701 matches
-
cunoșteam bine pe fata căreia trebuia să-i fac versuri de comandă! O cunoșteam de câțiva ani de zile de la soră-mea. Era o fată de vreo șaisprezece ani, fină, palidă, distinsă, cu corp frumos, cu mâini subțiri, cu părul castaniu și ochii mari și melancolici. Veturia... Drăguță fată! Bine de Gică! Veturia! Am început să scriu acrostihul. "Visul meu..." Nu mai știu ce am scris. L-am terminat! L-am chemat pe Gică. ― Ascultă-l! Pusesem în el tot sufletul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru se Întoarse spre el și fața i se lumină. Tatăl și fiul se Îmbrățișară lung, fără să spună un cuvânt. Aveau aceeași Înălțime. Dar pletele castanii ale căpitanului Oană Începuseră deja să Încărunțească, iar chipul Îi era mai obosit. - Cât ai crescut... murmură căpitanul. - Cred că era inevitabil, răspunse Alexandru Încercând să alunge emoția prea puternică. - Să mergem sus, ți-am pregătit camera. Focul arde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
treizeci de ani, nu atrăgea atenția prin nimic, dar după vorbă părea experimentat În misiuni dificile. Alexandru nu-l văzuse decât de curând, poate fiindcă abia se Întorsese din misterioase străinătăți. Avea o față rotundă, păr și barbă de culoare castanie, ochi negri, mereu scrutând depărtările. Era puțin mai scund decât Morovan, dar mult mai vânjos. Părea a fi singurul care știa cu precizie ce misiune avea fiecare Apărător. De aceea, poate, Gabriel era cel care nu avea o misiune anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Trase perdeaua și rămase Încremenit. În fața lui, În picioare, se aflau cei Patru Cuceritori și un tânăr Îmbrăcat În straie de ienicer. Nu mai avea cuca pe cap, iar părul lung, adunat Într-o coadă la spate, era de un castaniu deschis. Tânărul Își Întoarse Încet privirea spre el și umbra unui zâmbet Îi trecu, fugitiv, pe chip. Era el. Era omul din portretul de la Samarkand. Era el, micul Nimeni, devenit Andà, fratele lui de sânge. Era el și În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din strâmtoarea Dardanele. E oare cu putință... să fie... Doamne, cum l-am așteptat, toată copilăria și toată adolescența mea, cum m-am pregătit să-l caut până la capătul lumii... să fie, oare, chiar el? Portretul... chipul... părul de culoare castanie, ca al meu și al tatălui meu... n-a făcut nici un gest, doar a ieșit pe poartă și războinicii au Îngenuncheat... n-aveam de unde să-mi dau seama... a trebuit să fug... De unde? De unde a apărut? Ce știi despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să-ți spun eu Însumi ce cuprinde ea... Erina tresări, făcând Încă un pas spre el. Era Îmbrăcată ca un oștean, cu pantaloni de călărie, tunică de vânător domnesc, platoșă de oșel și sabie la centură. Doar părul, lung și castaniu, i se revărsa peste umeri, căci nu-și pusese coiful. De altfel, bătălia se terminase, iar caldura zilelor de iulie era Înăbușitoare. Erinei nu-i plăcea infinitul câmpiei. Se visa Înapoi În pădurile Murgenilor, pe malul răcoros la Bârladului. - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă rog, poate va fi cândva fi un titlu de carte. Părul Îi cade pe umeri... lung... castaniu... Își scoate tunica de achingiu... rămâne În cămașă albă... - Renunță la Însemnele puterii Semilunei? Ești sigură? - Da! Trage frâul... calul se cabrează, ridică picioarele din față... călărețul se uită spre dreapta, unde e trupul lui Amir... spre stânga, unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
victoriei. Și atunci, Într-o străfulgerare, căpitanul Îl văzu. Era un călăreț care Întorcea calul cu o smucire puternică de frâu și care măturase o clipă cu privirea tot ce mișca În pădure. Era un chip tânăr, Încadrat de plete castanii, așa cum fusese chipul căpitanului Oană În tinerețe. Un chip luminat de ochi mari, albaștri, care puteau fi blânzi sau necruțători sau inexpresivi. Ochii aceia Îl căutară Întâi pe Alexandru. Buzele rostiră câteva cuvinte. Alexandru Întoarse și el calul și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Aflasem totul. Întreaga poveste, extraordinară, incredibilă, a familiei sale. Aflase Întreaga țară. Alessandro mi-a făcut un semn amical. Călărea alături de fratele său, Stefano. Un tânăr pe care doar atunci l-am văzut, ținându-se drept În șa, cu pletele castanii și cu ochii albaștri ca ai tatălui său. Nu am remarcat nimic din trăsăturile contesei Frassetti. Alessandro Îi semăna, fizic, mamei sale. Stefano, nu. Pe fața lui nu se putea desluși nici o emoție. Era un fel de chip de marmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Alexandru recunoscu ceva din frământarea calmă a lagunei. Nu rezistă tentației de a privi ce face fratele său. Se Întoarse pe culmea dunei de nisip și privi. Ștefănel era cu spatele la el. Stătea nemișcat. Adierea caldă a mării Îi răvășea pletele castanii. Își ridicase, Încet, foarte Încet, brațele. Apoi le coborâ și le Împinse, la fel de Încet, Înainte. Părea un fel de dans, un fel de pantomimă lentă. Se lăsă, treptat, milimetru după milimetru, să cadă În genunchi. Acea lentă cădere cerea mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
picioare. Nici treaz, figura lui n-ar inspira prea multă încredere. Era puhav, cu ochii mici, nasul porcin înotând deasupra feței, precum găluștele într-o supă prea grasă. Beat, capul lui avea o mobilitate neplăcută sub bretonul drept, de păr castaniu. Părea piftios. Instabil. Oricum ar fi, are bani. O dovedește, scoțându-i din buzunar și fluturându-i. — Așadar, amice, mormăie el, o să ne distrăm. O mare finală. Dar unde este bovina aia blestemată? Este de neînduplecat, nu vrea să renunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
jazz, cu voci ascuțite. Jonathan a apucat să escaladeze jumătate din zid, când observă un chip urmărindu-i dintre copaci. Este un chip de heruvim, pe care nu-l poate confunda. Este Waller, Târfa Casei, cu fața încadrată de bucle castanii și priviri calculate, viclene. Când Gertler aterizează lângă el mormăind și căzând pe o parte, Jonathan i-l arată cu degetul. Waller sesizează c-a fost observat și se ascunde după un tufiș. Se vede cum fuge printre copaci. Gertler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Brusc, își dădu seama de ireparabilul rupturii lui de Barbara, și aproape simultan, parcă tocmai din pricina acestei eliberări de sub imperiul necesității de până mai ieri, se simți din nou robit de iubirea vastă și degravifiată de contingențe. Ochii, părui - verzi, castaniu... 43", 42"... gura, ceafa - carmin pal, pufoasă... 38", 37"... sânii, umerii, genunchii - plini de nevinovăția lucrurilor smulse din timp... 29", 28"... și iarăși părul ei în cascadă, ba nu, strâns ghem și recăzând în cascadă... și gura ei, care cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
locuia la marginea tîrgului, dincolo de pîrîul către care cobora o stradă pietruită cu bolovani rotunzi. Între ei hodinea nestingherită putreziciunea frunzelor, a dopurilor, hîrtiilor și mai ales praful. De pe acoperiș miorlăia un motan. Tolănit pe trotuar, un cățel mă privi castaniu și moale, nehotărît dacă să se ferească din cale au ba. Cu labe vinete ca niște pătlăgele, un pensionar chel în papuci cetea gazeta în portiță. Secondat de pisoi, pictorul curăța copacii. Cotcodăcind exagerat, în portiță mă întîmpină un cocoșel
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în salonaș. Protocolar, pictorul mă invită prin deschizătura ușii. Încă nu depusesem pe tabla ceșcuța de cafea cînd, preschimbată în rochie, stăpîna casei apăru cu părul strîns în batic. Ca și cățelul de pe trotuar, zîmbea moale întinzîndu-mi dosul cu pete castanii al palmei. Plin de evlavie, l-am atins cu buzele. Fusese o femeie frumoasă. Acum era distinsă. Mă întrebă de ai mei, mirîndu-se cît timp a trecut de cînd nu i-a mai văzut. Scotocind la neamuri, curînd am aflat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
doamna Tomulescu. Consiliat în toate problemele, putea să dispună de soarta concetățenilor, fapt care îi procura o plăcere vie. Se răzbuna pe toți cei ce-l minimalizaseră cîndva. * În ciuda aparenței tinerești, bărbătoasă și înaltă, cu o cunună groasă de cozi castanii pe cap, directoarea Aneta Gărgăun purat la școală bluză și pantaloni de trening peste care trăgea o fustă „bliomarină”. Cam grosolane, trăsăturile sale nu erau urîte. Tot satul știa că atrăseseră atenția unui instructor de la raion. Părăsită de soț, viața
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
tare, strângând din pumnișorii ei mici și căutând cu disperare căldura mamei. Moașa a privit cu plăcere chipul cu pielea albă ca zăpada, cu o guriță frumos arcuită și roșie, cu ochii negri ca două steluțe și cu mult păr castaniu. Degețelele le ținea tot strânse în pumnisori peste sânul mare, încărcat de lapte. Sugea cu poftă. - Unde-mi sunt țigările? întrebă tatăl emoționat și cu mâinile tremurând. Mi-am dorit tare mult un băiat, dar fetița asta asa de frumoasă
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93396]
-
M-am forțat să pun întrebarea, deși de fapt nu vreau să aud răspunsul. Pentru orice eventualitate. Nu și dacă e ce cred eu că ar putea fi. Nu ar trebui să spun. Wendy apucă o șuviță din părul ei castaniu și începe să se joace încet cu ea. — Nu o să spun nimănui, îi promit eu. Încep să amorțesc. Nu o să spui? Se uită cu încredere la mine. Dau din cap. Și mă pregătesc pentru vestea proastă. —Îl cheamă Adam, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
care le vedea în zonă; observarea păsărilor îl liniștea și-l relaxa așa cum nu mai reușea nimic altceva din viața sa înregimentată. Cormorani, berze negre, egrete indiene de baltă, egrete de vite, potârnichi micuțe, granguri, păsări drongo, spărgători-de-nuci cu burta castanie, barbete și păsări-căutătoare-de-miere, peruși și păsări-care-sug-lapte-de-capră, păsări-care-prind-muște și pupeze. Lista continua, dar visul lui, ceea ce-și dorea mai mult decât orice, era acela de a putea trece în jurnalul său de observare a păsărilor porumbelul verde; da, banalul porumbel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
tresărit vizibil când m-a văzut, de parcă Îl surprinsesem făcând cine știe ce ilegalitate. — Ești bine, Jeff? am Întrebat curioasă. — O, da, minunat... Arăta mai palid și mai slab ca niciodată, Înfofolit În eterna sa canadiană și cu umerii aduși Înainte. Părul castaniu deschis dădea impresia că fusese tăiat cu o forfecuță de unghii cât era Încă ud și lăsat apoi să se usuce. Gropițele de sub pomeți căpătaseră dimensiuni de peșteră, iar pielea Îi era mai plină de coșuri decât În mod obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pe atât de exaltată. Încep să-mi dau seama despre ce e vorba, dar înainte să mă laud cu asta și să obțin puncte prețioase pentru intuiția feminină, în prag apare o femeie. Este înaltă și subțire, are un păr castaniu foarte îngrijit și poartă un costum gri deschis, simplu, dar elegant. La gât are un colier de perle, indiscutabil naturale - o femeie de o asemenea eleganță n-ar purta falsuri. Pare agitată, atât însă cât poate fi cineva foarte echilibrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de oameni să-l vadă în momentele de slăbiciune. Antrenorul lor este personajul cu pricina. Asemănarea este uimitoare. Ar putea să fie fratele lui mai mare și mai solid. Este brunet, are ochii puțin oblici, pomeți proeminenți, tătărești și păr castaniu strâns în coadă. Atitudinea lui este mereu calmă, dar atentă. Nu caută să provoace scandal cu tot dinadinsul, dar e mereu pe fază. Brațele încrucișate pe piept, picioarele ușor depărtate, musculos, dar sprinten. De asemenea, nu pot să nu remarc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
neputința. Apoi a fugit și n-am mai văzut-o de atunci. Jim e mai trist decât până acum și pare o întruchipare pământească a melancoliei. Poartă un pardesiu gri, ros în coate, cămașă bej și pantaloni maro. Are părul castaniu, puțin grizonat, uscat la vârfuri și gras la rădăcină. Cred că dacă îți treci mâinile prin el, te umpli de mătreață. Chiar și pielea lui are un aspect cenușiu. Își ține umerii lăsați tot timpul, iar abdomenul e așa lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
așteptat să te cunosc, o măgulește Vanessa. Arată splendid. Poartă un sarafan de mătase până deasupra genunchiului; i se lipește foarte elegant de coapse, iar vestitul diamant al inelului se asortează cu cele două ale cerceilor. Părul ei lung și castaniu este prins într-un mod aparent neglijent, deși probabil i-a luat jumătate de oră să-l aranjeze. Un parfum floral, discret, se simte în jurul ei. Daisy abia îi aruncă o privire, apoi sare de gâtul lui Finn și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
vedea în numărul imens de feline cocoțate pe garduri, bănci și tomberoane ori pe umerii lați ai gospodinelor în capoate destrămate la subsuori, în zdrobitoarea lor majoritate foste directoare ale școlii din cartier. Doamna Ciolpac era o blondină cu rădăcini castanii, la vreo patruzeci de ani. Băiatul ei, Vasilică, încă frecventa ciclul secundar. Elevul nu avea tată - fusese obținut prin viviparitate și punct. Mama lui îi pregătea sandvișuri cu telemea de vacă și castraveți în fiecare dimineață. Cel mai tare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]