1,500 matches
-
și confiscarea a 8,5 tone de droguri. Din cele 30.831 de persoane, 14.783 dintre ele au fost în stare de arest preventiv, iar în ceea ce privește capturile de droguri, procurorii DIICOT au confiscat 3,5 tone de heroină și cocaină, 5 tone de canabis și rezină de cannabis, 500.000 de pastile de droguri sintetice (Ecstasy, LSD și altele). „DIICOT a fost un proiect generos, a fost un proiect care a confirmat până la urmă, având în vedere că am putut
În 10 ani de activitate DIICOT a trimis în judecată 30.831 persoane și a confiscat 8,5 tone de droguri [Corola-blog/BlogPost/93312_a_94604]
-
sensibile, cele care chiar par că au nevoie de adăpost în lumea asta plină de macho. Nu sunt de acord, dar se întâmplă să fiu o brunetă care în mod normal este la fel de sensibilă precum Conan Barbarul după ce a prizat cocaină. în schimb, am spus: —Cum faci să-i strălucească ochii unei blonde? —Hmm... —îi aprinzi o torță în urechi. —Hahahaaaaa... Tom s-a prăbușit rezemându-se de perete și a început să râdă zgomotos. Dacă e în toane bune, Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ai cu adevărat nevoie de mine. Mi-a zâmbit, cu zâmbetul ei minunat și plin de lumină. Nu ai nevoie de nimeni, decât de tine. * * * L-am găsit pe Dave în vârtejul din camera de dans, trăgând câteva linii de cocaină rămasă pe haine și, deși bine aranjat, continuă să danseze țeapăn în următoarele ore. Muzica avea succes și nimeni nu-și propunea să o lase mai moale; hip-hop, trash metal, jazz, dance, trash disco, nu-mi păsa, așteptam doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ROMANUL COCAINEI Prefață Remarcabil în sine, Romanul cocainei a suscitat și continuă să suscite, atât în Rusia, cât și în Occident, numeroase comentarii de istorie literară și de stilistică a textului având ca obiect paternitatea operei. Semnată M. Agheev, cartea rămâne, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ROMANUL COCAINEI Prefață Remarcabil în sine, Romanul cocainei a suscitat și continuă să suscite, atât în Rusia, cât și în Occident, numeroase comentarii de istorie literară și de stilistică a textului având ca obiect paternitatea operei. Semnată M. Agheev, cartea rămâne, totuși, o carte cu autor necunoscut, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
consacrați în deceniul al patrulea al secolului XX. Între aceste presupuse paternități, numele lui Nabokov, care pe atunci semna cu mai multe pseudonime, printre care Sirin, este invocat cu cea mai mare insistență. Certe afinități stilistice și motivaționale între Romanul cocainei și scrieri nabokoviene, între care Invitație la eșafod, Glorie sau Mașenka, există, așadar; după cum observa D. Merejkovski, pot fi identificați la Agheev și indici stilistici caracteristici lui I. Bunin. Adăugând acestei liste și numele foarte cunoscutului în Occident Mark Aldanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Glorie sau Mașenka, există, așadar; după cum observa D. Merejkovski, pot fi identificați la Agheev și indici stilistici caracteristici lui I. Bunin. Adăugând acestei liste și numele foarte cunoscutului în Occident Mark Aldanov, nu vrem să sugerăm cu aceasta că Romanul cocainei este o operă eclectică. În acest roman, ca și în scrierile autorilor amintiți, funcționează un stil al epocii și al generației, cu evidente valorificări ale prozei pușkiniene, fragmentare, lapidare, „obiectuale“ și comportamentale. Admițând, totuși, că M. Agheev este un pseudonim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unul dintre cei trei scriitori ai exilului rus, dovezile pro și contra pentru fiecare dintre cele trei ipoteze ar necesita un spațiu de analiză care depășește intențiile unei prefețe. De aceea, fără a renunța cu totul la ideea că Romanul cocainei poate fi atribuit fie lui Aldanov, fie, mai ales, am spune noi, lui Nabokov (cu toate că familia autorului Lolitei a respins decis această atribuire, Bunin, credem, iese din discuție din mai multe motive strict literare), să reținem semnificația acestei curioase situații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prezumtivului autor al romanului de care ne ocupăm. Și, cum spuneam, această tăcere n-a fost ruptă de nici unul dintre presupușii autori, deși cu toții ar fi avut timp și motive destule să o facă. Rămânem, așadar, cu legenda autorului Romanului cocainei, brodată pe o serie de fapte reale, dar și pe mărturii neconfirmate. Reală este sosirea de la Constantinopol a manuscrisului romanului la redacția revistei pariziene a exilului rus Illiustrirovannaia Rossiia, care, la începutul anului 1934, organizase un concurs de debut. Manuscrisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îl trimite redactorului-șef al revistei Cisla, N. Oțup. Apreciind imediat valoarea scrierii care i-a parvenit, N. Oțup o publică, complet, în numerele 1-17, 1934, ale săptămânalului Illiustrirovannaia jizn sub titlul Povest s kokainom (Iz zapisok bolnogo) (Poveste cu cocaină. Din însemnările unui bolnav). Sub același titlu, va publica el prima parte a romanului în revista Cisla, nr.10, 1934, care își va încheia apariția cu acest număr. Tot în 1934, necunoscutul M. Agheev semnează și povestirea Parșivâi norod (Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Merejkovski, o personalitate proeminentă a exilului rus, intervine și el în revista varșoviană Meci (13-14 din 5 aug., 1934) cu un articol care depășește gestul unei critici de întâmpinare. Cu prilejul amintit, autorul lui Iulian Apostatul consideră că Povestea cu cocaină este o mare izbândă artistică pe care, printr-un examen de profunzime, o plasează în filiație dostoievskiană, numindu-l pe M. Agheev „un Dostoievski din deceniul patru al secolului XX“ și alăturându-i numele de cele ale prestigioșilor lui contemporani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sirin (Nabokov) și I. Bunin. Intervențiile acestea nu sunt lipsite de importanță pentru decizia unei edituri pariziene de a scoate romanul în volum, în anul 1936, de data aceasta sub titlul care s-a impus ulterior Roman s kokainom (Romanul cocainei) și fără subtitlul Din însemnările unui bolnav. Critica romanului înregistrează noi nume, printre care cel al slavistului V.Veidle care, în revista Krug, nr. 2, 1936, întreprinde un examen tematic și poetic al cărții, semnalându-i stângăciile de stil, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că miza scrierii poate sta în aspecte ale poeticii pe care nu trebuie să le căutăm în romanul „bine scris“. În sfârșit, „descoperitorul“ lui Agheev, Gh. Adamovici, care, încă din 1934, își propusese să scrie un articol amplu despre Romanul cocainei, cu ocazia publicării lui în volum, intervine în Poslednie novosti, 3 dec., 1936, cu o apreciere pe care o considerăm esențială pentru înțelegerea acestei scrieri: „povestirea cucerește prin împletirea permanentă a două linii tematice: linia angelică și linia animalică (Ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dec., 1936, cu o apreciere pe care o considerăm esențială pentru înțelegerea acestei scrieri: „povestirea cucerește prin împletirea permanentă a două linii tematice: linia angelică și linia animalică (Ă) în sens baudelairian“. După apariția sa în volum în 1936, Romanul cocainei n-a mai fost publicat cam o jumătate de veac, dar critica a continuat să fie interesată de el. Amintim aici doar două nume de referință ale criticii literare din exil care au consacrat romanului consistente pagini de analiză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-nțelege că în Rusia sovietică, unde cartea putea să ajungă doar clandestin, nu aveai voie să citești un asemenea roman și cu atât mai puțin era posibilă publicarea unui comentariu privitor la el. Nu e de mirare, atunci, că Romanul cocainei pare să fi intrat în uitare cam vreo patru decenii, până în 1983, când a fost redescoperit de cineva la un anticariat și apoi repus rapid în circulație, pentru cititorii din Rusia sovietică el devenind o noutate absolută și o tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tristă dovadă a faptului că li s-a îngrădit cu totul accesul la opere scrise în propria limbă și aparținând patrimoniului cultural în care ei s-au născut și s-au format. Iar tristețea este sporită de faptul că Romanul cocainei a apărut atât în traducere (în limbile franceză și engleză, în 1983, respectiv italiană, în 1984), cât și în limba rusă, mai întâi în Occident și abia în 1990 în țara de origine a autorului său. La apariția lui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
celor mai citite scrieri din lume, alături de Lolita lui V. Nabokov, de microromanele Ninei Berberova (acestea din urmă prea puțin cunoscute la noi) sau de prozele lui G.I. Gazdanov. Pentru a avea o idee despre felul cum este receptat Romanul cocainei în lume, să amintim numeroasele albume audio pe care textul acestui roman figurează integral și în lectura unor actori celebri (vezi, printre altele, albumul din 2003 scos de Ardis, în lectura lui Jack Nicholson) sau contextul valoric și tematic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
această carte, M. Ageev figurează alături de M. Bulgakov, J. Cocteau, A. Huxley, E. Junger, G. D’Annunzio, Federico Garcia Lorca etc.). Autoarea antologiei amintite, dar și Gianni de Martino sau Gerhardt Zacharias, care semnează studii în această carte, includ Romanul cocainei în textura secretă a unui permanent model cultural, dominat de figura lui Dionisos, dar și de o mobilitate și îndrăzneală a privirii care anunță, evident, creația postmodernistă a sfârșitului de veac XX. Iată, așadar, că „generația pierdută“ a literaturii ruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a privirii care anunță, evident, creația postmodernistă a sfârșitului de veac XX. Iată, așadar, că „generația pierdută“ a literaturii ruse își află împlinirea nu numai în creația lui V. Nabokov, cum consideră Nina Berberova în Jurnal, dar și în Romanul cocainei sau în creația autoarei care s-a format în preajma unor mari scriitori ruși, ca A. Belâi, V. Hodasevici, V. Ivanov, dar, mai ales, în cercul scriitorilor ruși din exilul parizian. Republicarea romanului, în original și în traduceri, la edituri prestigioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care le-a folosit nimeni altul decât V. Nabokov. Cel mai fervent susținător al identității M. Agheev-V. Nabokov este N. A. Struve, care a publicat câteva materiale pe această temă, dintre care cele mai cunoscute sunt Dezlegarea unei taine literare. Romanul cocainei de M. Agheev (Vestnik RHD, I-II, 1985) și Disputa în problema V. Nabokov și Romanul cocainei (Vestnik RHD, I, 1986). Deși a primit replica, printre alții, a lui D. Savițki care, în articolul Romanul cocainei Nabokov?, din Russkaia mâsl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Nabokov este N. A. Struve, care a publicat câteva materiale pe această temă, dintre care cele mai cunoscute sunt Dezlegarea unei taine literare. Romanul cocainei de M. Agheev (Vestnik RHD, I-II, 1985) și Disputa în problema V. Nabokov și Romanul cocainei (Vestnik RHD, I, 1986). Deși a primit replica, printre alții, a lui D. Savițki care, în articolul Romanul cocainei Nabokov?, din Russkaia mâsl, 1985, 8 nov., respingea categoric ideea că Nabokov este autorul acestei scrieri, N. Struve își păstrează opinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
unei taine literare. Romanul cocainei de M. Agheev (Vestnik RHD, I-II, 1985) și Disputa în problema V. Nabokov și Romanul cocainei (Vestnik RHD, I, 1986). Deși a primit replica, printre alții, a lui D. Savițki care, în articolul Romanul cocainei Nabokov?, din Russkaia mâsl, 1985, 8 nov., respingea categoric ideea că Nabokov este autorul acestei scrieri, N. Struve își păstrează opinia pe care o expune în ampla și argumentata prefață, Un roman-enigmă, care însoțește ediția din 1990 (apărută la Moscova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acestei scrieri, N. Struve își păstrează opinia pe care o expune în ampla și argumentata prefață, Un roman-enigmă, care însoțește ediția din 1990 (apărută la Moscova la Editura Hudojestvennaia literatura), precum și în studiul din 1995, Din nou despre autorul Romanului cocainei (Vestnik RHD). Versiunea aceasta este sugerată, în 1992, de publicarea în același volum, la editura Karelia, din Petrozavodsk, a romanelor Rege. Damă. Valet de V. Nabokov și Romanul cocainei de M. Agheev. În plin proces al căutării autorului real, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
literatura), precum și în studiul din 1995, Din nou despre autorul Romanului cocainei (Vestnik RHD). Versiunea aceasta este sugerată, în 1992, de publicarea în același volum, la editura Karelia, din Petrozavodsk, a romanelor Rege. Damă. Valet de V. Nabokov și Romanul cocainei de M. Agheev. În plin proces al căutării autorului real, s-au făcut cercetări la München, Riga și Erevan, iar rezultatele acestora au apărut în publicația Minuvșee. Istoriceskii almanah, t. 16, M.-S.-Pb.,1994. Se consideră că aceste rezultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
i s-au părut suficiente lui A. I. Reitblat, autorul articolului „M. Agheev“ din dicționarul Scriitorii exilului rus (1918-1949), din moment ce el își construiește prezentarea bazându-se exclusiv pe cea de-a doua versiune. Deși dicționarul respectiv consideră că problema apartenenței Romanului cocainei a fost tranșată definitiv cu o biografie bine pusă la punct, din chiar titlul articolului avem impresia că lucrurile nu stau deloc așa. Dacă s-au făcut cercetări la Erevan, unde Mark Levi a predat germana la Universitate, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]