487 matches
-
preocupat, încât, fără să ia seama la mișcările și gesturile camaradului său, își vede de drum, într-o furioasă nerăbdare de a se elibera de rol ca de o povară care îl obosește mult. Putem spune că genul acesta de comedianți sunt ca niște școlari, care vin să repete tremurând o lecție pe care au învățat-o cu grijă; sau mai degrabă sunt asemenea ecourilor, care nu ar vorbi niciodată dacă alții nu ar fi vorbit înaintea lor. Sunt comedianți numai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de comedianți sunt ca niște școlari, care vin să repete tremurând o lecție pe care au învățat-o cu grijă; sau mai degrabă sunt asemenea ecourilor, care nu ar vorbi niciodată dacă alții nu ar fi vorbit înaintea lor. Sunt comedianți numai cu numele, dar inutili, și în grija companiei lor"." 2.4.2. Puterea emoțională a gestului Eminamente precursor, Diderot este primul teoretician care susține că gestul poate declanșa asupra spectatorului o reacție emoțională mai puternică decât cuvântul. "Există gesturi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Greuze, în grupuri dispuse în mod savant, obligându-le să rămână imobile pentru câteva clipe. Cât despre Beaumarchais, el schițează, pentru fiecare act al unei ediții din Nunta lui Figaro, un crochiu, indicând plantarea decorului, dar și locul fiecărui comediant la începutul actului. Corneille, să ne reamintim, a atras primul atenția scriitorilor asupra necesității de a înscrie indicațiile scenice, pentru a evita interpretări greșite ale actorilor. Demersul lui Diderot este cu mult mai novator, pentru el pantomima nepropunându-și doar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
strânsă între dialog și didascalii. De acum înainte, partea discursului didascaliilor va crește din ce în ce în sânul scriiturii, iar autorul dramatic își va revendica la modul deschis un drept de a decide asupra regiei. 2.4.3. Sensibilitatea comediantului Chestiunea sensibilității comediantului constituie obiectul unei mari dezbateri de-a lungul întregului secol al XVIII-lea, care acordă un loc privilegiat emoției. Actorul trebuie sau nu să simtă ceea ce joacă? Arta sa, care le apare unora ca fiind produsul unei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și didascalii. De acum înainte, partea discursului didascaliilor va crește din ce în ce în sânul scriiturii, iar autorul dramatic își va revendica la modul deschis un drept de a decide asupra regiei. 2.4.3. Sensibilitatea comediantului Chestiunea sensibilității comediantului constituie obiectul unei mari dezbateri de-a lungul întregului secol al XVIII-lea, care acordă un loc privilegiat emoției. Actorul trebuie sau nu să simtă ceea ce joacă? Arta sa, care le apare unora ca fiind produsul unei alchimii magice, suscită
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unora ca fiind produsul unei alchimii magice, suscită și analize raționaliste, cea a lui Diderot în special. Științele care încearcă să exploreze psyché-ul, psihiatria, fenomenologia, psihanaliza, deși încă departe, se întrevăd deja din suita strălucită de întrebări din Paradoxul asupra comediantului (Le Paradoxe sur le comédien). Luigi Riccoboni, venit din Italia pentru a recrea Teatrul Italian din Paris în 171638, a meditat îndelung asupra jocului grație triplei sale experiențe de actor, autor dramatic și director de trupă, experiență despre care ne
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
italian (Histoire du théâtre italien, 1728) și în Reflecții istorice și critice asupra diferitelor teatre din Franța (Réflexions historiques et critiques sur les différents théâtres de France). Dornic să reabiliteze teatrul și să recuzeze punctul de vedere neoplatonician după care comediantul nu este decât un mincinos și jumătate, el afirmă sinceritatea actorului care, atunci când stârnește emoția publicului, nu-și joacă personajul, ci îl încarnează. Fiul său, François Riccoboni, care i-a succedat la trupă, apără, în 1750, în Arta de a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stârnește emoția publicului, nu-și joacă personajul, ci îl încarnează. Fiul său, François Riccoboni, care i-a succedat la trupă, apără, în 1750, în Arta de a face teatru (L'Art du théâtre) o teză radical opusă, atribuind "meseriei" de comediant mult mai multă importanță decât geniului său. Actorul talentat joacă, după părerea lui, cu sânge rece, supunându-se în cadrul jocului său unor reguli stricte: de-abia atunci impresionează publicul. Aceștia sunt termenii polemicii atunci când Diderot abordează subiectul la rândul său
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
abia atunci impresionează publicul. Aceștia sunt termenii polemicii atunci când Diderot abordează subiectul la rândul său în A Doua Convorbire despre Fiul nelegitim (1757). El susține aici un punct de vedere identic cu cel al lui Luigi Riccoboni, afirmând că marele comediant este animat de entuziasm. "Poeții, scrie el, actorii, muzicienii, pictorii, cântăreții de prim ordin, marii dansatori, amanții, adevărații cucernici, toată această trupă entuziastă și pasionată simte cu putere și gândește puțin." Diderot îl îndeamnă pe comediant să joace după cum simte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Riccoboni, afirmând că marele comediant este animat de entuziasm. "Poeții, scrie el, actorii, muzicienii, pictorii, cântăreții de prim ordin, marii dansatori, amanții, adevărații cucernici, toată această trupă entuziastă și pasionată simte cu putere și gândește puțin." Diderot îl îndeamnă pe comediant să joace după cum simte, și nu în funcție de stereotipuri învățate. Fiul nelegitim, trebuie să ne amintim, se bazează pe ficțiunea unui teatru în care realul și reprezentația se confundă. Dorval, prezentat drept actorul model, își joacă, în propriul său salon, și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ficțiunea unui teatru în care realul și reprezentația se confundă. Dorval, prezentat drept actorul model, își joacă, în propriul său salon, și fără public, istoria vieții, cumulând cele două funcții de protagonist și de actor al dramei. În Paradoxul despre comediant 39 unde Diderot părăsește teza entuziasmului pe parcursul jocului pentru a o susține pe cea a insensibilității, se exprimă principii noi. În această operă care îmbracă forma dialogului filosofic drag lui Diderot, unul din cei doi protagoniști, numit când "Cel Dintâi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
protagoniști, numit când "Cel Dintâi", când "omul cu paradoxul", declară, în mod provocator: "Ceea ce-i face pe actori mediocri este extrema lor sensibilitate; iar lipsa absolută de sensibilitate îi pregătește pe actorii sublimi". El îl opune în mod constant pe comediantul "din fire", care se încrede în sensibilitatea lui, celui care muncește neobosit pentru rolurile sale. "Ceea ce-mi întărește opinia, spune el, este inegalitatea actorilor care joacă cu sufletul. Nu vă așteptați la ceva unitar din partea lor; jocul lor este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unitar din partea lor; jocul lor este rând pe rând puternic și slab, cald și rece, plat și sublim. Mâine nu vor reuși în locul în care au excelat astăzi; în schimb, vor excela în ceea ce nu au reușit în ajun. În timp ce comediantul care va juca din rațiune, studiind firea omenească, imitând în mod constant vreun ideal, din imaginație, din memorie, va fi unul singur, același la toate reprezentațiile, mereu la fel de perfect: totul a fost măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la toate reprezentațiile, mereu la fel de perfect: totul a fost măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în declamația lui nu există nici monotonie, nici disonanță." După părerea lui, talentul actorului nu aparține geniului, ci este produsul unei munci înverșunate. Marele comediant, obișnuit cu frecventarea teatrului, a observat îndelung tehnica actorilor care i-au arătat, prin jocul lor, un anumit număr de procedee, de care se servește la rândul lui. Obișnuit cu lumea, pătrunzând în multe din secretele sufletului omenesc, îi stăpânește
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor, un anumit număr de procedee, de care se servește la rândul lui. Obișnuit cu lumea, pătrunzând în multe din secretele sufletului omenesc, îi stăpânește multiplele grimase. Ceea ce este natural în teatru este culmea artificialului. Totul este studiat, în arta comediantului, expresia figurii, gesturile și atitudinile, timbrul și modulațiile vocii, strigătele, tăcerile. "Dar cum? se va spune, întreabă omul cu paradoxul, aceste accente atât de plângărețe, atât de dureroase, pe care mama aceasta le smulge din măruntaiele ei, și din cauza cărora
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufletului. Toate aceste impresii nu le iei decât dumneata. Actorul este obosit iar dumneata trist; asta pentru că el s-a zbătut fără să simtă ceva, iar dumneata ai simțit fără să te zbați. Dacă ar fi fost altfel, condiția de comediant ar fi cea mai nefericită condiție; dar nu el este personajul, el îl joacă și îl joacă atât de bine încât dumneata îl iei drept acesta: iluzia este numai pentru dumneata; el știe că nu este acela." Arta comediantului constă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de comediant ar fi cea mai nefericită condiție; dar nu el este personajul, el îl joacă și îl joacă atât de bine încât dumneata îl iei drept acesta: iluzia este numai pentru dumneata; el știe că nu este acela." Arta comediantului constă în analizarea constantă a efectelor sale pentru a le stăpâni. De aceea el nu simte nimic din emoția pe care i-o trezește spectatorului, căci nu el este personajul, ci îl joacă. Numai spectatorul este câștigat de iluzie. Sensibilitatea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceea el nu simte nimic din emoția pe care i-o trezește spectatorului, căci nu el este personajul, ci îl joacă. Numai spectatorul este câștigat de iluzie. Sensibilitatea actorului, jucată, nu este decât o înșelătorie. Acest lucru îi permite marelui comediant să intre în rolurile sale, chiar și în acelea care sunt la antipodul sensibilității sale. După părerea omului cu paradoxul, el este "un spectator rece și liniștit" (îi trebuie) "spirit de pătrundere și nicio sensibilitate, arta de a imita totul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
paradoxul, el este "un spectator rece și liniștit" (îi trebuie) "spirit de pătrundere și nicio sensibilitate, arta de a imita totul, sau, ceea ce este același lucru, o aptitudine egală pentru tot felul de caractere și de roluri." Privindu-se jucând, comediantul este o ființă dublă, care trebuie să se străduiască să-i ascundă spectatorului această dedublare 41. Un abis îl desparte de personajul său. Diderot o ia ca exemplu pe D-ra Clairon, căreia i-a observat timp îndelungat jocul, pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ochii închiși, nemișcată, ea poate, urmărindu-și din memorie visul, să se audă, să se vadă, să se aprecieze și să aprecieze impresiile pe care le va face. În momentul acesta este o ființă dublă: micuța Clairon și marea Agripină." Comediantul nu joacă "din rărunchi", ci cu sânge rece, făcând referire la un "model ideal", un fel de "fantomă măreață", pe care și-a construit-o pornind de la cea imaginată de autorul dramatic. Acesta și-a elaborat propriul model cu referire
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tatonare lungă și grea". "Prietene, exclamă omul cu paradoxul, există trei modele, omul din natură, omul poetului, omul actorului. Cel din natură este mai puțin mare decât cel al poetului, iar acesta și mai puțin mare decât cel al marelui comediant, cel mai exagerat din toți. Ultimul se suie pe umerii celui dinainte, și se închide într-un mare manechin din răchită căruia îi reprezintă sufletul; el manevrează acest manechin într-un mod înfricoșător, chiar și pentru poetul care nu se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scopuri foarte diferite în cele două lucrări ale sale, Diderot afișează acolo poziții opuse. În Convorbiri despre Fiul nelegitim, operă destinată unui public larg, în care Diderot vrea să apere condiția actorului, prea adesea criticată, și să-l investească pe comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie. În schimb, în Paradoxul, întreprinde o vastă reflecție fenomenologică pe care numai moartea o va întrerupe, reflecție rezervată unui cerc restrâns de cititori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1781, chiar în anul morții, adaugă o a doua prefață la traducerile sale din opera teatrală. Singurele lucrări ale lui Diderot pe care nu le-a cunoscut sunt, cum este și normal, scrierile sale postume, Saloanele (Salons) și Paradoxul despre comediant (Paradoxe sur le comédien). Dacă Lessing a lucrat mult asupra operei lui Diderot, acesta îl cunoaște în schimb prost pe Lessing. Pare să se fi interesat mai ales de Miss Sara Sampson, piesă din 1755, pe care o califică drept
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectacolului va fi cu atât mai convingătoare pentru spectator cu cât îl va părăsi el mai emoționat. De aceea Lessing este foarte atent la toate mijloacele susceptibile să întărească puterea emoțională a spectacolului. El se interesează în special de jocul comediantului și de rolul muzicii de scenă care, și unul și cealaltă, generează emoția. Lessing reproșează Teatrului clasic francez că a suprimat elementele de spectacol capabile să-l impresioneze pe spectator. După exemplul lui Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de complexă în teatrul latin. Lessing nu caută restaurarea pantomimei, conștient fiind că gesturile codate care sunt executate acolo nu reprezintă decât un limbaj convențional. Comediantul trebuie să găsească în sinea lui gesturi specifice, firești, adaptate la situația în care evoluează. Din lecturarea tratatelor antice, Lessing reține că în teatru gestul nu trebuie să fie niciodată lipsit de intenționalitate. Lui nu-i este destinat să fie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]