833 matches
-
într-o regiune sau chiar în fruntea unei țări, în cazul cuceririi puterii printr-o revoluție. De asemenea, ea poate fi rodul unei pasiuni sociale, numeroși aderenți „sugând” comunismul la sânul mamei lor, în cazul unei tinereți petrecute în „contrasocietate” comunistă - cazuri foarte frecvente în PCF* sau în PCI*. Aceste motivații se pot și combina. Totuși, în cea mai mare parte a cazurilor, adeziunea intervine într-un moment politic excepțional care suscită angajamentul unei întregi generații militante: începutul anilor 1920, în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Portugalia și Italia, trăiește încă, aproape netulburată în ritmul ei ancestral, în ciuda structurilor administrative impuse de colonizatori. înainte de 1939 succesele comunismului în Africa sunt limitate, pe ansamblul continentului numărându-se doar 5000 de militanți. Puținele organizații reclamându-se de la Internaționala Comunistă (IC) sunt compuse îndeosebi de militanți de origine europeană; este și cazul PC din Africa de Sud, creat în 1921, sau al secției algeriene a PCF*, creată în 1924, înainte de a-și dobândi o oarecare autonomie în 1936 și de a primi
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
această propagandă despre „viitorul luminos”, ea se impregnează în esența oamenilor, în ritmul lor de viață, în ei înșiși. în mod paradoxal, eficacitatea agit-propului apare adesea mai mare la comuniștii care n-au ajuns la putere. încă din 1922, Internaționala Comunistă* o pune la punct în toate secțiile naționale. Una din axele majore ale sale este propaganda în favoarea URSS iar apoi, după 1945, în favoarea țărilor „socialismului real”. Toate PC preiau marile campanii orchestrate de Moscova, dintre care unele sunt deosebit de reușite
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Kronstadt* înseamnă sfârșitul anarhismului în Rusia și marchează începutul reculului său pe plan internațional. Totuși, seducția exercitată de Revoluția din Octombrie, iar apoi de către Rusia sovietică asupra militanților radicali îi incită pe numeroși anarhiști - îndeosebi anarhosindicaliști - să se ralieze Internaționalei comuniste*, la începutul anilor 1920. Mișcările anarhiste europene sunt slăbite prin aceasta, iar numeroși militanți care au vizitat URSS, sau anarhiști ruși aflați în exil* denunță arbitrarul regimului bolșevic și monopolul lui asupra mijloacelor de exprimare a opiniei politice. Mărturia cea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Până acum, anticomunismul a fost mai ales un antimarxism, ostil doctrinei luptei de clasă și internaționalismului*. De acum înainte, el ia forma antibolșevismului și a antisovietismului, ostil nou-născutului sistem comunist mondial* căruia URSS* îi este matricea și motorul, iar Internaționala Comunistă* (IC) - dispozitivul de difuzare. începând din 1918, bolșevismul provoacă apariția mai multor timpuri de anticomunism. Primul este cel al „Albilor”, bazat pe reacția ofițerilor țariști, amenințați direct cu exterminarea care, în numele Ordinii, a Proprietății, a Patriei și a Bisericii, creează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și extern va fi întotdeauna una din caracteristicile antiimperialismului sovietic. O vom găsi după 1945, mai cu seamă în Egipt, Siria și Irak, ale căror regimuri vor beneficia de sprijinul sovietic deși îi supun persecuțiilor pe comuniștii locali. Salin, Internaționala Comunistă și antiimperialismul în 1923, URSS inițiază o serie de strânse contacte cu China lui Sun Yat Sen și apoi a lui Jiang Jieshi, și susține pozițiile antiimperialiste ale acestora. în ciuda eșecurilor înregistrate de alianță cu o „burghezie națională” și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu un partid - Gomindanul - caracterizat ca „muncitoresc-țărănesc”, modelul chinez va fi aplicat în anii 1920 în numeroase țări - Indonezia, Algeria, Iran, Siria. Alții foarte rapid dezamăgiți, și-au pus speranța în mișcări „național-revoluționare” (Mexic, Brazilia, Nicaragua). în februarie 1927, Internaționala Comunistă* (IC) susține crearea Ligii contra Imperialismului și a Opresiunii Coloniale: două congrese ale acesteia (în 1927 și 1929) adună laolaltă un mare număr de militanți anticolonialiști, comuniști sau nu, printre care Jawaharlal Nehru, liderul aripii de stânga a Partidului Congresului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prevestită de Lenin, în cursul căreia popoarele din Orient vor juca un rol decisiv pentru viitorul universului”. Izbucnirea conflictului chino-sovietic* la începutul anilor 1960 ruinează această politică „Marea schismă” dintre maoiști* și „revizioniști” se traduce prin divizarea profundă a mișcării comuniste internaționale*, fiecare partid fiind obligat să se alinieze pe pozițiile URSS sau ale Chinei, fapt care provoacă sciziuni în sânul PC din Filipine, Birmania, India și Indonezia. Iar înspre final, un dezastru major: în 1965, acuzat de tentativă de lovitură
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
patrimonială”, expresie care reunește ceea ce teoria deosebește în mod clar: birocrația, care ține de rațional și patrimonial, care ține de un tip de dominație tradițional. și, de fapt, aparatele care au reglementat puțin câte puțin întreaga viață economică și socială comunistă, s-au consolidat datorită unor vaste rețele de supunere și de credință față de persoana cutărui sau cutărui conducător. Departe de a se mulțumi să aplice legea tuturor sau numai unei părți a cetățenilor, regula acestei birocrații a răspuns în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
n-au reușit să știrbească influența social-democrației* asupra clasei muncitoare din țara lor. Dimensiunea mesianică a proletariatului trimite atât la acțiunea angajată în 1917 de către bolșevici pentru a-și legitima puterea, cât și la crearea de partide afiliate la Internaționala comunistă*. în acest context ideologic, proletariatul s-a transformat în obiect revoluționar plecând de la mitul unei clase muncitoare unificate, colportat de leniniști, de staliniști și de maoiști*, dar și de opozițiile comuniste. în schimb, în țările cu regim comunist, distincția teoretică
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
percepută atunci ca un stat sovietic ai cărui conducători cer părerea aliatului lor asupra tuturor chestiunilor importante; iar unii, ca Gao Gang, vorbesc chiar de integrarea în URSS. Totuși intimitatea durează puțin. Mao Tzedun* a avut raporturi complicate cu Internaționala Comunistă*. în timpul negocierii tratatului de prietenie chino-sovietic din februarie 1950, Stalin îl tratează ca pe un subaltern de rând, iar cuantumul ajutorului sovietic decepționează. Modul în care împinge Beijingul în războiul din Coreea* rănește amorul propriu al aliatului chinez lăsat practic
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Conducătorii, și în special, Stalin și Mao, trăiesc într-un fel de clandestinitate, nimeni - cu excepția gărzii lor personale și a adjuncților direcți - neștiind întotdeauna unde se află - la Kremlin, într-o vilă sau alta, sau poate în deplasare. în Internaționala Comunistă* (IC) „munca conspirativă” este impusă ca metodă de organizare, prin cea de-a 3-a din cele 21 de condiții de a fi admis în IC: „Este de datoria comuniștilor să creeze pretutindeni, în paralel cu organizația legală, un organism
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
jocul contrarevoluției, apoi - ca la Kronstadt* - că sunt contrarevoluționari. Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a PCF* în 1920, Lîon Blum, care a refuzat aderarea la Internaționala Comunistă*, este desemnat ca instrumentul sau aliatul contrarevoluției. Odată cu bolșevizarea și apoi stalinizarea PC, termenul „contrarevoluționar” cunoaște unele derapaje, toți comuniștii* fiind adesea asimilați, de la sfârșitul anilor 1920, cu fascismul, fie că sunt autentici fasciști, democrat-liberali, socialiști reformiști - calificați drept „social-fasciști
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
formații de luptă... Votează comunismul!” proclamă Johannes Becher, traducătorul lui Maiakovski. Ieșit din expresionism, Becher - viitor ministru al Culturii în RDG - ilustrează itinerarul acelor scriitori și artiști din avangărzile estetice ale anilor 1920. Expresionismul, dadismul, suprarealismul și futurismul furnizează cauzei comuniste aderenți dintre care mulți o vor lăsa mai moale când URSS va rupe cu ei pentru a adopta „realismul socialist”. Este și cazul suprarealiștilor francezi care, fascinați de violența revoluționară și de distrugerea tradiției, aderă la PCF în 1927 sau
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Thorez, care și-a pierdut astfel susținătorii de la Moscova, împăcându-se cu Hrușciov cu ocazia conflictului chino-sovietic*. în PCI, dimpotrivă, Togliatti profită de climatul creat de „raportul secret” pentru a dezvolta ideea unei anumite diversități de orientare în sânul mișcării comuniste internaționale*. Aprofundarea și apoi eșecul destalinizării Voința de reforme hrușciovistă se izbește atât de inerția structurală a sistemului, cât și de opoziția conservatoare manifestată, în iunie 1957, prin tentativa „grupului antipartinic” reprezentat de Molotov, Malenkov și Kaganovici de a-l
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
unde penuriile sunt cronice. în sânul primelor trebuie să apară „omul nou”, loial față de partid, căreia se cuvine să i se atribuie recompense materiale și o recunoștință simbolică. Acest model de industrializare și, într-un mod mai general, de economie comunistă va fi aplicat cu mai mare sau mai mică intensitate, potrivit momentului, în democrațiile populare*, apoi în China* lui Mao* sau în Coreea de Nord* - cu excepția Cambodgiei unde khmerii roșii* mizează pe un fel de autarhie rurală. Economia URSS se bazează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
celui al revoluției din Finlanda, în 1918, celui suferit de Bela Kun care preluase puterea în Ungaria, în 1919, și celui al tentativelor insurecționale din Germania între 1919 și 1923, din Estonia, în 1924, și din Bulgaria, în 1925. Internaționala comunistă și Europa Dacă, după moartea lui Lenin, Troțki* continuă să vizeze la „Statele Unite Socialiste ale Europei” care ar fi „forma politică a dictaturii proletariatului din Europa”, Stalin* optează pentru „construcția socialismului într-o singură țară”. IC se mulțumește, așadar, să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
strânse între PCF, PCI și PC spaniol. Perioada zisă a „eurocomunismului” - căruia i s-a asociat și PC japonez - se caracterizează, din 1974 până în 1978, printr-o repunere în chestiune a raporturilor cu URSS, vizibilă în 1976 la conferința mișcării comuniste internaționale* care reunește la Berlin PC din Europa de Est și de Vest. Dar episodul nu se va mai repeta. Până în 1985, criza rachetelor din Europa reamintește care-i importanța teatrului european în confruntarea Est-Vest. Dar PCF nu reușește să federeze ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
înăbușirea revoluției ungare* din 1956, aproape 200.000 de unguri, mai ales tineri, își părăsesc țara lor de 8 milioane de locuitori. Prin Berlin, singurul punct pe unde, între 1949 și 1961, se poate trece cu oarecare ușurință din Europa comunistă în Europa democratică, 2.686.942 de cetățeni est-germani - dar și polonezi, unguri etc. - au trecut dincolo de „cortina de fier”. Pe 13 august 1961, RDG pune capăt acestei hemoragii construind „zidul” Berlinului*. în anii 1970, practica expulzărilor este repusă la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
zonă de influență în Europa Centrală și de Răsărit și statutul de a doua superputere. Pe plan ideologic și în ochii opiniei publice mondiale, victoria URSS a „demonstrat” superioritatea comunismului asupra nazismului și a democrației. Ea a întărit coeziunea mișcării comuniste internaționale*, i-a insuflat un nou dinamism și a sacralizat un șef, pe „Mareșalul Stalin”. MAREA TEROARE TOTALITARISMUL LA APOGEUL SĂU Asasinarea, pe 1 decembrie 1934, a lui Serghei Kirov, principalul conducător comunist de la Leningrad și membru al Biroului Politic
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
relații cu Polonia sau pe polonezii din URSS, adică un total de 144.000 de arestați, din care 110.000 sunt executați, inclusiv cea mai mare parte a conducătorilor și a cadrelor PC polonez, dizolvat în mod oficial de către Internaționala Comunistă* (IC) în august 1938, sub pretextul infiltrării lui de către poliția poloneză. în realitate, Stalin pregătește terenul pentru cazul în care ar cădea de acord cu Germania nazistă în privința împărțirii Poloniei. Ordinul operațional nr. 00593, din 20 septembrie 1937, îi vizează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
din anii 1950; mișcarea pentru pace în Vietnam din anii 1960; Apelul celor O sută contra rachetelor în Europa din anii 1970 - au pus în mișcare mulțimi considerabile fără a contraveni niciodată progreselor militare ale „lagărului socialist”. Mai mult, mișcarea comunistă internațională* a știut să facă din război - dus sub conducerea ei - principalul vector al punerii mâna pe putere. La capătul luptei armate* și a războaielor de partizani din Rezistență*, în timpul celui de-al doilea război mondial, și al războaielor de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
un armistițiu sau cu o pace, războiul contra burgheziei nu se poate sfârși decât odată cu eradicarea spiritului „burghez” care persistă în fiecare om. în vara anului 1920, cele „21 de condiții” impuse grupărilor socialiste care doresc să adere la Internațională Comunistă* (IC) subliniază că „în aproape toate țările din Europa* și din America, lupta de clasă intră în perioada războiului civil” și că lumea trăiește „într-o epocă a războiului civil înverșunat”. IC devine o vastă întreprindere de subversiune internațională al
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
civil din tabăra republicană - cu represiunea comunistă împotriva anarhiștilor și a POUM. Rezistență, Eliberare și război civil Din toamna anului 1943 până în vara anului 1945, reculul și apoi înfrângerea Italiei, a Germaniei și a Japoniei creează condiții favorabile pentru Rezistența* comunistă. Dacă la Ialta* s-a convenit ca țările eliberate să beneficieze de alegeri libere și de guverne alese în mod liber, în particular Stalin declară: „Acest război nu seamănă cu cele din trecut. Cel care ocupă un teritoriu își impune
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
aceasta duce la instaurarea în Asturii a unei puteri revoluționare rapid reprimate. Succesul Frontului Popular și pronunciamiento militar La alegerile legislative din 16 februarie 1936, coaliția republicani/socialiști triumfă sub egida politicii de Front Popular*, inaugurată în 1935 de către Internaționala Comunistă* (IC); evenimentul favorizează o creștere rapidă a PCE, devenit vector al vigurosului mit al URSS* și susținător al unei republici democratice învăluite într-un climat de violențe politice și sociale. Războiul civil* spaniol începe pe 17 iulie 1936 cu pronunciamento-ul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]