307 matches
-
e doar progresism năuc, corectitudine politică tîmpă și mult cabotinism; poate nu toți cei „din stînga” sînt, moral și intelectuali niște siniștri... Atunci cînd, În România, cineva atacă un reprezentant al stîngii, se vede obligat să reia epuizata temă a colaboraționismului (care, mai nou, nu prea mai ține: a colaborat cine vrei și cine nu, de la PRM-iști la liberali) și să dea În vileag un dosar-două În care victima apare dedicată regimului comunist. Ei bine, ce fel de silogism este
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
răsturnări de atitudine. Am greși prin exces de scepticism față de ele, ne-am face însă și mai vinovați ignorându-le impactul social. Lumea noastră, atomizată sistematic sub vechiul regim, pusă în imposibilitatea de a produce solidarități destul de eficiente, culpabilizată prin colaboraționism, demisie, indiferență, tăcere, simte nevoia de a-și reface încrederea în sine, demnitatea, onoarea. Ca și acum două secole, când fanariotismul adusese la disperare societatea românească, ideea resurecției revine în manifestările publice ca un laitmotiv. Este, firește, o resurecție a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
aveau uneori în spate ani de practică publicistică pe teme literar-culturale cu (transparent) încifrată miză politică - discursul „rezistenței prin cultură” -, făcuseră mic politicianism (în Uniunea Scriitorilor), aveau deci un mic trecut de „războinici culturali”. Cei ambițioși, lipsiți de scrupule până la colaboraționism și la amoralismul megalomanilor (ceea ce-i aducea pe unii în mediul nomenclaturii), făcuseră chiar mare politică, dacă se putea face politică mai jos de vârful piramidei comuniste, în Comitetul Central, Marea Adunare Națională, în străinătate - sub control de partid și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Stângii intelectuale germane.) Lectura lui Tocqueville a fost relansată de lucidul Raymond Aron - transformat din filozof al istoriei în „spectator angajat”- într-o Franță postbelică sufocată de iliberalismele de sorginte marxistă ridicate pe ruinele iliberalismelor interbelice de dreapta, descalificate de colaboraționism 5. Până și re-branding-ul lui Tocqueville ca Anti-Marx, destul de forțat, trebuie să fi fost calculat de Aron, care lupta concomitent și pe „frontul” opoziției față de excesele și derapajele gaullismului. Lui Aron și discipolilor săi, apoi discipolilor acestora, trebuie să le
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai aprigi propagandiști ai liberalismului - până și Raymond Aron - lucrând la ordinele și în solda americanilor, în sensul cel mai strict al termenului. Dacă acuzațiile sunt întemeiate - și, până la un punct, sunt -, mai multe aspecte se cer clarificate. Există un colaboraționism bun, care merge în sensul libertății, și un colaboraționism rău, care merge în sensul tiraniei? Era mai bine să se lase lucrurile în voia unei evoluții firești, de la antifascism, prin socialism și comunism, către - eventual - o Stângă nonmarxistă, apoi una
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
lucrând la ordinele și în solda americanilor, în sensul cel mai strict al termenului. Dacă acuzațiile sunt întemeiate - și, până la un punct, sunt -, mai multe aspecte se cer clarificate. Există un colaboraționism bun, care merge în sensul libertății, și un colaboraționism rău, care merge în sensul tiraniei? Era mai bine să se lase lucrurile în voia unei evoluții firești, de la antifascism, prin socialism și comunism, către - eventual - o Stângă nonmarxistă, apoi una antimarxistă, care să treacă prin „a treia cale” spre
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
energie pentru a se rupe tăcerea, pentru ca arhivele să devină accesibile. Acest fenomen de îngropare a adevărului nu este propriu numai României. Franței i-au trebuit mai bine de douăzeci de ani pentru a accepta să se confrunte cu realitățile colaboraționismului și ale epurării. Adevărul, clarificarea (parțială) asupra intențiilor colaboraționiste ale regimului de la Vichy, inclusiv ale mareșalului Pétain, considerat salvatorul Franței, au șocat opinia publică din Franța la apariția, în 1973, a studiului istoricului american Robert Paxton privind regimul de la Vichy
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
subestimat ori ignorat de comentatori. Un întreg capitol detaliază chestiunea feminității și a relațiilor erotice în opera scriitorului, un altul (intitulat În numele Tatălui) dezbate relația naratorului/personajului auctorial cu Tatăl, în termenii complexului oedipian. G. combate cu energie acuzațiile de „colaboraționism” (cu regimul comunist) care au fost formulate la adresa lui Marin Preda începând din 1990. Acuzațiile sunt demontate metodic, analiza și comentariul vizând succesiv teme, motive și pasaje „incriminate” din opera prozatorului. Studiul mai cuprinde pertinente investigări critice cu privire la tema „dispariției țărănimii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
ai acelui trecut tulbure, apăsător, tenebros și vinovat. Mă gândeam atunci că Noica a stat mereu în perioada postbelică sub apăsarea a două stigmate: simpatiile legionare, acuză care l-a urmărit până la moarte în toate sintezele și dosarele Securității și colaboraționismul cu regimul comunist, etichetă stigmatizantă intrată deja ca stereotip în uzul comun chiar pentru istorici sau critici din noua generație, care ar trebui, poate, să analizeze ceva mai liber și depasionalizat un astfel de dosar complicat. Astăzi, la 26 de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
care suferă: „... boală a inimii, vai, destul de avansată, braț anchilozat, boală a ficatului, hemoroizi, hernie.” Și cu toate acestea, câteva rânduri mai jos scrie plin de avânt: „Viața aparține pasionaților, celor lipsiți de măsură”. S-a glosat enorm pe marginea colaboraționismului lui Drieu (și Încă mai mult despre felul În care consecințele acestuia aveau să-i producă sfârșitul), dar persistă ambiguitatea asupra realei naturi a implicării sale. Drieu nu e un fanatic (fie și un fanatic iluminat, din familia Nietzsche). Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai mult politic, precis și declarat. Deosebim în mare, în interiorul său, două situații tipice: 1) Pe treapta cea mai de jos se situează rezistența tacită, pasivă, așa-zicând spontană, inocentă. Ea se traduce prin refuzul participării la vreo formă de colaboraționism literar, prin abținerea de la orice implicare oficială. Dar totul în mod discret și organic, fără ostentație și gesturi spectaculoase. Refuzul de a scrie la comandă pleacă, în primul rând, dintr-o imposibilitate interioară autentică. Este specia eternă și greu de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Argument Textele acestei secțiuni atacă frontal alte două teme extrem de sensibile. Sunt, de fapt, dilemele fundamentale ale epocii. Capitol, poate, cel mai dificil dintre toate. Sunt discutate două situații tipice regimului totalitar, prin analiza în adâncime a două cazuri-limită: 1. Colaboraționismul, considerat inevitabil, soluție necesară, de expedient, de supraviețuire, după unii chiar creator etc., de o evidentă și complexă ambiguitate. Ea a produs, la rândul său, o serie de alte relații nu mai puțin ambigue. Cazul Constantin Noica, emblematic și simbolic
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
a situației ireversibile. Constatare trăită cvasiunanim sub forma unui mit colectiv. Fenomen capital, de esență, al societății totalitare. El explică, în cea mai mare parte, întregul comportament moral și social, riguros condiționat, al deceniilor de dictatură. Oferă explicația fundamentală a colaboraționismului dominant și pune probleme foarte delicate de ordin etic și civic. Sistemul totalitar este profund detestabil, în primul rând, prin aceea că te obligă să faci ceea ce nu vrei și apoi prin faptul că îți interzice să faci ceea ce vrei
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și se cheamă că face concesii, atunci și Noica a făcut concesii. Pentru că a înțeles să opereze sub condițiile date și să facă posibilă cultura, dialogul, publicarea de cărți, într-un moment în care lucrurile acestea erau prohibitive. A vedea colaboraționismul în această insistență a lui de a fi prezent și de a-i face și pe alții posibili, ca prezenți în această lume, nu e corect decât din partea unor oameni de rea credință și care n-au trăit cu adevărat
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și mai tipică a regimului ceaușist. Pe termen scurt, compromisul său ni se pare evident. Dar pe termen lung, în perspectivă istorică, el a fost, în linii mari, pozitiv, benefic. El oferă, într-un sens, chiar norma tuturor cazurilor de colaboraționism cultural cu regimul. Dar imediat apare și întrebarea: de ce Constantin Noica ar fi scuzabil, iar X, Y, Z nu? De precizat, în același timp, cu maximă rigoare, ce înseamnă colaboraționism cultural într-un regim totalitar. A colaborat întreaga cultură și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
El oferă, într-un sens, chiar norma tuturor cazurilor de colaboraționism cultural cu regimul. Dar imediat apare și întrebarea: de ce Constantin Noica ar fi scuzabil, iar X, Y, Z nu? De precizat, în același timp, cu maximă rigoare, ce înseamnă colaboraționism cultural într-un regim totalitar. A colaborat întreaga cultură și literatură română, chiar și atunci când a continuat să funcționeze, cu regimul Ceaușescu? Constantin Noica a satisfăcut, în același timp, în condiții ambigue, echivoce este adevărat nevoia de absolut și de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
când revoltat și indignat, când înțelegător și clement. Cine decide în mod absolut și definitiv într-o zonă unde absolutul nu este posibil? La șantajul represiunii s-a răspuns cu cedări și compromisuri. înțelepciune sau lașitate? Rezistență prin cultură sau colaboraționism? Răspunsul nu este chiar foarte simplu. Uneori este sau poate fi și în dublu sens. Nebunie să te opui (p. 218) sau eroism cu arma în mână? Aceste teme revin obsesiv și Octavian Paler dă răspunsuri și soluții alternative, oscilante
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Prestigiul marii personalități iartă tot, uită tot, scuză tot. A bate în ușa celulei, de pildă, și a te oferi voluntar antrenor de marxism (cazul Constantin Noica) este un gest perfect scuzabil, deși oferta colaboraționistă este evidentă. Dar exact același colaboraționism și încă în forme mult mai banale, benigne este refuzat cu indignare și cu mari exigențe rigoriste unor numeroși antipatici, anonimi și obscuri. La fel, gestul de a scrie articole de pură propagandă comunistă în care nici autorul lor nu
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
unui eveniment atât de grav precum moartea lui Augustus, care, pentru opoziție, ar fi trebuit să readucă în discuție reinstaurarea republicii, pare că vrea să-i dezvinovățească dinainte pe prieteni (mai ales pe cei mai apropiați) de orice acuzație de "colaboraționism" cu regimul lui Augustus: intervențiile pe lângă "tiran" fuseseră nule, ei nefiind evident printre susținătorii regimului imperial (despre care se credea că va cădea odată cu moartea lui Augustus). Nu este exclusă nici această preocupare; în același timp respectiva scrisoare accentuează abandonul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și incompatibil cu angajarea civică. Această restrângere și „asanare” ideologică a complexului literar românesc, săvârșită Îndeosebi În revistele Contemporanul (reapare În sept. 1946), Revista literară (1947), Flacăra (1948), care se adaugă campaniei de epurare și prohibire a literaturii susceptibile de colaboraționism nazist sau legionar din perioada "vânătorii de vrăjitoare" (Începută Îndată după aug. 1944), nu dau, totuși, imaginea completă a redimensionării și mutilării moștenirii literare. Ea va culmina, În 1948, cu procesele de presă intentate purtătorilor de steag ai modernității literare
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
supraviețuirea. Respectul față de proprietate se pierduse, începând cu momentul naționalizării și continuând cu apariția lipsurilor materiale. Furtul din „bunurile statului”, din bunurile celuilalt deveniseră practici larg utilizate în slujba supraviețurii. în același sens al acceptării și promovării nonvalorii, cameleonismul și colaboraționismul cu sistemul erau foarte răspândite, alcătuind rețeaua celor care supravegheau societatea. Limitările transportului organizat, a utilizării mașinii personale, a posibilității de a cumpăra benzină, a posibilității de a cumpăra pâine, raționalizată în ultimii ani, erau tratate cu resemnare și renunțare
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
au sprijinit sau nu pe naziști În timpul războiului a contat foarte puțin În campania de defăimare a primilor. De fapt, chiar etnicii germani procomuniști care s-au opus activ naziștilor și regimului Antonescu nu au putut scăpa de acuzația de colaboraționism. Nici măcar etnicii germani care au luptat În armata română nu au putut scăpa de vină, fiind de asemenea deportați. Dincolo de acestea, orice urmă de bunăvoință arătată armatei germane În retragere, chiar și de etnicii români, a devenit justificare pentru amenzi
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
om politic de stânga deputat socialist, a evoluat înspre dreapta. Ca prim-ministru a dus o politică de colaborare cu Italia și Germania și, împreună cu mareșalul Pétain, a condus guvernul de la Vichy (1940-1944). După eliberarea Franței, a fost judecat pentru colaboraționism și condamnat la moarte. Printre oamenii politici francezi care de asemenea au aprobat acțiunile puterilor agresoare a fost și Eduard Daladier, unul dintre semnatarii Acordului de la München (septembrie 1938). Datorită defetismului conducătorilor politici ai marilor puteri occidentale, după venirea la
[Corola-publishinghouse/Science/1537_a_2835]
-
acuzată, partizan și nedrept, de narcisism, de formalism, de subiectivitate, ori în fața unor colegi supraapreciați („oniriștii”). Actuale sunt doar pledoariile în favoarea lui G. Călinescu ori a lui Mihail Sadoveanu, care fuseseră acuzați, întrucâtva exagerat și fără înțelegere a circumstanțelor, de colaboraționism. SCRIERI: Amar, București, 1963; Pământul oțelului, București, 1964; Desen după natură, București, 1966; Dansul focului, I-II, București, 1968; Pavilionul, I-III, București, 1969-1972; Piața cu pălării și tromboane, pref. Petru Comarnescu, București, 1971; Diluviul sau Apele lui Saturn (în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286998_a_288327]
-
Tito și camarazii săi victorioși. În Grecia, ca și În Ucraina, toți partizanii identificați În 1945 au fost arestați, Încarcerați sau executați de autoritățile locale. „Rezistența”, pe scurt, era o categorie proteică și incertă, ba chiar, În unele locuri, imaginară. „Colaboraționismul” era Însă cu totul altceva. Colaboraționiștii puteau fi identificați și execrați. Erau cei care lucraseră sau se culcaseră cu invadatorii, care trecuseră de partea naziștilor sau a fasciștilor, care urmăriseră din oportunism avantaje politice și economice, profitând de război. Uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]