342 matches
-
germane din Paris. Pe 24 și 25 august, Forțele Franceze din Interior au primit sprijinul Armatei de Eliberare a Franței Libere, iar insurecția s-a transformat în lupte de stradă, cu folosirea baricadelor, mitralierelor și tancurilor împotriva germanilor și milițiilor colaboraționiștilor. Această luptă a marcat sfârșitul Operațiunii Overlord, ducând la eliberarea Franței, restaurarea Republicii Franceze și desființarea L'État Français și fuga guvernului acestuia de la Vichy la Sigmaringen, în Germania. Strategia aliată urmărea distrugerea forțelor germane în retragere spre Rin. În
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
elibereze prin forțe proprii capitala, guvernul liber francez și președintele Charles de Gaulle au avut suficient prestigiu și autoritate pentru ca să formeze guvernul provizoriu și să evite instaurarea unei guvernări militare aliate. Guvernul provizoriu a preluat din mers atribuțiile defunctului guvern colaboraționist de la Vichy (1940-1944). Noua putere a unit pe 9 septembrie rezistența divizată din punct de vedere politic, care includea în acel moment anarhiști, comuniști, gaulliști și naționalști, într-o guvernare de „unanimitate națională”. În discursul său de la primăria Parisului, de
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
Pretențiile similare ale polonezilor, care ar fi dorit să participe la ocuparea Germaniei, au fost respinse de Uniunea Sovietică. Acest fapt și lipsa de reacție a Aliaților occidentali a adâncit sentimentul polonezilor ca au fost trădați de occidentali Mai mulți colaboraționiști francezi numiți „"vichistes"” - înalți funcționari ai L'État Français, membri ai forțelor paramilitare Milice française, implicați în luptele împotriva rezistenței franceze - au fost arestați și au devenit ținta "epurărilor legale". Unii dintre colaboraționiști au fost executați fără judecată. Femeile acuzate
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
au fost trădați de occidentali Mai mulți colaboraționiști francezi numiți „"vichistes"” - înalți funcționari ai L'État Français, membri ai forțelor paramilitare Milice française, implicați în luptele împotriva rezistenței franceze - au fost arestați și au devenit ținta "epurărilor legale". Unii dintre colaboraționiști au fost executați fără judecată. Femeile acuzate de „colaborare orizontală” (întreținerea de relații intime) cu soldații germani au fost arestate, rase în cap, expuse public și uneori molestate de mulțimea furioasă. Pe 17 august 1944, Pierre Laval a fost transferat
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
folosit de demonstrațiile studențești generate de moartea lui Opletal ca pretext pentru închiderea facultăților. Nouă lideri ai mișcărilor studențești au fost împușcați, iar alți tineri au fost deportați în lagărele de concentrare. Portofoliul educației naționale a fost în credințat unui colaboraționist, colonelul Moravec . Hitler a considerat că von Neurath a acționat prea blând în timpul reprimării demonstrațiilor, l-a numit pe 24 septembrie ca adjunct al primului pe Reinhard Heydrich. De fapt, von Neurath a fost lipsit practic de orice putere. Din
Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311135_a_312464]
-
formarea de noi unități cehoslovace, care să coopereze cu noile comitete naționale formate în localitățile eliberate. Loialitatea populație din regiune față de Cehoslovacia era scăzută. Proclamația lui Beneš din aprilie 1944 excludea de la participarea la viața politică a Cehoslovaciei renăscute a colaboraționiști maghiari, germani și rutenilor membri ai Partidului Fencik condus de Andrej Brody. Cei vizați de această proclamație formau cam un sfert din populația Ruteniei subcarpatice. Cam o treime din populație împărtășea convingeri comuniste, rămânând cam o treime de populație căreia
Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311135_a_312464]
-
de partizani. Astfel, a crescut numărul raidurilor împotriva căilor ferate, în timpul cărora au fost distruse mii de locomotive și vagoane până la sfârșitul anului. În 1942, a fost declanșată o campanie de teroare împotriva administrației locale, compusă, conform terminologiei sovietice, din „colaboraționiști și trădători”. Această campanie a dus la o apariția unei pături a populației locale care a început organizarea unităților antipartizani în 1942. În noiembrie 1942, efectivele partizanilor sovietici din Belarus se ridicau la aproximativ 47.000 de oameni. În ianuarie
Partizanii sovietici () [Corola-website/Science/311255_a_312584]
-
1941), fiica, Lilia, fiica (n. 1943), Anatol, fiul (1946).Depărtați în regiunea Kurgan (1949), ca fammilie de “chiaburi”.Reabilitați în 1991. Paraschiva V. Gugulan (n. 1918), Leonid I. Gugulan (n. 1944).Deportați in1949 în regiunea Kurgan, că membrii familiei unui “colaboraționist”.Reabilitați în 1989. Alerei A. Guzun (n.1893), Alexandra I. Guzun, soția (n. 1902), Vasile, fiul (n. 1929), Anatol, fiul (n. 1937).Supuși represiunii din 1949 că familie de “chiaburi”. Alexandru P. Ionesei (n. 1900), Ana A. Ionesei, soția (n.
Victimele totalitarismului comunist din comuna Baraboi () [Corola-website/Science/311442_a_312771]
-
ocupația Franței de către Germania nazistă, Derain acceptă o invitație pentru a face o vizită oficială la Berlin împreună cu un grup de scriitori și artiști francezi, cu ocazia expoziției sculptorului Arno Brecker. După eliberarea Franței, a fost un timp stigmatizat drept colaboraționist de unii din foștii săi admiratori. De o remarcabilă simplitate și forță sunt lucrările din ultimii ani de viață, care vorbesc despre originalitatea tot mai pregnsantă a pictorului. Cu un an înainte de moarte, contractează o infecție oculară, de care nu
André Derain () [Corola-website/Science/309686_a_311015]
-
său mentor), , (arheolog submarin), , (biologi), care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso. Fiu al lui Daniel Cousteau, avocat internațional și al lui Elisabeth Cousteau, nepot al unui notar din Bordeaux și frate al unui scriitor colaboraționist în timpului celui de-al doilea război mondial - Pierre-Antoine Cousteau, a descoperit marea pe coastele mediteraneene din aproprierea Marsiliei, unde locuia familia sa. În cadrul unei expediții de 12 luni în jurul lumii, alături de colegii săi de clasă, va îndeplini rolul de
Jacques-Yves Cousteau () [Corola-website/Science/309133_a_310462]
-
al lui Ioannis Metaxas din perioada 1936 - 1941. Indiferent de certurile politice sau de diversele disidențe, guvernul în exil nu a avut o influență prea mare asupra atitudinii celei mai mari părți a poporului elen. Germanii au format un guvern colaboraționist condus de generalul Georgios Tsolakoglou chiar mai înainte de a cuceri Atena. Acest guvern nu se bucura de niciun fel de legitimitate și nu avea sprijinul populației, fiind în totalitate dependent de autoritățile de ocupație italo-germane. În plus, guvernul-marionetă a fost
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
a fost discreditat în ochii grecilor de incapacitate sa de a împiedica cedarea nord-estului țării către Bulgaria. Proasta gestiune a ecnomiei pe timp de război, inflația galopantă, criza de alimente care a ajuns până la proporțiile foametei, a făcut ca guvernul colaboraționist să-și piardă orice urmă de credibilitate în rândurile populației grecești. În plus, un număr de ofițeri superiori ai regimului dictatorial interbelic au colaborat cu ocupanții germani, ocupând diferite posturi administrative. Primul act de rezistență din Grecia a avut loc
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
italieni și a unei mari cantități de echipament militar. Până la sfârșitul primăverii anului 1943, italienii au fost forțați să se retragă din mai multe regiuni. Orașele Karditsa, Grevena, Trikkala, Metsovon și altele au fost eliberate până în iulie. Puterile Axei și colaboraționiștii greci au rămas să controleze doar orașele mari și drumurile principale, în vreme ce restul a rămas sub controlul guerilelor "andartes". Această zonă era „Grecia Liberă”, care se întindea de la Marea Ionică la Marea Egee și de la zona de ocupație germană din Macedonia
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
în Atena, care s-a răspândit rapid în toată țara. Greviștii au avut la început numai revendicări economice, dar în scurtă vreme și-au asumat și revendicări politice, după ce au primit sprijinul organizațiilor sindicale comuniste (EEAM). Pe 12 aprilie, guvernul colaboraționist elen a trebuit să cedeze pe toată linia în fața greviștilor. La începutul anului 1943 au început să circule zvonuri cu privire la o posibilă mobilizare pentru muncă forțată în Germania. Primele reacții au fost ale studenților de pe 7 februarie, dar mișcarea de
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
Hatîn (în belarusă și rusă: Хаты́нь) a fost o așezare din Belarus cu o populație de 149 de persoane. Pe 22 martie 1943 așezarea a fost distrusă de militari-SS germani (SS-Sondereinheit) și de colaboraționiști din Batalionul al 118-lea "Schutzmannschaft", drept represalii pentru ajutorul pe care l-ar fi acordat sătenii partizanilor. Toți locuitorii Hatînului au fost arși de vii. Pe 22 martie 1943, o companie SS germană și batalionul al 118-lea de
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
Toți locuitorii Hatînului au fost arși de vii. Pe 22 martie 1943, o companie SS germană și batalionul al 118-lea de poliție militară au intrat în satul Hatîn și au blocat toate drumurile. Batalionul era format în Kiev din colaboraționiști dezertori din Armata Roșie și foști prizonieri de război sovietici. La conducerea batalionului se afla fostul locotent-major sovietic Grigori Vasiura. În acea dimineață, la 6 km de sat, partizanii atacaseră un convoi al armatei germane și unul dintre ofițeri fusese
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
operațiunea de eliminare a partizanilor cu numele de cod „Winterzauber” (Magie de iarnă) în cadrul căreia se pare că a fost încadrată și distrugerea satului Hatîn și uciderea locuitorilor lui. La această operațiune au luat parte 10 batalioane Schutzmannschaft, formate din colaboraționiști. Printre membrii acestor unități se aflau cetățeni din țările baltice, dar și ruși, ucraineni și belaruși. În timpul operațiunii au fost distruse prin incendiere 158 de așezări, iar populația lor ucisă. În total, în cadrul acestei operațiuni au fost uciși 3.500
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
populației evreiești și țigănești din regiune. Cea mai mare parte a populației evreiești a fost ucisă în pădurea Rumbula. Asasinatele au fost executate de Einsatzgruppe A, anumite subunități ale Wehrmachtului și de marinari ai Kriegsmarine (în Liepaja), dar și de colaboraționiști letoni, așa cum a fost Sonderkommando Arajs. Până la sfârșitul anului 1941, aproape întreaga populație evreiască a fost ucisă sau deportată în lagărele morții. În plus, alți încă 25.000 de evrei au fost deportați în Letonia din Germania, Austria și Cehia
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
și religios al evreilor. Până în 1941, în regiune au sosit numeroși refugiați, în special din Polonia, ceea ce a dus la creșterea numărului evreilor din republică la aproximativ 250.000. Între iunie și iulie 1941, detașamente germane al Einsatzgruppe A și colaboraționiști lituanieni au declanșat execuții în masă în mai multe locații, precum gara din Paneriai (Masacrul din Ponary). Cei aproximativ 40.000 de evrei care au supraviețuit acestor massacre au fost deportați în lagărele de concentrare, unde doar puțini dintre ei
Ocuparea statelor baltice () [Corola-website/Science/309830_a_311159]
-
Franța. Pierderile materiale au fost majore: 660 000 de locuințe distruse, pierderile financiare au fost considerabile. Aproape toate porturile au fost distruse. Urmările ocupației au fost tragice pentru societatea franceză scindată, printre care si faptul ca mulți francezi au devenit colaboraționiști . După război, a început epurarea colaboraționiștilor, fiind intentate procese unor colaboraționiști ca Robert Brasillach și Philippe Petain, condamnați la moarte, ulterior fiind comutată la închisoare pe viață. Regiuni din Franța erau distruse. Parisul era intact, dar alte orașe, mai ales
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
660 000 de locuințe distruse, pierderile financiare au fost considerabile. Aproape toate porturile au fost distruse. Urmările ocupației au fost tragice pentru societatea franceză scindată, printre care si faptul ca mulți francezi au devenit colaboraționiști . După război, a început epurarea colaboraționiștilor, fiind intentate procese unor colaboraționiști ca Robert Brasillach și Philippe Petain, condamnați la moarte, ulterior fiind comutată la închisoare pe viață. Regiuni din Franța erau distruse. Parisul era intact, dar alte orașe, mai ales porturi că Le Havre sau Brest
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
pierderile financiare au fost considerabile. Aproape toate porturile au fost distruse. Urmările ocupației au fost tragice pentru societatea franceză scindată, printre care si faptul ca mulți francezi au devenit colaboraționiști . După război, a început epurarea colaboraționiștilor, fiind intentate procese unor colaboraționiști ca Robert Brasillach și Philippe Petain, condamnați la moarte, ulterior fiind comutată la închisoare pe viață. Regiuni din Franța erau distruse. Parisul era intact, dar alte orașe, mai ales porturi că Le Havre sau Brest au ajuns ruine. După „curățarea
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Petain, condamnați la moarte, ulterior fiind comutată la închisoare pe viață. Regiuni din Franța erau distruse. Parisul era intact, dar alte orașe, mai ales porturi că Le Havre sau Brest au ajuns ruine. După „curățarea societății” de 30-40 000 de colaboraționiști reali sau închipuiți, guvernul provizoriu al lui Charles de Gaulle a început reconstrucția. Băncile , companiile de asigurări și firmele mari că Renault sau Air France au fost naționalizate. Au fost întreprinse reforme de dezvoltare. Statul a folosit planificarea economică pentru
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
1903) 3. ARMANU Parascovia Gh. - fiica (n. 1940) 4. ARMANU Dumitru Gh. - fiul (n. 1943) Deportați în 1949 în reg. Kurgan. Reabilitați în 1991. 5. OLIEVSCHI Gheorghie S. Condamnat în 1945 la 5 ani de muncă silnică sub acuzația de "colaboraționist". 6. OLIEVSCHI Olga L - soția (n. 1899) 7. OLIEVSCHI Maria Gh. - fiica (n. 1928) 8. OLIEVSCHI Ion Gh. - fiul (n. 1930) 9. OLIEVSCHI Zinaida Gh. - fiica (n. 1932) Deportați în reg. Kurgan (1949) 10. OLIEVSCHI Vasile Gh. (n. 1882). Acuzat
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
1902) a fost acuzat de colaboraționism și condamnat în 1945 la 10 ani de detenție într-un lagăr de corecție prin muncă, iar soția sa Parascovia și fiul Anton au fost supuși represiunilor în 1949, ca membrii ai familiei unui "colaboraționist"; Zîmbrean Epifan I. (n.1893), cu soția Alexandra, fii Filip și Ferapont, fiicele Lidia, Eugenia și Valentina; Gheorghelaș Timofei A. (n.1899) a fost condamnat în 1952 la 25 de ani de detenție într-un lagăr de crecție prin muncă
Dubna, Soroca () [Corola-website/Science/305244_a_306573]