336 matches
-
ești singurul. —Înțeleg. Și câți șoferi are compania Pegas? Lasă-mă să ghicesc, tu ești singurul? — Aha. Mă las În curând de taximetrie. Vin examenele. —Mecanică? —Filozofie. — Deci, prin faptul că ești șoferul meu, ești și propriul meu cal Înaripat? Claxonează ca o aprobare voioasă a celor spuse de mine. Știai că pentru șoferi ești scutit de la plata impozitului, dar pentru Îngrijirea copiilor nu? Claxonează din nou și sperie un grup de costume de pe trotuar; se Împrăștie ca porumbeii. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
examenele. —Mecanică? —Filozofie. — Deci, prin faptul că ești șoferul meu, ești și propriul meu cal Înaripat? Claxonează ca o aprobare voioasă a celor spuse de mine. Știai că pentru șoferi ești scutit de la plata impozitului, dar pentru Îngrijirea copiilor nu? Claxonează din nou și sperie un grup de costume de pe trotuar; se Împrăștie ca porumbeii. E o lume nebună. Nu, e o lume nebună a bărbaților. Ai să-mi dai rest? Pe când mă Îndepărtez de taxi, mă gândesc cât de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
pauză dintre două piese de la discotecă, am auzit un strigăt de femeie, mai mult un icnet epuizat. MÎinile ei Întinse deasupra capului bărbatului sfîșiau țesătura plafonului. La șase metri de mine avea loc un viol. Am aprins farurile și am claxonat lung de trei ori. Am pășit pe prundiș și portiera Porsche-ului s-a deschis cu putere, lovind vehiculul de alături. Violatorul aspirant a sărit din mașină, cît pe ce să-i rămînă partea din spate a smochingului În mîinile victimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
centura de siguranță cu mîna Înmănușată, de parcă voia să-i reamintească uriașei mașini cine-i era stăpînul de drept. La volan era maghrebianul cel oacheș, iar În spatele lui, pe strapontină, ședeau cei doi tineri germani. Mașina opri În dreptul treptelor, Mahoud claxonă, iar cîteva clipe mai tîrziu David Hennessy și surorile Keswick ieșiră din restaurantul thailandez; porniră Împreună În direcția clubului, cu o mulțime de pliante imobiliare făcute sul sub braț. În piața centrală a Residenciei Costasol se Închega o echipă veritabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
dintre zidurile sale. Însă afecțiunea lui pentru locuitori era lipsită de falsitate. Am plecat Împreună de la clubul sportiv, el pe bancheta din spate, iar cînd am trecut cu Citroënul pe lîngă Marina Players, s-a Întins printre scaune și a claxonat. Și-a fluturat șapca de baseball către Lejeune și colegii săi tîmplari de pe acoperiș și-a fluierat la cîrdul de neveste care băteau pînza În cuie. CÎnd Începeți să vindeți bilete? le-a strigat vesel. Hai să facem și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
și mă sărută pe obraz.) Distracție plăcută la meciul de tenis. Poate-ar trebui să-ți legi mîinile la spate - numai așa s-ar putea să pierzi... Am ieșit pe balcon și-am privit-o cum se Îndepărta cu mașina, claxonînd turiștii care se Îngrămădeau În piață, parcă exprimîndu-și astfel refuzul de a recunoaște veselia generală. Abia așteptam să dansez cu ea În seara aceea. După cum spusese, petrecerea era o ceremonie de transfer, cu toate că, În multe privințe, preluasem deja conducerea activităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
destinație: o intersecție aglomerată din Vlaicu, adică În celălalt capăt al orașului, promițând fiecare șoferului o sută de mii În plus dacă ajunge acolo În mai puțin de zece minute. S-au luat la Întrecere, era amuzant să-i vezi claxonându-se unii pe alții, Înjurând. Erau tare porniți, aveau ceva de dovedit. Noi Însă trebuia să urmărim cursa cu un aer nepăsător (superior, dacă ne ieșea), să stăm tolăniți pe banchetă și să vorbim la telefon, să mimăm de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
mai repede! Vardistul pleacă grăbit, strigând la cei care încă privesc neîncrezători vălmășagul mulțimii crezând că au de a face cu o alarmă de exercițiu, aidoma celei care tocmai se petrecuse puțin mai înainte. Peste tot, mașini gonesc în viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe linii, par asemeni unor epave scufundate în adâncuri abisale. Țipetele isterice ale femeilor ieșite din minți se amestecă cu strigătele răgușite și înjurăturile bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aceeași șapcă albă pe cap, călare pe bicicleta „Turist“. Doar șaua și-o mai reglase, fiindcă îi crescuseră picioarele. Supraviețuitorul ăsta zglobiu nu putea trece neobservat. Trebuia să-l vezi cum pedalează continuu în jurul piațetei, indiferent de vreme, cu mașinile claxonând din toate părțile, ca să-ți dai seama că ceva nu e-n regulă. Uneori îi sărea lanțul, cădea pe burtă sau în cap, se ridica, o lua de la capăt cu pedalatul. Pe la paisprezece ani (vârsta cruzimii maxime), intrase definitiv în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
salvare, cu girofarul și sirena aprinse, nimeni n-o lăsa să treacă, iar dacă se întâmpla să prindă un culoar liber, țâșneau toți după ea: ziceau că sunt rude cu bolnavul. După ora unu, când bulevardele erau deja ocupate, toată lumea claxona; vineri, concertul începea de la douăsprezece. Am lăsat mașina în parcarea prezidențială sau, mă rog, puțin pe lângă ea. Bătrânul Opel Astra al lui taică-meu, prima serie, fără 16 valve, făcea figură de-automobil de epocă pe lângă celelalte. Nici nu puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rar întâlneai un asemenea carnagiu. Am intrat ușor pe centură, cu 50, cum scrie la regulament. De la 170, la 50, e cale lungă; Nici începătorii nu circulă într-un asemenea hal. Mă depășea toată lumea, până și camionagiii fluierau și mă claxonau. Nimeni nu mergea sub 80. Dacă ar fi apărut vreun polițist, m-ar fi tras pe dreapta și m-ar fi amendat pentru viteză redusă în mod nejustificat. Vento-ul a dispărut pentru o clipă, apoi l-am reperat din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a umflat râsul. La noi, pietonii se obișnuiseră altfel: când ignorați, când alergați de-a dreptul pe treceri, cu-accelerări bruște și succesive. Manevra era calculată, ambalarea motorului se făcea din timp, audibil, în trepte. Dacă mai existau totuși dubii, claxonai puternic, de mai multe ori. Toată lumea părea mulțumită: pensionarii încremenau, iar când un elev imprudent, prins în mișcare, se trezea cu pasul pe zebră, trăgea repede piciorul înapoi. Învățai regula încă de la școala de șoferi, îți explica instructorul: „Nu oprești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când un elev imprudent, prins în mișcare, se trezea cu pasul pe zebră, trăgea repede piciorul înapoi. Învățai regula încă de la școala de șoferi, îți explica instructorul: „Nu oprești la treceri decât dacă sunt trei pietoni! Dacă vezi mai puțini, claxonezi și treci!“ Am ocolit Burgtheater-ul, lăsând în urmă parcurile și grădinile înghețate. În spatele lor, pâlpâia Muzeul Fluturilor, care l-ar fi făcut invidios pe orice prozator: o hală imensă, jilavă, încărcată cu-o junglă adevărată, tropicală, prin care fluturii ricoșau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vineri din iulie, mergând pe trotoarul ce se strecura pe lângă traficul blocat fără speranță; grăbinduțse spre o întâlnire la care întârziase deja, înjurând ca un birjar, afurisind pietrele sparte din pavaj, tocurile ei înalte, bărbatul care o urmărea, șoferii care claxonau frenetic, deși faptul că larma nu avea nici un efect asupra deblocării traficului era deja o realitate urbană, întreaga dinastie otomană care cucerise odinioară orașul Constantinopole și apoi persistase în greșeala sa și, o, da, ploaia... blestemata asta de ploaie de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
-urile bolizilor care vor cu disperare să te depășească a devenit un exercițiu de maximă stăpânire de sine, a opri la semafor la culoarea galbenă devine o imensă prostie pentru cel din spatele tău, a tăia linia continuă, o obișnuință, a claxona și înjura pentru orice nimic, o banalitate. Răutatea din noi parcă iese cel mai bine la iveală atunci când suntem în trafic. Dacă în mod teoretic a fi participant la trafic ar trebui să fie simplu, căci regulile sunt clare pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
năvăleau în ochi. Reacția era o usturime intensă,de parcă ți-ai pune picături cînd ai conjunctivită. Pe un deal, hăt departe, se vede o casă. Fără să-mi dau seama, deja părăsisem autoruta și mergeam pe un drumeag de țară. Claxonez insistent ca să avertizez locatarul. Mă dau jos din mașină și cînd locatarul iese din casă cer apă, apă rece. Un ceai cald, señor. Nu apă, nu acum. Mă conduce într-o cameră sub pămînt, cu o ventilație naturală și ciudat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
biserica din Platamonos despre care se spune că rugîndu-te acolo, ți se îndeplinește o dorință. Este adevărat?a insistat Janeta. Nu știu ce spun unii, ce spun alții, dar eu știu din proprie experiență că............ Camelia nu și-a terminat vorba fiind claxonați de niște greci, cunoscuți de-ai lor care le-a făcut semn să vină la ei. Au plecat repede scuzându-se și promițând că ne vom mai întâlni. Am regretat această bruscă întrerupere a discuției noastre, tocmai în momentul în
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
agresive și compulsiv active) și au corelat-o cu un set de comportamente specifice în două culturi foarte diferite; au constatat că în egală măsură în India și SUA, șoferii cu o personalitate de tip A provoacă mai multe accidente, claxonează și frînează brusc mai des, depășesc alte autovehicule mai frecvent. Așadar, și această tipologie, care și-a probat validitatea atît în culturi colectiviste, cît și în cele individualiste, are un grad ridicat de "universalism". Neîndoielnic însă, cele mai des utilizate
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
clienții ? Cerșetorii și atitudinea pelerinilor. Tinerii și călugărul predicator. Orele 09.00-15.30. Zona Pieței Unirii se prezintă ca un furnicar de oameni, mașini, forțe de ordine. Tramvaiele scârțâie, acolo este capăt de linie și o curbă extrem de strânsă, șoferii claxonează enervați de salturile de iepure, neatente, ale oamenilor ce se grăbesc să se înscrie în rândul de așteptare. Zeci de vânzători de flori de toamnă, crizanteme în cea mai mare parte, sunt așezați pe cutii de plastic și carton, pe
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ușă deschisă a unei alte camere, un bătrânel oriental, scund, cu un smoc de barbă, și care ședea cuminte pe un scaun. James păru puțin surprins. — Ah, acela... nimic interesant... și mă bucur să-ți spun că a plecat. Uite, claxonează taxiul. Sper să ai parte de o cină bună în tren. — Dragul meu Charles, îmi pleda Rosina, știu că ești o creatură foarte excentrică, dar nu-i cu putință să dorești o femeie care arată ca de optzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe dinăuntru, șiroiau de apă. Am încercat dar n-am reușit, să aprind noul încălzitor cu parafină, cumpărat de la Magazinul pescarilor. Mi-am făcut un ceai, și tocmai începeam să mă simt ceva mai bine, când am auzit un automobil claxonând pe digul rutier. Am ghicit că era Rosina, și câteva clipe m-am lăsat pradă unei asemenea crize de exasperare, că-mi venea să mă reped afară la ea, urlând. Întâi m-am gândit să mă ascund, dar începuse să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
n-am de gând să mă lupt pentru tine. — N-o să existe nici un fel de luptă. Așa sper. — N-am nimic împotrivă să stau în mașină, preciza Gilbert. Stau în mașină, cu ușile încuiate, și pândesc drumul. De îndată ce-l văd, claxonez. Ideea era bună. Foarte bine, dar fii cu ochii-n patru! Am ieșit pe ușa de la bucătărie, am luat-o prin iarbă și am urcat pe stânci până la „muntele“ meu, ca să văd gambele lungi și albe ale lui Titus, înălțate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
servit cu limonadă, cafea, ciocolată, apă. În curți, la geamuri, pe uși, oamenii au pus pancarte de susținere sau panglici roz, semn că mărșăluitorii puteau intra la ei în casă, la toaletă sau pentru o gură de apă. „Toate mașinile claxonau, șoferii dădeau jos geamurile și strigau curaj, hai că puteți“. Așa scrie Alexandra că le strigau oamenii și că toți erau cu ochii în lacrimi de emoție. Alexandra nu-și poate uita meseria de antropolog și descrie toată întâmplarea ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
trâmbițelor unui regiment care trece pe sub ferestre. Dimineață însorită. La zece și un sfert am plecat într-o mașină roșie pe care III o conducea singur, îmbrăcat cu o manta gri-deschis, caschetă albă trasă bine pe urechi. Un șofer masiv claxona pentru a avertiza [ms. indescifrabil] celelalte echipaje. Noi treceam, femeile își fluturau batistele, strigau cu voci ascuțite și pasionate pe care vântul stârnit de mașini le risipea în urma noastră, iar bărbații strigau Trăiască! cu glasuri profunde, fluturându-și pălăriile negre
Martha Bibescu și prințul moștenitor al Germaniei by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
mare grijă de bicicliștii lor. Ca simplu pieton însă, am văzut și reversul medaliei. Dăruiți cu piste late și cu drepturi de circulație extinse, bicicliștii au adoptat comportamentul șoferilor de automobil tiranici. Gonesc furioși la doi centimetri de pietonul firav, claxonează (mă rog, țârâieă disperați dacă pari că le ieși în cale, iar dacă aștepți la o trecere de pietoni ce se intersectează cu o pistă de biciclete, ai face bine să stai cât mai lipit de clădirea de pe colț. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]