760 matches
-
competiției se modifică în fiecare an, dar ea se încheie întotdeauna la Paris. Începând cu anul 1975, ultima etapă se desfășoară de-a lungul bulevardului Champs-Élysées. În mod obișnuit se desfășoară pe parcursul a 21 de zile (etape), timp în care cicliștii străbat peste 3.200 km. Cel mai scurt Tur al Franței s-a desfășurat în 1904 (2.420 km), iar cel mai lung în 1926 (5.745 km). De obicei, cele trei săptămâni de competiție includ și două zile de
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mai scurt Tur al Franței s-a desfășurat în 1904 (2.420 km), iar cel mai lung în 1926 (5.745 km). De obicei, cele trei săptămâni de competiție includ și două zile de pauză, utilizate uneori pentru a transporta cicliștii dintr-un oraș în care s-a încheiat o etapă în altul în care urmează să înceapă una. Traseul competiției variază de la parcurgerea teritoriului Franței în sensul acelor de ceasornic la parcurgerea acestuia în sensul invers acelor de ceasornic. Primul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
în sensul invers acelor de ceasornic. Primul traseu desenat în sensul invers acelor de ceasornic a apărut în anul 1913. "The New York Times" a spus că „ este probabil cea mai solicitantă competiție sportivă, din punct de vedere psihologic.” Efortul depus de un ciclist în această competiție a fost comparat cu efortul depus de un atlet în cazul în care „ar alerga câte un maraton pe zi, timp de aproape trei săptămâni.” Totodată, suma diferențelor de nivel străbătute de-a lungul cățărărilor unui Tur
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
suma diferențelor de nivel străbătute de-a lungul cățărărilor unui Tur al Franței a fost comparată cu „escaladarea a trei Everesturi.” Într-o cursă sunt acceptate între 20 și 22 de echipe, fiecare dintre ele fiind alcătuită din câte nouă cicliști. Participarea se face pe bază de invitații trimise echipelor alese de organizatori, Amaury Sport Organisation. Coechipierii conlucrează între ei și dispun de o mașină tehnică în care se află managerii și mecanicii. Competitorii sunt clasificați în urma adunării timpilor înregistrați în
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
face pe bază de invitații trimise echipelor alese de organizatori, Amaury Sport Organisation. Coechipierii conlucrează între ei și dispun de o mașină tehnică în care se află managerii și mecanicii. Competitorii sunt clasificați în urma adunării timpilor înregistrați în fiecare etapă. Ciclistul cu cel mai mic timp astfel adunat este liderul clasamentului general. Se acordă bonificații de timp sportivilor care termină printre primii etapa și celor care trec printre primii pe la punctele intermediare de cronometrare. Există posibilitatea de a câștiga Turul Franței
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
2010 când Alberto Contador a triumfat în acest mod; această situație s-a mai întâlnit în alte șase ediții ale Turului. Se întocmesc clasamente subsidiare competiției principale (vezi mai jos), liderii multora dintre acestea purtând tricouri distinctive. În majoritatea etapelor, cicliștii pornesc împreună, iar cel ce trece primul linia de sosire este declarat câștigător de etapă. Totuși, în unele zile se programează etape contratimp, individuale sau pe echipe. Câștigătorul Turului este, de obicei, un specialist al etapelor de munte și al
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
opozanți ai lui Dreyfus (printre care Adolphe Clément și Édouard Michelin), a înființat un ziar sportiv rival, pe care l-a denumit "L'Auto". Henri Desgrange a fost angajat ca redactor șef al noului ziar astfel înființat. Acesta fusese un ciclist proeminent și deținea, împreună cu Victor Goddet, velodromul din cadrul arenei Parc des Princes. De Dion îl cunoștea pe Desgrange datorită reputației pe care acesta și-o câștigase în ciclism, dar și ca urmare a cărților și articolelor sale despre ciclism. De
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
idei și a fost la un pas să renunțe la ea. Totuși, a micșorat perioada de desfășurare a cursei la doar 19 zile, între 1 și 19 iulie și a oferit o indemnizație zilnică, în valoare de cinci franci, tuturor cicliștilor poziționați în primii 50, cu condițiile ca ei să nu fi câștigat până atunci mai mult de 200 de franci și să fi avut o viteză medie de deplasare de minim 20 km/h în fiecare etapă. Această sumă reprezenta
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
ce curge nemișcată și tăcută, oamenii noștri se vor întrece nebunește, neobosiți. Startul primului Tur al Franței s-a dat în satul Montgeron, în apropierea cafenelei Café Reveil-Matin, situată la intersecția străzilor Melun și Corbeil. Cel care a făcut semn cicliștilor să pornească a fost starterul Georges Abran, la ora 15:16, în data de 1 iulie 1903. "L'Auto" - care, în acea dimineață, nu publicase pe prima pagină nimic despre cursă - a scris: Bărbații își scot pălăriile, femeile umbrelele. Unora
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
Millocheau, a terminat cursa cu o întârziere de 64 de ore, 47 de minute și 22 de secunde față de lider. Atât de mare a fost pasiunea pe care primul Tur al Franței a stârnit-o în rândul spectatorilor și al cicliștilor, încât Desgrange a spus că cel de-al doilea Tur va fi și ultimul. Trișatul a fost la ordinea zilei, iar cicliștii au fost bătuți de fanii adversarilor pe când se apropiau de finalul cățărării de pe col de la République (Vârful Republicii
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
mare a fost pasiunea pe care primul Tur al Franței a stârnit-o în rândul spectatorilor și al cicliștilor, încât Desgrange a spus că cel de-al doilea Tur va fi și ultimul. Trișatul a fost la ordinea zilei, iar cicliștii au fost bătuți de fanii adversarilor pe când se apropiau de finalul cățărării de pe col de la République (Vârful Republicii), uneori denumit și col du Grand Bois (Vârful Marii Păduri), vârf situat în apropiere de Saint-Étienne. Istoricul Bill McGann a spus: Desgrange
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
de Saint-Étienne. Istoricul Bill McGann a spus: Desgrange și Lefèvre au înghițit mai mult decât puteau mesteca... A fost un Tur ciudat și nimeni nu poate ști cu exactitate ce s-a întâmplat. Întrucât etapele au fost atât de lungi, cicliștii au fost nevoiți să pedaleze și noaptea. În pofida faptului că oamenii lui Desgrange au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a supraveghea cursa, trișatul s-a exercitat cu ușurință. Unii au fost acuzați că s-ar fi
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
fi luat trenul. Mai mult decât atât, Turul lui Desgrange a aprins scânteia pasiunii printre fanii ciclismului, lucru ce se putea dovedi fatal pentru cursă. Deși decizia finală a fost luată de Union Vélocipèdique de France, pe 30 noiembrie, inițial, cicliștii din fruntea clasamentului, inclusiv câștigătorul Maurice Garin, au fost descalificați. McGann a considerat că UVF a întârziat atât de mult decizia, tocmai pentru că „știa foarte bine ce pasiuni se dezvoltaseră în jurul acestei curse.” Opinia lui Desgrange cu privire la agresiuni și trișări
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
experimentat departajarea făcută prin adunarea timpilor înregistrați de fiecare concurent, iar între 1906 și 1912 a utilizat-o pe cea realizată prin acordarea unui punctaj, în fiecare etapă, în funcție de locul ocupat. În ultima etapă a Turului din 1903, a permis cicliștilor să fie ajutați de tehnicieni personali. Același lucru s-a petrecut și în etapele de debut și de final ale Turului din 1905. A fost împotriva vitezelor multiple și timp de mai mulți ani a insistat ca sportivii să utilizeze
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
căzut în cealaltă extremă, iar între 1927 și 1929, Turul s-a desfășurat precum un gigantic contratimp pe echipe. Astfel, echipele porneau în cursă separat, iar componenții unei echipe aveau dreptul de a se ajuta reciproc. Desgrange le-a cerut cicliștilor să-și repare singuri bicicletele, fără ajutor și să utilizeze aceeași bicicletă de la începutul și până la sfârșitul unei etape. Înlocuirea în timpul etapei, a unei biciclete avariate, a fost permisă abia în anul 1923. În 1903, Desgrange le permitea cicliștilor care
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cerut cicliștilor să-și repare singuri bicicletele, fără ajutor și să utilizeze aceeași bicicletă de la începutul și până la sfârșitul unei etape. Înlocuirea în timpul etapei, a unei biciclete avariate, a fost permisă abia în anul 1923. În 1903, Desgrange le permitea cicliștilor care abandonau o etapă să continue competiția, aceștia urmând a concura doar pentru premiile de etapă. În anul 1928, el accepta ca echipele ce pierdeau membri să îi înlocuiască. Mai presus de toate, Desgrange a condus o campanie puternic îndreptată
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
competitorii să utilizeze bicicletele galbene distribuite de el, ce nu aveau inscripționate nicio denumire de fabricanți de biciclete. La primele ediții ale Turului Franței putea să participe oricine își dorea. Majoritatea competitorilor era organizată în echipe. Începând cu anul 1923, cicliștii individuali (privați) erau denumiți "touriste-routiers" (rutieri turiști) și li se permitea accesul în competiție cu condiția de a nu-și exprima nicio dorință cu privire la organizarea cursei. Ei au reprezentat unele dintre cele mai pitorești figuri din Tur. De exemplu, unul
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
nicio dorință cu privire la organizarea cursei. Ei au reprezentat unele dintre cele mai pitorești figuri din Tur. De exemplu, unul dintre aceștia, după ce încheia etapa, executa figuri acrobatice în stradă pentru a ridica prețurile unui anumit hotel. Întrucât, după anul 1930, cicliștii individuali nu au mai fost acceptați în Turul Franței, Desgrange a creat echipele regionale. Acestea erau alcătuite, în general, din sportivi francezi care nu aveau altă șansă de a participa în această competiție. Majoritatea rutierilor turiști a dispărut, dar o
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
general, din sportivi francezi care nu aveau altă șansă de a participa în această competiție. Majoritatea rutierilor turiști a dispărut, dar o parte din ei a fost absorbită în aceste echipe regionale. La primele ediții ale Turului Franței puteau participa cicliști individuali, sau rutieri membri ai unor echipe sponsorizate. Cursa era împărțită în două categorii, cu regulamente diferite: una pentru profesioniști și cealaltă pentru restul participanților. La sfârșitul anilor '20, Desgrange ajunsese să se considere incapabil să mai lupte cu tacticile
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
cu mai mult de o echipă, iar altele se uneau pentru a îndeplini numărul de membri acceptați. Ideea echipelor naționale a captat imaginația publicului, dar întâmpina totuși un obstacol: exista posibilitatea ca unii coechipieri să fie rivali în restul sezonului ciclist. Din acest motiv, loialitatea lor era pusă sub semnul întrebării, atât în cadrul echipei cât și afara ei. Cicliștii din cadrul echipelor naționale purtau echipamente în culorile țărilor din care proveneau, dar aveau și un pieptar pe care era scris numele echipei
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
echipelor naționale a captat imaginația publicului, dar întâmpina totuși un obstacol: exista posibilitatea ca unii coechipieri să fie rivali în restul sezonului ciclist. Din acest motiv, loialitatea lor era pusă sub semnul întrebării, atât în cadrul echipei cât și afara ei. Cicliștii din cadrul echipelor naționale purtau echipamente în culorile țărilor din care proveneau, dar aveau și un pieptar pe care era scris numele echipei comerciale pentru care concurau în restul sezonului. Sponsorii erau din ce în ce mai nemulțumiți de anonimatul în care sportivii lor concurau
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
s-a produs în anul 1962, dar tot în acea perioadă au început să apară alte probleme, din ce în ce mai grave. Una dintre acestea era dopajul și curând competitorii au început să fie supuși testelor anti-doping. În 1966, în apropiere de Bordeaux, cicliștii au intrat în grevă, chiar din cauza acestor teste. Organizatorii au bănuit că sponsorii au fost cei ce i-au provocat. Ca urmare, în edițiile desfășurate în 1967 și în 1968, s-a revenit la ideea echipelor naționale, pretextându-se a
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
răspuns la interesele nobile și superioare ale cursei, la dorințele publicului și la cele ale autorităților publice.' Sponsorii au fost nevoiți să accepte schimbarea, dar au făcut-o în silă. Noua organizare, susțineau ei, era fundamental nedreaptă: ei plăteau salariile cicliștilor pe tot parcursul verii, pentru ca mai apoi să li se interzică a-și face publicitate în cadrul celui mai important eveniment al sezonului. De asemenea, au indicat pericolul apariției cârdășiilor între membri de naționalități diferite ai aceleiași echipe comerciale ... Într-adevăr
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
tot parcursul verii, pentru ca mai apoi să li se interzică a-și face publicitate în cadrul celui mai important eveniment al sezonului. De asemenea, au indicat pericolul apariției cârdășiilor între membri de naționalități diferite ai aceleiași echipe comerciale ... Într-adevăr, loialitatea cicliștilor a fost pusă atât de mult la îndoială încât experimentul a fost abandonat după numai două sezoane. În 1969, Turul s-a reîntors la echipele comerciale, cu precizarea că exista ideea unei reveniri rapide a echipelor naționale. Și totuși, acest
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]
-
deoarece, neobservați de arbitri, sportivii puteau trișa. Acest lucru a determinat reducerea distanțelor zilnice și totale, dar accentul s-a pus în continuare pe rezistență. Desgrange spunea că, pentru el, cursa ideală ar fi atât de dificilă încât un singur ciclist ar trebui să ajungă la Paris. O succesiune de scandaluri de dopaj petrecute în anii '60, care a culminat cu decesul ciclistului Tom Simpson în 1967, i-au determinat pe cei de la Uniunea Ciclistă Internațională să limiteze distanțele zilnice și
Turul Franței () [Corola-website/Science/307743_a_309072]