20,606 matches
-
viața publică a poporului nostru. Din acest moment am pierdut folosul stării de barbari fără a ne bucura de binefacerea stării civilizate”. Se putea mai limpede (și mai subtil) spus? De ce totuși împrumutarea formelor occidentale nu a creat de la sine civilizația? În ce sens au rămas goale aceste forme? Întrebare legitimă, care merită un răspuns potrivit cu textele maioresciene, nu cu prejudecățile noastre. Din chiar discriminarea din finalul pasajului citat, se poate deduce acest răspuns: nu principiile democratice sînt neplăcute de Maiorescu
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
Maiorescu atașează abia în final Constituția și circularele ministeriale) sînt adevăratele forme goale. Maiorescu a fost apoi acuzat că dorește să le distrugă, în loc să accepte ca inevitabilă umplerea lor de un conținut. Lovinescu mai ales, a insistat pe ideea că civilizația românească a parcurs, în secolul XIX, drumul de la formă spre fond, obiectîndu-i precursorului său că a ignorat caracterul revoluționar al procesului, visînd unul organicist și reformator care se cuvenea să înceapă nu cu forma, ci cu fondul. De visat, Maiorescu
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
De visat, Maiorescu va fi visat spencerian, în realitate el știa că lucrurile nu merg după dorința lui. Este uimitor cît de rău a putut fi citit Maiorescu: el spune exact ce vor spune Lovinescu, Zeletin și ceilalți istorici ai civilizației. În articolul din 1868, de la care a pornit totul, și anume În contra direcției de astăzi în cultura română, frazele cele mai răstălmăcite (și aproape exclusiv citate) sînt acelea în care Maiorescu socotește forma fără fond pernicioasă (și, oare, nu este
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
nu sunt deloc ortodoxe. Retorica este, cum o știm, sincopată, dar muzicală; cumulativă, aluvionară și, în egală măsură, cursiv-prozaică. Frapează încă instrumentarul eterogen, simultaneitatea registrelor și tentativa de a turna în forma sonetului poemele unui lexic eteroclit plin de elementele civilizației tehniciste, industriale, de consum, precum și tonul ironico-parodic, sarcastic uneori. Semn că rezistența noastră în fața reprezentării unui nou lirism este încă destul de puternică. Nu lipsesc nici savuroasele referințe culturale, mai mult sau mai puțin ascunse în text. Așa cum s-a vorbit
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
ales în trecut, unde totul se întâlnește de-a gata, explicat, clasificat, de alții, de la principiul lui Arhimede, să zicem, până la Miles romanus vârând paloșul în grec... Sau - nu citez, reproduc ideea. Anume că, în țările cu o cultură și civilizație mai mici, te simți întotdeauna mai liber, chiar și la Tombuctu... Întrucât acolo... ai unde să întorci. Pe când, lângă Victoria de la Samotracia, - deduc - cel puțin culoarul de bază este definitiv închis. Ascult cu capul în jos, ce pare o extravaganță
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
să întorci. Pe când, lângă Victoria de la Samotracia, - deduc - cel puțin culoarul de bază este definitiv închis. Ascult cu capul în jos, ce pare o extravaganță. Și nu-i, nu e deloc. De pildă, având o cultură tânără de tot, în ciuda civilizației ei nemaipomenite, America de Nord te face să te simți mai liber în ea. Și chiar naivitatea ei, specifică, de care se face atât caz, ironizată fiind, este garanția unei libertăți ce poate fi superioară oricărei alte țări înaintate, Franței bunăoară. Cu
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
această stare de lucruri nu se justifică câtuși de puțin. În peisajul foarte sărac al publicațiilor privitoare la acest subiect se situează cartea doamnei Catherine Durandin*), profesoară de istorie românească și istoria relațiilor internaționale la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale din Paris (INALCO, vechea “l’Ecole des Langues Orientales Vivantes”, înființată de Colbert și reîntemeiată în 1795), care este în Occident, la ora actuală, fără îndoială, una dintre cele mai bune cunoscătoare ale României. După ce a scris romane cu
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
să accepți caracterul cosmopolit al acestui grup social, precum și caracterul cosmopolit al capitalei” (p.168). Produsele culturale ale burgheziei, arhitectura modernă a lui Horia Creangă și Marcel Iancu, avangarda dar și extremismul de dreapta sunt în atenția autoarei care evocă civilizația bucureșteană din perioada interbelică cu o înțelegere profundă. În același timp o “Kulturgeschichte” a orașului pentru secolul XX și, după cum am mai spus, rezultatul unor impresii directe, Bucarest, Memoires et promenades este, după părerea mea, o reușită notabilă atât din
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
în care vedea „profesiunea de credință idealistă” a scriitorului argentinian, Ștefan Aug. Doinaș amintește un articol 2), din deja celebrul număr special L’Herne din 1964, al lui Maurice-Jean Lefèbvre care, la rându-i, descoperea în Tlön... un mit al civilizației și culturii, în sensul că la Borges fantezia creatoare a spiritului devine agent al realului. Pe cât de cunoscută, metafora din Tlön... este pe atât de superbă: savanții de pe planeta inventată de cei din organizația care nega existența lui Dumnezeu scriu
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
de angajare morală și de afirmare a credinței. În mod absolut, artistul glosează pe tema (spirituală și nu livrescă) a sacralității textului, a identificării transcendenței cu semnul grafic, în timp ce din perspectiva geografiei culturale el ar putea fi plasat la intersecția civilizației hebraice cu lumea imaginii arabe și cu proiecțiile grafice, în special cu acelea din categoria miniaturii, ale creștinismului de factură orientală. Georgeta Năpăruș Chiar dacă succesiunea registrelor pe verticală și ritmica elementelor pe orizontală par a constitui suportul unei lecturi narative
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
va seca, Occidentul are nevoie să-și re-gîndească viața - și-i va fi greu, va fi o criză de mari proporții și de toate naturile - are nevoie de o altă filosofie de viață”. O excepție ar constitui-o Germania, „trunchiul civilizației europene”, beneficiind de „o viață culturală și artistică extraordinară”: „Cine a spus că Germania e moartă din punct de vedere spiritual și cultural, că e numai «țara untului» acela e pur și simplu un ignorant. Chiar și geniile pot fi
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
bucurat de o atît de irepresibilă și pătimașă chemare spre cunoaștere. Sau, mai exact, spre mijlocirea cunoașterii. Socotit a fi orice, în limitele generoase ale umanului și ale imaginarului, de la țăran frust la mag solitar în furtunile celei mai rafinate civilizații, de la boiangiu/alchimist și cioplitor/ francmason pînă la inițiat în esoteriile budiste, prin doctrina milarepiană, și în sistemul platonician, prin bibliotecile pariziene, și de la țîrcovnic auster la amant infatigabil, toate subsumate unui anumit gen de situare în sacru, Brâncuși se
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
examen al antropocentrismului și, simultan, declarația de război împotriva aceleiași filosofii, îl constituie o lucrare aparent minoră și circumstanțială, mai curînd o comandă practică decît o realizare artistică, și anume Ecorșeul. Prin această lucrare, Brâncuși ia în stăpînire o întreagă civilizație a statuarului, îi comprimă istoria printr-o analiză halucinantă a corporalității, a anatomismului, a obiectualității exterioare și lăuntrice a ființei umane, ducînd ideea construcției antropomorfe pînă la eviscerare și pînă în proximitatea ideii de cadavru. Încă înaintea oricărui război declarat
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
dacă dezastru e, despre ce conștiință culturală a guvernanților mai putem vorbi? Mai la vale, dl Puric e de părere că umorul emisiunilor t.v. de divertisment e lamentabil. Și spune: „...după gradul de umor al unui popor se măsoară civilizația lui.” Splendid! Ca apoi să ne servească un clișeu naționalist de toată frumusețea cu un Caragiale care nu ne reprezintă, fiindcă nu ne iubește, spre deosebire de Eminescu, în stare a gîndi esența noastră ca popor, fiindcă ne iubește. Bineînțeles că dna
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
pentru Holban, îți interzice o noapte cu Scott Fitzgerald, pentru a cita pământeni.” șîntinzi coarda, amice.ț „Mă gândesc că scheciul lui Stan și Bran în care de la vânzarea unui brad se ajunge la distrugerea unei case și a unei civilizații - scheci cu care eu unul aș pleca liniștit în lumea cealaltă...” șHei, hei, o iei razna!ț „Nimic nu mai e halucinant în faptul că drumul dintre Pământ și Lună a devenit un zbor de rutină, urmărit printre melodii de
Eu, cititorul lui Cosașu by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13328_a_14653]
-
se trăia deloc rău în București la începutul secolului trecut. E drept, nu toată lumea era invitată la balurile de la Palat, dar este limpede că la nivelul cercurilor foarte înalte se putea vorbi de un rafinament al vieții perfect sincronizat cu civilizația a ceea ce astăzi numim Europa Occidentală. Claymoor nu este singura călăuză propusă de Dan C. Mihăilescu pentru a ne ghida prin Bucureștiul începutului de secol XX. El utilizează perspective dintre cele mai diverse (presa vremii, cărțile din epocă, dar și
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
adîncime, pipăind „sufletul lucrurilor”. Incontestabil, autorul Arheologiei blînde are un suflet bucolic, nutrit însă de impresiile unui sat „civilizat”, ale unui mediu în care natura se întrepătrunde cu alcătuirile toposului de origine, cel al Banatului, intersecție a unor factori de civilizație și timpuri specifice. Inteligența fină a poetului fixează tocmai această particularitate etnopsihologică pe pelicula sa evocatoare, convertind-o într-o particularitate lirică. Peisajul, ocupațiile omenești, mica tehnică și jovialitatea provincială, calendarul și meteorologia se contopesc într-un tablou subtil unitar
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
luxoase, cu banii primiți ca premiu în 1930, Mateiu Caragiale pentru Craii de Curtea Veche și Ion Barbu pentru Joc secund. Bucureștiul parcurge o scurtă perioadă de tranziție care se consumă în câțiva ani, când se împletesc două tipuri de civilizație. Autoarea ascultă (de asemeni, în imaginație) „motoarele limuzinelor amestecate cu sunetul potcoavelor și uruitul tramvaielor.” Coborând în document, ea constată că în 1922, pe străzi, „caii par la fel de mulți ca automobilele, iar mirosul de bălegar, la fel de puternic ca izul de
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
plasăm, pentru că am învățat să ne așezăm cuminți la coada listei — dacă nu chiar mult în spatele ultimului concurent. Viteza revenirii unor boli care în străinătate sunt cvasi-dispărute, de la sifilis la gonoree, de la hepatite la afecțiuni pulmonare, indică realul nivel de civilizație de la noi. Pentru că promiscuitatea sexuală e reflexul imediat, devastator și tragic, al promiscuității social-politice. Când oamenii nu mai dau doi bani pe propria lor viață, când muncitori și țărani (care „au salvat”, nu-i așa, încă o dată patria) înțeleg să
România: andrisant necunoscut by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13393_a_14718]
-
mai cu seamă de către cercetători născuți după decesul acesteia, tot mai puținii supraviețuitori au preferat să felieze o tematică aparent imposibil de cuprins în bloc. Este, însă, ceea ce a întreprins Iordan Chimet, pe albia cronologică și luând ca reper de civilizație capitala țării unde bătea și inima acesteia. Asta unde, pe atunci, Bucureștii erau, printre altele, salonul de primire al oaspeților, principala scenă publică pe care defilau starurile ceasului, unde se proiectau interesele prezentului și scenariul viitorului. Loc în care lumea
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
se va îndrepta către perioada anilor '30, când ființa o Românie modernă "privind spre viitor, nevoită să-și improvizeze din mers, cu materialul uman aflat la dispoziție în acele clipe pe scenă, o nouă elită politică, capabilă să realizeze programul civilizației, împrumutat din revoluțiile democratice ale Occidentului." Când se mai ridica, însă, o naturală oponentă, România antimodernă, aceea "incapabilă să renunțe la nostalgiile feudale, la stilul de viață, la cutumele, instituțiile și filosofia trecutului." Precum adăuga analistul: " fără a uita nici
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
Schultz (1994), deosebirea dintre om și animal consistă în capacitatea omului de-a crea tradiții datorită fenomenului de acumulare și transmitere a roadelor cunoașterii: "Este ca și cum toți indivizii din istorie ar ajunge să acționeze cu o singură minte. (...) anii de civilizație nu pot fi reinventați de indivizii izolați". Făcînd o trimitere la literatura română, Maria-Ana Tupan subliniază absurdul ambiției maniacale a unui personaj al lui Ștefan Bănulescu, din Cartea de la Metopolis, Constantin I., care se obstinează în a reinventa totul, în
Pornind de la sincronism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12065_a_13390]
-
s-a refuzat cu energie mecanizării și și-a rezervat modesta lui putere de creație numai pentru rarul moment muzical, în care dispare orice inhibiție. Lucian Raicu se întreabă cu schepsis, spre a răspunde printr-o negație de bun-simț: "Istoria civilizației române, Istoria literaturii române să fie opera unei dispoziții muzicale sau chiar a uneia (cum spune apăsat și provocator E. Lovinescu) de Ťtransăť sustrasă inhibițiilor și dificultăților Ťrațiuniiť? De ce nu!". O altă "ciudățenie" a lui E. Lovinescu, examinat pe reversul
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
expresia lipsei de personalitate. In decursul istoriei moderne România a beneficiat de personalități care aveau anvergura unor oameni de stat; numai așa se explică modernizarea rapidă a unei țări care a fost smulsă timp de mai multe secole spațiului de civilizație căruia îi aparținea prin vocație și tradiție: o țară dominată de moravuri și stil de viață oriental a evoluat într-un ritm neașteptat de accelerat în sensul Europei. Autorii unirii de la 1859 au dat dovadă de capacitate politică superioară și
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]
-
istoric este nevoie de oameni de stat care, cu spirit de sacrificiu și inteligență politică, să determine evoluția pe termen lung în sensul vocației naționale. După căderea lui Ceaușescu s-a pus din nou chestiunea readucerii României la spațiul de civilizație și mentalitate european. Din nefericire, până acum n-au mai apărut ca în alte clipe similare de-a lungul istoriei noastre oameni se stat; a existat o singură personalitate înzestrată cu asemenea calități, Corneliu Coposu; vârsta înaintată și avatarurile vremurilor
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]