877 matches
-
și chiar în statutul morfologic al termenului, care se apropie de clasa adverbului. Întrebuințat în topică obiectivă (adjectiv pronominal + substantiv), adjectivul pronominal are formă identică cu pronumele, când sintagma nominală din care face parte se caracterizează prin determinare definită, realizată categorial, prin morfem, preluat de adjectiv: primul an, prima zi, întâiul an, întâia zi etc. Când sintagma realizează prin mijloace concrete determinarea, substantivul și adjectivul pronominal rămân nedeterminate categorial; în structura lor nu mai intervine morfemul determinării: acest prim an, această
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintagma nominală din care face parte se caracterizează prin determinare definită, realizată categorial, prin morfem, preluat de adjectiv: primul an, prima zi, întâiul an, întâia zi etc. Când sintagma realizează prin mijloace concrete determinarea, substantivul și adjectivul pronominal rămân nedeterminate categorial; în structura lor nu mai intervine morfemul determinării: acest prim an, această primă zi etc. În aceste sintagme, adjectivul ordinal realizează opozițiile categoriale de gen, număr și caz, asemenea adjectivelor calificative, exclusiv la nivel dezinențial. Masculin N.Ac.G.D.: -Ø
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
an, întâia zi etc. Când sintagma realizează prin mijloace concrete determinarea, substantivul și adjectivul pronominal rămân nedeterminate categorial; în structura lor nu mai intervine morfemul determinării: acest prim an, această primă zi etc. În aceste sintagme, adjectivul ordinal realizează opozițiile categoriale de gen, număr și caz, asemenea adjectivelor calificative, exclusiv la nivel dezinențial. Masculin N.Ac.G.D.: -Ø (singular): acest prim (întâi, secund, ultim) an -i (plural): acești primi (întâi, secunzi, ultimi) ani Feminin Singular N.Ac.: -ă(e): această primă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bizară.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 32) Flexiunea pronumelor nehotărâte depinde de structura lor internă și de trăsăturile semantice definitorii; unele pronume rămân invariabile, iar altele își schimbă forma numai pentru exprimarea unor categorii gramaticale sau numai a unor opoziții categoriale. Sunt invariabile pronumele compuse în baza pronumelui ce; caracterizate, majoritatea, prin trăsătura semantică - uman: ceva, fiece, orice, altceva și locuțiunea cine știe ce. Pronumele oarecare și careva nu-și schimbă forma, dar realizează opoziția nominativ-acuzativ prin intermediul morfemului pe. Sunt variabile în funcție de gen
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
schimbă forma în funcție de gen și număr numai la genitiv-dativ: oricăruia (M.), oricăreia (F.), oricărora (M.,F.). Sunt variabile în funcție de gen și caz pronumele compuse pe baza pronumelui cine: cineva, oricine, fiecine, altcineva, numai la singular: cui, cuiva, fiecui, altcuiva. Opozițiile categoriale se exprimă prin dezinențe, unele specific pronominale, libere sau înscrise în flexiune internă. Genul și numărultc "Genul [i num\rul" Pronumele care realizează opoziția de gen și număr la nominativ-acuzativ prezintă dezinențele: Singular: -l (M)/-a (F): unul/una, altul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pronumele niciunul este indiferent la această opoziție: „N-a venit niciunul.”/ N-am cumpărat niciunul.” MORFOLOGIA PRONUMELUI NEGATIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI NEGATIV" Pronumele nimic și nimeni sunt pronume simple, niciunul, pronume compus. Nimic este invariabil. Nimeni variază după caz; exprimă opoziția categorială prin dezinențe de genitiv-dativ specifice singularului, deși dezinența -i, de la nominativ-acuzativ, trimite spre plural: nimănui. Genitivul este marcat prin morfemul a, variabil după gen și număr: a, ale, al, ai nimănui. Acuzativul se distinge de nominativ prin morfemul pe: „N-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca substantive întărește interpretarea lui S. Pușcariu, impunând concluzia existenței unei corelații verb-substantiv. Cei doi termeni ai opoziției au un conținut semantic abstract comun: exprimarea acțiunii (în sens general) și același conținut lexical concret, dar se opun sub aspectul conținutului categorial: • perspectivă dinamică: verbul: a pleca, a răsări • perspectivă statică: substantivul: plecarea, răsărit, răsărire Opoziția dinamic-static poate fi considerată absolută, când unitățile lexicale substantiv și verb nu au alte raporturi între ele: a călători - călători etc. Când, însă, termenii corelativi au
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de diateză reflexivul (vol.I, p.481 ș.u.), aceste categorii de verbe sunt interpretate sub denumirea de reflexivul inerent (vol.I, pp.225-226) sau construcții verbale cu clitic reflexiv obligatoriu / inerent. (vol.II, pp.156-158) * Din perspectiva desfășurării opozițiilor categoriale, pe de o parte, a existenței unităților lexicale și a desfășurării opozițiilor lexicale, pe de alta, pronumele se poate fi considerat „morfem gramatical” numai în structura sintagmelor verbale în care poate intra în relație de comutare cu un alt morfem
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
parte, a existenței unităților lexicale și a desfășurării opozițiilor lexicale, pe de alta, pronumele se poate fi considerat „morfem gramatical” numai în structura sintagmelor verbale în care poate intra în relație de comutare cu un alt morfem - purtător al sensului categorial opus: a îmbrăca (pe cineva) - a fi îmbrăcat (de cineva) - a se îmbrăca (pe sine), și trebuie interpretat ca „morfem lexical”, în structura unor unități verbale, al căror sens lexical (a se uita față de a uita) sau chiar existența lor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de devenire) Maria a albit toate cămășile. (verb de acțiune) Mihai a însemnat totul în jurnal. (verb de acțiune) Mihai înseamnă totul pentru Ioana. (verb de relație) • Prin mutații semantice, de tip metaforic/metonimic sau în legătură cu dezvoltarea unor sensuri gramaticale categoriale (în interiorul diatezei, în mod special), sau cu dezvoltarea unor relații sintactice, verbele trec dintr-o clasă în alta: a îmbătrâni Ț a-l îmbătrâni (necazurile) (verb de devenire) (verb de acțiune) a se plictisi Ț a-l plictisi (prietenul) (verb
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stă să plângă etc. dar se folosesc mai ales la persoana a III-a. Nu se folosesc, în mod curent, la forma negativă. 3. Semiauxiliarele de temporalitate Introduc acțiunea reprezentată lingvistic de verbul-predicat într-o temporalitate specifică, distinctă de timpul categorial: a fi, a avea. Verbele A FI și A AVEA Se folosesc pentru exprimarea unor valori temporale, în sintagme nu îndeajuns de morfologizate, pentru a se cuprinde între sintagmele timpurilor compuse. Ca semiauxiliare, verbele a fi și a avea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprimate de verbul predicat la realitatea exprimată de subiect (substantiv etc.) sau numai reprezentată de acesta (când este un pronume), trebuie distinse două tipuri de verbe personale: - verbe tripersonale - verbe unipersonale Verbele tripersonale se caracterizează prin realizarea integrală a conținutului categorial al persoanei; dezvoltă toți trei termenii corelativi (în plan semantic și în planul expresiei), pentru că planul lor semantic este compatibil cu intrarea în relație de interdependență cu subiecte realizate prin termeni nominali (pronominali, propoziționali), caracterizați prin trăsătura semantică + uman: a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
organizării verbului într-un sistem flexionar specific. Necesară, prin caracterul ei de termen de referință, pentru trecerea la un al doilea nivel, întemeiat pe întreaga structură morfematică a cuvântului (rădăcină, temă, sufixe, dezinențe) și pe dinamica acesteia în dezvoltarea opozițiilor categoriale, însăși clasificarea tradițională trebuie pusă de acord cu caracterul specific al sistemului fonematic al limbii române. În acest sens, întrucât sufixele i și î (prin care se caracterizează verbele din conjugarea a IV-a:(a iubi, a urâ) reprezintă două
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a cere etc. IV. verbele cu sufixul infinitivului -i: a veni, a dori etc. V. verbele cu sufixul infinitivului -î: a coborî, a urî etc. Cel de-al doilea nivel reflectă variațiile tipice ale structurii morfematice a verbului în interiorul opozițiilor categoriale (timp, mod etc.) implicate de flexiunea verbală în actul de comunicare lingvistică 10. STRUCTURA MORFEMATICĂ A VERBULUITC "STRUCTURA MORFEMATIC| A VERBULUI" Situarea verbului, din punct de vedere semantic (în înțelesul larg al termenului), în două sisteme în același timp - sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sistemul lexical al limbii. Rădăcina este purtătoare a sensului lexical de bază, sens care se poate modifica în sistemul vocabularului dar care trebuie să rămână neschimbat în interiorul sistemului gramatical, oricare ar fi modificările intervenite în rețeaua de relații de opoziție categorială. În sistemul vocabularului, sensul lexical (potențial) de bază al unui verb oarecare poate fi modificat prin intrarea rădăcinii în relație de solidaritate cu alte elemente lexicale, sufixe sau prefixe: a cânta, a descânta, a încânta etc. În același mod se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt modificări - regulate, legice - determinate, fie de interacțiunea dintre sunete, venite în contact sau de la distanță, fie de interacțiunea dintre sunete și accent. În consecință, sunt toate explicabile din perspectiva acțiunii unor legi fonetice și nu a desfășurării unor opoziții categoriale morfologice. Acestea sunt alternanțele fonetice: t/ț, pentru că t + i > ț (băiat-băieți, tot-toți, cânt-cânți), d/z, pentru că d + i > z: cad/cazi, sc/șt, pentru că sc + i(e) > șt: cunosc/cunoști, cunoaște, o/oa, dacă în silaba următoare se află
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Teme flexionaretc "Teme flexionare" Din structura flectivului, sufixele gramaticale au rolul principal în constituirea unor clase morfologice de verbe întrucât ele determină, prin temele flexionare pe care la construiesc, variațiile tipice ale structurii morfematice a verbelor în desfășurarea opozițiilor categoriale. În relație sintagmatică cu rădăcina, sufixele gramaticale formează diferite teme verbale, mai mult sau mai puțin variabile în timpul flexiunii. În funcție de rolul pe care îl au în exprimarea unui sens gramatical, în constituirea structurii corespunzătoare unui anumit sens gramatical, se dezvoltă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
viitorului indicativ (forma a doua) are structura verbului liber de care, în limba literară, nu se deosebește. Temele liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
autor, subiect gramatical, iar se este ipostaza de „obiect” B, pasiv, „substitut de complement gramatical”. Acțiunea pleacă de la ipostaza A a „obiectului” și se întoarce la ipostaza A'; are caracter reflexiv. Cele trei variante ale raportului care dezvoltă conținutul său categorial reflectă natura sintactică și deictică a diatezei; • sintactică, întrucât se întemeiază pe o relație sintactică, relație care guvernează concomitent și producerea unor sensuri gramaticale de natură funcțional-sintactică: ‘subiect’, ‘complement’, ‘predicat’; • deictică, întrucât relația sintactică și generarea funcțiilor sintactice este orientată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
extralingvistică, dacă verbul este la diateza pasivă, autorul acțiunii este complement (de agent): de copil, iar obiectul acțiunii ocupă poziția de subiect gramatical: insula: Insula a fost descoperită de copil. Modul specific de desfășurare a celor două coordonate ale conținutului categorial al diatezei: sintactică și deictică și modul specific în care interferează sensul funcțional-sintactic și sensul de diateză determină dezvoltarea a șase termeni corelativi (șase diateze): activ, pasiv, reflexiv, reciproc, impersonal, dinamic. Complexitatea conținutului categorial al diatezei impune un grad complex
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a celor două coordonate ale conținutului categorial al diatezei: sintactică și deictică și modul specific în care interferează sensul funcțional-sintactic și sensul de diateză determină dezvoltarea a șase termeni corelativi (șase diateze): activ, pasiv, reflexiv, reciproc, impersonal, dinamic. Complexitatea conținutului categorial al diatezei impune un grad complex de organizare a planului expresiei într-un raport morfologie - sintaxă cu dezvoltare specifică. La nivel morfologic, realizarea opoziției categoriale se sprijină pe morfeme caracteristice, dar funcționarea acestora ca mărci distinctive se desfășoară la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltarea a șase termeni corelativi (șase diateze): activ, pasiv, reflexiv, reciproc, impersonal, dinamic. Complexitatea conținutului categorial al diatezei impune un grad complex de organizare a planului expresiei într-un raport morfologie - sintaxă cu dezvoltare specifică. La nivel morfologic, realizarea opoziției categoriale se sprijină pe morfeme caracteristice, dar funcționarea acestora ca mărci distinctive se desfășoară la nivel sintactic, în limitele sintagmei în structura căreia iau naștere concomitent sensurile, interferente, de diateză și funcțional-sintactice. Dezvoltându-și planul semantic, în legătură cu un raport sintactic între
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sg.) șp.I,sg.,M./F.ț șp.I,sg.ț șsg.M./sg.F.ț de el (p.III, sg.) de noi. (p.I, pl.) Observații: Dacă funcția de complement de agent s-ar înscrie în continuitate în dezvoltarea sensului categorial de persoană (la persoanele I și II), sensul pasiv s-ar converti în sens reflexiv: Eu sunt lăudat de mine. - Eu mă laud (pe mine). b. Sintagma cu auxiliarul se se dezvoltă pe baza structurii verbului de la diateza activă, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a acțiunii verbale -, expresie a trăsăturii semantice +pasiv/+pasivitate. Ca acuzativ al pronumelui reflexiv, morfemul se reflectă caracterul coreferențial al subiectului și „obiectului” acțiunii verbale în dezvoltarea raportului semantic enunț lingvistic - realitatea extralingvistică și trăsătura semantică +reflexivitate în dezvoltarea relației categoriale (de diateză) și a relației sintactice (verb nume); pronumele reflexiv se este în același timp regim verbal, „obiect” pasiv pentru manifestarea activă a subiectului și reprezentant al subiectului pentru manifestarea lui pasivă. În planul expresiei, în paradigma categoriei diatezei, reflexivul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este înscris timpul, de către subiectul vorbitor, în desfășurarea raportului enunțare-enunț, propriu actului de comunicare. TIMPULtc "TIMPUL" Se consideră că timpul este o categorie gramaticală universală; caracterizează, ca și persoana, verbul în toate limbile care cunosc această clasă lexico-gramaticală. Conținutul său categorial are natură deictică și sintactică; își are originea în raportul dintre temporalitatea procesului de comunicare lingvistică și temporalitatea acțiunii verbului - obiect al comunicării. Raportul dintre „momentul” comunicării (care este totdeauna prezentul locutorului) și „momentul” acțiunii verbale generează timpul noțional (în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]