318 matches
-
că alfabetul fenician ar sta la originea tuturor alfabetelor, pe lângă faptul că este o idee eronată, se datorează descoperirii alfabetului ugaritic abia în 1920 pe când cel fenician a fost descoperit cu cca. 220 de ani înaintea acestuia. este un alfabet consonantic, care nu notează vocalele; acestea trebuie deduse din context. Tabelul de mai jos cuprinde literele alfabetului fenician cu numele și înțelesurile de origine, și arată la care litere a dat naștere în alfabetele ebraic, arab, grec, latin și chirilic.
Alfabetul fenician () [Corola-website/Science/299469_a_300798]
-
În fonetică, consoana oclusivă alveolară surdă este un sunet consonantic care apare în multe limbi vorbite. Simbolul său fonetic este . Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferențiate atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în
Consoană oclusivă alveolară surdă () [Corola-website/Science/299452_a_300781]
-
În fonetică, consoana oclusivă palatală sonoră este un sunet consonantic care apare în unele limbi vorbite. Simbolul său fonetic este . În limba română apare ca un alofon al consoanei velare ɡ, care se "palatalizează" atunci cînd este urmată de una dintre vocalele și , variantele lor semivocalice sau i-ul nesilabic
Consoană oclusivă palatală sonoră () [Corola-website/Science/299505_a_300834]
-
declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive. Observații: Adjectivele propriu-zise sunt clasificate în mod tradițional în: Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminația consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminația "-i" la același caz: Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obținută prin adăugarea lui "-i" la forma scurtă: "smeđ" > "smeđi" „maro”. În cazul lor, forma scurtă este
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
dar în grad mai mare decât aceasta, adică cazurile substantivelor, adjectivelor și pronumelor, precum și persoanele verbelor se disting mai bine prin desinențe. Substantivele pot fi de genul masculin, feminin sau neutru. Masculinul este de regulă posibil de recunoscut după terminația consonantica la cazul nominativ, numărul singular: "jelen „cerb”. Tot masculine sunt și substantivele terminate în "-ao" și cele în "-eo", la care o a fost cândva l (vezi mai sus Alternanta l ~ o): "orao" „vultur”, "pepeo" „cenușă”. Nominativul plural al acestora
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
clase de declinare, care conțin numărul cel mai mare de substantive: Observații: Exemplu de declinarea a III-a: Adjectivele nepronominale pot fi: Aproape toate adjectivele calificative propriu-zise au o formă scurtă și una lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminație consonantica la masculin nominativ singular, iar cea lungă se obține prin adăugarea lui "-i" la forma scurtă: "bogat" > "bogați" „bogat”. În cazul lor, forma scurtă este nedefinita, iar cea lungă - definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
fără distincție semantică, și percepute de vorbitorii acelor limbi ca fiind unul și același sunet. ele cele mai evidente sînt chiar sunetele limbii respective, așa cum sînt ele percepute de vorbitori. De exemplu, limba română standard folosește 7 foneme vocalice, 20 consonantice și 4 semivocalice. Acest set situează limba română printre limbile cu un număr mediu de foneme. Extremele se consideră a fi limba vorbită de populația "Pirahă" din Brazilia cu doar 10 foneme în total, și limba "! Xóõ" din Botswana și
Fonem () [Corola-website/Science/314008_a_315337]
-
nu apare de fapt în filmul "2001", ci doar în roman. Numele satelitului saturnian Iapetus apare scris în cartea lui Clarke sub forma "Japetus". Aceasta este o transcriere alternativă a numelui, care derivă de la faptul că, de multe ori, „I consonantic” ține loc de „J” în limba latină. În cartea sa exhaustivă despre realizarea filmului "The Making of Kubrick's 2001" (Signet Press, 1970, p. 290), autorul Jerome Agel aduce în discuție faptul că cel mai des se folosește transcrierea "Iapetus
2001: O odisee spațială (roman) () [Corola-website/Science/314448_a_315777]
-
lungi, dar au dispărut din cauza schimbărilor fonetice: De observat că care a fost în trecut rămâne distinct în grafie ca ó. Până în secolul al XIX-lea, s-a scris é, iar - á, dar aceste litere au ieșit din uz. Sistemul consonantic al limbii poloneze este mult mai bogat decât cel vocalic. Se caracterizează prin serii de consoane africate și palatale, care au apărut după patru palatalizări în limba protoslavă, plus două care au apărut în poloneză și bielorusă. Retroflexele și africatele
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
vocalele scurte, astfel încât cele două vocale au o calitate similară, dar vocala scurtă fiind puțin mai joasă și mai centralizată. În majoritatea dialectelor, vocala scurtă pronunțată sau s-a unit cu vocala scurtă (notată ⟨ɛ⟩ în tabel). Există 18 foneme consonantice, dintre care două, și , variază considerabil în pronunție depinzând de dialect și de statul social al vorbitorului. În multe dialecte, secvențe cu combinate cu o consoană dentală rezultă într-o consoană retroflexă. are o pronunție guturală asemănătoare cu R-ul
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
atât "pèsca" ("piersică") cât și "pésca" ("pescuit") . Nu există o distincție fonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" ("zână") vs. "fatta" ("făcută") . Silabe finale au mereu o vocala scurt. </div> Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto” ("fapt"), „piazza” ("piață"). Înainte de vocalele anterioare (e și i), pronunția literelor c, g
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
Prezentarea fonemelor limbii spaniole este foarte dificilă din cauza varietății dialectice. Tabelele de mai jos prezintă sunete care fac parte din standardul spaniol, dar pot să nu existe în unele dialecte din cauza proceselor fonetice precum "yeísmo". Tabelul mai jos afișează fonemele consonantice ale limbii spaniole. În secolul XVI, sistemul consonantic al spaniolei a trecut prin câteva schimbări importante care l-au diferențiat de limbile vecine, precum portugheza sau catalana: Sistemul consonantic al spaniolei medievale este bine păstrat în limba ladino, pentru că aceasta
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
varietății dialectice. Tabelele de mai jos prezintă sunete care fac parte din standardul spaniol, dar pot să nu existe în unele dialecte din cauza proceselor fonetice precum "yeísmo". Tabelul mai jos afișează fonemele consonantice ale limbii spaniole. În secolul XVI, sistemul consonantic al spaniolei a trecut prin câteva schimbări importante care l-au diferențiat de limbile vecine, precum portugheza sau catalana: Sistemul consonantic al spaniolei medievale este bine păstrat în limba ladino, pentru că aceasta a devenit limbă separată înaintea schimbărilor prezentate mai
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
dialecte din cauza proceselor fonetice precum "yeísmo". Tabelul mai jos afișează fonemele consonantice ale limbii spaniole. În secolul XVI, sistemul consonantic al spaniolei a trecut prin câteva schimbări importante care l-au diferențiat de limbile vecine, precum portugheza sau catalana: Sistemul consonantic al spaniolei medievale este bine păstrat în limba ladino, pentru că aceasta a devenit limbă separată înaintea schimbărilor prezentate mai sus. Spaniola are cinci vocale care pot apărea atât în silabe accentuate cât și în neaccentuate. De asemenea, sistemul vocalic al
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
fiind relativ ușor de asimilat. (Prin comparație vorbitorii nativi de limba engleză și chineză au de depus un efort relativ mare în această direcție.) Trebuie acordată atenție vocalei u și semivocalei w, consoanelor diferite de cele românești, alungirii vocalice, stopului consonantic, accentului muzical al cuvintelor și nu în ultimul rînd intonației frazelor. Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive și adjective
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
a dezvoltat, cu precădere, începând cu secolul al VII-lea, odată cu fixarea în scris a textului sacru al religiei islamice, [[Coran,kipcakari athama al hai dik Într-o primă fază, textul [[Coran]]ului a fost notat într-un ductus [[consoană|consonantic]], defectiv, în care același semn grafic reprezenta mai multe [[consoană|consoane]], iar [[vocală|vocalele]] scurte nu erau marcate. De exemplu, sunetelor b, t, t, n, y le corespundea grafic un singur semn, ceea ce îngreuna lectura și chiar înțelegerea textului. De
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
dedesubtul consoanelor (numai în cărțile destinate învățării limbii arabe, precum și în cărțile sfinte, [[Coran]] și [[Biblie]], pentru a evita erorile de citire); în textele obișnuite, vocalele scurte nu apar decât pentru a evita confuzii între cuvinte care au același schelet consonantic, dar se diferențiază prin vocale. Pe lângă aceste semne suplimentare, pentru vocalele scurte, mai există o serie de semne cum ar fi: [[Alfabetul arab]], cu unele adaptări, se folosește, fie în exclusivitate, fie în paralel cu alte alfabete, și pentru notarea
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
În majoritatea textelor vocalizarea este omisă, dar se păstrează în mod obligatoriu în textele religioase,în cântece, în poezii, în manualele școlare și în cărțile pentru copii. Semnele de notare a vocalelor sunt folosite în texte pentru a completa textul consonantic cu vocale. Pronunția sunetelor "a, e, i, o, u" coincide în general cu cele din limba română. Vocalele în limba ebraică nu sunt palatalizate înaintea sunetelor i, e. Vocalele sunt scrise dedesubtul sau deasupra literei. Unele vocale neaccentuate pot fi
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
aceștia se număra și o româncă: Ioana Chițoran, Associate Professor în cadrul Programului de Lingvistică și Științe Cognitive al Dartmouth College din Statele Unite . Ea a petrecut 5 luni la Collegium de Lyon, în 2009, pentru a lucra pe tema "dinamicii grupurilor consonantice în două limbi caucaziene". 10 cercetători au fost fellows ai Collegium de Lyon în 2008-2009 și 2009-2010. Collegium de Lyon are statut asociativ, ceea ce îi conferă autonomie juridică, financiară și științifică. El beneficiază de sprijinul administrației locale și a principalilor
Collegium de Lyon () [Corola-website/Science/319097_a_320426]
-
cu timp. și s-au îmbinat și monoftongizat la , iar și au fost reduse la . În general, diftongii lungi au devenit scurți și apoi s-au simplificat formând monoftong. este un alofon al când acest sunet este poziționat înainte de . Fonemele consonantice nu au fost supuse schimbărilor atât de turbulente ca a fost în cazul vocalelor și multe dintre ele se atribuie influenței externe. Printre schimbările atestate se pot menționa simplificarea secventei la geminat, iar secvenței formate de consoană oclusivă și la
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
precum și ceea ce numesc forme nominale ale verbului: infinitivul, participiul (prezent, trecut și viitor) și gerunziul. Desinențele la acest timp sunt: Variantele de desinențe care conțin vocale rezultă din necesitatea de a respecta armonia cu vocalele din rădăcină. Rădăcinile cu final consonantic pot atrage după sine folosirea unei vocale de legătură, aleasă tot în funcție de regulile armoniei vocalice. Aceste vocale (în roșu) sunt redate în tabelul de mai jos, cu ajutorul unor exemple. Observații: În limba maghiară actuală nu mai există decât un singur
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
cu bărbatul” (cuvânt vechi în limbă), "a fotelban/"fotelben „în fotoliu” (împrumut relativ recent). Există mai multe perechi de pronume și adverbe la care opoziția vocală anterioară ↔ vocală posterioară corespunde opoziției apropiere ↔ depărtare: Limba maghiară standard are 25 de foneme consonantice: În scris, consoanele sunt reprezentate și se pronunță în felul următor: Nu toți lingviștii sunt de acord în privința naturii fonemelor redate prin "ty" și "gy". Pentru unii acestea sunt oclusive, dar după alții este vorba de africate (, respectiv ). Toate consoanele
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
taxi" - "taxik" „taxiuri”, "autó" - "autók" „automobile”, "nő" - "nők" „femei”, "áru" - "áruk" „mărfuri”, "fésű" - "fésűk" „piepteni”. Vocalele finale de la singular "a" și "e" se schimbă la plural în "á", respectiv "é": "utca" - "utcák" „străzi”, "lecke" - "leckék" „lecții”. La singularele cu finală consonantică, semnul pluralului se adaugă cu ajutorul unei vocale de legătură care se alege în general după regulile armoniei vocalice: Uneori forma de singular se folosește pentru mai multe obiecte. Este cazul părților corpului perechi sau mai multe decât două, în construcții
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
cele din română. În limba maghiară nu există adjective posesive. Substantivul care exprimă obiectul posedat primește sufixe specifice. Cele care conțin vocale au variante în funcție de regulile armoniei vocalice: Exemple: Variantele de sufixe cu "j" se folosesc pentru rădăcinile cu finală consonantică, dar nu totdeauna. Privitor la folosirea lor există doar două reguli precise: În rest se poate vorbi numai de tendințe, excepțiile fiind numeroase: Observații: În general, substantivul care exprimă posesorul se folosește fără desinență: "Erzsi szoknyája" „fusta lui Erzsi”, "egy
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
În fonetică, consoana nazală labiodentală este un sunet consonantic care apare în unele limbi vorbite. Simbolul său fonetic este , litera "m" cu cîrlig spre stînga. Se pronunță la fel ca sunetul , cu diferența că în loc să se atingă o buză cu cealaltă, se atinge buza de jos cu incisivii de
Consoană nazală labiodentală () [Corola-website/Science/316905_a_318234]