1,198 matches
-
cele patru direcții ale sale (sus, jos, dreapta, stânga) și este pe larg utilizată în plan profan: simbolul săgeții figurează pe numeroase pancarte și logouri. Astfel, înainte de a evoca lupta, ea pune mai ales accentul pe alegerea direcției. Armură, scut, coif Armura, scutul și coiful nu sunt arme ofensive, ci defensive. Apariția lor în vis evocă, prin urmare, atitudinea defensivă a subiectului. Acesta nu înfruntă, ci evită. Nu încearcă să câștige, ci să nu piardă. Visul poate deci să dezvăluie temerile
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
sale (sus, jos, dreapta, stânga) și este pe larg utilizată în plan profan: simbolul săgeții figurează pe numeroase pancarte și logouri. Astfel, înainte de a evoca lupta, ea pune mai ales accentul pe alegerea direcției. Armură, scut, coif Armura, scutul și coiful nu sunt arme ofensive, ci defensive. Apariția lor în vis evocă, prin urmare, atitudinea defensivă a subiectului. Acesta nu înfruntă, ci evită. Nu încearcă să câștige, ci să nu piardă. Visul poate deci să dezvăluie temerile, care, departe de a
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
un pericol, de unde necesitatea de a se proteja. Dar dacă te protejezi prea mult, nu îți mai asumi nici un risc. Visul nu este realitatea: casca poate fi abandonată. A o păstra înseamnă să nu te dăruiești. În plus, armura și coiful maschează ideile și intențiile. Pot deci sugera atitudinea puțin directă și disimulată a celui care visează sau a celor din jurul său, în funcție de cine le poartă în vis. Bombă, exploziv, tun Sunt armele cele mai radicale și, mai ales, cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
vorbesc eu ? Deodată, răzbit, un strigăt : - Bă, firr-ar !... Ce faci, bă, acolo ? - ...Tache ! - Ei ? - Lețul unde e, mă ? Zidarii își șterg fețele stropite cu picăței și-și văd, fără pauză, de treabă. Cu aer epuizat și absent, un bărbat cu coif de jurnal lucrează lângă altul țepos ca un arici. Un lucrător se zorește inutil și gălăgios, dispare îndelung și revine cu mâinile în șold, fumând. Scuipând în mistrie, un bătrân șlefuiește tencuiala. Cu toții emană un iz tare, bărbătesc, de băutură
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
multor lucruri În Detroit, dar printre acestea s-au numărat și filmele de familie ale tatălui meu. „Callie Împlinește 7 ani“ a fost ultima peliculă a lui Milton. Scena e sufrageria noastră, Împodobită cu baloane. Pe capul meu stă obișnuitul coif. Capitolul Unsprezece, care are doisprezece ani, nu stă cu fetele și cu băieții la masă, ci stă rezemat de perete și bea punch. Diferența de vârsta dintre noi a Însemnat că eu și fratele meu n-am fost niciodată apropiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu putere. Acolo te lupți pentru supraviețuire, ceea ce dă valoare morții. Evreul lasă bărbia în piept. — Așa e, suspină într un târziu. Luptele din amfiteatru nu sunt lupte adevărate, ci crime plătite. Îndoaie pe rând câte un deget. — Nu tu coif, nu tu scut împotriva sabiei. Ce pavăză, ce re guli? Toate astea întârzie moartea. Germanul încuviințează. Mai parcurg în tăcere o bucată de drum, când Pusio întreabă: — Unde mergem de fapt? — La vestiarul gladiatorilor. Trebuie să-i pregătesc... Intră pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mâna în față: — Uite colo! Îl vezi pe cel îmbrăcat în armură grea? Germanul încuviințează, după care rânjește cu gura până la urechi: — Pe ăsta nu-l poate învinge nimeni. — Să nu crezi asta, râde Vittelius. Andabatae n-au vizieră la coif și deci nu văd absolut nimic. Adică mânuiesc armele orbește? se minunează interlocutorul său. — Da. Adversarul nu-i poate atinge, e drept, dar acest avan taj nu le dă neapărat superioritate în luptă. Pusio face ochii mari: — Păi... de ce? — Dacă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din ochi, cu subînțeles: — Moda, bat-o vina! Un nou ordin acoperă pentru o clipă vacarmul dimprejur: — Bă, tu, ăla cu panaș roșu, schimbă sabia cu lancea! Pusio constată că cel vizat poartă drept unic armament de fensiv doar un coif cu vizieră și apărătoare de ceafă. Se uită mirat spre Vittelius, însă acesta clipește întruna încruntat. Un gând incomod a început insidios să-i dea târcoale. A înțeles pe neașteptate că nici măcar un râu măreț, precum Rinul, nu mai poate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Așa a spus principele. Poate deci să vorbească deschis cu el. Pune cu familiaritate mâna pe brațul călărețului: — ăi’ de colo, înarmați doar cu sabie și scut, se numesc, nici eu nu știu de ce, murmillones, adică peștișori de mare... — Dar coiful nu le acoperă fața! se îngrozește călărețul. Și n au nici măcar cnemide să-și protejeze picioarele... Soldatul din el se răzvrătește împotriva unui asemenea echipa ment caricatural. — Asta îi obligă să fie mai dibaci în a para loviturile cu scutul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! " Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai sbucium! Codrul clocoti de sgomot și de arme și de bucium, {EminescuOpI 148} Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea Ta: Codrul cu poenele Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voiu Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos". ........................................... De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii... În izvoadele bătrâne pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Prin ceața lăptoasă, mulțimea îndura aerul rece al dimineții murmurându-și necontenit rugăciunile. Când ceața se risipi, piața era aproape înțesată cu astfel de pelerini și călugări, iar pe treptele de piatră se înșiruiau tineri străjeri cu uniforme roșii și coifuri de argint ținându-și lăncile pieziș. La ora opt bătu primul clopot. Ca la un semn, clopotele bisericile din Roma, răsunară unul după altul. Era începutul sărbătorii de Înviere. În scurtă vreme, trăsurile somptuoase ale nobililor invitați la slujbă începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca să primească și ei binecuvântarea Papei împingeau cu forța rândurile din față. Însă, palanchinul Papei părăsi marea de oameni care-l urmăreau, plutind către bazilică întocmai ca o barcă pe mare. În timp ce palanchinul urca încet treptele de piatră, străjerii cu coifuri de argint și uniforme roșii se înșiruiră într-un zid ca să oprească pelerinii ce dădeau năvală. Palanchinul dispăru apoi pe intrarea principală a bazilicii. În clipa în care palanchinul intră înăuntru, vocea corului, aflat până atunci în așteptare, începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Carchemiș, și care a fost bătută de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: 3. "Pregătiți scutul și pavăza, mergeți la luptă, 4. înhămați caii, și încălecați, călăriți, arătați-vă cu coifurile voastre, lustruiți-vă sulițele, îmbrăcați-vă cu platoșa!... 5. Ce văd? Li-i frică, dau înapoi, vitejii lor sunt bătuți: fug fără să se mai uite înapoi... Groaza se răspîndește în toate părțile, zice Domnul. Pentru ce ți-au căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
El vede că nu este nici un om, și Se miră că nimeni nu mijlocește. Atunci brațul Lui Îi vine în ajutor, și neprihănirea Lui Îl sprijinește. 17. Se îmbracă cu neprihănire ca și cu o platoșă, Își pune pe cap coiful mîntuirii, ia răzbunarea ca o haină și Se acopere cu gelozia ca și cu o manta. 18. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mînia, va întoarce la fel vrăjmașilor săi, și va da ostroavelor plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
piața Catedralei, printre case din alte veacuri, ale căror acoperișuri aproape că se ating. Cu câtă melancolie și, totuși, calmă beatitudine a privit Oliveira Salazar de la vreo fereastră a casei rev. Morques Pimentel către această stradă, care se curmă în coifuri bruște până dispare între streșini și olane!... O întreagă lume sta adormită ca sub o vrajă, acolo; lumea pe care o descoperise de curând Oliveira, - Evul Mediu cu legendele, eroii, sfinții și îndrăgostiții lui; Evul Mediu portughez, care-și păstrase
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
trimise înainte doi tovarăși, iar aceștia, odată ieșiți de pe cărare, apărură în luminiș să se convingă că erau feriți de surprize. Călăreau pe cai întru totul deosebiți și purtau un splendid echipament de luptă, alcătuit din armură cu solzi și coifuri ce le ascundeau aproape în întregime fețele. Văzându-i cum înaintau la pas, Audbert, ce încă stătea lângă foc, se ridică instinctiv, iar cei patru huni îl imitară, însă cu un calm desăvârșit, schimbând priviri furișe de satisfacție. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și poziție era limpede că puneau la cale o ambuscadă - și nu pentru singură persoană. Erau circa douăzeci, cei mai mulți înarmați cu suliță, scut și sabie, dar, cu o zi înainte, Audbert observase printre ei și arcași. Cei care nu aveau coifuri care să-i ferească să fie recunoscuți își acopereau partea de jos a feței cu eșarfe lungi. De unde se afla, putea să zărească doar pe unii dintre ei, însă, la câțiva pași mai jos îi recunoscu pe Gualfard și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
suliță. Waltan, după ce-și recuperă sabia, încercă să-i vină în ajutor, dar își văzu drumul barat de o bestie mai înaltă de șase picioare, din al cărui chip nu putea să vadă, în locul rămas liber între eșarfă și coif, decât ochii lucind de furia dorinței de a ucide. Războinicul izbea cu sabia cu forța unui baros, iar Waltan, ce reușea doar cu mare greutate să pareze loviturile, se văzu obligat să se retragă către liziera pădurii. Bărbatul, protejat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dar fără să se îndepărteze de ei. Burgunzii îi cercetau cu curiozitate pe iliri, iar pe alani cu o ostilitate prost mascată - considerau întregul lor popor prieten al hunilor. Gundovek îl însoți pe Sebastianus înaintea celor două catafalcuri. Dezlegându-și coiful cu pene, romanul își descoperi chipul leonin și cârlionții deși, castanii, prin care nu puține matroane din Roma găseau că e un deliciu să-și plimbe degetele inelate; îi dădu lui Vitalius coiful, își puse o mână pe piept și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus înaintea celor două catafalcuri. Dezlegându-și coiful cu pene, romanul își descoperi chipul leonin și cârlionții deși, castanii, prin care nu puține matroane din Roma găseau că e un deliciu să-și plimbe degetele inelate; îi dădu lui Vitalius coiful, își puse o mână pe piept și, contemplând cu o privire lungă trupul marelui războinic - pe care, de altfel, nu-l cunoscuse niciodată în viață -, își plecă scurt capul, în semn de adâncă durere. Făcu, după aceea, un pas înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu-i trebui mult ca să scoată din bagajul comandantului său splendida armură cu solzi de metal și să-l ajute să o îmbrace. Cât despre Gualfard, care deja și-o pusese pe a sa, el își luase în plus un coif de fier și un scut mare, rotund, și aștepta cu nerăbdare sfârșitul pregătirilor romanului, plimbându-se în sus și în jos, ca o fiară în Circ, acum cântărind în mână securea cu două tăișuri, acum rotind-o, sub privirile admirative
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sus și în jos, ca o fiară în Circ, acum cântărind în mână securea cu două tăișuri, acum rotind-o, sub privirile admirative ale spectatorilor. Sebastianus nici măcar nu se uita la el. — Fii atent, Eminentissime, îl preveni Mataurus, dându-i coiful. Tu ești foarte dibaci în mânuirea săbiei, dar barbarul acela îmi pare a fi deosebit de puternic. Iar dacă a ales securea, a făcut-o desigur fiindcă știe să o folosească cel mai bine. Scutul meu e solid, dar nu știu cât o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru a nu știu câta oară, printr-o pătrundere în diagonală de o forță teribilă. Sebastianus pară lovitura cu scutul, se roti fulgerător pe piciorul stâng și lovi apoi cu dosul săbiei, fără măcar să privească, despicând apărătoarea de la ceafă a coifului adversarului său, în momentul în care acesta, împins de propriul elan, trecea pe lângă el. Gualfard presimțise lovitura și se împinsese înainte, rămânând aplecat, astfel că sabia lui Sebastianus îl atinse când aproape că ieșise din bătaia ei, lăsându-l nevătămat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de rasă, pe care puseseră mâna în Europa. în fața acestei desfășurări, pe un murg spaniol nervos cu coamă lungă, mergea în pas săltat un războinic îmbrăcat cu o splendidă platoșă, toată din solzi de fier, iar pe cap având un coif ascuțit, dotat cu obrăzare mari; mijlocul îi era încins cu o panglică lungă, sau mai degrabă un brâu, de un verde strălucitor. Bărbatul, care, se vedea limpede, era comandantul armatei dușmane, trecea fără grabă printre rândurile războinicilor săi, dar își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]