290 matches
-
transparenței evenimențialului la nivelul opiniei publice. În această perspectivă, limbajul politic eminescian se definește printr-un dublu proces de semantizare denotativă (Războiul de Independență, luptele politice interne, situația precară a țărănimii, Congresul de la Berlin, chestiunea evreiască etc.), respectiv de resemantizare conotativă, prin apelul la conotații naționale, mitologice, etnologice ș.a. Deplasarea interesului de pe aspectele informative pe dimensiunea analitică este evidentă în apelul jurnalistului la metafore și simboluri evaluative, la analogii și comparații, menite să accesibilizeze conținuturile abstracte, să le confere "substanță" și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la simboluri și mărci socio-culturale specifice permite identificarea jurnalistului cu publicul cititor, aducerea în același plan a emitentului și a receptorului, prin prisma orizontului epistemologic comun. În acest sens, planul denotativ al limbajului eminescian este dublat în permanență de planul conotativ, care stabilește conexiuni, creează analogii, realizează articulații între elementele ansamblului semnificativ, în acord cu finalitățile demersului jurnalistic. Valorificarea potențialului semnificativ al trecutului istoric, al creației populare, al legendelor și miturilor naționale devine o practică curentă în publicistica eminesciană, îmbogățind semantica
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
știm că reprezintă exercițiul de decodare mesajului artistic va media între cele două autorități, a dramaturgului și a regizorului. Comunicarea -așa cum ar presupune "clasicul" Jakobson și despre care se vorbește atât de des în teatruva oscila între o funcție conotativă și una emotivă, una poetică și una fatică. Însă redutele limbajului sunt condiționate de timpii care conlucrează la construcția scenică, prezentul inaugurând, cu fiecare reprezentație, noi forme de retrăire a trecutului și/sau a viitorului, printr-o durată scenică a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
o altă viziune comună, prin formulele specifice perioadei respective. Reprezentarea, înțeleasă aici ca reflex al gândirii "intelectuale" (nu imaginative, diferență trasată chiar de Le Goff), intră în relație, după cum voi analiza, cu imaginația, cu imaginea semnificantă (să o numim convențional "conotativă"), cu simbolul și cu structurile pe care acestea le formează. Ideologia este una din aceste structuri, înțeleasă și ea drept proiecție a unei realități dezirabile, plecând de la așteptările colective, ca o ofertă de modificare a celei trăite efectiv. Sistemul imaginarului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
precum o unitate minimală și funcțională; în general, pe baza unei scheme de reprezentare, care transportă o informație pentru a fi memorată dinspre lumea sensibilă sau lumea inteligibilă înspre mentalul colectiv, se configurează imaginea, cu limbajul ei de cele mai multe ori conotativ (spre exemplu, redarea sceptrului într-un tablou semnifică puterea, iar corelarea lui cu ansamblul sau contextul mută iconul pe planul simbolismului politic; descrierea ritualului înscăunării poate avea un caracter documentar, dar integrată unei narațiuni mitizante, capătă de asemenea o aură
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
lucrurile la care acestea se referă. Acest model este mai potrivit și pentru abordarea spinoasei probleme a conotațiilor, prin excelență instabile, variind în funcție de cultură, de perioada istorică și de experiență individului, precum și cea a frontierei dintre sensul denotativ și cel conotativ care „coincide cu distincția nebuloasa, dar crucială s...ț dintre «limba» și «lumea reală»”21. „Realismul experiențialist” ce caracterizează acest model postulează existența unor ansambluri conceptuale complexe, provenite din experiența umană, cu ajutorul cărora omul organizează cunoașterea. Structura conceptelor e văzută
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
al cuvântului. Însă, în vreme ce în cazul comparației proprietatea ce determină analogia poate fi recunoscută drept adevărată sau falsă, în cazul metaforei proprietatea respectivă e asumată doar de vorbitor, care caută să obțină adeziunea conlocutorilor. Acest lucru conferă metaforei un caracter conotativ. Limbajul însuși abundă în metafore mai mult sau mai putin lexicalizate, fixate în catahreze; logică lui nu e întotdeauna reductibila la opoziția adevărat/fals, ci mai degrabă la „mai mult sau mai putin adevărat”. Limba este locul continuului și al
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
context constituie o cerință obligatorie pentru o traducere onestă. Adesea este o întreprindere foarte dificilă; abordată însă cu răbdare, cu o serioasă competența lingvistică și cu convingerea că sensul referențial este oricum traductibil, iar cel putin o parte din valorile conotative și stilistice pot fi compensate, ea poate duce la rezultate fericite. Am evocat astfel cele două principii fundamentale cu care Ioan Kohn abordează problemă traducerii și a caror funcționare o demonstrează convingător cu exemple de traduceri poetice în limba română
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de marcare a sensului, la elemente de analiză componențială, la domenii și niveluri semantice și la relațiile dintre ele, la mecanismele de extindere a sensului în direcția utilizării figurate a unor cuvinte și expresii. O mare atenție este acordată sensului conotativ, asociat fie cu vorbitorii, fie cu împrejurările în care e folosită o expresie, fie cu stilul discursului. Într-o a doua fază, a transferului, autorii semnalează că pe o primejdie lipsa de imaginație a traducătorului care, cunoscând bine informația oferită
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Biblia ar fi un document dictat ca atare și deci singură formă de traducere ce s-ar putea întreprinde trebuie să fie cea literala. Reafirmând încă o dată principiul după care conținutul, alcătuit din intenția conceptuală a mesajului și din valorile conotative, are prioritate asupra formei, autorii se concentrează asupra domeniilor în care „pierderile semantice” sunt adesea inevitabile: e vorba de expresiile idiomatice, de sensurile figurate, de deplasări ale unor componente centrale de sens și indică prin exemple în ce fel aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
despre această expresie mai sus, la 3.1.2., facem următoarea observație: traducerea acestei expresii este un caz ce ilustrează felul în care servituțile unei limbi care se interpune între original și traducere pot săraci sensul atât denotativ, cât și conotativ al unui cuvânt sau text. Poate că traducătorii Septuagintei nu au voit neapărat să transforme expresia într-o definiție ontologica a dumnezeirii; pur și simplu limba greacă nu le permitea altă opțiune. Multe limbi însă pot traduce literal expresia ebraica
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
limba română" Pe baza observațiilor făcute cu ocazia discutării fiecărui nume în parte, putem desprinde următoarele în ceea ce privește traductibilitatea: 3.4.1. Un număr considerabil de nume divine nu pierd, sau nu ar trebui să piardă, nimic din sensul denotativ sau conotativ la transfer. Este mai cu seamă cazul metaforelor cosmologice, cu valoare universală: ’Ar (3.1.13.2.) - respectiv tò phÄÎs (3.2.2.15.3.), Țór, Sela‘, ’E>en (3.1.16.5.), al metaforelor antropomorfizante: gibbÄr (3.1.7
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fără a deveni Însă abstracțiune pură și fără ca fragmentele constituente de realitate să aibă un rol pur estetic precum În cazul cubismului. Depășirea realului nu va explora autonomia expresiilor abstracte, ci va condensa Într-o imagine manipulată informații denotative și conotative aparținând arhitecturii. În această abordare, realul nu ar fi considerat inadecvat virtuozității și integrității artei (În accepțiunea teoreticianului modernist Clement Greenberg), ci arta Își va adaptalimbajul pentru a cuprinde complexitatea realului arhitectural vizibil și non-vizibil. Vom remarca faptul că un
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
Contemplate În continuarea secvențelor de fotografii „clasice― din categoria realismului aparent (vizual), miza unor atare imagini manipulate va consta În păstrarea realismului esențial prin a nu fi deviat În virtuozitate abstractă și de a fi exprimat condensat, eliberator, prin jocul conotativ, realități arhitecturale care dinamizateinterpretativ pot generaidei noi. Aceasta din urmă poate fi o provocare interesantă adresată imaginii: asumarea rolului generator de noi idei arhitecturale, prin interpretarea lucidă și „arhitecturală― a spiritului spațiilor edificate, preexistente. O astfel deimagine nu ar mai
Polarităţile arhitecturi by Mărgulescu Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92985]
-
ortografie: Aspecte fonetice specifice limbii italiene: eliziunea și apostroful, accentul cuvintelor. Lexic: Mijloace de îmbogățire a lexicului: derivarea cu sufixe și prefixe; familii de cuvinte; expresii idiomatice; cuvinte compuse, arhaisme, neologisme; Sinonime, antonime, omonime, cuvinte polisemantice; Sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor. Gramatică ● Articolul: hotărât, nehotărât și partitiv; folosirea articolului cu numele proprii de persoane și geografice; ● Substantivul: formarea femininului; formarea pluralului; substantive defective; substantive cu două forme de plural; substantive colective; substantive invariabile; substantive defective de singular / plural; substantive
EUR-Lex () [Corola-website/Law/265833_a_267162]