639 matches
-
azi l-am Învățat. Dar Tessie Îi spuse: ― Lasă-mă-n pace. ― De ce? Ce s-a-ntâmplat? ― E... E... Încerca să se gândească la cea mai strașnică formulare. — Nu-i frumos! ― Săptămâna trecută nu erai de părerea asta. Milton flutură clarinetul și Îi puse ancia, făcându-i cu ochiul, până când Tessie spuse În cele din urmă: ― Nu mai vreau să fac asta! Înțelegi? Lasă-mă-n pace! În fiecare sâmbătă, pe tot restul verii, Michael Antoniou trecu pe la pensiunea O’Toole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Tessie intra În casă și urca la etaj, În camera ei. Se așeza pe divan și citea. Într-o după-amiază, neputându-se concentra, se opri din citit și Își puse cartea pe față. Chiar atunci de afară se auzi un clarinet Începând o melodie. Tessie ascultă o vreme nemișcată. În cele din urmă mâna i se ridică pentru a lua cartea de pe față. Dar nu ajunse acolo. Mâna se mișcă puțin În aer, de parcă ar fi dirijat muzica, și apoi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lucruri, dar de fapt asta e ceea ce s-a Întâmplat. Poate că metafora maritimă a doamnei O’Toole Îi dăduse o idee. La o săptămână după logodna lui Tessie, Într-o dimineață cețoasă de marți, Milton Își puse deoparte definitiv clarinetul și se duse În Piața Cadillac, unde schimbă uniforma de Tânăr Cercetaș cu alta. ― Ei, am reușit, Își anunță familia În acea seară, la cină. M-am Înrolat. ― În armată! spuse Desdemona, Îngrozită. ― De ce-ai făcut asta? spuse Zoë
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai are nici o șansă. ― Nu știu de Hitler. Eu am treabă cu Hirohito. M-am Înrolat În marină. Nu În armata terestră. ― Și picioarele? strigă Desdemona. ― Nu m-au Întrebat de picioare. Bunicul meu, care asistase pasiv la serenadele la clarinet, așa cum asista pasiv la toate, conștient de semnificația lor, dar fără să se poată hotărî dacă era Înțelept sau nu să se implice, Îi aruncă acum fiului său o privire pătrunzătoare. ― Ești un băiat foarte tâmpit. Știi asta? Ai impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mănânce, ca să folosească toaleta, ca să se bărbierească, nu reușeau câtuși de puțin să-i distragă atenția. Statul la coadă toată ziua Îi aducea lui Milton În minte exact acele gânduri pe care voise să le evite, cele despre amprenta unui clarinet, ca un cerc de foc, pe coapsa fierbinte a lui Tessie. Sau despre Vandenbrock, băiatul din Omaha care se Înecase: chipul desfigurat, cu apa de mare scurgându-i-se printre dinții sparți. Acum peste tot În jurul lui Milton unor indivizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
efect asupra lui Tessie, inducându-i genul de isterie pe care i-o induce Sinatra. Dintr-un motiv sau altul, În lumina palidă a cinematografului, Tessie Zizmo Își Îngăduie să-și amintească lucruri pe care Încercase să le uite: un clarinet care se insinuează În sus pe piciorul ei gol, ca o forță invadatoare, conturând o săgeată spre propriul ei imperiu de insule, un imperiu pe care - realizează ea În acea clipă, e pe cale să-l dea bărbatului care nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
gălbenuș, mă arunc spre lume cu capul Înainte. ― Îmi pare rău, fetița mea, spune mama În pat, mângâindu-și burta și vorbind deja cu mine. Aș fi vrut să fie mai romantic. ― Romantic zici? spune tatăl meu. Unde mi-e clarinetul? CARTEA A TREIA FILME DE AMATOR Ochii mei, În sfârșit deschiși, au văzut următoarele: o asistentă Întinzând mâinile ca să mă ia de la doctor; chipul triumfal al mamei mele, mare cât Muntele Rushmore, privindu-mă pe când mă Îndreptam spre prima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am spus doctorului Luce povestea vieții mele, momentul În care devenea interesat era, invariabil, când ajungeam la Clementine Stark. Lui Luce nu-i păsa de bunicii atinși de păcat sau de cutiile pentru viermi de mătase sau de serenadele la clarinet. Până la un punct, Îl Înțeleg. Chiar sunt de acord. Clementine Stark m-a invitat la ea acasă. Fără a se putea compara măcar cu Middlesex, era o locuință copleșitor de medievală, o fortăreață de piatră cenușie, respingătoare, cu excepția unei singure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
naștere (răspuns: același copil, dar diferit); și, În sfârșit, al descoperirii genei mutante care stătuse Îngropată În sângele nostru timp de două sute cincizeci de ani, așteptând momentul prielnic, așteptând ca Atatürk să atace, Hajienestis să se transforme În sticlă, un clarinet să cânte seducător la un geam, până când, Întâlnindu-se cu geamăna sa recesivă, a declanșat lanțul de evenimente care a dus până la mine, aici, scriind În Berlin. În acea vară, În timp ce minciunile președintelui deveneau din ce În ce mai elaborate, eu am Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de la bibliotecă, mânca de prânz acasă, citea pe verandă până se plictisea și apoi se ducea la sala de biliard, răcoroasă și Întunecoasă, ca să-și petreacă acolo cele mai calde ore din zi. Era nebun după biliard. Seara exersa la clarinet, hoinărea prin oraș, apoi mai citea ceva și se culca. Pentru cele două surori mai mici rămăsese Încă un erou. Maică-sa i-ar fi adus micul dejun la pat dacă ar fi cerut așa ceva. Venea deseori lângă patul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
l-am întrebat cum îl cheamă, abia a șoptit ceva cu capul în pământ. — Poftim? Mai tare, te rog! Și-a ridicat capul. — Steve Connolly, Miss. Vocea lui avea încă ceva de băiețel în ea - o urmă de sunet de clarinet. Am urmat procedura obișnuită cu cei doi băieți - admonestări reci, amenințări calde, îndemnul „să-și bage mințile în cap“. Presupun că am ajutat-o un pic pe Sheba. În timp ce vorbeam, Connolly își ținea ochii în pământ, doar din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
noi, polonezii erau o mulțime, îmbrăcați frumos, cu copii mici, cântau colinde de-ale lor. O comunitate. La noi a fost o adunare, plăcută, e drept. Cristina continuă să fie inițiatoarea acestor reuniuni de young Romanians. Erau toți graduates, de la Clarinet la Computer Sciences. Nici unul nu vrea să se mai întoarcă. Clarinetistul fiindcă ce artă să facă, mediciniștii că nu sunt copii de șefi de clinici, ca să ajungă la practică, pacienți, prestigiu și bani, computeriștii fiindcă asta e... specialistul în literatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
trecu pe obrazul chinuit. Acuși avem să facem logodna... zise Sanis cu liniște, închizând încet un ochi. De mult n-am băut eu, de mult nu m-am mai veselit... Da’ la nunta fetei mele am s-aduc talgere, și clarinet... ș-am să zvârl sticlele goale peste case... Am să mă uit la tine, Haie, cum umbli legată la ochi... Atuncea se cade să umbli legată la ochi... așa-i legea... Ș-are să cânte muzica, și toți prietinii au să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ăsta. Îți amintești când i-am ascultat la Ronnie Scott ? O clipă, nu sunt În stare să rostesc nici un cuvânt. — Uau ! reușesc să spun, cu mare efort. Cvartetul... Dennison ! Da, Îmi amintesc, cum să nu. Sunt unii care cântă la clarinet. Și au ținut-o așa la clarinetele lor cam vreo două ore, fără măcar să-și tragă răsuflarea. — Eram sigur c-o să fii Încântată. Îmi pune mâna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zâmbesc pierit. Sunt. Foarte ! Ideea e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la Ronnie Scott ? O clipă, nu sunt În stare să rostesc nici un cuvânt. — Uau ! reușesc să spun, cu mare efort. Cvartetul... Dennison ! Da, Îmi amintesc, cum să nu. Sunt unii care cântă la clarinet. Și au ținut-o așa la clarinetele lor cam vreo două ore, fără măcar să-și tragă răsuflarea. — Eram sigur c-o să fii Încântată. Îmi pune mâna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zâmbesc pierit. Sunt. Foarte ! Ideea e că probabil, Într-o zi, chiar o să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În timp ce ne grăbim pe scări. — A... da. E incredibil. La gândul de a-l revedea pe Jack Harper, simt că mi se pune un nod În stomac. N-am mai fost atât de agitată din clasa Întâi, la ora de clarinet, când, În momentul În care examinatorul m-a Întrebat cum mă cheamă, am izbucnit În plâns. — Păi, ne vedem mai târziu, spune Katie când ajungem la etajul Întâi. Și mulțumesc, Emma. Pentru nimic, spun. Mai vorbim. Pornesc pe coridor spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sa, ajunge să se urmărească scara descendentă pentru a Înțelege raționamentul nostru, sala de muzică, camera pianului, camera violoncelului, până aici Încă ar mai fi acceptabil, dar să ne imaginăm unde ne-am opri dacă am Începe să spunem camera clarinetului, camera fluierului, camera tobei, camera trianglului. Cuvintele au și ele ierarhia lor, protocolul lor, titlurile lor de noblețe, stigmatele lor de plebeu. Câinele veni cu stâpânul și i se culcă alături după ce făcu cele trei ture În jurul lui Însuși care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
făcu un prim semn Într-acolo: „E oratoriul salesian. Acolo m-a Învățat don Tico să cânt. În fanfară”. Mi-am amintit de trompeta pe care Belbo și-o refuzase, atunci, după visul acela. Am Întrebat: „La trompetă sau la clarinet?” Avu o clipă de neliniște: „Dar de unde... Ah, așa e, ți-am povestit visul cu trompeta. Nu, don Tico m-a Învățat să cânt la trompetă, dar În fanfară cântam la genis”. „Ce-i acela, genis?” „Povești de copii. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să te ating, să te venerez numai pe tine. Unde ești când vreau asta? Încă sper să vii. Dar tot o melodie îmi mângâie inima fierbinte plină de ură și speranță. Stau singură și încerc să te aștept, dar un clarinet râde de mine și nici pianul nu majută. Tu unde ești? Vreau să mă aperi. Să te uiți la mine cu ochii tăi mari plini de albastru de speranță. Nu pot dormi noaptea fără să mă gândesc la tine. Tu
Armonie la pian. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Sandu Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2318]
-
pot dormi noaptea fără să mă gândesc la tine. Tu te gândești la mine? Tu, nemuritor zeu al speranței, siguranței...tu te gândești la mine? Încă stau și scriu...și scriu, dar pianul cântă o melodie lină și banală, iar clarinetul tot mai râde de mine. Oare chiar atât de banal este sentimentul meu? Sunt atât de visătoare, încât nici eu nu știu. Știu doar că simt ceva și simt cu putere. Mă simt ca o pietricică într-un bol de
Armonie la pian. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Sandu Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2318]
-
monument cu un vultur de ciment în vârf, cu aripile desfăcute, închinat bărbaților din Lisa căzuți în primul război mondial. Numele lor erau săpate cu litere aurite pe patru plăci de marmură. Acolo se ținea, duminica, hora. Țipetele vesele ale clarinetului și bufniturile tobei, amestecate cu praful stârnit de cizmele flăcăilor și de sandalele fetelor, luau monumentului orice nimb de solemnitate. Nimeni nu se gândea la cei "căzuți". Noi, copiii, cu atât mai puțin. Când ne săturam să căscăm gura la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
stejar, chit că ar avea rădăcinile În aer, l-aș tatua pe loc! Chiar În clipa aia patru lăutari țigani Îmbrăcați toți În cămăși albe de mătase și pantaloni negri au intrat În cârciumă cu instrumentele lor - un ud, un clarinet, un kanun și o darbuka. S-a iscat o veselie generală printre clienții care, după ce mâncaseră și băuseră pe săturate, erau mai mult decât pregătiți să se apuce de cântat. Când lăutarii și-au făcut apariția lângă ei, Armanoush s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lui Armanoush, Aram a Început să cânte - nu În turcă, nici În engleză, ci În armeană. În fiecare dimineață În zori Ah... Îmi Întreb iubita Unde te duci? Continua Încet, trist pe când tempoul ținea pasul cu tonalitatea ridicată distinctă a clarinetului și cu sunetul greu de stăpânit al daburk-ăi de pe fundal. Glasul lui Aram s-a Înălțat și apoi s-a prăbușit În valuri suave. La Început vocea lui era timidă, Însă apoi tonul ei a devenit din ce În ce mai hotărât. Ea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ce se Înălța spre cer; ritmul muzicii, lent la Început, apoi din ce În ce mai alert, vârtejul acela oriental pe care copiii Îl urmăreau doar admirativ de pe margine. Muzica era urma cea mai vie lăsată de educația sa. Barsam cântase ani buni la clarinet Într-o formație armenească și dansase Îmbrăcat În costum tradițional, pantaloni bufanți și cămașă galbenă. Își amintea cum pleca de acasă Îmbrăcat În costumele acelea, În timp ce toți ceilalți copii din cartier care nu erau armeni Îl urmăreau cu priviri batjocoritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pancreasișoarele lui...“ „Doamne sfinte, câte spline are? Ce, e Rosemary’s Baby?“ „Așa vine vorba. Dar trebuie să fim pregătiți să-l primim chiar și cu două capete. „Cum să nu? L-aș Învăța să cânte duete pentru trompetă și clarinet... Nu, că ar trebui să aibă patru mâini și ar fi prea mult, deși gândește-te ce mai solist de pian ar ieși din el, altă viață decât vreun concert pentru mâna stângă. Brr... Însă atâta lucru știu și diabolicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]