1,048 matches
-
să ne simțim doborâți de o tristețe de moarte. Mama de pildă, în chinurile facerii și chiar pândită de primejdie, a pufnit-o râsul, cică nu vroiam să viu pe lume decât cu mâna la tâmplă. Inspirat, doctorul m-a ciupit de ea furios și mi-am retras-o, dar pe urmă iar am revenit: "Ce faci, bă, a strigat medicul cu un astfel de glas încît mama a încetat pentru o clipă urletele și a pufnit-o râsul, vrei să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bă, a strigat medicul cu un astfel de glas încît mama a încetat pentru o clipă urletele și a pufnit-o râsul, vrei să ne arăți că o să ajungi general, a continuat acela, ia mâna de la tîmplă", și m-a ciupit din nou, bineînțeles atât de tare încît mi-a pierit cheful s-o mai scot și am ieșit pe lume precum toți copiii... Mai curios era de unde știuse ginecologul, văzîndu-mi doar vârful capului, că sânt băiat și nu fată... Nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ea râse cu gura până la urechi. "Știi ce puternic e? zise. Îi țin tare de lăbuța piciorului, dar știi cum trage? E furios , trebuie să fie băiat! Dar e uituc, ai să vezi cum împinge iar cu piciorul, cu toate că îl ciupesc tare... Fii atent, zise iar și scena se repetă și ea izbucni din nou în hohote. Dar deodată parcă își aminti de ceva, se înveli cu un gest brusc și deveni străină, nu întru totul, dar absentă și gânditoare, luă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îi văzurăm corpul suplu sub veșmântul alb care parcă mișcîndu-se cu nepăsare ne spunea că știa ea multe și îi cunoștea bine pe băutorii ăștia de cafea amară... "Foarte bună, zise Micu după ce gustă din ea, și nici măcar n-am ciupit-o de cur, m-a luat la mișto..." Clara avu o umbră de surîs: "Internează-te și tu ca Victor vreo două săptămâni și o să ai ocazia asta în fiecare zi. Serios, ai ajuns dependent de cafea și de bere
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bune, era al dracului de stilată pentru o vânzătoare. și fața aceea de englezoaică din Orientul apropiat, genele alea neverosimile. până la urmă am cerut o chitară bulgărească și am început s-o acordez. ea se uita ca o mâță cum ciupesc strunele. Nimic metafizic în toată această „relatare” (ca de altfel în întregul poem), o pondere însemnată deținând în schimb preocuparea pentru înregistrarea realului cotidian (numeroasele detalii referitoare la aspectul și prețul unor produse stau mărturie în acest sens: „casetele verzui
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în naiuri și ghitare/ Ecoul nedeslușit și turbure.// Noaptea s-a întunecat cu alte nopți în fund,/ Și din noapte-n noapte, nopțile urzite/ Cern ploaia cu nisipul mărunt/ Ca niște site." (Ploaie). Coșmarul căderii din noapte în noapte e ciupit, din loc în loc, ca de molii. Prin găurile cvasi-nevăzute trece realitatea monotonă, de-o fire cu el, a ploii care curge pentru învinși. Cei vii și cei morți. "Soiuri de lumină/ Făcută făină", adorare a muncii albinelor, nu e doar
Praf de stele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6726_a_8051]
-
niciodată să mă iubească. Eu îl îndepărtasem de mine. Dar acum eram alt om și relația putea fi reparată. Nu asta îmi dorisem? Ei, nu asta era? James s-a uitat la fața mea tăcută și șocată și m-a ciupit de bărbie. Doar nu mai ești supărată din cauza situației ăleia cu Denise, nu? m-a întrebat el de parcă ar fi fost ceva absolut ridicol. — Păi, sincer, mai sunt, i-am răspuns cu voce pierită. Simțeam că, acum când James se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mă rog, în general. Și, sincer, cu încă unul pe drum - s-a mângâiat pe abdomen- nu-mi pot permite să-mi dau demisia. Plictisit de conversație, Theo a început să se foiască și să se agite. Barbara l-a ciupit de sub bărbie. Ei, mulțumesc pentru înțelegere, i-a spus ea lui Hugo. —N-ai pentru ce. Ba da, am. Ceea ce te face să mergi înainte e tocmai gândul că nu ești singurul părinte de pe lume care se zbate. Faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hai să stabilim o întâlnire. Hugo s-a tras mai în spate, căutând o scuză. —Ăăă, ideea e... A făcut o pauză și s-a aplecat spre bancheta din spate a mașinii. Cerându-și scuze, în tăcere, de la Theo, a ciupit copilul de pulpă. — Îmi pare rău, a gâfâit el când băiatul a emis un urlet de protest. Dar e foarte obosit. Chiar trebuie să-l duc acasă. Capitolul 17tc " Capitolul 17" Stând în fața casei, Hugo și-a amintit de instrucțiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Nu e nici o problemă, domnule Fine. Doctorița Watson și-a aruncat pe spate bogăția de păr strălucitor. —A fost o seară liniștită. Și e mai bine să fii sigur decât să-ți pară rău după aceea, nu? a zis ea ciupindu-l pe Theo de bărbița ocupată, plină de firimituri de la biscuit. Corpul lui o să scape singur de virus. Probabil destul de curând. Se pare că infecția a ajuns deja la punctul culminant. Dacă aveți noroc, s-ar putea ca până mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo. Unde dracu’...? Supărată, Alice s-a scuturat de brațele care încercau s-o cuprindă. Recunoscându-și tatăl, Theo a început să plângă cerând atenție. Hugo a căzut imediat în genunchi, lângă cărucior. Și-a sărutat fiul și l-a ciupit de mânuțele înghețate. Apoi, epuizat, s-a uitat la Alice. Îmi pare rău. Pieptul lui Hugo se umfla de parcă era lovit de un piston. Sângele îi bubuia în creier. — Am rămas blocat, a dat el o explicație lamentabilă. —Blocat? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un ton implorator și disperat. Haide, Amanda! N-ai vrea să fii tu cea care să crească băiatul. —Ei, chestia haioasă e, a cântat Amanda cuvintele, că mi-ar plăcea foarte tare să mai fac o încercare. Apoi l-a ciupit pe Theo de bărbița mătăsoasă cu unghiile ei tari și lungi. Acum că i-a mai crescut părul - slavă Domnului că nu i-a rămas roșu - Theo arată ca o păpușică. O să arătăm bine împreună. Știi că accesoriul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să fiu pedepsită pentru asta Într-o viață ulterioară. Eu o să fiu o vacă, iar ea va fi corbul care-mi va ciuguli coastele. Cu această imagine În minte, am simțit dintr-odată niște degete osoase trăgându-mă de obraz, ciupindu-mă până am simțit gustul de sânge. Era Mama Scumpă. Tata se Întorsese și mai insistase Încă de trei ori ca să vină. Cu demnitatea zdruncinată, țipând, s-a lăsat smulsă din fotoliu și purtată până la mașina care Îi aștepta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
rău. Iubirea conta enorm pentru mine. Încă înainte să mă țin singur pe picioare, am avut o atracție iresponsabilă față de buzele guvernantei mele, o țigancă veselă și-apetisantă: erau călduțe și miroseau bine, a nu mai știu ce. Le-am ciupit și le-am sărutat atâta, până m-am ales la patru ani cu-o mononucleoză. Boala părea nostimă, mă îngălbenisem și umpleam oala de noapte cu un lichid roșu, ca Bem-Bem-ul. Febra mă răsfăța ușurel. Sigur că nu puteam privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
gusturile: și pentru bărbați, și pentru femei. Maria proba de zor, nu-i plăceau, dar așa arăta moda, trebuia să te conformezi și să ieși măcar o dată pe stradă cu două trompe de-alea oribile și inutile, gata să te ciupească de glezne. Prin mâna ei treceau zeci de perechi, identice, diforme, hidraulice; doar nuanțele se schimbau, ca pielea unui cameleon bătrân: roz, maro, vișiniu, bleu, galben, lila. Nici anul ăsta, creatorii nu făcuseră economie de materiale, așa că se purta aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se cere să oprești din trei în trei sate; mergi la teatru (ce chin!) și parcă n-ajunge o singură pauză între acte. După-masa, am încercat să mai dau de Mihnea. Același rezultat: „Numărul format nu poate fi apelat“. Am ciupit și-un ziar din hol, să văd ce mai zice lumea de cutremur. Nimic, parcă nici nu fusese. Se încolonau tot felul de-alte articole, despre te miri ce. Am citit și eu unul, mi-a plăcut titlul: „Pagube de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
păstrase un respect nemțesc față de volume: le parcurgea evlavios, deschise doar pe jumătate. Făcea însemnările cu creionul, subțire, să se șteargă ușor. Cu paginile, trăia o adevărată poveste de dragoste. Le întorcea încet, cu grijă, să nu se poată rupe, ciupi sau îndoi la colțuri. Hârtia era prețioasă, înzestrată cu-o valoare pe care eu n-o bănuiam. Se purta religios cu ea, elegant, cum procedam eu cu Pif-urile: paginile se-aliniau albe, lipite, recunoscătoare. Până și mirosul de cerneală plutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne doream cu toții), cât pagina de mare. Deasupra, mustind afară din cadru, un morman de păr cârlionțat, ca o perucă bogată, bine realizată. Carnea roz era udă (se vedea limpede asta din aspectul deschizăturii), nu foarte atrăgătoare. Clamele metalice o ciupeau chiar în mijloc, cu forță și precizie tipografică, împiedicându-ne să privim prin deschizătură. Mai apărea și-un punct albicios sau poate o dungă, ceva nou și nepotrivit care se prelingea printre clame, cum se întâmplă cu viermii pe miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
serii, la unu și la șapte și jumătate de la policlinică. Despre doctorițe (de fapt niște surori sau asistente; îmi plăcea mie să le spun așa), v-am mai povestit; și nu erau chiar nevinovate. Le urmăream în pauze cum se ciupeau de-obraji în fața oglinzii sau își aranjau câte-o șuviță neascultătoare, rotind-o între degete. Altele se-așezau într-o doară pe masa de lângă geam, fremătând pe carourile de faianță rece. Asistentele de la Policlinică habar n-aveau de gesturile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-atâția ani împlinirea. Rămăsesem singuri, încuiați într-o operă de artă ferită de vânt și zăpadă. Pândeam excitați viscolul dincolo de geamuri, cu răbufnirile aspre, rusești. Voleurile de lemn ricoșau în pereți, dar nu mai simțeam nimic în afară de nerăbdare. Îi ciupeam sfârcurile prin bluza mulată și-o mângâiam cu toată palma pe sex. Ne tăvăleam pe parchetul laminat, în căldura și umiditatea reglată de senzori. Scaunele dormeau cuminți, fiecare cu epoca și prețul lui de catalog, iar covoarele franțuzești, arabe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
În regulă, tinere. Și scoate mașina electrică din sertar, o înfige-n priză și dă-i: vuuuum!, vuuuum!, de jos în sus și de sus în jos, în toate părțile. În două minute, erai ca la pușcărie. Te mai și ciupea de urechi, cu foarfeca aia groasă, jumate pieptăn, jumate foarfecă. Zicea pardon și te dădea cu-n pumn de talc. Am ajuns acasă ca un jambon fardat, m-a luat maică-mea la palme. A doua oară n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai fă pe deșteptu’, c-am prins țurțuri aici. Ce mai zice poetul nostru cosmic?“ Ne-am strâns unul într-altul, hanorac lângă hanorac, cu nasul în telefon. Trăznea a ger și bere, ne simțeam respirațiile aproape, dulci-amărui. Mihnea a ciupit butonul de „Show“: Scrisoarea 7. Am toate aparențele unei ființe umane: mănânc, spun glume, gătesc tarte cu portocale și scorțișoară, îmi fac cumpărăturile la Billa, urmăresc vreo treizeci și două de canale TV, ascult muzică grunge, pop, industrial, gregoriană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Toți în aceeași cușetă. Cu Mihnea o să ne fie mai greu...“ „Da’ de ce?“ „Fiindcă n-o să-nchidem un ochi, din cauza ta.“ „Du-te-n chiloți!“, a protestat el. „Dacă nu-ți convine, de ce m-ai luat?“ „Bună întrebare!“, m-a ciupit Maria. O simțeam veselă, mirată, proaspătă. Îmi venea s-o răstorn pe loc în cușetă și să-l încui pe Mihnea pe-afară. Am deschis ușa placată și-am împins bagajele înăuntru. Cușeta austriacă mirosea a săpun, mochetă și lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
geamuri la compartiment. În afară de săpunuri și de șervețelele umede (eu păstram câte-o colecție din fiecare, făceam schimburi cu prietenii, ca pe vremuri cu ambalajele de gumă), compatrioții noștri mai doseau lingurițe, solnițe, pliculețe cu ketchup și muștar; norocoșii le ciupeau și din avion. Dispărea totul, ca la hotel. De frică, ungurii și-austriecii înlocuiseră tacâmurile de la vagonul-restaurant cu unele de plastic; degeaba, se evaporaseră și alea. Vameșii ne-o plăteau și ei: apăreau noaptea pe la două și bubuiau în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căprioarele odihnesc, în a cărui scorburi petrec furnicile și din florile căruia albinele culeg miere. Om vrednic de toată lauda, toate membrele sale sunt în lume pentru fericirea tagmei; gura pentru a rosti fraze pe cari frunză cu frunză le ciupesc ciorile organelor patriotice, mâna subscriitoare de decrete, ochii cari aleg oameni mari pentru a-i face miniștri, pulsul inimei care e ceasornicul vieții patrioților. Ce s-ar alege în adevăr din roșii daca cele două ceasoarnice într-un gând și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]