900 matches
-
manuscripte, acela de care modestul tânăr face mai multă vorbă, cuprinde Vămile văzduhului, carte care se află ca manuscris în biblioteca oricărui boier bătrân, legat în genere împreună cu Minunile Maicii Domnului, iar al doilea manuscript cuprinde o copie scrisă cu cerdace de pe cronicele lui Urechi, Miron Costin și Niculae Costin. Iată ceea ce voia d. Giuvara "să aducă la cunoștința publicului român, și în special tutor acelora ce iubesc bătrânele noastre tradițiuni naționale și rămășițele ce strămoșii ne-au lăsat împrăștiate pe
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
Dumbrava Roșie) prezintă profilul unui portret de Domenico Veneziano, idealizarea fiind un mod de a focaliza privirile asupra modelului: „O singură dată în viața mea am simțit părerea de rău că nu sunt pictor!...” Când Floricica se ivește, decorativ, în cerdacul casei de țară, „în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit într-o girimea tot albă și cu țurțuri de mărgele roșii pe margine”, clasicistul reflectează: „o mai frumoasă și mai desăvârșită cariatidă nu se putea închipui...” Câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
Nicolae Manolescu Cînd a redactat capitolul Eminescu din manualul de clasa a XI-a (Editura Sigma), pe care l-am coordonat eu, George Ardeleanu a avut de ales și mi-a semnalat două variante ale poeziei Stau în cerdacul tău... E vorba de un sonet postum, nu știu cît de bine cunoscut, pe care Perpessicius (și cei mai mulți editori de după el) l-a publicat într-o anumită variantă, iar Petru Creția, în ediția lui de sonete eminesciene, în alta. Facsimilul
Editarea lui Eminescu: un exemplu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14367_a_15692]
-
nu l-a respectat. Voi încerca să sugerez o explicație. Dar, mai înainte, să vedem textul. În prima strofă există o singură deosebire, dar minoră. Poetul a corectat el însuși în manuscris forma care apare totuși la Perpessicius ("Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină/ Deasupra-mi crengi de arbori se întind") în felul următor: "Stau în cerdacul tău... Era senină/ Deasupra noaptea... arbori ce întind". (La o privire mai atentă a manuscrisului aș propune altă lecțiune: "Stau în cerdacul tău
Editarea lui Eminescu: un exemplu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14367_a_15692]
-
prima strofă există o singură deosebire, dar minoră. Poetul a corectat el însuși în manuscris forma care apare totuși la Perpessicius ("Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină/ Deasupra-mi crengi de arbori se întind") în felul următor: "Stau în cerdacul tău... Era senină/ Deasupra noaptea... arbori ce întind". (La o privire mai atentă a manuscrisului aș propune altă lecțiune: "Stau în cerdacul tău... Era senină/ Deasupra-mi noaptea de arbori ce întind/ Crengi, în flori de umbră" etc. Versul al
Editarea lui Eminescu: un exemplu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14367_a_15692]
-
în cerdacul tău... Noaptea-i senină/ Deasupra-mi crengi de arbori se întind") în felul următor: "Stau în cerdacul tău... Era senină/ Deasupra noaptea... arbori ce întind". (La o privire mai atentă a manuscrisului aș propune altă lecțiune: "Stau în cerdacul tău... Era senină/ Deasupra-mi noaptea de arbori ce întind/ Crengi, în flori de umbră" etc. Versul al treilea se leagă, gramadical, de primele două în lecțiunea mea în alt mod decît la Perpessicius și Creția). Terțina finală nu comportă
Editarea lui Eminescu: un exemplu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14367_a_15692]
-
clar că Perpessicius a făcut modificarea cu de la sine putere. Întrebarea ar fi: de ce? Poezia descrie o scenă de voyeurisme. Poetul își privește prin fereastră iubita care se pregătește de culcare. Fără ca aceasta să știe că el se află în cerdacul casei. Obosită, după efortul despletirii părului, femeia își desface pieptarul, pe care, cu un gest visător, îl aruncă de pe umerii albi. Aici a intervenit Perpessicius: schimbînd ordinea versurilor, el lasă să se înțeleagă că femeia își aruncă nu pieptarul de pe
Editarea lui Eminescu: un exemplu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14367_a_15692]
-
cîțiva oligarhi. Ion Creangă are două case, la Humulești și în }icăul Iașului; e adevărat că sînt modeste, una la țară, cu mîțe, motocei și cuptor, fără utilități, alta la oraș, cu apă în curte, puține camere, dar cu un cerdac de unde se vede dealul Șorogarilor. Tudor Arghezi are o casă cu grădină în București, foarte bine plasată, numită "Mărțișor"; acolo sînt cireși și vișini "pe rod" și se pot crește albine, cum însuși poetul mărturisește în volumul de versuri "copilărești
Casele memoriale de la bloc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8856_a_10181]
-
arhitectura bisericii Trei Erarhi. Situată pe o colină care domină orașul, biserica aceasta cu zidurile și chiliile care o înconjoară, face parte din decorul Iașului, ca unul din cele mai reprezentative elemente ale sale. Iar de sub zidurile ei sau din cerdacurile arhondaricului sau sălii gotice, Iașul apare într-o desfășurare incomparabilă. Pag. 79. Palatul comandantului corpului IV de armată. Vechiul palat al familiei Roznovanu a fost una din cele mai expresive și impunătoare clădiri ale Iașului de altădată. Cumpărat de primăria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
multe nu știu. Tânăra se dădu la o parte, lăsând să treacă șirurile de oșteni purtând flamura cu cap de zimbru a Moldovei. Păși Încet prin ninsoare, tulburată, și nu-l văzu decât În prag pe tatăl ei, sprijinit În cerdac. Caii se treziseră și ei și se Învârteau dincolo de gard, neliniștiți. - Ce se Întâmplă, Erina? Întrebă logofătul, privind gânditor trecerea călăreților spre sud. Tânăra nu răspunse, sau nu auzi Întrebarea. Era limpede că hotnogul Nechifor nu știa mai multe decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Era limpede că hotnogul Nechifor nu știa mai multe decât Îi spusese. Dar era la fel de limpede că undeva spre malul Dunării vor avea loc lupte la care, cu doar câteva ceasuri mai devreme, nimeni nu se aștepta. Ridică privirile spre cerdac și abia atunci Îl văzu pe tatăl ei, care părea a aștepta un răspuns. - Tată... Trezește slujitorii... să-l Înhame pe Murguleț. - Erina! E toiul nopții! Ninge! Ești singură! - Nu-i nimic... Drumurile sunt mai păzite ca niciodată. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
poate trei cai. Erina se uită, neliniștită, la Cosmin, apoi la Ștefănel. Nici unul din ei nu tresărise. Deci cei care se apropiau erau prieteni. Călăreții se opriră În fața curții și descălecară. Căpitanul se ridică de la masă, coborâ fără grabă treptele cerdacului, iar vocea i se auzi spunând cu același glas cu care poruncea atacurile Apărătorilor: - Fiți bineveniți În casa noastră, signor Gianluca și prietene Pietro! Poftiți! Chiar mă gândeam să-mi mai Împrospătez puțin cunoștințele de italiană! - Iertare, căpitane, spuse Pietro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să plecăm. Nu vei fi niciodată Întreg fără ea. Eu vreau să ajung la capătul lumii. Tu trebuie să ajungi la mormântul lui Amir. - Adevărat. Dar nu vom putea trece de Zid. - Poate. Asta nu ne oprește să Încercăm. În cerdac se ivi și Gianluca Fontanelli, privind pădurile dincolo de care soarele apunea Într-o lumină care cobora de la albastru spre negru, În toate semitonurile pe care le putea avea un cer senin care aștepta noaptea. Se Întoarse și Îi privi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de crăpau lemnele, tocmai mâncasem și fiindu-ne sete, zic "ian să aduc eu niște apă proaspătă"; drept care, iau cofa din tindă, deschid ușa să mă îndrept spre fântână și, ce crezi că-mi văd ochii? Când să cobor din cerdac, înlemnesc: dinspre grădină, venea pe cărarea dinspre fântână, lipa-lipa, o namilă de lup cât un vițel, nu alta! Și îi sticleau ochii-n cap, ca două mărgele de jeratic, încât am simțit un compres de gheață pe șira spinării! Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
încă tânără... Nu mi-o lua, te rog, în nume de rău! Dar eu am văzut lupul acela în mijlocul ogrăzii, venind spre intrarea căsuței noastre. L-am văzut cum te văd și cum mă vezi! A venit chiar până lângă cerdac. Și se uita la noi. Și a stat așa, un răstimp de vreo jumătate de ceas. Dar se vede treaba că avea fălcile încleștate, că nu l-a lăsat Dumnezeu să urce în cerdac și să zgrepțăne cu ghearele ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
vezi! A venit chiar până lângă cerdac. Și se uita la noi. Și a stat așa, un răstimp de vreo jumătate de ceas. Dar se vede treaba că avea fălcile încleștate, că nu l-a lăsat Dumnezeu să urce în cerdac și să zgrepțăne cu ghearele ușa noastră. S-a dus cum a venit și ne-a lăsat în pace... Bunica îmi istorisea și ea tot felul de întâmplări despre lupi. Îmi spunea că Cel de Sus îi trimitea uneori în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
gura căscată, fiindcă auzisem toți de iarba fiarelor, dar că ar fi fost de-adevărat, asta n-o mai crezuserăm. Și oamenii erau mulțumiți, le mergea bine, primăvara nu mai erau inundații, făcuseră case frumoase, cu înflorituri din lemn la cerdac, cu odăi multe, cocoțate pe temelii înalte, tot din pietre de râu, satul coborâse până lângă dig, apa era bună și rece, pește din belșug... Totul până într-o zi. Mai bine zis, pe-nserat. Era ca acum sau, poate, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
poarta deschisă larg de tatăl ei, care s-a întors la căruță, așezînd fînul mai bine, uitîndu-se mereu în sus. Hai, femeie, hai! Să vezi ce-o să ningă! Ia geamantanele pe rînd, le pune în căruță, pe fîn, trage de pe cerdac un sac de cînepă și-l pune la picioare, urcă în scaun, face cruce și dă bice cailor: Dii, frumoșilor, că vine iarna! Marie, închide tu poarta că mă grăbesc să prind cursa rapidă. O muzică plăcută umple interiorul cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai fi mers douăzeci-treizeci de metri și-am fi cotit la dreapta pe ulița ascunsă toată în verdeața pomilor și copacilor înnoiți, am fi ajuns, după a treia curte, la casa lui Lung. Calul opri, coborârăm din șaretă, și în cerdacul casei ne aștepta de câteva minute - fuseserăm zăriți de mai înainte de-a lungul drumului comunal - doamna Agripina, soția învățătorului, Ana și sora ei; cât despre tânărul învățător, viitorul soț al Anei se afla la ora aceea la școală. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și sora ei; cât despre tânărul învățător, viitorul soț al Anei se afla la ora aceea la școală. Nu știam cum să-mi sucesc privirea pentru a o ocoli pe aceea a Anei și, după ce urcarăm cele câteva trepte ale cerdacului, mă îmbrățișai - pe jumătate afectuos, pe jumătate studiat, neutru - cu fiecare în parte, dar trebuie să recunosc - ceea ce nu ieșea la suprafață - cu o emoție egală cu sufocarea. Mă cuprinse - de necrezut - regretul că prin desființarea judecătoriei fusesem nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
le-am revăzut întâmpinându-mă. Ana dispăru de îndată, apoi sora ei, ca după câteva minute să revină amândouă cu trei scaune de răchită ce urmau să se adauge măsuței rotunde și celor două fotolii, tot din răchită, aflate în cerdac, pentru a grupa - luând în seamă și bancheta de lemn de lângă zid - asimetric, dar cu intenția intimității, viitoarea adunare ce aveam s-o formăm. Deocamdată intrai în casă condus de doamna Agripina să-mi las valiza cu care venisem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Oamenii treceau prin fața porții și salutau plecându-și capul sau scoțându-și pălăriile; răspundeam cu mare mulțumire, iar Lung era fericit. Când am plecat am străbătut ulițele singur, apoi marginea păduricii și a iazului, până puțin înainte de lăsarea serii, când cerdacul casei învățătorului se lumină de cele două becuri cu abajururi de tablă, vopsite deasupra în albastru, atârnând de fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puțin înainte de lăsarea serii, când cerdacul casei învățătorului se lumină de cele două becuri cu abajururi de tablă, vopsite deasupra în albastru, atârnând de fire lungi, împletite până puțin deasupra capetelor lor. Ana, mama ei și sora se aflau în cerdac - numai ele. De aici dinspre poartă spre încadratura pomilor în verde și stâlpii susținători din lemn, le privii uimit: erau nemișcate, cele două becuri tremurau, în adierea ușoară a serii, lumini înșelătoare, că în jurul capetelor celor trei femei se iviră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uita că dansez, așa e obiceiul; văd că taci, nu îndrăznești să vorbești; niciodată n-ai vorbit.” „E lume, vezi bine, nu suntem singuri”, spusei. „Ești laș, îmi răspunse, știi foarte bine că nu ne aude nimeni. Voi ieși în cerdac”. În adevăr, după o jumătate de oră, spre mirarea mea, plecă în cerdac împreună cu sora ei. N-o să-mi explic niciodată această minune. Ieșii și eu. - Ce cald, vorbii. - Da, foarte cald, îmi răspunse. Apoi, ca din întâmplare, căutând parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
niciodată n-ai vorbit.” „E lume, vezi bine, nu suntem singuri”, spusei. „Ești laș, îmi răspunse, știi foarte bine că nu ne aude nimeni. Voi ieși în cerdac”. În adevăr, după o jumătate de oră, spre mirarea mea, plecă în cerdac împreună cu sora ei. N-o să-mi explic niciodată această minune. Ieșii și eu. - Ce cald, vorbii. - Da, foarte cald, îmi răspunse. Apoi, ca din întâmplare, căutând parcă să se sprijine de ceva, îmi întinse mâna; i-o luai, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]