423 matches
-
Bonoma eleganță a lui Storck, grația orien tală în care se refugiază Mina, efigia de consul a răbdăto rului Ropcea. Urâțenie ? Doar chipul Verei merita, într-ade văr, elogiul : marca schimbările, succesiunile, surpările, frenezia. Răul asumat schimbase chipul într-un contur colțuros și palid. Răvășirea arătată tuturor și amară, urâ țenia provocatoare, apropiată de un soi de frumusețe întoarsă, care sfida canoanele. Se rotește cu scaunul, apleacă ghiuleaua planșetei, o trage mai aproape. Schema de pe desen e complicată : o abandonase, ieri, după
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele tăioase, linia prea fermă a nasului.Nici o înșelătoare umbră de nostalgie ; doar acceptare liniștită, încrâncenarea de-a exista ; un acord adânc cu întâmplările și vârstele, primite cu lăcomie, în arcul lor scrâșnit. Otrava a săpat și a coclit șanțurile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
național, ar trebui să primească o cotă din salariul nostru“. Într-adevăr, Bulă, eroul aparent idiot al glumelor cotidiene, a devenit cel mai simpatic dintre colegi. Lângă doamna de lângă fereastră o umbră de felină, din care se înalță capul turtit, colțuros. Curând, apare și halatul soțului. Strânși unul în celălalt, apărându-se parcă. Cinci înguste și înalte dulapuri metalice, două verzi, trei cenușii. Douăzeci și trei de planșete. Să le spui lor ceea ce prietenul sau colegul evită să spună. Douăzeci și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ales din pricina avalanșelor de laude cu care o copleșea tatăl ei ori de câte ori venea vorba despre viitorul său ginere. Nici nu a fost Iosif Bologa bărbatul care să înflorească visele romantice ale unei fete de șaptesprezece ani. În figura lui aspră, colțuroasă, cu ochi scufundați în orbite și adumbriți de sprâncene stufoase, cu mustăți castanii, bogate și cu o bărbie lată și puțin învinețită de tăișurile briciurilor, părea că se simțea mai acasă ura decât dragostea. Deși scump la vorbă și veșnic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
galbenă, suptă, cu buzele fără culoare; numai ochii ardeau, mistuin-du-se într-un foc lăuntric. Generalul îl măsură iar din cap până în picioare și apoi îi oferi un loc lângă dânsul. Pe bancheta cealaltă, în fața excelenței, ședeau un colonel cu figura colțuroasă, pe care Apostol nu-l cunoștea, și un maior slab, cu ochii scânteietori de inteligență. Aghiotantul, auzind iar gălăgie pe coridor, se strecură afară, să atragă din nou atenția domnilor că excelența-sa poate să se supere... Generalul îi puse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și împărțită în două, la mijloc, de o cruce albă de metal!... Apostol examină pe toți ofițerii care ședeau la masa lungă, țepeni, drepți, solemni și aproape speriați. Se bucură văzând că președintele juriului e colonelul de odinioară, cu fața colțuroasă, din tren, pe care-l întîlnise în compartimentul generalului și care îi luase apărarea... Acuma părea mai palid, și în privire avea ceva... Pe ceilalți nu-i cunoștea nici barem din vedere, afară de locotenentul Gross, care ținea capul în jos
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Ii mîngîi-barba lungă - -și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel mai blând, Îngenunchiat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
prin drum de nouri, Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri, A lui oaste luminoasă îl urma din Răsărit. Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare, Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit, Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri, Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
obedienți față de zurgălăii puterii. Tinerii sunt îmbibați de talent ca buretele de apă. Mai trebuie totuși storși din când în când. Ierarhiile literare, ca și cele politice, se pritocesc tot prin cârciumi. Mesajul artei actuale este tot mai contondent, mai colțuros chiar. Creativitatea transformă ideea în pasiune. Cărțile sunt niște scrisori. Dar nu toate își găsesc destinatarii . Singurătatea - această patrie a creatorilor de artă. În fața capodoperelor, cea mai adâncă formă a elocinței este tăcerea. Arta presupune dirijarea tumultului. Scriitorii actuali vorbesc
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și agoniei un iz de voluptate. Nu poți fugi prea mult din calea morții. Pe Tolstoi, de exemplu, l-a ajuns chiar în prima haltă. Unii oameni devin cernoziom, alții leșie. Pentru medic strâng eu bani. Pentru preot, voi. Era colțuros. De-abia l-a înghițit și moartea. Pământul acest laborator care ne va ocroti descompunerea. Singura ființă căreia Dumnezeu a îndrăznit să-i spună că va muri este omul. Tot la discreția viermilor vom fi și dincolo. Superlativul morții este
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
instincte atrag de la început doi oameni!? Privirea și urmează până la urmă câteva socoteli personale și evaluări meschine. Asistenta șefă, nemțoaica Sia, se așezase în capătul celălalt al patului. Era o femeie bine făcută, deosebit de energică, dar calmă cu fața totuși colțuroasă, însă clar conturată, având fruntea boltită și ochii rotunzi. Dacă-i priveai părul blond, tuns scurt, dar bogat și sprâncenele dese, îngrijit periate, constituia numai prin ele o atracție nelămurită... pe scurt o femeie remarcabilă, conștientă de frumusețea ei evidentă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
adevăratei lor istorii. Eminescu a primit cu entuziasm noua sa șansă de a se afirma în cultura românească, drept care îi răspunde lui Maiorescu: „Întrebarea este dacă s-ar găsi la București mai multă liniște, mai mult spațiu, pentru ceea ce este colțuros în firea mea. Sau aș fi luat acolo tot atât de în răspăr ca și aici. Dar ce rost au întrebările? Vin, cât de repede pot, probabil chiar în zilele următoare... Căci nimic nu întrece mărginirea provincială a Iașului, șicana de vorbe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
adevăr susținătorul preferat al lui Malkie Cuțitul. Așa că-i trimiseră prin e-mail tot ce aveau despre om: amprente, cazier, și o fotografie mare și frumoasă pe care Logan o printă color. Douăsprezece exemplare. Geordie avea o față mare cu trăsături colțuroase, o coafură umflată și o mustață de vedetă porno. Exact genul de față care să se ducă și să ceară bani amenințător. Arăta mult mai terciuit și palid acum că era mort, dar era categoric omul pe care-l scoseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
în el ceva, poate o dedicație. Se puteau descifra numai fragmente, dar apărea, de cel puțin patru ori, cuvântul „Manes“. Iar așa-numiții Manes erau spiritele venerate ale morților familiei. A cui era acea grafie clară, cu consoanele lungi și colțuroase? Cine erau acei Manes cărora li se adresa? Micul teatru avea să fie acoperit cu pământ. Și continuă să fie îngropat și în ziua de azi. Apoi, lângă mal avea să fie descoperită o peșteră mare, un odeion săpat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ocupa de salvarea lui. Iar tânărul se încăpățânase să tacă până în clipa când lama călăului îi tăiase gâtul. În ziua următoare, Callistus închise ușa în spatele lui și-i spuse în taină Împăratului: — Privește, Augustus. Împăratul recunoscu imediat literele greoaie și colțuroase ale lui Sertorius Macro. În mod absurd, omul acela viclean și aproape analfabet scrisese un ordin pentru un ofițer al său: „Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi, la fel de tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la capătul satului S., în fața porții unui garaj. Motorul sa oprit, tăcerea s-a așternut în jurul mașinii și pe geamuri sta parcă lipită priveliștea nemișcată. Tata, care își întoarse capul spre interiorul mașinii, încât nasul lui scurt și drept, bărbia colțuroasă s-au arătat de sub borul pălăriei, cum prinde chip o siluetă, spuse: Asta e! Aici o să locuim. Cuvintele ne stârniră așteptarea latentă, îmboldindu-ne să coborâm. Mama în mantoul ei de biber, cu ghetele îmblănite, pe care și le cumpărase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și scurmam pietricelele cu picioarele pe sub masă. Pietrișul din grădina hotelului, peste care cădea la prânz umbra pinilor, era alb - și după vizita la carierele de piatră din Carrara îmi dădeam seama că era format din bucăți de marmură fărâmată, colțuroasă și cu unele crăpături sclipitoare. Pietrișul nu păstra nici o umbră dacă cineva călca pe el, doar adâncituri plate, „călcături“ - și, datorită vizitei la carierele de marmură, datorită mamei care percepea Roma ca pe un oraș înrudit și datorită figurii aceleia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
singura mea dragoste suavă, surâzându-mi de pe coada de lemn a coasei, fără teamă, plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul dunelor albe, înspre cimitir. ...Afară, platinatul disc lunar, albăstrea întinderea vizibilă până la negrele chenare strâmbe și colțuroase. Interveni o pauză în cursul căreia Ferdinand Sinidis servi cafele și țigări. Se trânti apoi în fotoliu și îmi vorbi despre pensiune: „Cred că doamna Leny Pipersberg a trecut de patruzeci de ani. Deși are o fiică de optsprezece, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și care, în plus, mai are și prostul renume de a se lăsa cumpărată, în funcție de condițiile pieței. Prin urmare, e nevoie de mijloace auxiliare, care sunt într-un alt mod echivoce. De pildă, mâna întinsă după obiecte care, rotunde sau colțuroase, așteaptă în sertarul de deasupra pupitrului să fie folosite. Obiecte găsite care, dacă sunt invocate cu destulă intensitate, încep să murmure. Nu, nu e vorba de monede ori de cioburi de lut. Sunt piese galbene ca mierea, care-i permit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o vreme dar apoi am băut totuși două țuici la tejgheaua uneia din dughenele înșirate una lângă alta vizavi, motiv pentru care respirația mea mirosea atunci când Anna a sosit punctuală și arătând mai tânără de douăzeci de ani. Era ceva colțuros, de băiețel, în mișcările ei. Frigul îi înroșise nasul. Ce să fac cu puștoaica asta de la prânz încolo și toată după-amiaza? Să o car cu mine în camera subchiriașului, căruia văduva îi interzisese vizite feminine, nu mi-a trecut prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bucur să văd că te-au băgat și pe tine În chestia asta. E opera ta, nu-i așa? O femeie se oprise În cadrul ușii: Beth Halpern, zoologul echipei, era ca o schiță făcută din contraste. Era o femeie Înaltă, colțuroasă, la treizeci și șase de ani, pe care o puteai considera drăguță, În ciuda trăsăturilor aspre și a aparenței aproape masculine a corpului. În anii de când Norman nu o mai văzuse, părea că-și accentuase latura sportivă și mai mult. Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
în sufletul cerului ca un zbor de înger, ca un sărut al norilor ce traversează dimensiunile unei evadări imposibile, prin plinătatea deșertului amorțit. Dar, astăzi, din nou te simt cum îmi săruți brațele geroase de ani, tălpile hazardului stins, și colțuroasa tăcere a unui vânt zăvorât, de undeva, mă privește, noaptea, cu stelele arse ale unui dor ars, de o inimă arsă într-un refren ciudat. De undeva cineva mă strigă prin floarea de pământ sidefat; Dar lumea e grăbită să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-l zgîlțîi În joacă. Nu te-ai schimbat deloc, zise el. — Tu, da, reuși Duncan să Îngaime În cele din urmă. Fraser se maturizase. CÎnd Duncan Îl văzuse ultima oară, avea douăzeci și doi de ani - era slab, alb și colțuros, cu o iritație pe maxilar. Acum avea probabil douăzeci și cinci - ceva mai În vîrstă ca Duncan, cu alte cuvinte, dar arăta complet schimbat: avea umerii lați, pe cînd Duncan era suplu; era bronzat, cu o față plesnind de sănătate, și Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
destul de țeapănă, aplecată Întrucîtva, poate din timiditate, dar o clipă, Helen o văzu prin ochii unui străin: Îi remarcă frumusețea, dar și faptul că arăta matură, avînd aproape un aer de matroană, pentru că puteai sesiza la ea ceva din silueta colțuroasă, șoldurile late și pieptul Îngust pe care o să le arate abia peste zece ani. Tinerii, spre deosebire de ea, erau practic școlari. CÎnd o văzură apropiindu-se, Își duseră mîinile streașină la ochi, ca să se apere de soare, și se sculară leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]