425 matches
-
mă port și eu bine cu voi. Dar dacă se iscă vreo dispută între noi, voi veți avea de suferit. Nu eu. Se uită la clasă cu o lucire în ochi, iar clasa înspăimîntată îi întoarse privirea. Avea o față colțuroasă și un nas strîmb, o mustață roșcată dichisită și buze cărnoase. Thaw observă că pe dedesubt, mustața era astfel potrivită încît să cadă exact pe suprafața netedă a buzei superioare. Acest detaliu îl sperie mai mult decît micul lui discurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
clanul Colquhoun își înfigea steagul cînd se adunau pentru luptă. Presupun că locul ăsta e la fel de bun ca oricare altul, spuse domnul Thaw. Se așezară și se odihniră, uitîndu-se la lac și la insulele verzi de pe el. Spre nord, peretele colțuros al munților părea suficient de clar și solid pentru a-l ciocăni cu degetele. Așteptară pînă ce cuplul tînăr, care se oprise să admire priveliștea, se pierdu în zare, apoi deschiseră urna, luară cenușa cu mîna și o împrăștiară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
școlii de artă. Domnul Drummond își scoase pipa și-i arătă lui Thaw un scaun gol cu un picior. Gura lui amuzată și afundată indica lipsa dinților, nasul îi era aproape la fel de mare ca al fiului său, dar mult mai colțuros. își ridicase pe frunte ochelarii, care aveau brațele lipite cu izolirband. — Deci vă duceți la dans? E o pierdere de timp, Douglas, o pierdere afurisită de timp. — îl cheamă Duncan! urlă Drummond. Nu contează, tot pierdere de timp e. — Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
adus șoareci drept cadou pentru pisică, pentru că împlinea nouă luni. Eu și tata i i-am luat. — Și acum, Roșcatul stă acolo, privat de prada cuvenită, zise domnul Drummond. Stătea întins în patul din nișă, cu ochelari pe nasul lui colțuros, cu un fes turtit pe cap, cu o carte de la bibliotecă deschisă și proptită pe cuvertura de pe genunchi. Janet tremura și-i spuse: — E o cruzime să-l lași așa, deasupra lui. — Ce? zise Drummond. Fă niște ceai, Duncan pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca pânza de păianjen, cojite de pe lucruri și călătorind prin văzduh către ei. Ei percepeau direct obiectele și vântul dintre ele. Era motivul pentru care micul prinț nu suferea de urât și melancolie. Când ajungeam la capătul șirului de cioburi colțuroase și barbare ce închideau în ele toate ipostazele luminii pământești, scoteam din buzunar o bilă de sticlă, cea pe care-o găsisem, în grosimea timpului, dezghiocând coaja verde, țepoasă, a unei castane. O așezam la extremitatea dreaptă a șirului, aproape de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
la capătul satului S., în fața porții unui garaj. Motorul sa oprit, tăcerea s-a așternut în jurul mașinii și pe geamuri sta parcă lipită priveliștea nemișcată. Tata, care își întoarse capul spre interiorul mașinii, încât nasul lui scurt și drept, bărbia colțuroasă s-au arătat de sub borul pălăriei, cum prinde chip o siluetă, spuse: Asta e! Aici o să locuim. Cuvintele ne stârniră așteptarea latentă, îmboldindu-ne să coborâm. Mama în mantoul ei de biber, cu ghetele îmblănite, pe care și le cumpărase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și scurmam pietricelele cu picioarele pe sub masă. Pietrișul din grădina hotelului, peste care cădea la prânz umbra pinilor, era alb - și după vizita la carierele de piatră din Carrara îmi dădeam seama că era format din bucăți de marmură fărâmată, colțuroasă și cu unele crăpături sclipitoare. Pietrișul nu păstra nici o umbră dacă cineva călca pe el, doar adâncituri plate, „călcături“ - și, datorită vizitei la carierele de marmură, datorită mamei care percepea Roma ca pe un oraș înrudit și datorită figurii aceleia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fugă cât mai departe, ascunzându-se în blugii negri soioși și hărtăniți și-n cămașa cărămizie antijeg, care flutura pe el ca pe o sperietoare de ciori. Statura lui atletică, întrucâtva, emana o duhoare irespirabilă, de ocnă, și căpățâna rasă, colțuroasă, și obrazul supt, cenușiu, ciugulit de vărsat, îl fac pe celălalt să clipească des, frământându-și pumnii în buzunarele adânci. Ai zice că-i e frică, deh, lui Rafael parcă nu i-ar veni să creadă. De cine dracu’ să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
totdeauna - moțăiala, somnul de veci prin paturile din oficii, cu Milică în coastă, cu madam Ortansa ori cu alt gardian condamnat pe viață, sau de unul singur cu sacoșa de ziare, așteptând copiii să vină la el, țestele lor chiluge, colțuroase, năpădite de cicatrice și cucuie și îngrămădindu-se de-a lungul culoarelor ca spinările unor animale mânate în turmă, răsfirându-se și regrupându-se și iar risipindu-se, după legi imemoriale ce călăuzeau și viața lui. Se vedea oglindit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de sensibilitățile anumitor persoane. Faptul că nu agreez comunismul, nu face automat din mine un pro-hitlerist, replică aproape cu severitate colonelul Pietrosu. ...... Din pâlnia telefonului aproape că se aude tonul ridicat al celui care vorbește. Ascultând răspunsul interlocutorului său, fața colțuroasă, ușor asimetrică a colonelului se crispează, semn al unor nervi încordați la maximum. Domnule general, dacă aveți puțin timp liber, vă rog să-mi acordați câteva momente. Cât despre linia-ntâi, aceasta nu mă sperie. Este un loc ca oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
rostogolesc pe pantele abrupte ale muntelui. Disperați, încearcă să se prindă de cioturi și copaci. Pier, plonjând drept în prăpastie. Înainte! Pas alergător! urlă Marius cu voce răgușită. Pornește în fugă către culme, luând-o de-a curmezișul peste lespezile colțuroase, verzi-cenușii, apoi în sus, către creastă. Numai așa pot ieși de sub focul violent. Ajung aproape de stâncă. Unii își pregătesc grenadele. Deodată, o perdea arzătoare de foc crapă văzduhul. Mitraliere care până atunci tăcuseră viclene, îi iau în primire. Soldații se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
știau ele. Puteam să stau așa și să le ascult chiar douăzeci de minute, nu mai mult, fiindcă mă plictiseam și mă duceam să-mi fac un sandviș. A trebuit să urc pe trotuar. De după colț a apărut o mașină colțuroasă, mare, strălucind ciudat în lumina palidă a felinarelor. Deși era noapte, farurile nu funcționau, iar lămpile de poziție aprinse nu-l ajutau deloc pe șofer. Văzând o asemenea nălucă pe străduțele pustii, mi-a trecut prin cap că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
furci în mâini se iviră pe acoperișul casei. începură a azvârli în ogradă snopii de paie înnegriți de stirigie, împreună cu grămezi cenușii de gunoaie. Pe un scăueș, oarba sta lângă poiată, cu fața liniștită. în truda lor tăcută, pe chipurile colțuroase ale oamenilor nu se zărea nici o simțire. Când apăru și scheletul negru al acoperișului, palmele lor mari apucară bărdoaiele. Până departe, în câmp, răsunau pârâituri și țipete de cuie scoase din lăcașul lor. Apoi căzură pereții. Către seară, alături de-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
și priviri naive. Era o înmormântare frumoasă. într-o mașină mică care vâjâia pe lângă țăranii înfipți în drum, cu ochi rotunzi și capete speriate, veniseră și orășeni, rude de-ale mortului. Unul dintre ei, cu figura autoritară și sprâncene negre, colțuroase, deasupra cărora creți adânci pavau o albie în care se prăbușea pădurea de păr cărunt, mugea gros, bisericește. După ce mortul fu astrucat cu jale și bulgării galbeni astupară mormântul, după ce se împărțiră pomenile, neamurile și cei mai apropiați s-au
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
luăm prânzul sau să bem ceva? În cel mai rău caz, dacă era să meargă afară - indiferent unde - Gorrold trebuia să-și pună o haină pe el. Dar ochii cenușii, sfidători, se mulțumiră să se holbeze el, de pe fața aceea colțuroasă, - Am băutură chiar aici. Totuși, individul nu se mișcă să aducă "băuturile". Stătea acolo, pur și simplu, în spatele biroului lucios, în cămașa și vestă, și zâmbea sarcastic. Părea să fie o cămașă scumpă dar nu destul de călduroasă pentru ger. - Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
evit inevitabilul: ruperea lamelei firizului cu pocnetul lui sec de oțel friabil. Nu era la fel cu oamenii muncii, ei făceau totul bine și cu îndemânare. Acest lucru ne era confirmat de grafica alb-negru a clasei muncitoare, cu profilurile abstract colțuroase ale oțelarilor lângă lingurile lungi cu care scormoneau în furnal. Îmi amintesc că lumina șuvoiului de oțel topit făcea ca bobițele de sudoare să strălucească pe fruntea lor asemenea unor mărgăritare de preț. Tot așa încinse de vipie erau și
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cu cea mai mare bunăvoință, călătoria mea n-ar fi putut avea loc, căci n-aș fi avut (respectiv nu am) cu ce. întrebarea este dacă s-ar găsi în București mai multă liniște, mai mult spațiu pentru ceea ce este colțuros în firea mea. Sau aș fi luat acolo tot atât de în răspăr ca și aici. Dar ce rost au întrebările? Vin, cât de repede pot, probabil chiar în zilele următoare. Am adunat multe manuscrise zdrențuite și tipărituri vechi românești, pe care
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
ist so! 8 iunie Astă seară la telejurnal scena din fața Palatului Elisabeta, "retrocedat" Regelui și devenit reședința familiei regale în România. Iliescu îi întoarce vizita pe care Mihai i-o făcuse la Cotroceni. Din stânga ecranului apare Regele, cu mersul lui colțuros, de om stângaci și etern timid. Prin dreapta ecranului își face apariția Iliescu, mișcând în contratimp capul, umerii și șoldurile, de unde senzația aceea de bâțâială, pe care o lasă când străbate protocolar un spațiu public. Aceasta e pesemne forma lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne privea din arcul ușii. În semiîntuneric i se putea distinge privirea oțelită, de aceeași nuanță cu rasa pe care o purta. Ținea În mînă un cub din lemn care fumega și emana o putoare de nedescris. — Ave-Maria-Preacurată-Cea-Fără-De-Păcat-Zămislită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
forma de femeie. Slăbise, iar chipul ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia Îi era suficient să intuiască o scăpărare de exuberanță ca să izbească furios, cum prea bine știau fetele angajate la el În casă și cele din casele apropiaților. E mai bine așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
clipă, abia dacă am apucat să zăresc ceața albastră care se tîra dinspre coridor și șerpii de fum din lumînările stinse, urcînd În spirale. Cadrul ușii contura umbre aidoma unor fălci și mi s-a părut că văd o siluetă colțuroasă profilîndu-se În pragul beznei. Am pășit pe coridor temîndu-mă, ori poate dorindu-mi, să Întîlnesc un simplu străin, un vagabond care se aventurase Într-o casă ruinată, căutînd adăpost Într-o noapte mohorîtă. Însă nu era nimeni, doar limbile albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-l zgîlțîi În joacă. Nu te-ai schimbat deloc, zise el. — Tu, da, reuși Duncan să Îngaime În cele din urmă. Fraser se maturizase. CÎnd Duncan Îl văzuse ultima oară, avea douăzeci și doi de ani - era slab, alb și colțuros, cu o iritație pe maxilar. Acum avea probabil douăzeci și cinci - ceva mai În vîrstă ca Duncan, cu alte cuvinte, dar arăta complet schimbat: avea umerii lați, pe cînd Duncan era suplu; era bronzat, cu o față plesnind de sănătate, și Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
destul de țeapănă, aplecată Întrucîtva, poate din timiditate, dar o clipă, Helen o văzu prin ochii unui străin: Îi remarcă frumusețea, dar și faptul că arăta matură, avînd aproape un aer de matroană, pentru că puteai sesiza la ea ceva din silueta colțuroasă, șoldurile late și pieptul Îngust pe care o să le arate abia peste zece ani. Tinerii, spre deosebire de ea, erau practic școlari. CÎnd o văzură apropiindu-se, Își duseră mîinile streașină la ochi, ca să se apere de soare, și se sculară leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cristalin al soneriei. Eu, cum e firea mea mai neliniștită, am vrut să alerg, să fiu prima în curtea școlii și m-am luat la întrecere cu niște colege. Când s-a dat startul, m-am împiedecat de o piatră colțuroasă și am căzut. O durere puternică mă făcea să vărs lacrimi limpezi din ochișorii mei ca tăciunii. De la câțiva pași mai încolo s-a apropiat de mine o fetiță tare drăguță. M-a ajutat să mă ridic, în timp ce restul fetelor
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nevoie de așa ceva. Lipsește totuși, din poezia lui Decuble, cauza unei atare revolte etice. Auschwitz-ul pare mai mult un efect retoric. Postmodern din naștere Apoi, Horațiu Decuble imaginează câteva scenarii care să-i permită să-și desfășoare ironia sa caustică, colțuroasă. În o arătare. apocalipsa după 2000, se face simțită prezența îngerului vestitor (să fie voba, așa cum bănuim, de arhanghelul Gavril?) care declamă: „va veni antihristul și nu se va întâmpla nimic“. În altă parte, vocea este aceea unui pui-santinelă de la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]