1,115 matches
-
Dimitrie, creștin, de origine mongolă, dar care fusese asimilat în rândurile stăpânilor feudali români din aceste teritorii. El a continuat un timp să mențină legăturile cu unele căpetenii ale Hoardei de Aur, dar loviturile primite de mongoli din partea lui Olgerd, cneazul Lituaniei, au slăbit aceste legături. Teritoriul stăpânit de Dimitrie și-a păstrat ulterior autonomia politică. Odată cu domnia regelui Ungariei, Ludovic de Anjou (1342-1382), se inaugurează o "epocă strălucită, zgomotoasă, dar și bogată în creații" (Iorga). După 1342, noul rege a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este singurul istoric cunoscut care afirmă explicit că Dragoș "nu a fost cel dintâi dintre voievozii teritoriului românesc est-carpatic" (p. 309). Și, de vreme ce așa stau lucrurile, se naște întrebarea: de ce cronicile și întreaga tradiție istorică l-au indicat pe modestul "cneaz (voievod) din Bedeu" drept întemeietor al statului Moldova ? Din nefericire, "perimetrul documentar restrâns" (Spinei), adică sărăcia surselor istorice, ne obligă la cenzurarea aspră a tuturor încercărilor de formulare a unui răspuns precis. Însă, cu titlul de ipoteză, putem admite că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Polonia, au fost direct implicate în acțiunea de îndepărtare a Hoardei din regiunile nord-dunărene este dificil de precizat. După informații din cronici, ajungem la presupunerea că la alungarea mongolilor au contribuit forțele locale românești (din Moldova) și cele ale cnejilor Koriatovici din Podolia (dincolo de Nistru). Conform letopisețelor ruso-lituaniene (vezi mai sus), românii din Moldova l-au ales voievod pe Iurii Koriatovici, pentru ca mai târziu să-l otrăvească! Deși unii istorici au manifestat suspiciuni față de aceste susțineri (Panaitescu), enunțul nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, sub stăpânirea mongolă și a intrat mai târziu în componența Moldovei.41 Profitând de haosul intern din Hoarda de Aur, românii din sud-estul Moldovei au încercat să înlăture dominația străină, dar, pentru a învinge pe mongoli, a solicitat ajutorul cnejilor lituanieni din Podolia. Impunerea suzeranității lui Iurii Koriatovici, în sud-estul Moldovei, putea fi urmarea contribuției sale la îndepărtarea mongolilor și a presiunilor exercitate de cnejii lituanieni sau cei polonezi. Rolul statului românesc est-carpatic, condus de Lațcu (1367-1374), la eliberarea teritoriilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au încercat să înlăture dominația străină, dar, pentru a învinge pe mongoli, a solicitat ajutorul cnejilor lituanieni din Podolia. Impunerea suzeranității lui Iurii Koriatovici, în sud-estul Moldovei, putea fi urmarea contribuției sale la îndepărtarea mongolilor și a presiunilor exercitate de cnejii lituanieni sau cei polonezi. Rolul statului românesc est-carpatic, condus de Lațcu (1367-1374), la eliberarea teritoriilor din nordul gurilor Dunării de sub dominația Hoardei de Aur, nu ne este cunoscut, este posibil să se fi implicat, dar nu știm dacă el controla
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Lațcu (1367-1374), la eliberarea teritoriilor din nordul gurilor Dunării de sub dominația Hoardei de Aur, nu ne este cunoscut, este posibil să se fi implicat, dar nu știm dacă el controla atunci sud-estul Moldovei. Oricum ar fi fost, stăpânirea lui Koriatovici, cneaz lituanian, asupra teritoriilor românești a fost de scurtă durată, fără să știm când a început efectiv. Conorm actului din 17 martie 1375, a lui Alexandru Koriatovici, fratele său, Iurii nu mai era atunci în viață. Din surse (cronici) deducem că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
totul: pe lângă interpretarea, plauzibilă, de mai sus, o altă ipoteză ce ar putea intra în discuție ar fi aceea că, izvorul genovez (Caffa, 1386) ar face referire la Constantin Koriatovici. Astfel, în 1385, într-un act, acesta este atestat drept cneaz al Podoliei. Dacă această identificare este reală, ajungem la concluzia că, în zona Cetății Albe, fie se exercita numai stăpânirea lui Const. Koriatovici, fie s-a instituit un condominium Moldova-Podolia. Această ultimă ipoteză este puțin plauzibilă, pentru faptul că, între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
boierul Costea Constantin era reprezentantul domnesc la Cetatea Albă. S-ar mai putea adăuga ceva relativ la extinderea autorității statului (domnului) Moldovei asupra sud-estulu țării: un pasaj din cronicile rusești referitor la evenimentele din 1386 menționează că principele Vasile, fiul marelui cneaz al Moscovei, Dimitri Donskoi, a fugit de pe teritoriul Hoardei de Aur "în Țara Podoliei, la valahii mari, la voievodul Petru", iar în alte cronici se amintește concis că el s-a refugiat "în Țara Podoliei, la voievodul Petru". Deducem din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldovei. Este vorba despre o dominație a voievodului de la Suceava asupra Podoliei Mici, teritoriul dintre Nistru și Bugul de Nord. Această dominație, dacă a fost reală, nu a fost cu totul temporară deoarece, cf. letopisețelor ruso-lituaniene, după moartea fraților săi, cneazul Feodor Koriatovici a venit cu oaste lituaniană în Podolia, pentru a o supune, dar nu știm dacă a urmărit să respingă pe moldoveni sau să înfrunte pe feudalii locali. Această relatare este verosimilă căci, în 1393, cînd cneazul Witold al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fraților săi, cneazul Feodor Koriatovici a venit cu oaste lituaniană în Podolia, pentru a o supune, dar nu știm dacă a urmărit să respingă pe moldoveni sau să înfrunte pe feudalii locali. Această relatare este verosimilă căci, în 1393, cînd cneazul Witold al Lituaniei atacă posesiunile lui Feodor Koriatovici, domnul Moldovei, Roman I, trimite ostași pentru a întări garnizoanele cetăților din Podolia. În concluzie, între 1382-1390, între hotarele statului Moldova era înglobat tot spațiul carpato-nistrean. Încorporarea teritoriului de sud-est a Moldovei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
O.R., 1938, nr. 11-12, p. 770-779. Armbruster A, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, București, Editura Academiei, 1972, p. 11-37. Idem, Românii în opera lui Ottokar de Styria: o nouă interpretare, în Studii 25, 1972, 3, p. 463-483. Arion C., Cnejii români, București, 1938. Auner C., Episcopia Milcoviei, Revista Catolică, București, I, 1912, p. 533-551. Bako G., Evoluția socială și economică a secuilor în sec. XIII-XIV, în Studii și articole de istorie, 1957, p. 39-56. Idem, Contribuții la problema originii ceangăilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
L. și Brezeanu Șt., Originea și continuitatea românilor. Arheologie și tradiție istorică, București, 1991. Bârzu L., Continuitatea creației materiale și spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii, București, 1979. Bogdan I., Originea voievodatului la români, București, 1902. Idem, Despre cnejii români, București, 1904. Idem, De la cine și când au împrumutat românii alfabetul chirilic ?, în vol. Omagiu lui Titu Maiorescu, București, 1900, p. 585-594. Boldur A. V., Istoria Basarabiei. Contribuții la studiul istoriei românilor, vol. I, Chișinău, 1937. Bolșacov-Ghimpu A. A
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a apărut limba română? 240 Menționarea românilor în istorie 245 Numele românilor 247 CAPITOLUL VIII SOCIETATEA AUTOHTONĂ ÎN SECOLELE X-XIII 250 Populația 250 Economia 253 Circulația mărfurilor și moneda 255 Evoluția structurilor sociale. Începuturile feudalismului românesc 257 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii 260 Formațiuni politice românești 263 Organizarea bisericească în secolele X-XIII 271 Viața bisericească a românilor sud-dunăreni 274 Episcopia vlahilor 275 Arhiepiscopia de Târnovo 275 Viața bisericească în Transilvania și Banat 276 Episcopii românești în Transilvania 276 Episcopia de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vorba de reproducerea unor scrieri cunoscute (Mihai Eminescu, Doina, Al. Russo, fragmente din Cântarea României, N. Bălcescu, Români de pretutindeni, apelul din Paris, 1850, V. Pârvan, Morții noștri), fie că este vorba de compuneri originale, precum versurile lui Tudor Dava (Cneazul, Voevodul, Dacii, Horia), Al. Silistreanu și Traian Silvestru sau de fragmentele de proză, studiile și articolele semnate de Zamfir Tulniceanu (Idealul românesc), D. Dumbravă (Mărturisire din surghiun), Al. Silistreanu (Gem închisorile), Dan Simionescu (Strămoșii noștri), Ștefan Mărăscu (Siberia, cimitirul popoarelor
DACIA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286649_a_287978]
-
număr impresionant de surse greco-latine. În partea a doua a titlului, autorul precizează că a făcut el însuși traducerea textului princeps din latină în română, în anul 1717, fiind de drept „voievodul și de moșie domn al Moldovei”, dar, temporar, „cneaz în Sankt Petersburg”. Opul cuprinde istoria românilor, de la origini până în anul 1274. Interesul istoricilor pentru această operă n-a fost epuizat de autorii din cadrul Școlii Ardelene. Între ultimele scrieri, datate la 1720, se remarcă Vita Constantini Cantemyrii, cognomento Senis, Moldaviae
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
frumoasei Militina, chiar să-și apere într-un turnir iubita de „puternicul și strașnicu turcescu pași Ciubalaiu”. Rănit grav, Polițion cade rob la turci și ajunge în „turceasca cetate Vizantie”, unde va fi silit „să să bată la podinogu cu cneazul Argu”, deci cu propriul său prieten, reapărut între timp în firul narațiunii. Cei doi „frați” scapă din Vizantia numai spre a se pierde din nou pe drum. Polițion, luat rob de „cursari”, ajunge să cucerească bunăvoința mai marelui lor, „comandir
ISTORIA LUI POLIŢION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287629_a_288958]
-
de a contribui la instaurarea păcii și a concordiei între oameni, s-a reflectat cu pregnanță în inscripțiile de pe ștampilele de stat din a doua jumătate a secolului XII: Pax Sancti Wencezlai in manus ducis... („Lumea Sfântului Václav în mâinile cneazului...“). Ideea eternului conducător a fost răspândită în Spania, Scandinavia, Franța, însă cel mai aproape de cultul ceh s-a situat Sfântul Marcu, patronul și veșnicul stăpânitor al Veneției, unde până și tratatele internaționale erau semnate în numele sfântului. Atunci când stăpânitorii boemi au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o germană - Agnes, fiica margrafului Leopold al III-lea de Babenberg (1094-1136), sora regelui german Conrad al III-lea (1138-1152) și mătușa viitorului împărat Friedrich I Barbarossa (1152-1190) -, care lua în derâdere hainele, încălțămintea și moravurile nobililor polonezi, iar pe cneaz îl numea „semidomnitor“, fiindcă stăpânea numai un sfert de regat 22. În același timp, izvoarele lăsau rânduri antologice privitoare la colaborarea polonogermană. Autorul anonim al sursei citate susținea că „... nu sunt în lume popoare mai apropiate și mai prietenoase unul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
popoare, limbi, datini. A încălca aceste hotare înseamnă a te situa în afara lumii civilizate, înseamnă a fi un om sălbatic, un om strașnic, că nu în zadar celor ce nu recunosc poruncile li se zice: «nu au nici un Dumnezeu».” Expresia cneazului se cade a fi luată în sens etic mai larg: omul „fără Dumnezeu”, fără credință în ceea ce este frumos și sfânt, fără conștiință (de sine, ca și de neam, de părticică a omenirii), „fără cuvânt” (adică fără personalitate) este un
DRUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
nu a încetat să se afle în atenția cercetătorilor și a unor noi traducători, care au relevat influența directă avută asupra altui versificator grec, Gheorghe Palamed, autor al unei istorii cu titlu și conținut similar, scrisă în 1607, la curtea cneazului Constantin din Ostrog. De asemenea, a fost transpusă, în rezumat, în slavona rusă, în același secol al XVII-lea. Aparținând, în primul rând, literaturii neogrecești din diaspora, poema lui S. face parte și din patrimoniul literar românesc atât prin calitatea
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
Pătru vodă cu mumă-sa [Doamna Chiajna] la bir 5 aspri”; în Cronica Bălenilor: „întru aceste vremi și muma lui Bogdan vodă, doamna lui Ștefan vodă, fata Radului vodă [Maria Voichiță], din țara Românească, dentru această lume s-au petrecut”; „carele [cneazul Vasili Ivanovici] au fost născut din greacă, anume Sofiea, fata Tomii Paliologul, despotul de la Moreea...”; „că feciorii lui Neagoe vodă [Basarab], Theodosie și altul, au fost mici, rămași cu muma lor Dospina”; „am eșit unul de au mărturisit că au
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
acestora, Stracimir, se va însura cu Ana, fiica voievodului Nicolae Alexandru al țării Românești. Celelalte două fete ale lui Nicolae Alexandru se vor mărita tot departe de țară: Anca îl va lua de soț pe Štefan Uroš al V-lea, cneaz al Serbiei, iar Elisabeta pe Ladislau de Opolyi (Oppela), palatin al Ungariei. „Schimbul” se va produce și în sens invers, Vladislav I însurându-se cu fiica lui Ștefan, rege al Bosniei, iar Dan I luând, tot așa, o prințesă sârboaică
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
rubedenie a regelui Matei Corvin), evocându-le, în fine, pe soțiile - de neam polon și de rit catolic - ale lui Alexandru cel Bun (Margareta întâi - se pare -, cu care Mușatinul se însurase încă în Polonia, Ryngatta (sau Ringailla), sora marelui cneaz Witold al Lituaniei, apoi - s-a măritat cu el fără a avea dispensă din partea Vaticanului, deși era neam de stepena a III-a cu mirele - care a ținut morțiș cu bărbatul ei să se convertească la credința Vaticanului). Și Ilie
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
neveste. A treia a rămas văduvă Soțiile legitime ale lui Ștefan cel Mare - sunt de părere istoricii - au fost trei (deși se vorbește - fără dovezi suficiente - și despre o a patra, catolica Margareta 16). A fost căsătorit întâi cu sora cneazului Kievului, Simion Olelkovici, Evdochia (căreia Ștefan, „vorbitor de slavonă ucraineană”, îi zicea Ovdotia, folosind forma cu prefacerile fonetice pretinse de limba ucraineană; așa cum apare într-un act din 9 iulie 1466: „pentru sufletul sfânt al răposatei mamei noastre Maria și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
împăratul. Iară cronicarul cel leșescu scrie că au fost Evdochia fată a lui Simeon împăratul, iar nu soră” - după ce se urcase pe tron. Evdochia i-a făcut trei copii: pe Olena, cea cu nume ucrainean (care va fi măritată cu cneazul Moscovei, Ivan al III-lea, nutrind o vreme nădejdea că vlăstarul ei, Dimitrie, va ajunge și el cneaz), pe Petru (mort în 1480) și pe Alexandru (care va răposa și el în 1496). Evdochia - al cărei chip împodobit cu o
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]