371 matches
-
ca un baton alb, rotindu-se și Învârtindu-se, marcându-i progresele prin iarba Înaltă. După zece pași, pantalonii Îi erau uzi fleașcă până la genunchi, iar pantofii plini de apă Înghețată. Până să ajungă la ușa din față, dinții Îi clănțăneau În gură, În contratimp cu tremurăturile. Lumina sclipea la fereastra bucătăriei, dar Logan putea discerne doar siluete prin geamul murdar. Nu se mai obosi să ciocăne, ci doar se opinti și Împinse ușa umflată. Pe dinăuntru, casa era chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
a trece de intersecție mai mult pe volan decât pe frâne sau pe eventualul acces de conștiinciozitate al cetățenilor, care ar da prioritate sirenei albastre. Odată trecută, schimbă rapid vitezele, apăsă pedala din nou până la podea și motorul o aduse clănțănind la 140. Pipăi cu mâna în căutarea stației Motorola și îl sună pe Rhyme pentru a-i spune unde se afla și pentru a-l întreba ce anume are de făcut. Malerick păși lent afară din parc, lovindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Acolo îmi așez mâna, pe capul incredibil de mic, pe părul ud. Tresare, gâtul, spatele îi vibrează ca și cum ar fi fost atinsă de o lovitură de bici. Nu mă aștepta. Chipul îi este o mască macerată de apă, dinții îi clănțăne sub buzele strânse. Ascult bătaia nebună a dinților pe care Italia nu reușeste s-o țină în frâu. Stau în fața ei, foarte aproape de ea. Impermeabilul ud leaorcă îmi apasă umerii, apa îmi pătrunde pe gât între pielea caldă și haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Își duce mâinile la urechi, își clatină capul, nu vrea să mă audă, să-și audă numele. Îngenunchez pe trepte, în fața ei, îi prind brațele. Se zbate, dă din picioare. Pleacă de aici..., spune printre dinții care continuă să-i clănțăne. Pleacă de aici... pleacă! — Nu, nu plec! Acum eu sunt câinele, îmi aplec botul spre ea, în poala ei udă. Se simte un miros puternic în hainele acelea ude. Apa a trezit un vechi miros cuibărit în țesătura moale a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lărgise până la urechi. Mi se păru, atunci, că cel mai bun lucru ce-l am de făcut este să râd și eu. A râs și Doamna Patanetschek, săltându-și țâțele ca două bășici de porc, umflate. Râdea cu buze vaginale, clănțănind din strungăreți și hohotele îi săltau buricul neastâmpărat și vizibil sub cămașa de muselină. Oprită brusc din râs, ne-a zugrăvit, oftând în răstimpuri, prăbușirea stabilimentului ei celebru altă dată. Ne vorbea mai ales de o fetiță japoneză, cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
violoncel care spune ceva răspicat și moare ca și mine, amuțit de un singur pizzicat de catastrofă. Audiția să fie încheiată cu valsul din „Cavalerul rozelor” și ca supliment să mi se cânte „Valurile Dunării” vals de Ivanovici, plânge stârpitura, clănțănind din dințișori, înghemuit în polarul beznelor din mine. ă - Nu vreau să-ți văd mutra cenușie, spusesem intendentului, care-l face și pe încasatorul la Crematoriu, plătindu-i cotizația pe zece ani înainte. Avea chipul de culoarea leșiei și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
chip asemănător în altă parte, la Remarque sau Céline, așa cum Grimmelshausen, în relatarea bătăliei de la Wittstock, când suedezii i-au tăiat în bucăți pe oamenii împăratului, relata imagini de groază transmise de alții... Apoi m-am trezit cu tipul care clănțănea din dinți lângă mine, s-a îndreptat cât era el de lung, nu mai era scuturat de spaimă, mai mult, a indicat pe guler un grad mai înalt în Waffen-SS. Crucea cavalerilor îi atârna strâmbă sub bărbie. Un erou ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Înapoi spre habitat. Apa se umpluse Între timp de nori de ouă albe. Alarma Îi răsună puternic În urechi. Și deodată Înțelese: era un alt tip de alarmă. De data asta suna din interiorul costumului. Începu să tremure. Dinții Îi clănțăneau Într-un mod incontrolabil. Încercă să vorbească, dar Își mușcă limba, simțind gustul sângelui. Se simți amorțit și stupid. Totul se petrecea cu Încetineală. Apropiindu-se de habitat, văzu că ouăle se lipiseră de cilindri, formând un strat alb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Ba da, Beth, ai să reușești. Mergi mai Încet. — E aici, Îl simt. — Nu văd nimic, Beth. Norman auzi niște pocnete ascuțite. Mai Întâi, crezu că erau zgomotele electrostatice de pe linie, pentru ca apoi să-și dea seama că dinții ei clănțăneau din cauză că tremura. La acest grad de epuizare ar fi trebuit să se producă o supraîncălzire și, În loc de asta, o cuprinsese frigul. Era de neînțeles. — ... rece, Norman. — Încetinește, Beth. Nu pot... vorbi... aproape... Împotriva voinței sale, Încetinise. Ajunsese În aria luminilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Încercă să se ridice și nu reuși. Ghetele costumului se aflau chiar În fața lui. Vru să le apuce cu mâinile, dar nu reușea să-și strângă degetele. Încercă să apuce cu dinții de costum ca să se ridice, dar maxilarele Îi clănțăneau, scăpate de sub control. Intercomul păcăni: — Norman! Știu ce vrei să faci, Norman! În orice moment Beth putea ajunge aici. Trebuia să-și Îmbrace costumul. Se afla la câțiva centimetri de el, dar mâinile Îi tremurau neîncetat, nu putea ține nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
cuprindea teama, simțea cum i se răspândește teama în trup, dar nu se putea împotrivi acelei formidabile înaintări de automat și nici atracției; și dintr-odată în apropierea ei, lângă ea, deasupra ei chiar a izbucnit un îngrozitor tărăboi, răcnete, clănțănit de clești imenși, drugi de oțel scăpați de ciment, jeturi de apă izbind cu fantastică furie se auzeau într-o învălmășeală cumplită în care a simțit brațe puternice apucându-i brațele, prinzându-i trupul ușor, se simțea acoperită și descoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lumina focului din soba a cărei ușiță o deschisese larg, iar ei s-au aruncat pur și simplu în dreapta și în stânga lui, tot pe burtă, cu mâinile sub bărbie, abia atunci reușind să-și alunge spaima, deși încă le mai clănțăneau dinții și prin zgomotul dințișorilor izbiți unii de alții au reușit să spună: citește-ne și nouă, da, citește-ne și nouă, și l-au văzut cum abia se abține să nu râdă și pe urmă le citește foarte serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
strângând din dinți, o să vrea să mă mângâie, ca și cum ar reuși să-mi alunge astfel durerea“ - și așezându-i mâna pe umăr și șoptindu-și: „o, Doamne, ce trebuie să fac?“, și el uitând o clipă de cleștii care îi clănțăneau în stomac, uitându-se la ea cu o privire clară pentru câteva clipe și zicându-i: „să te întorci acolo, asta trebuie să faci, te rog, te rog“. „Știi bine că detest iarna“, a spus din nou Ioana Sandi. „Ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
legăna în scaun și privea fără să vadă nimic, dincolo de masa de lucru, simțind cum inima i se golește. Zile în șir rămânea așa, de fiecare dată când se întorcea acasă, privind lucrurile din jur, pereții albi, ceasul electric care clănțănea indiferent, de parcă s-ar fi străduit să se golească de gânduri. Se uita pe fereastră la casele mărunte ale străzilor alăturate, coșcovite de zăpadă, la liniile înalte și reci ale blocurilor care le înconjurau la distanță, proteguitor. Toate erau îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
am închis în mine. Am evitat bărbații, o vreme am crezut că toți sunt la fel. Dar nu puteam să am nici prietene, mă obișnuisem să disprețuiesc toate femeile, cum făcusem cu mătușă-mea, nu vor decât să se mărite, clănțăne toată ziua despre una și alta, e un gol în ele și în jurul lor. Mă disprețuiam și pe mine, nu eram cu nimic mai brează. Apoi într-o zi mi-am zis: până aici, fetițo, unde-ai să ajungi? Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clopotele tramvaielor, strigătele treptat înmulțite s-au adunat închegate în respirația colosală a orașului care nu mai dormita. Devenise din nou un stup colcăitor, amenințător. Ca o mașinărie fantastică și uluitoare care înghite orice ca să zumzăie, să toarcă, să-și clănțăne roțile zimțate, să-și plimbe benzile rulante, măcinând totul cu indiferență. Îl ura. Îi era drag și necesar, dar îl ura. Oamenii ăștia care treceau grăbiți pe lângă el și unii pe lângă alții, alergând după autobuzele supraaglomerate, priveau cu ochii goi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
antiaerienelor, Fraser tresărea și stătea Încordat - ca un om pe care Îl doare ceva și este lovit și Îmbrîncit. Curînd, Duncan se trezi că se Încordează și el, dar nu de frică, ci prin contaminare. — Dumnezeule! spuse Fraser, rîzÎnd. Îi clănțăneau dinții. Îmi pare rău, Pearce. — N-ai de ce să-ți pară rău, zise Duncan. — Tremur și se pare că nu mă pot opri. — Așa se Întîmplă. — Te fac și pe tine să tremuri. Nu contează. O să te Încălzești curînd, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cămară. În timp ce focul se dezlănțuie În casa scării, el pornește sistemul de aer condiționat... Cabrera făcu o pauză, așteptînd-o pe Paula să mă apuce de braț ca să-și calmeze tremurul și clănțănitul Paula, cît pe-aci să pice din picioare, clănțănind din dinți, mă apucă de braț. Cabrera făcu o pauză, așteptînd-o să se calmeze. — E Îngrozitor să-ți imaginezi așa ceva. În cîteva clipe, amestecul de benzină e Împins prin conductele de ventilație. Aprinse de flăcările de pe casa scării, camerele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pepene. Se simțea în mare încurcătură și parcă, pe dată, îi venea, așa în zorii alburii, să gâfâie, ca de o inexplicabilă osteneală. Tresări violent, de parcă ar fi fost șfichiuit de un junghi neașteptat, când în tăcerea zorilor de ziuă, clănțăniră, lângă el, aspre vorbe, ce păreau nemțești: Die Totten reiten schnell 1... Adică: morții sunt repede uitați! îl auzi Nicanor pe Iuga, cumnatul lui, cel semeț la boi, cu înfocate sprâncene și mustăți și invalid din bătăliile pentru eliberarea faimosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mari, pierduți în imensa vrăjmășie a războiului. Numai fratele mai mare, Iuga, după lungi și răscolitoare amânări, apăruse pe neașteptate în Goldana, unde, în vreme ce caravana cinematografică și toată suflarea omenească proslăveau pe eliberatorii de la Răsărit, el, din când în când, clănțănea vorbe nemțești și povestea întâmplări incredibile cu americani și cu englezi. Cei care nu frecventau fragmentele epice ale celui de al Doilea Război mondial (aceștia fiind foarte puțini în Goldana și respectivii nu puteau proveni decât din rândul oligofrenilor) au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să mai zic eu? însă toți ne-am înfiorat că din bezna cea grea, ne pândește bufnița primejdiei, cu ochii ei multvăzători în Necunoscut Cum am putut, am mers la camera sondei, unde ne-am cățărat, șiroind de apă și clănțănind din dinți, pe schele salvatoare și am început să ne facem fel de fel de planuri din închipuiri și din vise nesigure, iar Mehmet, cel mai zis și Ali sau Străilaș, asculta cu ochii sticlind, ca la buhă, pe timpul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
imposibil. Și asta este peste putința lui să îndure. În ciuda căldurii infernale ce poate să topească și metalul, este încercat de un frison rece care-l străbate ca un curent viu. Tremură atât de tare, încât dinții încep să-i clănțăne ritmic și tare. Își cuprinde cu putere umerii, încercând să-și recapete controlul. Cu mișcări precipitate îmbracă uniforma, grăbit să iasă afară, nu pentru că ar fi avut o țintă anume, pur și simplu simte cum se sufocă între pereții casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a mutat fălcile! trage-ți limba în gură... Trage-ți, bă, limba în gură, besmeticule", și îi puse o mână în cap și cu cealaltă, cu podul palmei, fără veste, îl izbi sub bărbie de jos în sus de-i clănțăniră dinții. "Ei?! îi strigă triumfător, e în regulă? Și se întoarse la locul lui râzând înfundat. Nu ți-a plăcut, ai? îi zise mai departe. Tu de la început ți-ai căutat-o! Păi cum vorbești tu, mă, cu dom' profesor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
văzui în întuneric privirea extrem de neliniștită și chipul, sub al meu, cercetător, părăsit, predat, și gura șoptindu-mi ca unei singure ființe umane de care ar fi dorit să fie crezută. "Victor, dragul meu, ce ți se întîmplă?" "Nimic, zisei, clănțănind, nimic!", și fugii, o luai literalmente la goană, să scap de frigul interior care urca tot mai mult din adâncuri și amenința să mă înghețe, spunîndu-mi liniștit că dacă fugeam, căldura nu pierise din mine... Mă oprii apoi gâfâind, dar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Desigur, îmi spuneam, acolo lângă geam unde stătusem mă trăsese tot timpul un curent și cu nu-l simțisem... Găsii un taxi și acasă mă vârâi îmbrăcat sub două pături. Apoi, frigul, treptat, mă părăsi. Mă ridicai să mă desbrac clănțănind, când gazda mea intră cu telefonul în mână. "Sînteți căutat, îmi spuse aluziv, cu o gelozie epurată. Primiți?" "Da", strigai. "Victor, ți-e bine? auzii glasul ei în receptor. Te rog să mă ierți, m-am zăpăcit, nu trebuia să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]