833 matches
-
malul Ibarului căzu o liniște adâncă. Turcii rămăseseră În aceleași dispozitive, așteptând. Cei care urcaseră panta se opriră și ei, pregătiți pentru un nou atac. Nu se mai Întâmplă Însă nimic. Nu se mai auzeau nici tropote de cai, nici clinchet de arme. Doar vântul ușor, mișcând alene crengile stejarilor și câteva frunze Îngălbenite plutind În lumina blândă a după-amiezii. Regimentele se Încolonară din nou, reluând marșul, În ritmul tobelor. Fără să fie surprins, Oană se Întoarse și privi spre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să afle despre atacul asupra palatului shogunului. Unele străzi erau pline de cadavre. Armata generalului Hosokawa se mobiliza, iar această mobilizare crea o rumoare răspândită pretutindeni, un zgomot confuz, dar obsedant, alcătuit din sute de zgomote disparate, tropote de cai, clinchete de arme, ordine strigate scurt, deplasari de artilerie, frânturi de conversații, peste care se așternea zgomotul obișnuit al trezirii orașului, cu tarabe instalate În piețe, cu negustori care Își scoteau mărfurile, dar și cu locuitori din satele Învecinate care soseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trei săptămâni să fim Înapoi, căci iarna sosește repede prin părțile noastre, iar timpul Încleștării cu Semiluna va sosi. Seara de 10 noiembrie 1474, palatul Frassetti, Veneția Vocile musafirilor se auzeau indistinct, mai mult ca o rumoare discretă, condimentată cu clinchetele tacâmurilor și cu frazele muzicale ale cvartetului de coarde invitat de contesa Fabiana și de soțul ei, proaspătul conte Montassini. Erau invitați la serată oameni de seamă ai Veneției, apropiați ai contelui Matteo din Senat și din Marele Consiliu, prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fiindcă nu m-ai cunoscut! Jos măștile, Gianluca! La drum! Carnavalul s-a terminat! 10 noiembrie 1474, muntele Iga, Japonia Apropierea uriașei armate era simțită ca vuietul unei mări care se apropia vertiginos. O mare de metal. O mare de clinchete de săbii, de cai nechezând, de ordine răstite, date cu voci guturale, cu sclipiri ale valurilor de armuri. Yamana strânsese peste o sută de mii de oameni, cărora li se alăturaseră clanurile Ninja Hattori și Rokaku. Atacul fusese fulgerător, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
a evada din viitorul imediat. Dar sesiză și altceva. Schimbarea multor chipuri la vederea celor treizeci de Apărători. Apropierea tropotelor de cal Îi făcea pe mulți pribegi să ridice privirile. Iar imaginea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei și clinchetul ușor al săbiilor aducea ceva nou În expresia lor. O undă de speranță. Ca și cum, deodată, pribegia lor dobândea un sens. Ca și cum totul ar fi făcut parte dintr-un scenariu al apărării, iar acea apărare avea sorți de izbândă. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
zile ar fi fost imposibile. Nu se vedea nici la doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
De undeva din față, ca dintr-o mare depărtare, Începu să se deslușească un zgomot continuu, crescând. Era un zgomot ciudat, alcătuit din mii de sunete fără identitate. Treptat, acel zgomot se transformă Într-o rumoare de voci, cai nechezând, clinchete de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din Încleștare trupele de răzeși, printr-o șarjă pe malul apei! Pârcălabul Șendre, din flancul drept, să intre În atac de linie de-a lungul Racovățului! Din pădurile rămase sub cețuri izbucniră trâmbițe vestind atacul. Tobele bătură semnalul de atac. Clinchete de arme se răspândiră pe firul văii. Urdia Își schimbă rapid tactica. O forță masivă de gemlii, spahii și ieniceri formară un vârf de atac spre dreapta, de unde se aștepta atacul moldovenilor. Apoi, biciuit de noi ordine ale beglerbegului Soliman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
unei plecări prea târzii Îl făcu să renunțe la somn. Rămăsese aproape o oră În poziția Yoga de odihnă a spiritului și trupului, apoi Începuse să-și pregătească sacul de plecare. Își adunase toate armele și le așezase astfel Încât nici un clinchet să nu trădeze conținutul voluminosului bagaj. Protejase cu haine partea care avea să stea pe spinarea calului. De altfel, sacul nu era unul obișnuit, ci avea partea din interior căptușită cu un material cauciucat care atenua zgomotul și nivela posibilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Totul era alb și Încremenit. Călăriseră o zi Întreagă, iar acum se Însera. Ceața se ridicase și, de pe culmea unde ajunseseră, se zăreau corturi mari, Învelite În blănuri, grupate În jurul unor focuri de tabără. Tropote de cai se amestecau cu clinchete de săbii. Apărătorii se Întorceau de la antrenamente. Muntele era plin de viață. Se dădeau ordine În limba italiană, se mișcau trupe de cavalerie, se ascuțeau săbii tocite de exerciții. Undeva se auzea sunetul melodios al unei mandoline. „Italienii... ” gândi, ușurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Bătu din nou din palme și, la apariția gărzilor, spuse: - Lăsați intrarea deschisă. Mi se pare că aud ceva. În cort se lăsă tăcerea. O tăcere care acoperea zgomotul cailor și al căruțelor care se mișcau prin tabără, vocile războinicilor, clinchetele armelor, bubuiturile artileriei care lovea fără Încetare zidurile Sucevei. Peste toate acestea se auzi, deodată, cu limpezime, sunetul mult mai apropiat al unui corn de vânătoare. Nu mai era nici o Îndoială. Era semnalul lui Ștefan. „Ridicați-vă, voievodul vostru vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu credeau că acolo, la Bradu Strâmb, se află Însuși Domnul țării. În clipa următoare, Întreaga cavalerie a vânătorilor domnești ieși, perfect aliniată, pe latura dreaptă a poienii și În josul ei, iar pădurea fremătă de cai, de voci și de clinchete de arme. Un călăreț se desprinse din formație și sosi, la trap, În fața voievodului. Descălecă, puse genunchiul drept la pământ și spuse: - Comisul Tudor Jurj, comandantul corpurilor unu și doi de vânători domnești, la porunca măriei tale! - Ridică-te, comise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Ba da, printre corturi patrulau Încet două străji. Se apropiară Încet, trecură de căruțe și așteptară În spatele primului cort. Străjile se Îndepărtară. Fugiră printre alte două corturi și se opriră din nou. Acum străjile erau aproape. Se auzeau pașii și clinchetul ușor al iataganelor. Dar, o secundă mai târziu, se auzi doar sunetul unor corpuri căzute la pământ. Un spahiu ieși dintr-un cort, sesizând, probabil, zgomotul ciudat. Dar abia făcu un pas și se prăbuși cu o săgeată În gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care se jertfiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime În raport cu armata care aproape că Îl Înconjurase. - Retragerea! porunci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
precum șarpele, vulturul, cavalerul. Definitoriu pentru întreaga ei creație, conflictul dintre cultură și viață, dintre trăirea livrescă și cea autentică, prin care poți avea acces la armonia cosmică, se percepe încă de pe-acum : „Vreau să alerg pe claviatură/ cu clinchet de glezne stelare/ să nu mai respect registrele orgii/ și praful gotic din propria-mi umbră,/ cu mâini floral deschise spre vânturi/ să-mi caut anii, să le caut oglinda,/ și s-o sparg într-o mie și unul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
publice, zise: Fii serioasă! Ce s-a făcut și cum s-a făcut, așa cum ne e și cunoscut, n-a fost voința unui singur om! A fost dorința întregului partid!... Discuțiile au lâncezit. Câteva minute nu s-au auzit decât clinchetul ușor al lingurilor în farfuriile pline cu ciorbă de perișoare, una din specialitățile delicate, mult căutate ale casei, ale gospodinei de protocol. Tăcerea a fost prelungită și de venirea ospătăriței, o fetișcană durdulie, cu bluza albă de in topit, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
facă loc în dreapta domnului Uehara. M-am așezat fără să scot o vorbă. Uehara mi-a umplut paharul cu saké. Apoi l-a umplut pe-al lui și-a zis răgușit: — Noroc! Paharele noastre s-au atins ușor, cu un clinchet trist. — Ghilotină, ghilotină, pac, pac, pac! strigă cineva. Chiuitura a fost preluată de altul: — Ghilotină, ghilotină, pac, pac, pac! Și-au ciocnit paharele zgomotos și au mai înghițit câte o dușcă de saké. Unul după altul au preluat refrenul fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
din fetrul meselor de biliard, adunând în urma noastră o liotă de copii pe care-I duceam la etajul trei unde Moș Crăciun cel suedez ședea în sania trasă de renii care atârnau din tavan, iar trenulețele de jucărie treceau cu clinchet, iar coșurile cu cadouri mergeau tiptil, iuți și mecanice, pe cablurile ce duceau spre casa de bani. Iar aici eram responsabili cu butoiașul cu cadouri-surpriză, înveșmântate în hârtie roșie și verde, decorate cu rămurele de ilice și pudră de diamant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
noi o parte?“ Am discutat de multe ori despre asta și apoi am decis să mărim partea noastră, câte cincizeci de cenți la fiecare zece dolari. În jurul nostru totul strălucea și vuia de prosperitate. Toate mințile erau dispersate în acest clinchet de Crăciun, în huietul, colindele, glasul zglobiu al clopoțeilor și nimeni nu stătea să vadă ce făceam noi cu mâinile. Am furat o sumă considerabilă. Jimmy era fruntaș. Nu numai pentru că începuse înaintea mea, ci și pentru că timp de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
la culoare, plecați, refuzând să te privească direct, arăta ca o femeie mai în vârstă. Purta o haină verde, fuma, umbla cu un teanc de manuale pe care le ținea în brațe și galoși descheiați, ale căror catarame scoteau un clinchet. Deschizătura acestor galoși cu tocuri înalte, descheiați, precum și clinchetul lor rapid aveau darul de a acționa asupra spiritului meu prostit de dragoste asemeni unor săgeți mici dătătoare de febră și mă făceau să înțepenesc de dorința idioată de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ca o femeie mai în vârstă. Purta o haină verde, fuma, umbla cu un teanc de manuale pe care le ținea în brațe și galoși descheiați, ale căror catarame scoteau un clinchet. Deschizătura acestor galoși cu tocuri înalte, descheiați, precum și clinchetul lor rapid aveau darul de a acționa asupra spiritului meu prostit de dragoste asemeni unor săgeți mici dătătoare de febră și mă făceau să înțepenesc de dorința idioată de a-i cădea la picioare. Mai încolo, când m-am deșteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cine va fi atins anul viitor de apă și foc - cum se tradusese în textul englezesc. Însă acest prilej era diferit de momentele în care mulțimea ce se roagă dedesubt cu șaluri pe cap și cu pălării de stradă, de clinchetul clopoțeilor pe odăjdiile de catifea ale manuscriselor așezate pe un postament cu două picioare. Era întuneric și nu eram decât câțiva și obișnuiții ponosiți din fiecare seară, diverse fețe și voci bătrâne, horcăite, șoptite, șuierătoare, cârcotitoare, mii de voci adunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
derapajul constant al șinelor de cale ferată, care coborau în întuneric. M-am dus la librăria Carson, pe Wabash Avenue, la raionul de cărți de la parter, cald și plin de tot felul de clienți întârziați care făceau ultimele cumpărături în clinchetul de clopoței de Crăciun și ghirlandele de iederă argintie. Nu aveam obiceiul să zăbovesc prea mult, ca să atrag atenția asupra mea. Știam dinainte ce voiam să iau, un Plotin, ediție rară, o ediție englezească a Enneadelor care costa o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a vrut să îi mănânce, punându-și pachetul în buzunar. Ochii lui se roteau acum foarte neliniștiți, și i-am spus: Bine, George, acum ne întoarcem. Asta l-a calmat. Când a auzit clopoțelul care vestea cina - care scotea un clinchet asemănător clopotului de biserică al unui orășel de șoricei dintr-o grădină zoologică pentru copii - obișnuit să răspundă pe loc, a pornit spre cantina mare și verde. M-a lăsat acolo. A trebuit să îl urmez. Și-a luat tava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]