KorAP: Find »[drukola/base=centurion & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...20 >

493 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

măcar signum manipularis. — Ți-e frică? — Și dacă quazii se ascund în pădurile acelea? Nu avem destule forțe pentru a ne apăra, Antonius. Nu ne vor lăsa să plecăm, după ce vom umple carele. — Nu vom pleca. Vom lupta cu ei. Centurionul rămase tăcut, observându-l pe tribunul care privea linia întunecată a pădurii, încercând parcă să-și dea seama câți barbari erau ascunși după copaci, în spatele tufișurilor sau culcați la pământ. Ce strategie vei folosi? întrebă Errius în cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ar fi fost una cu calul. Un asemenea om nu putea fi prins într-o ambuscadă. Vântul aduse până la ei glasul lui hotărât: „Errius... acum!“ De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură cum manipulul se oprește deodată. Un centurion se îndreptă spre soldați și dădu niște ordine. Soldații își scoaseră bracae, tibiali și calcei. Se dezbracă? întrebă uimit Titus. Peste tunică au doar lorica, pe frigul ăsta? — Probabil că nu vor să-și ude hainele și încălțările, pentru că or

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
semăna perfect cu o pâlnie: frontul soldaților reprezenta partea superioară, laturile erau formate din cele două valuri de pământ dotate cu castrapila, iar în fund se afla centuria alcătuită din optzeci de soldați. La un semn al lui Antonius, un centurion - cel căruia Antonius îi spusese Errius - preluă comanda soldaților din fundul pâlniei. Celălalt centurion dirija liniile din față. — Valete! strigă Antonius, ridicându-se în scări. Valerius îl văzu pe centurion întorcându-se spre Antonius. — Și zici că ăsta-i un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cele două valuri de pământ dotate cu castrapila, iar în fund se afla centuria alcătuită din optzeci de soldați. La un semn al lui Antonius, un centurion - cel căruia Antonius îi spusese Errius - preluă comanda soldaților din fundul pâlniei. Celălalt centurion dirija liniile din față. — Valete! strigă Antonius, ridicându-se în scări. Valerius îl văzu pe centurion întorcându-se spre Antonius. — Și zici că ăsta-i un manipul pentru aprovizionare? îl auzi râzând. Îi răspunseră strigătele barbarilor. Quazii goneau cu toții spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
optzeci de soldați. La un semn al lui Antonius, un centurion - cel căruia Antonius îi spusese Errius - preluă comanda soldaților din fundul pâlniei. Celălalt centurion dirija liniile din față. — Valete! strigă Antonius, ridicându-se în scări. Valerius îl văzu pe centurion întorcându-se spre Antonius. — Și zici că ăsta-i un manipul pentru aprovizionare? îl auzi râzând. Îi răspunseră strigătele barbarilor. Quazii goneau cu toții spre frontul roman; erau vreo patru sute împotriva celor o sută șaizeci de soldați care îi așteptau impasibili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dat avânt. Lupta dintre soldații din prima linie și barbari deveni crâncenă. În curând, sângele îmbiba pământul. Strigătele războinice ale barbarilor... Urletele sfâșietoare ale răniților, țipetele muribunzilor, strigătele celor ce reușeau să ucidă și să se salveze... Linia, linia! exclamă centurionul aflat lângă cele trei rânduri paralele ale frontului; se adresa soldaților din a doua linie, care nu luptau. Ghidându-se după creasta centurionului ca să mențină alinierea, fiecare soldat din linia a doua îl ținea cu putere de balteus pe luptătorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ale răniților, țipetele muribunzilor, strigătele celor ce reușeau să ucidă și să se salveze... Linia, linia! exclamă centurionul aflat lângă cele trei rânduri paralele ale frontului; se adresa soldaților din a doua linie, care nu luptau. Ghidându-se după creasta centurionului ca să mențină alinierea, fiecare soldat din linia a doua îl ținea cu putere de balteus pe luptătorul din fața sa. Astfel, soldații din linia întâi nu se deplasau și nu riscau să ajungă singuri în fața dușmanului. Armele quazilor se îndreptau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
veneau din spate. Nu puteau evita lupta corp la corp și mânuiau cu greutate armele prea grele, care necesitau mișcări ample. Unul după altul, se prăbușeau la pământ, fiind repede înlocuiți de alții. Un șuierat ascuțit, prelung acoperi zgomotul bătăliei. Centurionul din centrul frontului fluiera din fistula din os de cerb, ordonând mutatio ordinis. Imediat, soldații din linia a doua îi apucară de balteus pe cei din fața lor, îi traseră înapoi și îi împinseră spre spatele centuriei. Prima linie a frontului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
luând scutul și gladius-ul, alergând după barbarii ce scăpaseră de masacru și dispăruseră printre copaci. Timp de câteva minute, care li se părură nesfârșite, Valerius și gladiatorul alergaseră prin pădure. Nici urmă de Antonius, de quazi sau de soldații și centurionul care îl urmaseră. Neobosiți, continuaseră să caute; lângă ei alerga Lurr, care nu reușea să prindă nici o urmă, fiind dezorientat de vântul care bătea din față. — Uite-l! Valerius se opri gâfâind la marginea luminișului, cu mâna pe capul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
omorâtă și că Valerius Galul era acuzat de uciderea ei. Îi aduseră un vas cu jăratic, să nu-i fie frig, niște paie, ca să nu doarmă pe piatră, și mâncare, să-și astâmpere foamea. Valerius nu se mișca deloc. Un centurion se aplecă deasupra lui și îl atinse, temându-se să nu fie mort. Tresărirea cu care Valerius îl respinse îl liniști pe soldat. Ieși din celulă, anunțându-i pe cei care se adunaseră în fața închisorii că medicul trăia. Părea căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din escorta lui Vitellius, iar în fața lor, întins pe un tricliniu acoperit cu mătăsuri și blănuri, însuși imperator-ul. Pentru a-și sublinia importanța, poruncise ca lui să i se aducă tricliniul, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l vei înapoia când vei putea. Antonius luă sacul și plecă. Înainte să iasă din pulvinar, îi aruncă o ultimă privire amenințătoare lui Vitellius. — Dacă poruncești să fie ucis... Ai grijă, Vitellius. Ai grijă de familia ta. Ieși, urmat de centurionul său. Vitellius îi urmări cu privirea pe cei doi în timp ce coborau repede scările care duceau spre ieșirea din amfiteatru. Arena era pustie. Trupul lui Salix fusese dus de acolo. — Ce facem cu el, imperator? întrebă Vinicius Crulpus. Arătă spre Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nimic, fiind prinși în luptă... Conduși magnific de data asta, vitellienii au început de îndată să ucidă, iar soldații noștri, îngroziți, nu primeau sau nu înțelegeau ordinele, nu reușeau să se alinieze, se uitau zadarnic după însemne, cuprinși de spaimă. Centurionii nu puteau menține liniile drepte, caii o luau razna și soldații sfârșeau sub copitele lor... Dușmanii se năpusteau asupra noastră, atacurile erau tot mai violente... În lupta corp la corp, soldații își recunoșteau în adversarii lor prietenii de odinioară și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Tocmai am venit din Lusitania. Fă-mi loc să trec. — Iar eu sunt Valerius... secutor. Trec eu mai întâi. — Ai grijă, Valerius, se auzi un glas batjocoritor. Cu Flamma nu-i de glumit. Înainte să ajungă gladiator a fost un centurion curajos. — L-a ucis pe amantul soției lui, când i-a găsit împreună, adăugă altul, printre strigătele entuziaste ale celorlalți. I-a tăiat gâtul... Păcat că era un înalt ofițer din legiunea lui! — S-a salvat numai pentru că se bucura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și Valens i-au dus în lanțuri la Lugdunum pe comandanții othonieni învinși la Bedriacum: Spurinna, Annius Gallus, Suetonius Paulinus... Au fost azvârliți în închisoare. Vitellius stătea pe tron, ținându-și în brațe băiețelul mut. A poruncit să fie omorâți centurionii din tabăra lui Otho... Mă refer la cei care au venit la Bedriacum din Dalmatia, Pannonia și Maesia, într-un cuvânt, din Illiria... Toți cei care au ajuns să lupte alături de Otho împotriva vitellienilor au fost pedepsiți. — Altă greșeală gravă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-i o mână pe umăr. Se îndreptară împreună spre o poartă laterală. — Valerius Antonius! strigă un glas. Valerius se ridică și se îndreptă spre funcționar, care îi aruncă în brațe echipamentul de secutor. Când se întorcea spre bancă, auzi: — Flamma, centurionul! „Flamma“, se gândi Valerius. Se uită la rețiar, care trecu pe lângă el fără să-l privească. Deci Flamma avea să fie primul lui adversar. Își mușcă buzele, încercând să-și alunge teama. Observă că Skorpius se uita la el; era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un războinic. Împăratului i se aminti că ținuta militară era acceptată doar în afara zidurilor Romei. După lungi discuții, Vitellius acceptă să poarte toga praetexta, cu dungi purpurii. Îmbrăcat astfel, intră în Roma. În fruntea cortegiului se aflau prefecții, tribunii și centurionii înveșmântați în alb. Urmau acvilele, drapelele și însemnele armatei vitelliene, soldații călare, soldații pedeștri și treizeci și patru de cohorte. Toți soldații aveau armele scoase din teci și purtau colane; armurile lor străluceau în soare. Vitellius urcă pe Capitolium, aclamat de mulțime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să formeze alianța împotriva lui Vitellius. În numele lui Vespasianus, ce fusese ales împărat de armatele sale, dar care era drept, credincios și respecta tradițiile, acei oameni aveau să înceapă insurecția. Deodată, calul lui Errius Sartorius se ridică pe picioarele dianpoi. Centurionul reuși cu greu să-l liniștească. — Sunt îngrijorat din cauza spionilor. — Vorbește deschis, zise Antonius, privind la cei din jurul lor: Titus și câțiva centurioni aflați de mai mulți ani în Legiunea Galbiana. Nici unul dintre cei de aici nu e trădător. Errius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
tradițiile, acei oameni aveau să înceapă insurecția. Deodată, calul lui Errius Sartorius se ridică pe picioarele dianpoi. Centurionul reuși cu greu să-l liniștească. — Sunt îngrijorat din cauza spionilor. — Vorbește deschis, zise Antonius, privind la cei din jurul lor: Titus și câțiva centurioni aflați de mai mulți ani în Legiunea Galbiana. Nici unul dintre cei de aici nu e trădător. Errius încercă din nou să-și țină calul în frâu. — Mă refer la soldații aflați sub comanda lui Vedius Aquila și a lui Arrius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sărise repede de pe cal și îi respinsese pe cei care îl atacaseră. Ținând câte un pumnal în fiecare mână, îi înjunghie pe cei doi agresori ai lui Errius. Când îl văzu pe acesta ridicându-se teafăr, se întoarse spre Antonius. Centurionii care încercaseră să-l apere erau deja la pământ. Antonius se ascunse în spatele copacului, ca să evite loviturile de pumnal. Nu se auzea nici un strigăt. Lupta începuse în liniște și continua la fel; se auzea doar răsuflarea grea a luptătorilor. Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ajutor, Antonius fu rănit la umărul drept și se prăbuși, dar atacatorii nu izbutiră să-l ucidă. Căzură, înjunghiați în spate de Titus și Errius, în timp ce Antnoius se ridica palid, cu pumnalul în mâna stângă, și alerga în ajutorul celorlalți centurioni, care luptau la câțiva pași de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu pe unul dintre atacatorii săi ridicându-se și târându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se așezase pe iarbă. Privi în jur furios. — N-o să mor acum, când suntem pe punctul de a ne ridica împotriva lui Vitellius. Nu mi-e teamă de moarte, dar acum vreau să trăiesc! Titus și Errius se aplecară deasupra centurionilor uciși. În liniștea pădurii răsunară strigătele lor de durere. — Au luptat pentru dreptate. Au luptat împotriva răului. Au trăit așa cum ne cere zeul nostru, se auzi glasul grav al lui Antonius. Îi așteaptă viața veșnică. Potrivit obiceiului, Titus și Errius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Au luptat pentru dreptate. Au luptat împotriva răului. Au trăit așa cum ne cere zeul nostru, se auzi glasul grav al lui Antonius. Îi așteaptă viața veșnică. Potrivit obiceiului, Titus și Errius smulseră câteva frunze pe care le puseră pe pieptul centurionilor morți. Nu aruncară nici o privire spre atacatorii uciși. Titus aduse caii. Pe unul dintre ei, Errius îl puse de-a curmezișul pe prizonier, legându-l bine. Se întoarse apoi spre Antonius. — Ți-am spus că mi-e teamă de spioni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
următoare, în aerul sufocant al infirmeriei se răspândi mirosul greu al cărnii arse. Fierbințeala zilei se potolea. La apus se adunaseră nori mari, cu marginile purpurii, printre care razele soarelui cădeau oblic, luminând castrul Legiunii a treisprezecea. Comandanții, tribunii și centurionii începură să se adune în piața din fața Pretoriului. Pe chipurile lor se citea neliniștea. Aproape nimeni nu vorbea. În acele ținuturi, aflate departe de centrul puterii, cultul lui Mithra avea mulți adepți dispuși să-și închise viața unui ideal, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sunt împotriva infamului de Vitellius! Antonius se întoarse spre soldați. — Dar voi? strigă. Voi de partea cui sunteți? Un cor de glasuri explodă. Toți îl aclamau pe Antonius, strigând că-l vor urma. Soldații erau cuprinși de entuziasm. Comandanții, tribunii, centurionii și primipilii scandau numele lui Antonius. Alți soldați veniră din castru, cuprinși de admirație pentru generalul lor, care își spunea părerea deschis și era capabil să acționeze fără să ezite. Dar eu, se bâlbâi Tampius Flavianus agățându-se de brațul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]