3,254 matches
-
țigănească? - Nu, nu am avut ocazia, dar am auzit că e un adevărat spectacol, că știți să vă bucurați de viață și faceți din petreceri nemaipomenite sărbători! - Ați auzit bine, domnule, dar n-ați văzut. Uite, nu ne cunoaștem încă, clipi el șiret din ochii negri de viezure, dar stând de vorbă, poate ne-om potrivi în cuvinte. Se vede că sunteți un om cu multă școală... dacă n-o să aveți nimic împotrivă, vă rog să fiți oaspetele nostru cel mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
râsul limpede și amețitor ca o cascadă cu cădere Încetinită. Dar ce m-a năucit peste măsură, lipsindu-mă de orice consistență, a fost atunci când am trecut pe lângă umărul ei și am simțit adierea stârnită de genele-i enorme, care clipeau cu foșnet nefiresc, umbrindu-i obrajii Îmbujorați, cu pomeții ușor ridicați. În scurtă vreme, majoritatea băieților din școală se Îndrăgostiseră de Otilia. Era Într-o clasă paralelă cu a noastră, Într-a 11 B,”la agro”, cum le spuneam celor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nisipăria abandonată. Era un loc Îndepărtat, dincolo de Moara Șerpilor. I-am propus, nu știu de ce, să ne mai jucăm o dată „de-a moartea.” Era Îmbrăcată Într-o rochiță albastră, cu volănașe dantelate și cordon. Ea m-a privit lung, a clipit și mi-a zis țopăind și cu o voce cântată că bine, că acceptă numai dacă ea "moare" prima. Groapa am săpat-o foarte adâncă (m-am chinuit mult), dar Neli a intrat surâzătoare, În felul ei, fără nici o umbră
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sufletul apăsat, m-am Îndreptat șontâcăind spre bucătărie și, după ce mi-am desprins proteza, m-am Întins În patul meu improvizat. Inima Îmi zvâcnea cu putere. Pe fereastra Îngustă, dreptunghiulară, se zărea un colț de cer Îndepărtat, cu câteva stele clipind acolo tainic, ca niște ochi cercetători În noapte. Melanie s-a trezit mai devreme decât Îi era obiceiul, acuzând o migrenă În partea stângă a capului. I-am făcut o compresă rece, iar ea a stat liniștită ca o școlăriță
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
jumătate din față și uneori mă speriam de genele ce băteau din spatele sticlei. Nu puteam înțelege cum de vede tot, de fapt, nu mă chinuiam prea mult să înțeleg, doar mă holbam la sticlele acelea groase, de după care doamna Olga clipea. Privirea ei mă făcea să mă simt de parcă aș fi avut treizeci de ani. Între ramele groase și negre de plastic, prinse în colțul din stânga sus cu un plasture roz, m-am maturizat, iar doamna Olga veghea asupra mea. Eu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
privi. Pleoapele lor se vor închide rar, doar pentru câteva fracțiuni de secundă, ca apoi să se deschidă la loc, lăsând albul ochilor să lucească. Fiind obișnuit cu întunericul din față, el nu se va aștepta să vadă lumina ce clipește în spatele său. Ochii lui vor întâlni atunci ochii celorlalți și se va obișnui încet încet să nu se mai ferească de strălucirea lor. Nu va vedea nici un chip, nici un corp, doar iriși umeziți de pleoape. Iar pleoapele se vor închide
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ferească de strălucirea lor. Nu va vedea nici un chip, nici un corp, doar iriși umeziți de pleoape. Iar pleoapele se vor închide o dată dacă îl înțelegeau și de două ori dacă nu. Va rămâne acolo și va învăța și el să clipească, ca să fie sigur că făcuse o faptă bună pentru cei care nu pot decât să asculte. SOARELE RĂSARE DIN TELEVIZOR Mai întâi intră plutonul de execuție și Sebi înlemni: o bucată de zid dată cu var la repezeală peste stropii
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se prelingă. Te-ai aplecat încet și privirea ta a mângâiat betonul ca pe un obraz. Degetele tale au îndepărtat frunzele din părul ei și i-au șters fruntea de ploaie. Palmele tale i au cuprins chipul, iar pleoapele ei clipeau de acolo, din asfalt, spre tine. BIOGRAFIE Orlando Zara se apropia de treizeci și cinci de ani când începu să studieze opera și viața prozatorului Leo Raman. În urmă cu câțiva ani scrisese un eseu despre unul din romanele acestuia, dar nu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se duse după o pijama curată și alte cearșafuri, dar se întoarse repede fără nimic. — Până nu moare, nu pot. Așteptarea se prelungea. Arătam și mai triști. Unchiul Traian deschise ochii și privi în gol, ignorându-ne. Ochii lui nu clipeau, doar se umezeau în lumină. În aerul închis transpiram ca și el, iar ochii noștri se umezeau la fel ca și ai lui. Se apropia ora zece și nu știam ce să facem. La bucătărie, mătușa Aura spăla ceștile de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ceasul de la mâna tatălui nu apărea niciodată în prag. El bătea acolo, la încheietură, iar Levi nu-l putea auzi. Degeaba își ținea urechea lipită de gaura cheii, dincolo nu erau decât niște voci. Apoi, cu ochiul îndesat în ușă, clipea cu greu peste metalul clanței în dreptul căreia din când în când zăbovea șoldul mamei sau mâna tatei în buzunarul pantalonului. În camera lui Levi se strânseră cele mai multe jucării. Levi le iubea pe toate și le întindea pe covor la distanțe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
jucăriile întinse și credea că el se jucase în tot acest timp. Degeaba le spunea că se pregătește să fie jucărie, mama îl punea în pat, un sărut grăbit pe frunte, plapuma până sub bărbie, lumina stinsă și Levi singur clipind în întuneric. Mai întâi își plimba degetele pe perete până când ele creșteau atât de mari, încât se făceau mâini de monstru în umbra ce acoperea peretele, apoi cobora din pat și își aducea jucăriile să doarmă cu el. Lui Levi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mâna mea se încălzea punga albă cu Carrefour la mijloc. — Eu merg la Expoziție. Domnul cu merele roșii îi arătă biletul cu Expoziție tinerei de lângă el. Ea nu întoarse capul. În ochii ei pătrunse tot întunericul de afară și ea clipea rar peste el. — Eu cobor la Expoziție. — Și eu. Fata se întoarse brusc. Nasul ei în vânt îl lăsă fără replică. El se rușină și merele s-au rușinat atunci puțin. Măcar dac-aș fi avut niște flori. Ea îi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
iar mâna îi rămase pe clanță, așteptând să îi treacă starea asta și să-i poată înfrunta pe ceilalți. Dacă își punea în gând să rămână așa ar fi putut sta nemișcat zile în șir fără să simtă nevoia să clipească sau, de ce nu, să respire. Își apăsă pleoapele cu podul palmelor până când durerea îi făcu bine. Iubea durerea fizică, preferând-o celei psihice, care acum îi sfredelește creierul golindu-l de orice sentiment al unui eventual viitor. A ieșit până la
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nevinovat. "Nisi nu l-am atins." "Nu l-ai atins!", se indignează cucoana. Dân cauza ta am dat peste el, lua-l-ar dracu, Doamne, iartă-mă!" Îl ridică cu grijă, cercetându-l: Nu s-a spart, nu nimic", constată clipind din gene ceva mai ușurată. "Nu s-a spart, nu s-a spart, da' o mai merzea?" Dă un' să știu io? Habar n-am nici cum să dă drumu' la parascovenia asta. Tu te pricepi?" "Mă prisep io seva
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pară că-l sfidez cu tăcerea mea. Se învârti de câteva ori în jurul meu și enunță, parcă surprins: Deși ești la fel, ești altcumva..." "Normal", am zis cu aplomb. "Sunt cel mai deștept gândac din lume!" Aș putea spune că clipit de câteva ori cu mulțimea aia de oceli și a scos ceva de genul unui "hâc". ( Sigur că n-a clipit, domnilor entomologi, dar fac această afirmație pentru a descrie cât mai sugestiv atitudinea lui, iar de acum înainte vă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fel, ești altcumva..." "Normal", am zis cu aplomb. "Sunt cel mai deștept gândac din lume!" Aș putea spune că clipit de câteva ori cu mulțimea aia de oceli și a scos ceva de genul unui "hâc". ( Sigur că n-a clipit, domnilor entomologi, dar fac această afirmație pentru a descrie cât mai sugestiv atitudinea lui, iar de acum înainte vă rog să nu mai luați ad litteram expresiile mele!) Și-a prins cu lăbuțele din față capul, părând că vrea să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ingenuă. Moșul era tare, indiferent dacă-i ieșise așa din întâmplare sau dacă dădea dovadă de un umor a cărui subtilitate n-aș fi bănuit-o vreodată, în ruptul capului. Recunosc, pentru replica asta îl invidiam. Cucoana se cam blocă. Clipi de câteva ori din gene și aprobă, lejer ezitant: "Ăhă. Da, cam așa cum zici. În sfârșit! P-ormă, când l-am văzut că tot insistă, că oamenii sunt oricând gata să-ți facă rău, că o fi și-o păți
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că a văzut tocmai în acea clipă fatală unul din obiectele căutate cu atâta sârg. Icni scurt și-și cuprinse mutra în palme. Simți cum sângele călduț i se prelinge printre degete. Își depărtă mâinile, uitându-se la ele zdruncinat, clipind des din felinare, înlăcrimat de durere. Își vârî mâna în buzunar și scoase de acolo un șomoiog de hârtie igienică, din cea sfertisită de la toaleta aflată la decanat. De fapt ca să fiu cât mai exact în descrierea mea, doar am
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pe lângă Tăsică, până și-o fi terminând el de rașchetat toată ceara aia, căzut pe gânduri. Așa că hotărî să lase naibii diplomația și să o ia de-a dreptul: "Auzi, bre, înțelesesem că-i vorba dă o cișmea, ceva..." Tăsică clipi de cîteva ori iute, ca și când l-ar fi izbit deodată un curent rece în față. Apoi se încruntă, într-un efort demonstrativ de aducere aminte. În cele din urmă, dădu din cap, înțelegând, chipurile, la ce anume se referea amicul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Dacă așa ți se ia o piatră după inimă, da", acceptă ORL-istul. "Bun, săru'mîna!", răsuflă vizibil ușurat bolnavul. Se trezi într-o lume fără contururi. Numai pete de culori și lumină. La care se adăuga un vuiet neregulat. Clipi de câteva ori și imaginea prinse să capete claritate. La fel începură să prindă sens, devenind recognoscibile, și sunetele. Erau două voci. Nea Vasile se căzni să-și dea seama ale cui sunt, fiindcă parcă le știa de undeva. În
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Nu același lucru îl făcu Veronica. Întrebă curioasă nevoie mare: "Vă certați cu gândacii!?". "Păi ce? Credeai că urlu de nebună, aiurea-n tramvai?" Da' ce făceau, doamnă?" "Scriau tot felu' de mizerii despre mine pe pereți, jigodiile dracu'!" Profesorul clipi de câteva ori, trase aer în piept și o chestionă cu aceeași bonomie: "Ai văzut niște gândaci care scriau pe pereți texte obscene la adresa ta?" "Nu. Nu obscenități propriu-zis", explică sâcâită Săvuleasca. "Vă înjurau dă mamă?", întrebă, lansându-se într-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
lat decât înalt, pe care dădea buzna lumina jucăușă, parcă ar fi fost steaua lui preferată (O stea poate fi paralelipipedică? Depinde de unde o privești, nu?), de pe cerul acela proaspăt, gata deschis tuturor aspirațiilor și, privind-o necontenit, fără să clipească, avea senzația că el se află undeva, deasupra ei, că întreagă fosa, cu culoarele, cu obiectele ei și cu ușile secrete, cu tunelul, cu cimitirul subteran, se află undeva, deasupra acelui cer, deasupra geamlâcului prin care pătrundea lumina zilei. Un
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
deci să stau cât mai rezervat, să nu mă mir la cele auzite, ca să nu mă creadă prăpăstios. Încuviințam printr-o schițare pozitivă cu capul, ceea cea însemna că-i acceptam liniștit afirmațiile, dar nu animam prin dialog, discuția. Mai clipeam din când în când ușor din pleoape sau strângeam din buze a mirare. Nu vedeam binevenit acuma numele lui Sima, în toată povestea aceasta pe care eu mi-aș fi dorit-o cât se poate de sinceră. Parcă îi răpea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
venit răspunsul, în cor. Dacă-i așa, atunci la drum, oameni buni! Hlibocene, ai grijă, că acușica se înnoptează. Fii fără grijă, moș Dumitre, totul va merge ca pe roate... Convoiul carelor șerpuia pe drumul de întoarcere, cu felinarele aprinse clipind în noapte ca licuricii. Fiecare cărăuș își vedea de carul lui, purtându-și singur povara gândurilor. Moș Dumitru și Pâcu mergeau alături, vorbind molcom: Măi Dumitre, îți poți închipui tu că din astă seară nu vom mai bate drumul ista
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
și mustața, pentru că ochii de vulpoi sau oprit pe chipul Măriuței, care, îmbujorată, tocmai aducea plăcintele... A trecut pe la fiecare cu chersânul, începând cu moș Dumitru. Când a ajuns la Hliboceanu, parcă a zăbovit mai mult, iar ochii i-au clipit cumva anume... Dar pe urmă poate și-a tras de seamă că nu-i bine ce face și... a plecat la bucătărie. Ochii lui Pâcu nu ședeau degeaba. Pe sub sprâncenele stufoase, îi urmăreau pe Măriuța și pe Hliboceanu...Nu i-
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]