338 matches
-
zonă deluroasă, ruptă de lume, cu multe străduțe întortocheate și cu verdeață genul de teren pe care un necrofil l-ar găsi atrăgător. După ce am încercuit cinci adrese de pe foaia de la Emmett, am pornit într-acolo. Primele trei erau niște cocioabe pustii, fără electricitate, cu geamurile sparte și cu pereții pictați cu sloganuri ale bandelor de mexicani. Nici urmă de camioneta Ford din ’39, cu numărul de înmatriculare 6B119A - doar pustiul răscolit de vântul Santa Ana, care sufla dinspre Hollywood Hills
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
gândeam să-l donez unei fundații. Totuși e prea valoros ca să-l dau de pomană. Este un Frederick Yannantuono original și a fost inspirat de un roman clasic - Omul care râde de Victor Hugo. În carte este vorba despre... În cocioaba în care a fost ucisă Betty Short era un exemplar din Omul care râde. Gândurile mi se învălmășeau în cap de abia mai auzeam ce-mi spune Jane. — ...un grup de spanioli din secolele cincisprezece-șaisprezece. Li se spunea Comprachicos. Răpeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care o ura. Ramona o sili să deseneze scene pastorale, pentru ca furia ei să nu ia proporții. Ca să se răzbune pe Emmett, puse în scenă spectacolele îndelung plănuite, care înfățișau indirect lăcomia și lașitatea lui. Căsuțele de jucărie dărâmate semnificau cocioabele lui Emmett, construite de mântuială și făcute una cu pământul la cutremurul din ’33. Copiii care se ascundeau sub manechine îmbrăcate în imitații de uniforme germane îl reprezentau pe Emmett cel laș. Pe unii părinți îi deranjau aceste spectacole și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pentru prima dată pe porțile orașului, am fost grozav de dezamăgită. Străzile erau mai mici și mai murdare decât îmi imaginasem. Mirosul era o combinație insuportabilă de fructe putrezite și excremente umane. Mergeam prea repede ca să pot vedea ceva înăuntrul cocioabelor întunecate, dar după zgomote și după miros îmi dădeam seama că animalele locuiau împreună cu stăpânii lor și astfel am înțeles de ce tata disprețuia atât de mult statul la oraș. Cum am trecut însă pragul palatului, am intrat într-o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Și nici n-am să mai pot afla... Cei doi se împrieteniseră. Călătoriră împreună pe mare, apoi merseră iar pe uscat, până când ajunseră la Babilon. Erau nedespărțiți. Dormeau unde se nimerea. De la o vreme își înjghebară la marginea Babilonului o cocioabă de pământ și paie. Umblau prin piețele strălucitoarei cetăți. Cântau povești, alteori spuneau adevărul. Când adevărul spus arăta pe semenii lor puternici care stăteau în palatele Babilonului, nu li se dădea mâncare, ca pentru povești, ci lovituri de nuia. - Tu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la șliț sau desfăcuți la aoleu. Comitetul de bloc a hotărât ca tu să ne faci vizita medicală..." - Vizita medicală, bineînțeles... Are susur de Boccacio, banditul... Și Necuratul, jucîndu-și cu mișcări absente sextantul, se uită, ațâțat, în spate, după o cocioabă, de parcă i s-ar fi pus un semnal de lanternă în ochi. Taximetrul luase, din nou, pe aripi, praful de pe barierele Bucureștilor, devorând cu repeziciune hartanele aeroportului Băneasa, ale blocurilor cu olane, lacului, stației Peco, podului Constanța, zbârnâind o clipă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
împrăștiate, apoi se așeză din nou lângă Vultur-în-Zbor. Ce ciudat, se gândi Vultur-în-Zbor, ca o încăpere sărăcăcioasă ca aceasta să creeze o atmosferă atât de confortabilă, de prietenoasă. Camera în care stătea era un pic mai arătoasă decât interiorul unei cocioabe. Două rogojini de papură plasate la o oarecare distanță, dintre care una purta în prezent povara trupului său slăbit, erau așezate pe o podea de pământ - dar o podea măturată meticulos. Mătura, un mănunchi de crengi, era rezemată leneș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să cânte un vechi imn axona, pe jumătate uitat, pe jumătate rememorat, un imn închinat morții. — Dumnezeule! exclamă Nicholas Deggle. Virgil Jones se întoarse încet către el. — Tulpina, zise Deggle. A dispărut. Pur și simplu. începu să caute disperat prin cocioaba mică și dărăpănată. Virgil se ridică din balansoar și ieși. — Bravo! Zise el, uitându-se în sus, spre munte. Bravo! Deggle veni lângă el. — Nu-l găsesc nicăieri, spuse. Trandafirul a fost spart, îi explică Virgil Jones. — Ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
importanță mare pentru rezultatul final obținut de către olar. Oalele „crude” erau stagiare În casa cu chiler, așezată paralel cu poarta pe un teren În pantă, cele „moi” -scoase de o zi-două de pe roată erau rânduite, la umbră, În „bordei”, o cocioabă rămasă cu o cameră mică și joasă și o tindă În care Întregul mobilier era format dintr-o scară șubredă dar necesară ori de câte ori cineva mai curajos se Încumeta să urce În pod. În cameră trona roata bunicului, roată ce avea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
un mister a cărui dezlegare o vor căuta până În ultima zi a vieții lor. Adeseori, ca singură răsplată pentru trista corvoadă a unei asemenea existențe, se aleg cu câte o băncuță de lemn pe care se așază la intrarea unei cocioabe, sub o salcie prăfuită, scăpați de teama de a mai Încasa vorbele aruncate de câte un lacheu: — Du-te, omule! Nu dăm la săraci decât lunea. Pentru toți acești nefericiți, viața se rezumă la pâine În covată, iar eleganța, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pândarului, al primarului și al contribuabilului, niște nerozii În comparație cu un tratat privitor la MODĂ? Nu ar fi de un imens folos publicarea principiilor de viață poetică? Atâta vreme cât la țară, de pildă, o bună parte dintre ferme, conace, sălașe, case, căscioare, cocioabe etc. sunt adevărate cocini; atâta vreme cât animalele, și mai ales caii, sunt tratate În Franța Într-un mod nedemn din partea unui popor creștin; atâta vreme cât știința confortului, cât bricheta nemuritorului Fumade, cât cafetiera lui Lemare, cât covoarele deloc scumpe sunt lucruri necunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mi-am pus mărgele peste tot, zise Violet, râzând. Și n-am auzit niciodată de Richey ăsta al tău. — Dar despre fata care i-a călcat pe urme - s-a aruncat de pe același pod? Probabil că acum sunt prin cine știe ce cocioabă de prin Goa și mănâncă homari proaspeți. Trebuie să recunosc că sună foarte tentant. Aproape divin, dacă n-ar fi deplin hippie. Și dacă ar exista o canalizare normală. —Shirley Lowell, spuse Hazel, atât de încet încât abia o auzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de El mai vârtos când sunteți puternici, căci pentru voi Dumnezeu va fi cu atât mai necruțător, și țineți minte că privirea Lui trece la fel de ușor prin zidul impunător al unui palat ca și prin peretele de lut al unei cocioabe. Și peste ce dă privirea Lui înăuntrul palatelor? La acest moment al discursului, tonul tatei nu mai era acela al unui imitator, ci al unui pedagog de școală coranică; glasul îi curgea acum fără nici un artificiu, iar ochii îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Șeherazada le-ar fi cunoscut, ar fi consacrat o noapte liniștită istorisirii poveștii lor, ar fi amestecat și niști djinni, niște covoare zburătoare și felinare fermecate, iar înainte de ivirea zorilor, ar fi preschimbat în mod miraculos căpetenia lor în calif, cocioabele în palate și straiele de trudă în veșminte de mare preț. Aceștia erau hamalii din Fès. Trei sute de bărbați, cu toții oameni simpli, foarte săraci, aproape toți fără știință de carte, și care știuseră totuși să devină breasla cea mai respectată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vremea potrivită, numai că nu căpătaseră în ochii mei vreo semnificație anume. În timp ce mi le reaminteam, glasul lui Nur îmi ajunse la urechi, trist, dar demn: — Prințul urzește planuri în palatul său, fără să știe că tot atunci, într-o cocioabă, degetele unui meșteșugar îi țes deja lințoliul. Rostise cuvintele în arabă, dar cu acel accent circazian pe care îl recunosc pe dată toți cairoții, deoarece este cel al sultanilor și al ofițerilor mameluci. Mai înainte ca eu să fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am duce să ne odihnim? — Pe piramide? — Nu, ceva mai departe. Există, la câteva mile de aici, un sătuc unde locuiește dădaca mea, ea m-a crescut. Mă așteaptă în fiecare luni seara. Cam la marginea satului se afla o cocioabă de fellah 1, cu noroi din belșug jur-împrejur, la capătul unei potecuțe înălțate pe care o porni Nur implorându-mă să nu vin după ea. Dispăru în locuință. Am așteptat-o, rezemat de un palmier. Era aproape întuneric atunci când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Monetăriei, un apropiat al sultanului, putea mai bine decât un altul să nu lase ca vreun mameluk să pună mâna pe casa goală. Călătoria noastră a început în luna safar, în ajunul Paștelui creștin. Prima oprire am făcut-o la cocioaba Khadrei, lângă Ghizeh, unde am petrecut o noapte, înainte de a ne îndrepta împreună cu Bayazid, în vârstă atunci de un an și patru luni, spre Bulak, marele port fluvial al orașului Cairo. Mulțumită unui bacșiș zdravăn, ne-am putut îmbarca fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care ne înconjurau, m-am lăsat să alunec jos, cu ochii încețoșați. Ca și cum Nur s-ar fi aflat în fața mea, i-am adresat un murmur furios: — La ce bun să visezi la un palat când poți găsi fericirea într-o cocioabă de la poalele piramidelor! După câteva clipe, Abbad a venit să se așeze alături de mine. — Mama și fiicele tale sunt sănătoase. Harun le trimite lună de lună bani și hrană. După ce am mai oftat de vreo două ori, i-am întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un televizor, un aragaz și niște saltele pe care trebuia să doarmă o familie întreagă. Nu era orașul cu corturi la care se așteaptă în general vizitatorii internaționali când aud cuvintele „tabără de refugiați“. Era mai degrabă un oraș de cocioabe, o mahala. Nu existau străzi propriu-zise, doar rețele de alei care mergeau în zigzag spre un cartier. Acesta se numea Brazil, după trupele ONU de menținere a păcii venite din țara care avusese odată barăci acolo. Întâlnirea din seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
temeau de nimeni. Când îl întreba cineva pe moș Anton dacă nu se temeau, el răspundea zâmbind: - Da de ce să ne temem? Nu avem nimic bun care să-i trebuiască cuiva. Cine are nevoie de doi bătrâni și de-o cocioabă goală? Nimeni. Las’ să intre cine vrea și să ia din pomi fructe, că altceva nu avem nimic ce da nimănui. Numai să nu rupă crengile și să zică „bogdaproste”. Erau, desigur, și de cei care îi ziceau batjocoritor: „Moș
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înnebuniți când reușise să-i expulzeze pe francezi, oferindu-le pentru prima oară o patrie și un motiv de a se simți mândri de ei înșiși, nu știuseră să-și păstreze jurământul de credință și se ascunseseră în fundul mizerabilelor lor cocioabe de cum simțiseră primejdia. Ce înseamnă să fii socialist? îl întrebase Gacel în prima seară, când încă mai aveau chef de vorbit și călăreau unul lângă altul pe cămilele ce se legănau. Să vrei ca legea să fie la fel pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care îndrăzneau să navigheze pe râul San Pedro. Din „port“, un cablu gros de oțel, de care atârna un lădoi în chip de benă, cu o capacitate de șase persoane, făcea legătura dintre Santa Marta și „Vizavi“, o mână de cocioabe de pe malul drept, locuite de preferință de indieni huanga, de garimpeiros, care nu recunoșteau legea din Santa Marta, și de vânători. Santa Marta și Vizavi trăiau două vieți potrivnice, la vedere una față de cealaltă, despărțite de nu mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ministru - Dumnezeu știe de ce! , ajunge să se consideră cea mai mare autoritate, nu numai în materia respectivă, ci în toate... V-o spun în cunoștință de cauză: și eu am fost ministru - zâmbi amar, privi piața murdară, râul noroios și cocioabele de pe celălalt mal, din Vizavi. Sunt inginer agronom și am fost numit ministrul Telecomunicațiilor. Și cel mai ciudat lucru este că am ajuns să cred că aș putea să o fac bine. De aceea sunt acum aici. Se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
el. Se făcuse nevăzut în interiorul hotelului. Rămase pe terasă privind satul pe jumătate pustiu, văzând cum curge râul murdar, observând selva de pe celălalt mal, o selvă care părea diferită prin simplul fapt că era presărată cu vreo două duzini de cocioabe de chirpici. Nu erau stârci pe coroanele acelor arbori de capoc, nici maimuțe care să sară dintr-o ramură într-alta a cedrilor-samán. Nu erau papagali zgomotoși, nici guacamayos, curci sau tucani. Maimuțele, papagalii, guacamayos și tucanii din Santa Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care la rândul lor trezeau gaițele din subarboret, și acestea, curcanii din arborii de capoc, care strigau la somnoroasele maimuțe araguatos... Își aminti, în sfârșit, alt răsărit de soare de la poalele vulcanului Liniștit, când s-a oprit peste noapte la cocioaba de pe Trecătoare, în drum spre Amazonia, și soarele a apărut la patru mii de metri mai jos, la capătul imensei întinderi de coroane de copaci cenușii în lumina zorilor. Primele lui raze au rănit zăpezile vulcanului și culmea Muntelui Strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]