344 matches
-
mâine dimineață. Așa. Gata. Și fără victime. Nu pot rezista să nu arunc un ochi la Nathaniel, care stă în pragul ușii. Acesta clatină din cap cu un mic surâs și ridică degetul mare, felicitându-mă. — Demisia ? Trish mă privește consternată, cu ochii albaștri efectiv scoși din orbite. Dar nu poți să pleci ! Ești cea mai bună menajeră pe care am avut-o vreodată ! Eddie, fă ceva ! — Doamnă Geiger, după eșecul meu din această seară, simt că nu am de ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aveți nimic împotrivă. Eddie își drege glasul. Cred că o să le dau și avocatului meu să se uite un pic peste ele. Așa, pentru orice eventualitate. Indivizii se uită unii la alții. Îi văd cum dau din colț în colț, consternați. — Sigur că da, spune tipul cu cravată mov după o pauză îndelungată. Nici o problemă. Ha. Ceva îmi spune că tranzacția asta s-ar putea să nu mai aibă loc până la urmă. — Haina, domnule ? spun cu un surâs, oferindu-i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ce o aștepta ! Ăsta o s-o încaseze de la mine drept în bot din clipă-n clipă. În momentul în care trenul pleacă din stație, îi văd pe Guy și pe ceilalți parteneri stând în picioare și holbându-se la mine consternați. Cred că de data asta mi-am distrus definitiv orice șansă de a mă mai întoarce vreodată. Ceilalți pasageri încep să se evapore de pe peron, lăsându-mă singură. Singură cuc în gara Hitherton, singură cu valiza mea. Nici măcar nu știu unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mă aflu aici, și nu la Teheran. Ei bine, deoarece capitala e deja pierdută pentru Constituție. Nu puteam să spun asta, În acești termeni, la treizeci de persoane, le-aș fi inspirat panică. Dar acesta-i adevărul. Eram cu toții prea consternați ca să reacționăm. Explică: — Acum două săptămâni, a venit să mă vadă un jurnalist din Sankt-Petersburg, corespondentul ziarului Ryech. Se numește Panoff, dar semnează sub pseudonimul de „Tane”. Auzisem vorbindu-se de el, articolele Îi erau uneori citate În presa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fracțiune de secundă, o străfulgerare se oglindi în niște ochi enormi, mult prea mari pentru o țeastă ca aceea. Apoi făptura de coșmar și prada ei se topiră în întinderile de negură ale lui Nostromo. ― Isuse! murmură Parker, ― A crescut! (Consternată, Ripley consideră arma sa electrică, comparându-i micimea cu imensitatea masei care fugise înspre plafon.) A crescu rapid! Noi căutam o creatură cât Jones de mare și ea a ajuns atâta! Deodată, o teamă irațională puse stăpânire pe ea. Teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se retrage de pe câmpul de luptă. — Ieri-seara, mă plimbam singur prin parcul Carol. Deodată, un june superb. Arăta artist, mă privea, am simțit, de mai mult timp. Parcă m-ar fi urmărit. Doamna făcu un vag gest de plictiseală. Profesorul, consternat, refuză să înregistreze. — Bineînțeles, nu m-am ferit. Era o privire-flacără, grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam să-i strig, ca pe o înjurătură, celebrele cuvinte hipnotice. Să-l sfidez, să-l sperii, să văd ce face... Doamna repetă, nerăbdătoare, gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
smulgă din strânsoare, pășeau ca pe ace și în clipa în care vedeau în mulțime un brăilean pe care nu-l cunoscuseră vreodată îl opreau trăgându-l ușor de mânecă și întrebându-l cu voce timidă: Ești brăilean? Brăileanul privea consternat arătarea și răspundea cu jumătate de gură: Mda, Mda! Dar după ce?... Cum?... După față! îi răspundeau magnetizații și plecau întins spre gară, iar spre seară adulmecau liniștiți strada principală a Brăilei ca și cum n-ar fi părăsit-o niciodată. Începuseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nostru nu se servește absolut nimic. De fapt, de regulă dacă se adună vreo șase amețiți. — Astăzi vom avea ceaiuri și cafele, spune el. Și biscuiți. Bine ? A, și vezi că vine și Jack Harper. — Poftim ? Mă holbez la el consternată. — Vine și Jack Harper, repetă Paul iritat. — Și trebuie neapărat să vin și eu ? spun Înainte de a mă putea opri. Poftim ? Paul mă fixează cu o căutătură ușor Încruntată. — Tocmai mă Întrebam dacă... trebuie să vin și eu sau pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
alb ca creta. Francesca mi-a zis că chestia aia chiar a excitat-o. — Păi, atunci și așa e ! retractez frenetic. Femeile sunt foarte diferite una de alta. Corpurile noastre sunt diferite... fiecăreia... Îi plac alte lucruri. Connor mă privește consternat. — Mi-a zis că Îi place și jazzul. — Păi, Înseamnă că chiar Îi place ! O groază de oameni sunt morți după jazz. — Mi-a zis că Îi place la nebunie faptul că știu fiecare replică din Woody Allen. Se freacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și să fiu ceva! Poate un “cuvânt “rătăcit, ce-a zăcut adormit pe limba mamei, până când, Într-un moment de neatenție, m-a născut. Credeți că s-a bucurat, biata de ea? Da de unde! Nici pomeneală. Se uita la mine consternată, smulgându-și părul din cap și frângându-și mâinile de necaz. După chinul facerii, Încă lăuză, se plimba cu pași repezi prin odaie, bolborosind Întruna: Nu știu cum s-a Întâmplat! Ce mă fac!? Ce mă fac!?” Obosită de atâta umblătură și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
limba italiană, dar ajunsă În fața ușii, de emoție... a uitat! A intrat În magazin, și apariția ei a făcut ca cele două bătrâne aflate Înăuntru să o privească curioase și cu insistență. Vânzătorul a avut o reacție neașteptată. Se uita consternat, mut de uimire și tulburat peste măsură. „Ea a murit, de unde?”... se auzeau șoaptele În italiană și, tot ce a mai putut Înțelege - era numele Ana... A căutat În buzunar hârtiuța pe care avea notat cuvântul magic, și cu glas
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
să vin la mănăstire. Deja au trecut nouă ani de când sunt aici. Noi suntem angajate cu carte de muncă. Mai am un an până la pensie. După ce mă pensionez, mă Întorc acasă, la București și revin la viața obișnuită. Acum eram consternată. De fapt, nu știam nimic despre mănăstire, despre examenul care trebuie dat pentru a veni aici și a rezista tuturor canoanelor. Da! Călcasem pe un teren virgin, care și arăta frumusețea exterioară, dar interiorul era necunoscut pentru cei aflați doar
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
luându-i fața în mâini și lipindu-i pe buze un sărut mare și umed. Îmi pare atât de rău că am întârziat. Ți-a fost dor de mine? adaugă ea, alintându-se. ― Eu...ăăă... Ben e absolut, dar absolut consternat. Cine-i străina asta, să fie vreo tipă de la PR cu care poate a vorbit la telefon? ― Bună, spune Sophie, întorcându-se cu răceală spre Diana Macpherson, a cărei figură s-a făcut deodată dură ca oțelul. Eu sunt Sophie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
părut foarte umilitoare, dar nu și acum. De ce nu te apuci din nou de școală? mi-a sugerat Jeanie. Ea era în anul doi la Științe. —Poate îți iei o diplomă, după ce te hotărăști ce vrei să faci. —Diplomă? Eram consternată. — Dar ar dura prea mult. Poate chiar patru ani. Aș avea treizeci și doi de ani. Aș fi o băbăciune! — Treizeci și doi de ani o să împlinești oricum, mi-a atras ea atenția cu mult calm. Și ce-aș face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sorbi din nou din pahar și împinse iarăși toate jetoanele pe același doisprezece roșu. De data aceasta foarte puțini îi urmaseră exemplul, probabilitatea să câștige din nou era infimă. Când numărul ales ieșise pentru a doua oară câștigător, toată lumea rămăsese consternată. Clienții părăsiseră celelalte mese și se adunaseră în jurul fericitului norocos. Nici acum nu vrei să intervenim? întrebase nervos Boris. Stai să vedem ce se întâmplă mai departe! Bărbatul mizase iarăși tot ce avea pe doisprezece roșu. Fără nici o excepție, ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să se rotească din ce în ce mai încet. În camera de monitorizare, Mihailovici ținea degetul deasupra butonului de control. Când viteza bilei scăzuse suficient, apăsă lung și așteptă să vadă ce se întâmplă. Boris înjura ca la ușa cortului în timp ce șeful său rămăsese consternat privind fără să-i vină creadă la îmbulzeala din jurul mesei numărul trei. Aplauzele oamenilor nu mai conteneau fiecare bătându-l pe umăr pe bărbatul care spărsese casa din nou. Ce, mama dracului? repeta într-una Vlad Mihailovici, care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
singură dată într-un cosmos. Bucură-te de unica ta apariție! - Amplificatoarele interogatoare! comandă Zeul Vitezei. Pânza viziunii se întinse nemărginit, și întreg firmamentul se preschimbă pentru Homer în surâsul Barbarei. Apoi omul tresăltă sub sensibilele brațe de metal, care, consternate parcă, își descleștară strânsoarea. Homer se prăbuși la picioarele altarelor stohastice și un firișor de sânge îi izvorî din colțul gurii. - Ce bizare fixații pot avea chiar muritorii cei mai rari! exclamă Zeul Concentrării: Totuși, ce eveniment splendid! Fasciculele luminoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
era în mintea ei. Simțeam că e cuprinsă de o spaimă nedeslușită care o priva de orice stăpânire de sine. De obicei era atât de calmă. Agitația ei de acum era mai mult decât surprinzătoare. Stroeve o privi o vreme consternat și nedumerit. — Ești soția mea. Îmi ești mai scumpă decât orice altă ființă de pe lume. Nimeni n-o să vină aici fără consimțământul tău deplin. Ea închise o clipă ochii și mi s-a părut că e gata să leșine. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atât de imperativ, încît m-am precipitat spre ușă gata să plec. Înainte de a apăsa pe clanță mi-a venit ideea salvatoare: ― Dacă mă surprinde cineva ieșind de aici? Îți dai seama ce ar mai sporovăi gura lumii? Ea păru consternată. În zăpăceala primelor clipe nici nu se gândise la una ca asta. Aveam dreptate. Pe sală se auziră pași. Venea Gleber din oraș. Apoi răsună vocea lui Iliuță. ― Bine că ai venit! Ia vezi ce dracu are broasca asta? ― Stai
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Gânduri despletite Elena Marin Alexe Doamne, mă surprinde tăcerea tristeții de peste zi, când inima consternată își frânge fiorul nesupus. Dacă ai vorbi mai des cu mine, poate că mâhnirea ar da bir cu fugiții, lăsându-mi gândurile despletite pe umerii timpului. Până la ruga de seară lacrima surghiunită își plânge de milă, acoperită în diafanul pleoapelor
G?nduri despletite by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83367_a_84692]
-
Îi puteau atinge. , spusese deja În locul lui un tip care se chinuia, undeva În occident, să se mântuiască prin cuvânt. Când i-a povestit Întâmplarea, prietenul Cristian Siboiu, de la Liceul Eminescu, liceu cu profil filologic, a părut de-a dreptul consternat. — Cum, te Înjură când trece pe lângă tine? Interesant. Și cum arată Căreală ăsta? — E scund, un metru cincizeci și ceva, o față de broscoi exoftalmic, slab... ba nu, putred, copt... știi tu. Poate ar trebui să te duci să-i ceri
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
mine însumi al lui Minulescu: „-Era prin anul una mie nouă sute și opt, îmi pare, cînd în gloata scriitorilor români își făcu apariția un călător, purtător de steag străin, necunoscut. Multă rumoare și revoltă în lumea celor vechi. Cu deosebire consternat era nuvelistul, romancierul și criticul E. Lovinescu, căruia Rémy de Gourmont i-a furat poeticul titlu: „Pași pe nisip“. Bietul om avea de plasat doi candidați la nemurire. (...) critica s-a purtat cu Ion Minulescu cum se poartă drept-credincioșii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cimitirului Bellu. Lui Virgil i se păru că nu a înțeles bine și o puse pe Norica să-i mai repete o dată toată istoria. Nemaipomenit! Nu se poate!... exclamă Virgil, plesnind din palme, ca să sublinieze cât de surprins și de consternat era să afle așa ceva. Norica îl asigură, însă, nu numai că se putea, dar că așa se și întâmplase. Bănuiala ei era că adevăratele motive erau legate de situația delicată a unor rude aflate în închisoare, de obiceiul lui Sever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe care Fersen și Marie le țineau ațintite asupra lui. Uluirea lui era atît de comică Încît Marie izbucni În rîs, reușind astfel să-l facă să se simtă și vexat. - Vi se pare amuzant? Mi-am uitat cheia... Contemplă consternat dosarele risipite pe podea. - Și cînd mă gîndesc că le-am rînduit pe toate În ordine alfabetică! chițăi el pe un ton tragic. Lucas Își puse placid arma În toc, Marie Îl ajută pe Stéphane să adune foile Împrăștiate. - Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era cu neputință pentru moment să se aprecieze sechelele traumatismului. De Îndată ce medicul se Îndepărtă, polițistul o privi pe Gwen. - Ai idee ce anume a determinat-o pe mama dumitale să se manifeste cu atîta violență față de fratele dumitale? Păru sincer consternată, nu Înțelegea nimic. - Ar trebui să pot sta de vorbă cu ea... Dacă mi-ai da un permis de vizitare, poate că aș putea să aflu mai multe... Lucas se uită În ochii mari, albaștri care Îl fixau imploratori. Expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]