465 matches
-
Tătari 60; Hațeg 15+21. Cei mai mulți au dezertat în principatele române. 1777 - O parte din sătenii din Tohan, au fugit în Țară Românească înainte de 1777, iar alta s-a așezat pe hotarul Branului înființând un nou sat, Tohanul Nou. În conscripțiile agentelor austriece care luaseră ființă în principate, care urmăreau pe fugiții din Transilvania, îi numeau “sudiți” sub care denumire pe la sfârșitul secolului al XVII-lea au înființat șapte sate în Țară Românească și în județul Buzău 3 plase: Câmp; Slănic
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
din Europa. O serie de reforme instituționale progresive sunt de asemenea implementate: administrația, justiția, impozitele, iar Codul Napoleonian este impus. Totuși Războaiele Napoleoniene aduc suferințe noi populației, doar din actuala Provincie Liège 6% din populație moare pe câmpurile de bătălie. Conscripția obligatorie produce numeroase revolte, în special în regiunea flamandă, care este în plus supusă la utilizarea obligatorie a limbii franceze care este singura limbă permisă începând cu anul 1793. Perioada franceză ia sfârșit în 1815 în urma înfrângerii lui Napoléon la
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
a cărei suprafață a variat între 10 și 15 jugăre și pe care nu o putea vinde sau zălogi. Aceasta era indivizibilă și era muncită în comun de către toți membrii familiei căreia îi era atribuită. Din cauza deselor emigrări și răscoale, conscripțiile vremii consemnează adesea sesii fără iobagi, pustii, care făceau obiect de tranzacție între diferiți proprietari și care erau date în folosință unor jeleri localnici sau unor iobagi fugiți aici de pe alte domenii, cum se înregistrează în anul 1680 cazul lui
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
număr de 39 sesii pustii, proprietarii acestora părăsindu-le între anii 1690 - 1748. Alături de iobagi, în sat trăiau "jelerii" care erau țărani fără sesie iobăgească. Ei erau obligați la rândul lor să presteze anumite robote în folosul „domnilor”. Sporadic, în conscripțiile satului apar și „"vagii"”, țărani pribegi care nu aveau locuințe statornice și deci, care se deplasau mereu pentru a-și câștiga cele necesare traiului. O categorie restrânsă de locuitori o formau "plăieșii", care erau încadrați în „"Corpul plăieșilor"”, veche instituție
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
din 1596: "Castellum Morsyna". La 1617 cornițele de Hunedoara Ștefan Torok zălogește principelui transilvan Gabriel Bethlen atât târgul ("oppidum"), cât și fortificația ("castellum") de la Margina. Surse documentare vorbesc și despre existența unei vechi mănăstiri în apropiere, dispărută în timpul atacurilor turcești. Conscripția din 1717 o amintește cu 80 de case în districtul Făgetului, fiind, deci, una din cele mai bine populate așezări din împrejurimi. Biserica de lemn cu hramul "Cuvioasa Paraschiva" a fost construită în 1737, în conformitate cu inscripția incizată în prestolul de
Biserica de lemn din Margina () [Corola-website/Science/311890_a_313219]
-
principele transilvan Sigismund Báthory îl donează lui Ștefan Török, unul din căpitanii săi. Mai apoi ajunge în proprietatea marelui magnat Ștefan Béthlen, pentru ca, în anul 1658, cetatea Șoimoș dimpreună cu întreg Banatul de Lugoj- Caransebeș să fie ocupată de turci. Conscripția din 1717 pomenește Curtea cu un număr de 50 de case, fiind una din cele mai mari localități din zona Făgetului. Se pare că vechea vatră a satului era situată la circa doi km mai spre răsărit, unde se mai
Biserica de lemn din Curtea, Timiș () [Corola-website/Science/311891_a_313220]
-
hramul „Înălțarea Domnului”, biserica de lemn din Săcalu de Pădure, monument înscris în lista Monumentelor Istorice din 2010, este situată pe locul cunoscut de localnici sub toponimul de „Grui”, într-o fostă livadă, folosită ca cimitir. Biserica este înregistrată de conscripția lui Buccow, din anii 1761-1762, cu care ocazie sunt conscrise și cele 101 de familii ortodoxe. Biserica constituie ctitoria preotului Popa Chiril, venit din Moldova, care împreună cu Cengher Simion, epitrop primar, potrivit inscripției: ,anno 1809” înscrisă pe ancadramentul intrării în
Biserica de lemn din Săcalu de Pădure () [Corola-website/Science/311432_a_312761]
-
reușească să o citească. Acesta transmite totuși posterității anul 1753 scris peste portalul spre biserica bărbaților, an regăsit și pe una dintre icoane, ceea ce indică o posibilă înzestrare interioară a bisericii în acel an. Lăcașul a fost consemnat într-o conscripție din anul 1762, în care un preot neunit servea toate cele 38 de familii ale satului. El a fost vizitat și binecuvântat în vara anului 1776 de către episcopul unit Grigore Maior, aflat în vizită canonică în comitatele Solnocul de Mijloc
Biserica de lemn din Mal () [Corola-website/Science/312314_a_313643]
-
asupra unor documente sau inscripții care să ateste importantul moment. Lipsa documentelor reprezintă și în acest caz principalul obstacol în a stabili, în termeni exacți anul când a fost construită biserica sau când aceasta a fost mutată pentru prima dată. Conscripțiile bisericești sau recensămintele făcute în secolul al XVIII-lea ne ajută, într-o oarecare măsură în această privință. Astfel, conscripția de la 1733 întocmită în timpul episcopului Inocențiu Micu-Klein menționează că la acea dată, la Gostila era o biserică în care slujea
Biserica de lemn din Gostila () [Corola-website/Science/312368_a_313697]
-
a stabili, în termeni exacți anul când a fost construită biserica sau când aceasta a fost mutată pentru prima dată. Conscripțiile bisericești sau recensămintele făcute în secolul al XVIII-lea ne ajută, într-o oarecare măsură în această privință. Astfel, conscripția de la 1733 întocmită în timpul episcopului Inocențiu Micu-Klein menționează că la acea dată, la Gostila era o biserică în care slujea un preot unit pe nume Nyikulaj, în timp ce localitatea Țop avea, conform aceleiași conscripții, o biserică în care slujea preotul unit
Biserica de lemn din Gostila () [Corola-website/Science/312368_a_313697]
-
o oarecare măsură în această privință. Astfel, conscripția de la 1733 întocmită în timpul episcopului Inocențiu Micu-Klein menționează că la acea dată, la Gostila era o biserică în care slujea un preot unit pe nume Nyikulaj, în timp ce localitatea Țop avea, conform aceleiași conscripții, o biserică în care slujea preotul unit Pavel. Conscripția făcută în anul 1750 de către vicarul episcopesc Petru Pavel Aron surprinde faptul că atât în Gostila cât și în Țop, la acel moment comunitatea avea biserică și era deservită de un
Biserica de lemn din Gostila () [Corola-website/Science/312368_a_313697]
-
1733 întocmită în timpul episcopului Inocențiu Micu-Klein menționează că la acea dată, la Gostila era o biserică în care slujea un preot unit pe nume Nyikulaj, în timp ce localitatea Țop avea, conform aceleiași conscripții, o biserică în care slujea preotul unit Pavel. Conscripția făcută în anul 1750 de către vicarul episcopesc Petru Pavel Aron surprinde faptul că atât în Gostila cât și în Țop, la acel moment comunitatea avea biserică și era deservită de un preot. Statistica românilor ardeleni întocmită între 1760-1762 de către generalul
Biserica de lemn din Gostila () [Corola-website/Science/312368_a_313697]
-
să rămânem în vechea noastră lege, voința noastră este să fim uniți acolo unde am fost până acum, deoarece n-am avut nici o tulburare până acum în religia noastră." Satul apare acum sub numele de Stolun. În anul 1733 în timpul conscripției efectuate de episcopul unit Ioan Inochentie Micu (1729-1743) în Stolna, sat pur românesc, erau 12 familii uniți, iar preotul lor se numea Ioan. Erau 60 de suflete, aveau biserică și casă parohială, ½ iugăr de teren arabil și fânaț de 3
Biserica de lemn din Stolna () [Corola-website/Science/312910_a_314239]
-
În 1760-1762, în Stolna existau 27 de familii, neuniți, un preot, o casă parohială, sesie "3 agris cub și 3 foeneta." (3 câble teren arabil și fânaț de 3 care) În 1762 era un preot ortodox și 27 de familii. Conscripția din 1766 găsește în Stolna 144 de suflete, 73 bărbați și 71 femei; parohia aparținea protopopiatului Agrieș (Viișoara) din varmeghia Turzii. În anul 1805 în Stolna erau 43 de familii ortodoxe și aveau biserică, 2 câble de teren arabil și
Biserica de lemn din Stolna () [Corola-website/Science/312910_a_314239]
-
listă a monumentelor istorice cu . Parohia este situată pe două văi. Nu se știe din ce pricină, satul nu a îmbrățișat Unirea cu biserica Romei îndată după decretarea ei la Alba-Iulia (1700) cum făcuseră satele din jur. Astfel, parohia pe timpul conscripției lui Inochentie Micu Klein din anul 1733 era neunită (ortodoxă), și avea 40 de familii cu 200 de suflete. Avea biserică și casă parohială, loc arător de 4 cubele (2 jug.) și cositor de 6 cară de fân. Preot era
Biserica de lemn din Berindu Deal () [Corola-website/Science/312950_a_314279]
-
Mihai-Valentin. Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Berind, comuna Sânpaul, a fost construită în anul 1752, după cum rezultă dintr-o inscripție păstrată pe prestol, dar la acea dată ea a înlocuit, indubitabil, biserica de lemn menționată în Conscripția din 1733 a episcopului blăjean Inochentie Micu Klein. Edificată după obiceiul pământului, în cimitirul satului, pe o fundație de piatră, biserica este construită pe bârne solide din stejar, îmbinate ân coadă de rândunică și cheotoare dreaptă, având la bază un
Biserica de lemn din Berindu Deal () [Corola-website/Science/312950_a_314279]
-
s-a expropiat în 1937 pe seama Uzinelor „Mîrșa” , s-a compensat prin efectele Reformei agrare din 1945-1946. Pierderi de terenuri s-au consemnat începând din anii 1960 când au apărut construcții și unități social-economice cum au fost: Încă de la primele conscripții ale satului se știe că locuitorii practicau o agricultură sedentară, bienală, cu suprafața arabilă împărțită în două „"câmpuri"” , numite și „"hotare"” sau „"călcălturi"” , sistem datând de pe vremea romanilor. Alte denumiri sub care se întâlnesc hotarele satului în conscripțiile secolului al
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
de la primele conscripții ale satului se știe că locuitorii practicau o agricultură sedentară, bienală, cu suprafața arabilă împărțită în două „"câmpuri"” , numite și „"hotare"” sau „"călcălturi"” , sistem datând de pe vremea romanilor. Alte denumiri sub care se întâlnesc hotarele satului în conscripțiile secolului al XVIII-lea sunt acelea de „"Territorio inferiori"” și „"Territorio superiori"” . Cu prudența de rigoare se poate considera că „hotarul de jos” se întindea între actualul drum județean Tălmaciu-Racovița-Avrig și râul Olt, iar „hotarul de sus” între drumul amintit
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
Viticultura]]. [[Viță de vie|Vița de vie]] se cultivă doar lângă casă și sporadic pe terenurile mai înalte ale satului. Se pare însă că viticultura a cunoscut o răspândire mai largă în trecut dacă se analizează toponimele terenurilor consemnate în conscripția din anul [[1765]] : ""Calea viilor"", ""După coasta viilor"", ""Fața coastei viilor"" etc. Precizarea ce trebuie făcută este că în această conscripție se menționează termenul de ""Vineae hic Loci nullae"", adică prezența viței de vie era deja dispărută din culturile satului
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
pare însă că viticultura a cunoscut o răspândire mai largă în trecut dacă se analizează toponimele terenurilor consemnate în conscripția din anul [[1765]] : ""Calea viilor"", ""După coasta viilor"", ""Fața coastei viilor"" etc. Precizarea ce trebuie făcută este că în această conscripție se menționează termenul de ""Vineae hic Loci nullae"", adică prezența viței de vie era deja dispărută din culturile satului. Deoarece toponimele menționate nu mai sunt vii în graiul racovicean, este de presupus că viile în speță au fost cultivate pe
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
speță au fost cultivate pe locurile numite astăzi: ""Dealu Morii"", ""La Pușcărie"", ""Pe Hume"", ""Pe Față"" și ""La Portișoară"", pe soluri mai mult sau mai puțin calaroase cu largi expuneri sudice sau sud-vestice, propice unor astfel de culturi. [[Apicultura]]. Toate conscripțiile cunoscute până în prezent consemnează în sat prezența stupilor de albine. Astfel putem menționa că în conscripția "părții scăunale" din [[1721]] numărul acestora era de 393 de coșnițe, și în [[1765]] localnicul Popa Stan deținea singur 100 de coșnițe.După anul
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
și ""La Portișoară"", pe soluri mai mult sau mai puțin calaroase cu largi expuneri sudice sau sud-vestice, propice unor astfel de culturi. [[Apicultura]]. Toate conscripțiile cunoscute până în prezent consemnează în sat prezența stupilor de albine. Astfel putem menționa că în conscripția "părții scăunale" din [[1721]] numărul acestora era de 393 de coșnițe, și în [[1765]] localnicul Popa Stan deținea singur 100 de coșnițe.După anul [[1900]] racovicenii au început să practice un stupărit sistematic înlocuind coșnițele cu stupi moderni mult mai
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
de Jos și Sebeșu de Sus: Ca urmare directă a trecerii Transilvaniei sub stăpânirea austriacă după anul 1688, în istoria Racoviței se înscriu două evenimente care-i marchează sfârșitul secolului al XVII-lea: unirea cu Biserica Romei și întocmirea primei conscripții cunoscute a localității, respectiv cea din 1698, care va inaugura pe cele din secolele următoare, cele mai cunoscute sunt întocmite pentru anii: 1721-1722, 1733, 1750, 1765-1766, 1851, 1910 și 1930. Până în anul 1766, Racovița a aparținut de două unități administrativ-politice
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
care a fost militarizată în întregime și Racovița, operație ce a durat până în anul 1766 și a fost condusă de generalul Ziskovic. Hotărârea de înființare a fost luată în 24 februarie 1765, hotărâre ce a stat la baza întocmirii unei conscripții amănunțite ce prevedea stabilirea numărului de locuitori ce puteau fi încorporați precum și cuantumul despăgubirilor ce trebuia să fie plătite de către autoritățile militare „proprietarilor” satului. La data de 30 octombrie 1765, Racovița a fost aleasă ca sediu al Companiei a VII
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
ce puteau fi încorporați precum și cuantumul despăgubirilor ce trebuia să fie plătite de către autoritățile militare „proprietarilor” satului. La data de 30 octombrie 1765, Racovița a fost aleasă ca sediu al Companiei a VII-a, comandată de către căpitanul Graf von Dietrichstein. Conscripția din 1765 pentru „partea iobăgită” consemnează două familii nobiliare: Ștefan Hajdu de Racovița, a cărui moșie era delimitată de „Ulița Donului”, vale și „Hudița Piști”, și familia nobiliară Martin Biro — înființată prin 1725 de către comitele Iosif Teleky de Szek — a
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]