806 matches
-
moșule! zise unul. -Ehe... - Parcă-s hrăniți cu iarbă-mare. - Mănâncă o căruță de fân și tot nu-i ajunge unuia. Dinții iepelor mestecau într-una. Căruțașii le adunară, mînîndu-le spre căruțe. Ele ar fi vrut să mai pască și se codeau. Biciuștile sunau prin aerul rece: - Haide, Lola, intră dracii-n tine, m-auzi? Hi! - Hop, boala dracului, că te-ai pricopsit. -Na. Gheorghe îi mai dădu un cot ucenicului. Bozoncea le făcuse semn. - Acum să te vedem, pulică! Se auzeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
1-a slujit, n-o să închidă din ochi tocmai acum, la nevoie. O să se uite și la fruntea lui. Banii o să-i plătească el cu timpul. Socoteală bună, numai că nu cunoștea sufletul stăpânului. 170 Vreo trei zile s-a codit. Pe Bică ii știa cât e de hapsân, dar dintr-atît n-o să sărăcească! În lunea aia, după lăsata-secului, s-a sculat de dimineață cu inima bucuroasă. S-a dus la pompă, în curte, și-a lepădat cămașa de pe el, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mai ești supărată pe mine? - Ba sânt până aduci patefonu... Nu plecă. Se mai întoarse o dată de la ușă, cu ochii în pământ. - Ar trebui să nu-ți spun... - Ce să nu-mi spui? - Mi-e frică, domnu Procopie... Se codea, vorbind cu gura pe jumătate. - Frică? se miră el. - Da. Mi-e frică de dumneata... Eu sânt fată și, vezi dumneata, nu-i frumos... - Ce nu-i frumos? - Că stăm așa, amândoi... Se roșise. -Și ce dacă stăm?! - Ce știi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frunte. Spuma albă umpluse albia. Tot nu-i stătea gura Aglaiei: - Și-așa, fă, cu-al tău! Dărâma patul sub tine! Te melcezea! Da cu Tilică cum e? - Lasă, coană Aglăițo... - Spune, putoare, sânt muiere bătrână. Ca mormîntul! Văduva se codea. - Nu-ș' ce-i cu mine, mi-am pierdut capul, că prea cânta domnu Tilică din mandolină... - Fier al dracului! Ce-ai? Nu-ți dădea Gogu de mîncare? Nu te îmbrăca? Nu se uita la tine ca la soare? Da așa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
e una singură. Și ți-am fumat două țigări. Dacă m-ai fi cunoscut mai bine, acela ar fi fost ultimul indiciu. — Trebuie să țin chestia asta minte, pentru viitor... Oricum, înapoi la povestea cu dușul meu, când mă cam codeam să-ți explic situația - ar cam fi fost moartea pasiunii, nu-i așa? — „A, apropo, Sam, am uitat să-ți zic până acum - de fapt nu sunt gay, așa că, ce zici de una mică?“ sugerai eu. Ceva de genul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
rog să-ncercați. E o senzație unică, e ceva care nu se poate descrie și nici explica. E pura relație cu neantul, senzație supremă a inutilității în univers, dacă îmi dați voie să fiu puțin mai prețios. Haideți, nu vă codiți. (Cei doi se așază pe marginea gropii alături de BRUNO și GRUBI; MAJORDOMUL e în plin extaz; VIZITATORUL intră mai greu în joc, dar se lasă inițiat și începe să respire puternic, voluptuos.) MAJORDOMUL: Ei? VIZITATORUL: Mda. MAJORDOMUL (Către BRUNO și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și-l întinde pe un scaun.): Tu parcă erai aici, la bucătărie și eu veneam să văd dacă e gata haleala... Tu parcă aveai un cuțit în mână și curățai ceapa și eu veneam și ziceam „marțafoilor, ce dracu’ vă codiți atâta? vreți să vin eu să vă suflu în ceafă, bețivanilor, cască gura soldat, suflă!” Suflă! PARASCHIV: De ce să suflu? MACABEUS: Așa ziceai tu, suflă! PARASCHIV: Eu nu coboram niciodată la bucătărie, mie mi se rupea în paișpe de bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ședință de partid. Ea era în Birou, din partea studenților. Mă gândeam că cine știe ce se mai pregătește. Întotdeauna când se trecea la ordinea de zi „Probleme organizatorice“ puteai să te aștepți la orice. Nu știu dacă să-ți spun, se tot codea ea. Mi s-a spus să nu-ți vorbesc de asta. — Despre ce-i vorba? A oftat învinsă. — E mai bine să știi, să nu faci cine știe ce tâmpenie. Au hotărât în Birou să te pună organizatorul grupei din anul vostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
priveam de parcă văzusem cum șterpelise adineauri diamantele Coroanei și o tulise cu ele. „Ce faci, Ester, cu mine?“, am bâiguit. „Știi doar...“ Știa prea bine că îmi era o teamă teribilă să traversez prin locuri nepermise. Și la stop mă codeam mult dacă era momentul să traversez chiar atunci sau să mai aștept, poate la următorul nu se mai adună atâtea mașini chiar lângă zebră. A ridicat din umeri Ester, mormăind: „N-ai decât să te duci în colț la borcanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu buchetul de trandafiri în mână, întrebând printre vecini de domnișoara Leba, un bărbat cu un picior din lemn, fixat cu curele sub genunchi peste pantalonul îndoit, care se străduia să închidă poarta unei grădini din apropiere, după ce s-a codit puțin, s-a decis să-l îndrume exact: Dacă vă grăbiți s-ar putea să ajungeți cortegiul funerar din urmă! Acu zece, cel mult cincisprezece minute a plecat de aici. În primele secunde crezu că invalidul din fața lui glumește, în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
poți și înțeleg. Dar mă poți ajuta cu Dana. Dana era o prietenă a lui Ionel, de care Gelu auzise, dar n-o văzuse. Acum acesta gîndea, cu puțină răutate, că doar nu o să-i angajeze amanta. Nu cred...., se codește grangurul. Măcar s-o vezi. Este cea mai bună purtătoare de cuvînt. Dar am pe cineva... Întîi stai de vorbă cu ea. Bine. Mîine la 10 este bine? Să vin și eu cu ea? Nu, n-are rost. Rotundu pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Codrin ceva, iar pentru Maria lua alune. La Radu mai erau trei amici și pe banca de sub nuc cu măsuță pe măsură, se bea bere. Nu bem vodcă, bem bere, avertizează gazda. Dar eu nu le am cu berea..., se codește Vasile. Atunci bea vodcă. Bărbații vorbesc verzi și uscate, beau cu lăcomie și mănîncă salamul ultimului musafir. Noi plecăm în Spania, l-au anunțat tovarășii de masă. Ce să faceți voi acolo? Lăsați copii, neveste, neamuri și vă duceți aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
vag problema și mă forțez să prevăd ce aș putea să fiu rugat. O pauză mai lungă decît era necesar devine jenantă. Nu mi-ai spus, totuși, cum îți pot fi de folos. Omul se scarpină în cap, se cam codește și nu îndrăznește. În final continuă: Aveți un salariat aici pe nume Donose. Și? Poate o ia în căsătorie. Rămîn un timp perplex. Dar... Da, și el... Dar are aproape 40 de ani! Este adevărat, dar el este cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
uită la poză și se întreabă: A uitat-o în carte sau...? A luat poza cu el și, discret, mergea în spatele clasei și o scotea pe furiș ca să-și delecteze ochii. Cînd a fost cerută în căsătorie, Diana s-a codit puțin. Dar nu ești cam zgîrcit? Vai, ce-i al meu este și al tău. Dar poate ești gelos, îmi vei face viața amară. Știi, eu sînt mai comunicativă, dar nu... Sigur, știu asta. Nu mă deranjează. Poate stai un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
otava aceasta, invidiată de toți. După ce că Bulhac ăsta avea așa un noroc, mai și fusese zămislit ca un făt frumos, îndrăzneț și șugubăț, încît femeile nu-i puteau servi niciodată un "nu" categoric. Numai Saveta tontălăului de Adrian Lupu se codea și se sclifosea de îl enerva pe Bulhac la culme. Duminica, toată lumea ieșea în mijlocul satului, la căminul cultural și bea samahoancă, stătea la bîrfe, se juca poarca sau prindea la joc în scîrțîitul scripcii lui Costache Aduculesei. Pe la chindie, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ăla nebun, toți pe barca aia șubredă? Nu pot să urmăresc asta și să stau locului. Trebuie să mă ridic și să fac câțiva pași. — Știu, suspină Clio, clătinând din cap spre mine. — În toate celelalte privințe însă, m-am codit, prefăcându-mă dezarmat și coborând vocea, în toate celelalte privințe, sunt incredibil de viril și de curajos. Clio râse. — Bine, dovedește-o. Vino la scufundări cu mine. Lângă stânci sunt niște pești uimitori. Vreau să vii să-i vezi. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
celălalt capăt al Londrei! — Nu-i nimic, domnule. Puneți-mă la Încercare, răspunse bătrînul cu o veselie afectată. Poate vă vînd și o carte, ca să-mi scot pîrleala. Din pricina slugărniciei anticarului sau poate din cauza danturii lui stricate, Rowe se cam codea să-i facă serviciul cerut. — Ce-ar fi să-l rugați pe portar să vă ducă valiza? Îi propuse el. — N-aș avea Încredere În el pentru o treabă ca asta. Cine știe cît timp ar pierde... — L-ați putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În sala de forță. Când am aprins lumina, mi-a sărit În față, Întrebându-mă: „Ahaaa, ai aprins lumina! Ce putem deduce de-aici?“ René, chiar vrei să ajungi ca ăsta? — Maiestate, mă chinuie o-ntrebare. S-auzim. Filozoful se codi. — Hai, spune. Pe vremuri, eram cel mai tare din Versailles la ghicitori. Zi! — Eu exist? Întrebă timid Descartes. — Da, răspunse Împăratul. Vezi? E simplu. Celălalt tăcu. — Asta-i tot? Întrebă Bonaparte. — Maiestate, nu-i chiar așa. Pe când trăiam, era simplu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În schimb, clefăiau și grohăiau potolit, așa cum se cade În fața stăpânului. După ce am terminat de mâncat, l-au adus Între noi pe șmecherul care mă luase peste picior la băltoaca lor leșinată. - Jos! Jos! - Îi tot spuneau, dar omul se codea să se plece În fața mea. Of, of! Cuvinte blestemate! Târau după ele tot ce făceam și tot ce eram. Eram toiagul Tatălui, eram trimisul lui Moru, el Însuși fiu al Psarei, așa că m-am ridicat alene, așa cum bine Îi șade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Vinas, amestecate cu uriașii. Alergau, răcneau și-și făceau semne, În grabă, pe malul de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
adus pruncii pe lume. Cât despre noi, să afle toți că pornim spre Muntele Mamă, unde zac oasele lui Kron. - Și lupta de sânge? Întrebă Barra. - Nu câștigăm nimic dacă o dăm acum. Gupal căscă ochii și, după ce se mai codi o vreme, spuse că pusesem la cale un lucru tare bun, numai că din cauza acestui lucru bun, neamul lui trebuia să-și părăsească pământurile. Se făcu liniște și toate privirile se Întoarseră către mine. Pfuuh. Eram toiagul Tatălui și frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și nasul. Spărturile din zidul de fum îi arătau cât de aproape era de destrămarea unui coșmar de opt ani. Așa e, ar fi o prostie să-și piardă sufletul acum. Între timp negurile se cam risipiseră și dușmanul se codea pe colina cu iarbă măruntă. Leonard însă, deși derutat de spini, se găsea la adăpostul lanului de buruieni. Oricât s-ar fi îndârjit ocupantul, tot n-ar fi putut să secere cu mitralierele toată câmpia aceea cețoasă și zburlită ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mult, însă era tot arătos și cu barba tot albă. La puțin timp sosi și Cornel, taică-meu. Se sărutară și, după câteva impresii schimbate, se auzi un ciocănit în ușa de la intrare. Pătrunse un om mătăhălos, care se cam codi la vederea musafirului: - Ăăă, părinte, și fașim cuuu...știi matali... - Ai venit, băi Ghiță!? păi bagă-l în camera din mijloc, pe masă. Pe ușă se strecură un sicriu negru, lucios, care se deplasă repede spre camera din mijloc. Cornel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Tot tu trebuia să ai grija gospodăriei. Uite ce mâini roase de reumatism am! I-am zis să plecăm la oraș, dar n-a vrut. Iubea țăranii, iar ei l-au lăsat baltă. Când am ajuns la Chilia se tot codeau. Eram după un mesteacăn: mergeți, mă proștilor! Cereți-l pe părintele. Spuneți-le jăndarilor să vi-l dea îndărăt, că-i nevinovat și-i om bun: v-a făcut școală și poștă. Ce mai stați! Da’ mocofanii nu-ș ce naiba făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Cum zice doctorul Luca, nu e deloc simplu să-ți descarci sufletul cum ai răsturna un sac. E de ajuns să-mi imaginez subconștientul meu ca o grotă întunecoasă prin ungherele căreia își țes pânza păianjenii, că încep să mă codesc. Ce spun? Cât spun? Sunt îndoieli de care mă jenez și neputințe pe care aș prefera să nu le știu. O pudoare egoistă, mai puternică decât dorința mea de a fi sincer, mă blochează, deși sentimentul pe care-l încerc
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]