465 matches
-
Se situează în zona de vest a județului Timiș, la circa 25 km vest-sud-vest de municipiul Timișoara, în Câmpia Timișului. Comparativ cu satele mult mai vechi din Banat, Diniașul este un sat relativ mai nou. Prima atestare documentară coincide cu Conscripția generală a Banatului care a avut loc în 1717. Acest recensământ a înregistrat atunci localitatea "Dingnas", cu 50 de case, aparținând de districtul Timișoara. Satul s-a format în urma ultimelor valuri de colonizări sârbești la nord de Dunăre. De la apariția
Diniaș, Timiș () [Corola-website/Science/301356_a_302685]
-
de timp cuprins între cele două repere cronologice. În sprijinul acestei ipoteze a fost adusă și atestarea târzie a bisericii în documente, anume la 16 octombrie 1666, printr-un preot român („ola pap”) slujitor la altarul acesteia, rămas anonim. Abia conscripțiile anilor 1733, 1750, 1761-1762 și 1829-1831 și harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă, explicit, existența.
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
, județul Alba, datează dinainte de anul 1780. Are hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Cercetări recente coboară în timp atestarea documentară a satului, el fiind menționat într-o conscripție, din 1560, a ivirilor aurifere. Lăcașul de cult din acea vreme a fost înlocuit, în secolul al XVIII-lea, prin cel existent. Nu se poate preciza dacă lăcașul anterior sau acesta a primit în 1767 ianuarie 4, exemplarul din Antologhionul
Biserica de lemn din Sartăș () [Corola-website/Science/315943_a_317272]
-
în formă de Villa Kerthwelfaya și Possesion Kerthwelfaya, în anii 1458, 1488, 1497 apare sub denumirea de Possesion Kewrthwelfaya, între 1587 - 1589 sub forma latinizata de Pirus , în 1550 - Possesion Kortvelyfaia , 1634 - Kortovelyfaia , 1620 - Keortueli, 1451 - Körtvelyfája, 1760 - 1762 Körtovelyfalva, conscripția Buccow, 1762 - Kortefája, 1800 - Kortvelyfaja , 1808 - pagus Kortvélyfalva; Kürtvelyfalva; Kurtifája, 1838 - Körtvélyfája; Körtvely-fája; Birbaun; Kutefája , 1850 - Körtefája ; Kurtifája; Birnbaun , 1857 - Kortvelyfája; Birnbaun; Curtifaja; Curtifaia , 1910 - Körtevélyfája; Bengút; Dellő , 1925 - Periș , 1940 - 1944 Körtvélyfája , 1956 - Periș; Körtvélyfája , 1960 - Periș . De-a
Periș, Mureș () [Corola-website/Science/300590_a_301919]
-
Dejan (Nume anterior: Radovan, Dejani, Dajanfalău, , , )) este un sat în comuna Moravița din județul Timiș, Banat, România. Dejaniul a fost reînființat pe locul vetrei satului "Radovanz" (în română "Radovan"), sat sârbesc distrus de turci. La conscripția din 1717 încă mai apare menționat cu 20 de case, pe locul numit "Radovanz". Harta contelui Mercy din 1723-1725, o pomenește din nou, ca fiind locuită cu români, care aveau și o biserică ortodoxă. O parte dintre români s-au
Dejan, Timiș () [Corola-website/Science/301355_a_302684]
-
18 fl. Se dă numele tuturor sătenilor și băieților lor de vărsta acestora din urmă. Erau 14 iobagi cu 24 băieți și 3 zilieri cu 5 băieți. E interesant să știm de ce se indica în urbarii și etatea băieților. În conscripția urbarială a domeniului Inidoara din 1681, iată ce se zice în privința acestora: „vârsta fiilor de iobagi de aceea s-a înscris în Urbariu, pentru că dacă va vedea stăpânirea, că numai a sosit, ci și a trecut timpul pentru căsătoria oricărui
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
să nu ducă o viață imorală, ci prin căsătorie dumnezeiască să se înmulțească, atunci trebuie silit, dacă o admoniere ușoară nu prinde, trebuie întemnițat, căsătoria să nu și-o amâne, ceea ce știu că aproba și femeile văduve și fetele mari.” Conscripția urbarială din 1750 e mai bogată în informații și în ceea ce privește satul Giomal, pământul acestei comune e muntos și de producție mijlocie. Pentru negoț nu-i potrivit, locuitorii de aici trăiesc din lucrul pământului, al viilor și al pomilor și producțiile
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
acestei comune e muntos și de producție mijlocie. Pentru negoț nu-i potrivit, locuitorii de aici trăiesc din lucrul pământului, al viilor și al pomilor și producțiile acestora le duc la târgurile din apropiere la Aiud și Alba Iulia. În conscripție se dă numele tuturor capilor de familie și averea acestora. La 1805 când păstorea Popa Daniil Rad, având venit 5 ferii de vin din via bisericii, erau în comuna Giomal 165 capi de familie”. Acestă zonă figurează în Repertoriul Arheologic
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
puține amintiri sau urme materiale din această veche bisericuță. Nu se cunoaste exact momentul în care a fost înființată parohia din Aiton, dar se pare că la anul 1320 exista o comunitate închegată. Una din primele informații ne-o oferă conscripția episcopului Klein de la 1733 care spune că la momentul respectiv parohia avea aproximativ 385, în sat fiind trei preoți: popa Simion, popa Luca și popa George, acesta din urmă fiind neunit . Seria preoților continua, după dispariția celor trei preoți amintiți
Biserica de lemn din Aiton () [Corola-website/Science/314952_a_316281]
-
din lemn, aparținător obștii ortodoxe a târgului. Într-adevăr, pe harta iosefină, în partea centrală a localității, este menționat încă un edificiu, din păcate, nu se poate preciza dacă este înaintașul bisericii ortodoxe actuale sau al celei reformate. În tabelele conscripțiilor epocii moderne, aceste lăcașuri de cult apar deja bine individualizate, anume unite în anii 1733 și 1750 și separate confesional la 1761-1762; între anii 1782 și 1795, cea unită a revenit „greco-răsăritenilor”. Continuatoarele acestora au fost două edificii de zid
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
turn clopotniță zvelt, cu fleșă ascuțită. Biserica a fost construită între anii 1821 și 1828, în timpul păstoririi preotului Ioan Maximilian, cu sprijinul a doi căpitani sârbi de la Regimentul grăniceresc din Hațeg, deservind până în prezent, fără întrerupere, obștea ortodoxă a orașului, conscripția din anii 1829-1831 o menționează ca atare. Lăcașul, renovat ultima oară în 1998, este acoperit integral cu tablă. Decorul iconografic inițial, executat în 1928 de Ilie Chidu din Sibiu, a fost reînnoit în 1980 de pictorul Petru Iacobescu din Timișoara
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
1901, tabla a luat locul șiței clasice; tot atunci, pereții exteriori au fost văruiți, iar cei interiori acoperiți cu un bogat decor iconografic, reînnoit, în tehnica „frescă” în 1970, de pictorul Constantin Mihăiescu. Lăcașul este menționat, ca unit, în tabelele conscripției din anii 1829-1831. Reînființată după 1989, parohia greco-catolică actuală este deservită liturgic de biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” construită în anul 2002. Credincioșii romano-catolici au la dispoziție biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul"; a fost construită în anul 1745 și
Hațeg () [Corola-website/Science/297064_a_298393]
-
preotului unit Ștefan Sora. Reparat în 1996 și 2005, lăcașul a fost împodobit iconografic în anul 2005 de ieromonahul Porfirie Cuciuc din Petroșani. Predecesoarea sa fusese o bisericuță de lemn, înălțată în jurul anului 1770; harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și conscripția din 1829-1831 îi menționează existența. La rându-i, și aceasta succedase altei ctitorii de bârne, înscrisă în tabelele recensămintelor ecleziastice ale anilor 1733, 1750 și 1761-1762.
Hobița, Hunedoara () [Corola-website/Science/300550_a_301879]
-
rectitorire), a fost atribuită zugravului de la Valea Lungă, pe nume Ioan (era poreclit, probabil, Urean cel Tânăr); intervenția “pictorului” Franz din Toc (jud. Arad), din anul 1904, nu a alterat, de această dată, calitatea execuției originale. Lăcașul apare menționat în tabelele conscripțiilor din anii 1733, 1750, 1805 și 1829-1831, precum și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773).
Biserica de lemn din Sârbi, Hunedoara () [Corola-website/Science/317231_a_318560]
-
al așezării ""Baráthely"", cu semnificația de "Satul călugărului". Așezarea a mai purtat numele de "Monte Mariae" (1283), "Maro" (1289), "Prathia" (în 1359 și 1516), "Bretay" (1528) și "Pretoa" în dialectul săsesc, denumire care a rămas aproape neschimbată din 1359. Statisticile conscripțiilor istorice arată că în 1359 existau în sat 94 ce capi de familie, 6 văduve, 4 păstori și un învățător. Între anii 1524 - 1596, se menționează că tinerii din Brateiu făceau studiile la Brașov și Viena. În perioada 1615 - 1639
Biserica fortificată din Brateiu () [Corola-website/Science/326679_a_328008]
-
comemorativă din 1720 cu datele despre victimele ciumei din anul 1719 în Ciucul de Jos: morți 11.324, supraviețuitori 14.562; numai în Cozmeni 826 morți și 1.124 supraviețuitori. În secolul al XIII-lea, dar nu mai târziu de conscripțiile papale, în locul bisericii actuale a existat o biserică în stil roman, din care au rămas numai unele ornamente sculptate în piatră. Formele acestora arată o similaritate mare cu cele găsite în biserica din secolul al XII. -lea din Sinsonais - Franța
Biserica romano-catolică din Cozmeni () [Corola-website/Science/323414_a_324743]
-
XIX-lea, se mai păstrează doar câteva chipuri neidentificabile (prooroci, sfinți taumaturgi) în pronaos și o interesantă reprezentare a „Mântuitorului frângând Pâinea” în altar, deasupra proscomidiarului. Registrul împărătesc al tâmplei, montat la finalizarea lăcașului, dezvăluie penelul unui meșter zărăndean. Cu excepția conscripției din anii 1829-1831, nici harta iozefină a Transilvaniei (1769-1773) și nici celelalte recensăminte ecleziastice ale timpului nu menționează existența sa, ori a unei înaintașe.
Biserica de lemn din Vețel-Vulcez () [Corola-website/Science/317000_a_318329]
-
lemne, cărăuși, cărbunari și chiar mineri. O parte din cei veniți s-au așezat și pe teritoriul actuatului sat Sasca Română, pe malul râului Nera, unde condițiile de viață erau prielnice, iar minele și pădurile se găseau în apropiere. În conscripția făcută de venețianul Luigi Marsigli în 1690, sătul apare cu 28 de case locuite de valahi, aceasta fiind probabil prima așezare înființată de olteni în Banat. "Venirea acestora nu a fost sporadica și au venit în mase de 3-4000 de
Bufan () [Corola-website/Science/322384_a_323713]
-
locuitorii satului. Astfel în 1658 a fost consemnate 22 de sesii iobăgești, aparținătoare de Cetatea Șimleului, în partea posedată de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea. Date mai coerente despre locuitorii satului avem începând cu secolul 18. Într-o conscripție din 1715 satul era menționat pustiu de trei ani. În 1720 existau 18 sesii din care 10 de iobagi și 8 de jeleri. Acestea erau ocupate de 12 familii românești și 6 maghiare. În acestea trăiau 162 de locuitori din
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
mai multe generații. În acest caz părăsirea satului în 1715, dacă a avut loc vreodată, apare drept un eveniment excepțional și trecător din viața comunității. În 1733 existau 13 familii de români iar în 1750 erau 308 credincioși greco-catolici. O conscripție din 1831 semnalează o populație de 701 locuitori. Numărul locuitorilor a crescut în 1847 la 823 din care 821 erau de confesiune greco-catolici iar doi erau romano-catolici. Un moment important din istoria satului a fost desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
o populație de 701 locuitori. Numărul locuitorilor a crescut în 1847 la 823 din care 821 erau de confesiune greco-catolici iar doi erau romano-catolici. Un moment important din istoria satului a fost desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor din 1850. O conscripție de la 1808 surprindea nu mai puțin de 66 de sesii iobăgești vechi și 39 de sesii noi în sat. După reformă toate acestea au revenit în proprietatea familiilor din sat. În urma acestor schimbări starea socială și materială a foștilor iobagi
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
plasele. Raionul Sebeș ține iarăși de regiunea Sibiu, iar din 1953 trece la Regiunea Hunedoara. Din 1968 se înființează județele și de atunci până azi Lazul aparține Județului Alba. Statistici cu numărul locuitorilor satului de-a lungul vremii: În 1733 Conscripția lui Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
Din 1968 se înființează județele și de atunci până azi Lazul aparține Județului Alba. Statistici cu numărul locuitorilor satului de-a lungul vremii: În 1733 Conscripția lui Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-o conscripție a Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei sunt amintiți ,80 de capi de familie”. La
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
aparține Județului Alba. Statistici cu numărul locuitorilor satului de-a lungul vremii: În 1733 Conscripția lui Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-o conscripție a Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei sunt amintiți ,80 de capi de familie”. La 1831 sunt menționate 269 suflete, iar în 1857 sunt consemnate 132
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
Inochentie Micu Klein menționa un număr de 165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-o conscripție a Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei sunt amintiți ,80 de capi de familie”. La 1831 sunt menționate 269 suflete, iar în 1857 sunt consemnate 132 case locuite doar de ortodocși în număr de 629. În Statistica demografică de la 1857 erau 629
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]