul aparent definitiv și i-a conferit un nume, considerând că el reprezintă încercarea rațiunii de a trece de la conceptul a ceva la realitatea aceluiași
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
lui Descartes, iar părerea care s-a cristalizat este că există cel puțin trei astfel de argumente pe care le întâlnim și în alte opere precum "Discurs asupra metodei" sau "Principiile filosofiei". În legătură cu filiația argumentului, unii autori consideră că varianta carteziană nu reprezintă altceva decât o reluare a argumentului clasic anselmian, însă cei mai mulți cercetători sunt de părere că între cele două variante ale argumentului există deosebiri esențiale și mai mult decât atât, Descartes nu ar fi putut relua argumentul anselmian, pentru
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
care este cel mai cunoscut datorită criticii lui Kant) reprezintă o continuare a argumentului anselmian o poartă Leibniz. Acesta afirmă în mai multe locuri că Descartes ar fi împrumutat argumentul de la Anselm. De fapt, Baumgarten susține că niciuna din variantele carteziene ale argumentului ontologic nu este înrudită cu cel anselmian 98. Mai mult decât atât, Etienne Gilson a remarcat că Descartes își mărturisește ignoranța cu privire la numele și la scrierile Sfântului Anselm, chiar după redactarea Meditațiilor 99. Să revenim la argumentul lui
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
ontologic. Structura argumentului anselmian, rezumată de Adrian Miroiu este următoarea: (1) Dumnezeu există (2) Dumnezeu = ființa decât care altceva mai mare nu poate fi conceput (3) Acea ființă decât care altceva mai mare nu poate fi conceput există În argumentul cartezian se produc următoarele modificări: teza (2) a lui Anselm devine (2D) Dumnezeu = ființa perfectă și, la rândul ei (3) devine: (3D) Ființa perfectă există. Diferența esențială dintre cele două argumente este dată, după Miroiu, de premisa (2D). Conform acestei premise
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Existent necesar). 2. Dar noi putem concepe existența lui Dumnezeu (existența nu este un concept contradictoriu). 3. De aceea, existența lui Dumnezeu trebuie să fie concepută ca mai mult decât posibilă (adică reală)114. O altă reacție la argumentul ontologic cartezian care a generat o dispută interesantă îi aparține lui Pierre Gassendi. Acesta consideră că Descartes face greșeala de a considera existența o proprietate. Descartes decide în argumentele sale că ar fi o contradicție să-l gândim pe Dumnezeu, care este
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Am dovedit-o însă și a posteriori, de vreme ce există făpturi contingente, iar acestea nu pot avea rațiunea lor ultimă, adică suficientă, decât în ființa necesară, care își are temeiul existenței sale în ea însăși"222. Leibniz aduce o obiecție argumentului cartezian legată de folosirea confuză a expresiei a avea o idee despre. Dacă înseamnă doar este prezentă în minte, atunci nu suntem îndreptățiți să spunem dacă este o idee posibilă sau nu. O ființă perfectă care există cu necesitate poate fi
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
unui alt concept, fie și conceptului de ființă perfectă. Dacă existența nu este un predicat, ea nu poate aparține conceptului de Dumnezeu. În celebrul pasajdin "Critica Rațiunii Pure", în care critică argumentul ontologic, Kant realizează îndeosebi o critică asupra argumentului cartezian și doar indirect asupra argumentului pe care Anselm îl prezintă în capitolul II din lucrarea "Proslogion". Critica sa nu afectează însă "argumentul puternic" pe care îl regăsim în capitolul III al aceleiași lucrări. În cazul "argumentului puternic", problema nu se
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
introducere în filosofia critică, Editura de Vest, Timișoara, 1999. Connelly, R.J., Whitehead vs. Hartshorne Basic Methaphysical Issues, University Press of America, Washington D.C., 1981. Croitoru, Rodica, De la metafizica luminii la metafizica moravurilor, Editura Științifică, București, 1996. Deac, Ion, Principiile metafizicii carteziene, Editura Polirom, Iași, 2004. Descartes, Rene, Principiile filosofiei, traducere de Ioan Deac, Editura IRI, București, 2000. Rene Descartes, Expunere despre metodă, traducere de Dan Negrescu, Editura Paideia, București, 1995. Descartes, Rene, Reguli de îndrumare a minții; Meditații despre filosofia primă
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
București, 1995, p. 227. 61 Sf. Anselm din Canterbury, op. cit., pp. 16-18. 62 Idem, p. 23. 63 Alexander Baumgarten, op. cit., p. 126. 64 Anselm, Proslogion, traducere de Gheorghe Vlăduțescu, Editura Științifică, București, 1997, p. 10. 65 Ion Deac, Principiile metafizicii carteziene, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 73-74. 66 Gottlob Frege, Scrieri logico-filosofice, traducere de Sorin Vieru, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, pp. 289-305. 67 Alexander Baumgarten, op. cit., pp. 116-120. 68 Idem, p. 121. 69 Idem, p. 133. 70 Michael Palmer
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
44-45. 98 Alexander Baumgarten, op.cit., pp. 67-68. 99 Etienne Gilson, Etudes sur le rôle de la pensée médiévale dans la formation du système cartésien, ed. J. Vrin, Paris, 1930, p. 221, apud Alexander Baumgarten, op. cit., p. 68. 100 Pentru specificul argumentului cartezian vezi Ion Deac, Principiile metafizicii carteziene, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 83-90, Ludger Oeing-Hanhoff, Dovada existenței lui Dumnezeu la Descartes, în Ion Tănăsescu, op. cit., pp. 76-90, iar pentru structura logică a argumentului vezi: Adrian Miroiu, op. cit., cap. "Descartes, despre argumentul
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
67-68. 99 Etienne Gilson, Etudes sur le rôle de la pensée médiévale dans la formation du système cartésien, ed. J. Vrin, Paris, 1930, p. 221, apud Alexander Baumgarten, op. cit., p. 68. 100 Pentru specificul argumentului cartezian vezi Ion Deac, Principiile metafizicii carteziene, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 83-90, Ludger Oeing-Hanhoff, Dovada existenței lui Dumnezeu la Descartes, în Ion Tănăsescu, op. cit., pp. 76-90, iar pentru structura logică a argumentului vezi: Adrian Miroiu, op. cit., cap. "Descartes, despre argumentul ontologic", și Norman Geisler, op. cit., pp.
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Ludger Oeing-Hanhoff, Dovada existenței lui Dumnezeu la Descartes, în Ion Tănăsescu, op. cit., pp. 76-90, iar pentru structura logică a argumentului vezi: Adrian Miroiu, op. cit., cap. "Descartes, despre argumentul ontologic", și Norman Geisler, op. cit., pp. 150-155. 101 Ion Deac, Principiile metafizicii carteziene, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 83-88. 102 Rene Descartes, Principiile filosofiei, traducere de Ioan Deac, Editura IRI, București, 2000, pp. 85-86. Un text asemănător găsim și în Discurs asupra metodei: "Căci, bunăoară, vedeam limpede că, presupunând un triunghi, trebuia ca
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Mai aproape și de Bergson, la a cărui filosofic recurge mereu, cu toate criticile și obiecțiile pe care i le aduce. Inteligența, luciditatea, voința de obiectivitate nu sunt atribute exclusive ale raționalismului. Mihai Ralea, cu tot atașamentul declarat pentru spiritul cartezian și descendența lui iacobină, nu era un raționalist. Raționalismul dogmatic nu e mai puțin intolerant decât iraționalismul; simțul concretului îi lipsește, nuanțele inefabile și fugitive îi scapă. Ralea a scris critică literară și de artă cu multă pertinență, pătrundere și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de o parte, În Europa predomină tradiția de factură platonico-metafizică, iar aceasta influențează În mod direct mijloacele de cercetare, interesate În special de dimensiunea „impalpabilă” căreia i se poate da numele de „imaginar”. Iar pe de altă parte, există filonul cartezian care dă naștere interesului pentru dimensiunea practică, pentru „imagini”, pentru materializările vizibilului. Descartes Însuși este considerat primul hermeneut „calitativ”, fiindcă el studia fenomenele sau observa prin participare manifestările lumii vizibile În urma unor lungi notații de teren, fieldnotes În terminologia analizei
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]