1,615 matches
-
numărul 32 (februarie 1923), apar reclame la publicații avangardiste din străinătate (revistele futuriste Noi și Cronache d’actualità, revista abstracționist-expresionistă Der Sturm, revista L’Ésprit nouveau a lui Ozenfant și Jeanneret, publicația dadaistă 391 a lui Francis Picabia, Styl - revistă constructivistă olandeză ș.a.m.d.). Numărul 41 al revistei (6 mai 1923) găzduiește o corespondență „testamentară” din Paris a criticului italian Ricciotto Canudo — „Contra cinematografului de teroare“ —, în care este afirmată necesitatea asimilării poeziei de către cinematograf, ca posibil antidot al standardizării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 44). Tatonările pregătitoare se încheie, iar revista intră într-o nouă fază de activitate. Constructivismul sincretic și ecumenismul avangardist (1924-1927) Cea de-a doua etapă importantă a revistei, cuprinsă între 1924 și 1927, este etapa propriu-zis avangardistă - cu dominantă constructivistă; dacă în nr. 53-54 (martie 1925) o notiță avertiza că Punct & Contimporanul sont les seuls organes de l’avantgarde roumaine, în nr. 55-56, satelita Punct - autointitulată „revistă de artă constructivistă internațională” - va fi absorbită prin fuziune: „revistele Punct și Contimporanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între 1924 și 1927, este etapa propriu-zis avangardistă - cu dominantă constructivistă; dacă în nr. 53-54 (martie 1925) o notiță avertiza că Punct & Contimporanul sont les seuls organes de l’avantgarde roumaine, în nr. 55-56, satelita Punct - autointitulată „revistă de artă constructivistă internațională” - va fi absorbită prin fuziune: „revistele Punct și Contimporanul pentru a-și uni forțele lor de propagandă au decis fuziunea lor într-un organ sub titlul Contimporanul. Comitet de redacție: Scarlat Callimachi, M. Iancu, Milița Petrașcu, I. Vinea”. Interesantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
maxim avînt constructiv și modernizator din România postbelică, iar începutul ei este direct legat de întoarcerea în țară a artiștilor plastici Hans Mattis-Teutsch, Milița Petrașcu și M.H. Maxy. Abia începînd din acest moment se poate vorbi de existența unui grup constructivist românesc. Practic — toți reprezentanții avangardei autohtone se grupează acum în jurul Contimporanului. Sînt doar cîteva dintre motivele care îl îndreptățeau pe regretatul critic de artă Andrei Pintilie să afirme (cf. „Considerații asupra mișcării de avangardă în plastica românească“, reluat în volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doilea palier al său, „afirmativ”, indică intențiile grupării. Ieri - întuneric, azi - și mai ales, mîine - lumină... Citadinism, industrialism, non-figurativism, abstracționism purist și esențialist (ca expresie a unui „nou clasicism”), neo-primitivism, activism antipoliticianist, vitalism antiromantic și antisentimental, artă colectivă — sînt deziderate constructiviste, din care nu lipsesc însă (a observat în studiul său și Ov. S. Crohmălniceanu...) ingredientele expresioniste („economia formelor primitive”, „teatrul de pură emotivitate”). Finalul este tipic futurist („romanescul să rămînă obiectul reporterilor iscusiți”, „Să ne ucidem morții!”), în totului tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 1996, pp. 302-303). În lucrările sale consacrate fenomenului - Avangardismul poetic românesc, respectiv Avangarda în literatura română -, Ion Pop a spus aproape tot ce era de spus cu privire la afinitățile, dar și la importantele diferențe dintre programul „constructivist” sau mai general avangardist de la Contimporanul și mythos-ul liric al lui Ion Barbu. Abstracționismul, nonfigurativismul, „primitivismul” incantatoriu, construcția intelectualizată, pigmentate uneori cu picanterii goliardice, constituie, oricum, suficiente puncte de întîlnire. Ca și poemele lui Vinea, cele compuse de Barbu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre o familie evreiască evoluînd în decor revoluționar rus. Soția sa - tragediana Dida Solomon, fostă soție a lui Ion Vinea - va fi găzduită la Contimporanul și în calitate de artistă plastică, iar pianista Corina Sfetea acompaniază manifestările literar-artistice ale grupării. După ce „etapa constructivistă”, strict artistică, se încheie, iar Ion Barbu își retrage colaborarea, paginile Contimporanului încep să găzduiască „barbieni”, tineri hermetizanți de varii calibre, de la orficul Dan Botta la Andrei Tudor, Simion Stolnicu, Corneliu Temensky, Cicerone Theodorescu, Barbu Brezianu, Eugen Jebeleanu, Radu Boureanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de civilizații, o cultură clivată, proaspăt intrată în modernitate și care, din dorința arderii etapelor, se vede nevoită să recupereze modelele disponibile. Desigur, „contimporanii” resping imitația superficială, considerîndu-se creatori de noutate (și, cum am văzut, „exportatori” de revoluție artistică). Influența constructivistă le vine pe mai multe filiere, cele mai importante fiind cea germană și cea elvețiană (prin Marcel Iancu, Milița Petrașcu și Max Hermann Maxy — elev, la Berlin, al ex-dadaistului Artur Segal), contactele cu productivismul și realismul rus/sovietic fiind mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reliefurile și măștile sale primitive, de un „Dada pozitiv”, spre deosebire de comilitonul Tzara, anarhic și „antiartă”. Evoluînd ulterior către abstracționism, elevul lui Iosif Iser își descoperă importante afinități cu constructivismul european. În 1922, participă, cum spuneam, la primul Congres Internațional al Constructiviștilor de la Weimar (inițiat de Theo Van Doesburg), unde Hans Richter a citit o „Declarație a grupurilor constructiviste din România, Elveția, Scandinavia și Germania”. „Colectivist” și antiacademist, manifestul se încheia cu un îndemn activist-utopic la transformarea revoluționară a societății prin artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
către abstracționism, elevul lui Iosif Iser își descoperă importante afinități cu constructivismul european. În 1922, participă, cum spuneam, la primul Congres Internațional al Constructiviștilor de la Weimar (inițiat de Theo Van Doesburg), unde Hans Richter a citit o „Declarație a grupurilor constructiviste din România, Elveția, Scandinavia și Germania”. „Colectivist” și antiacademist, manifestul se încheia cu un îndemn activist-utopic la transformarea revoluționară a societății prin artă („Dacă am ajuns atît de departe încît putem lucra și progresa în grup, să nu ezităm între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stînga - inclusiv constructivismele și Suprarealismul) și Carnavalul (ilustrat, între altele, de relativismul hedonist, antipolitic al Dadaismului zürichez). Privită prin prisma acestei tipologii inevitabil reductive, dar stimulative, acțiunea grupării Contimporanul se dovedește a fi însă mai curînd un „hibrid” între revoluționarismul constructivist și „carnavalescul” sincretic al spectacolelor Dada. La 10 ani după debutul mișcării dadaiste, acțiunile grupării Contimporanul vor face apel la un nou sincretism novator, „constructiv”, lipsit de negativismul anarhic al performanțelor dadaiste. Cele cîteva spectacole colective de muzică, poezie, film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de origine română), d-na Arthur Segal, Paul Klee, C. Buholz, E.R. Vogenauer; din Suedia - Wiking Eggeling; din România - M.H. Maxy, Marcel Iancu, Mattis Teutsch, Victor Brauner, C. Brâncuși, Milița Petrașcu, Dida Solomon. Ceea ce constatăm este, înainte de orice, predominanța artiștilor „constructiviști” și abstracționiști din țări „periferice” (Belgia, Suedia) și, cu precădere, central-europene (Germania, Polonia, Ungaria, Ceholsovacia) - asta, evident, dacă facem abstracție de piesele de artă asiatică și ceilaneză... Relațiile lui Marcel Iancu și M.H. Maxy cu liderii dadaisto-constructivismului european (Richter, Arp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după Opere III, ediție îngrijită de Al. Rosetti și Liviu Călin, note și variante de Liviu Călin, Editura Minerva, Colecția „Scriitori români”, 1981). Spre deosebire de Fred Vasilescu, rivalul său - poetul și gazetarul George Demetru Ladima - este un adept fervent al picturii constructiviste, în care vede un „progres artistic”... În fapt, marea expoziție a grupării Contimporanul nu a avut un caracter izolat. Ea face parte dintr-o serie europeană de manifestări similare desfășurate la Paris, Berlin și Viena, în același an 1924. Ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
văzut-o“, în Cuvîntul, an I, nr. 5, 10 noiembrie 1924, p.1), care considera că alături de cei prezenți ar fi putut figura oricînd artiști români ca Brâncuși, O. Han, Theodor Pallady și Theodorescu-Sion... Un alt moment semnificativ pentru „sincretismul constructivist” de la Contimporanul l-a constituit „demonstrația de artă nouă” din 28 și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular. Programul a cuprins o conferință a lui N.D. Cocea („Artă veche-artă nouă“), recitări din poeme de A. Breton, H. Walden, I. Vinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintre grupul Contimporanul și grupul Integral. Un comentariu redacțional acid (aparținînd probabil lui M.H. Maxy) poate fi citit la rubrica „Notițe“ din numărul 5 al Integral-ului (iulie 1925): „Ar fi trebuit poate să ne ocupăm mai amplu de exhibiția constructivistă de la Teatrul Popular, deocamdată, pînă cînd alții o vor organiza pe baze mai solide, singura. Dacă ne ocupăm, cu regret, pe scurt, e că manifestația mult trîmbițată n’a fost o surpriză nu numai pentru profani, dar chiar și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al efervescenței înnoitoare din anii ’20, ci și un diseminator al acestui spirit în arta românească a vremii. Arhitectura nouă. Articolele lui Marcel Iancu despre arhitectură, reproducerile unor texte programatice aparținînd liderilor arhitecturii noi și foarte numeroasele prezentări de publicații constructiviste din Germania, Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Cehoslovacia „dau tonul” liniei avangardiste la Contimporanul. Artistul plastic semna, în paralel, și la revista Punct articole teoretice semnificative: „Arhitectura“, în nr. 9, sau T.S.F. Dialogue entre le bourgeois mort et l’apôtre de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62), „Estetica nouă“ (nr. 63), „Cubism“ (nr. 71), „Colorit“ (nr. 73), jalonează, mai mult sau mai puțin convingător, o direcție plastică. Dincolo de unele naivități, „Însemnări de artă“ sintetizează destul de bine opțiunea avangardiștilor (fie ei expresioniști, dadaiști, constructiviști, abstracționiști sau suprarealiști) pentru hinterlandul canonului european, pentru marginal și refulat: „arta copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului (...) Gotică, asiriană, romanică, caldeeană, indică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a construi. (...) În București, sub biciul vremurilor moderne, se zămislește stil nou”. De departe cele mai consistente și mai articulate teoretic sînt însă textele lui Marcel Iancu („Arhitectura nouă“, respectiv „Constructivism și arhitectură“). Ambele pledează pentru un „nou clasicism” constructivist. „Arhitectura nouă“ se deschide cu un refuz al „individualismului romantic” în artele plastice, acuzat de a fi sfărîmat „unitatea atotcuprinzătoare” a arhitecturii așa cum se înfățișa în vremea Renașterii. Trecînd în revistă „manifestul artiștilor radicali din 1918” și manifestul grupării olandeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a fi sfărîmat „unitatea atotcuprinzătoare” a arhitecturii așa cum se înfățișa în vremea Renașterii. Trecînd în revistă „manifestul artiștilor radicali din 1918” și manifestul grupării olandeze De Stijl, apoi noile realizări arhitectonice din Rusia și Germania, Iancu recapitulează programul „revoluției constructiviste”: „1) Distrugerea expozițiilor. În schimb, se cer ateliere de colaborări artistice la problemele vieții; 2) Exprimarea unei concepții comune tuturor artelor pentru o bază spirituală universală de a construi; 3) Distrugerea dualităței între viață și artă, arta devine viață; 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în calea unei strînse și fecunde contopiri cu arhitectura renăscută”. Nume precum Malevici, Lisizki, Tatlin, Punin, Richter, Eggeling, Gropius, Theo van Doesburg și Bruno Taut sînt repere invocate cu admirație de către Marcel Iancu, „reprezentant al României” la primul congres al constructiviștilor de la Düsseldorf (1922). Cîțiva „maeștri” ai arhitecturii moderne sînt prezenți în cadrul grupajului prin intermediul unor texte cu caracter programatic: Principii de Hans Richter, Vers une architecture de Le Corbusier-Saugnier, Funcțiune și formă de dr. Ad. Behne (Berlin), reproduse în original sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de șpriț fără vin. Și o impostură în plus. (...) Hai la Circ. Maximum de varietate, minimum de efort cerebral. Reconfortat după spectacolul de circ, cobori ancora la cabaret... Feriți-vă de teatru... Atențiune...” Sinteză între expresionism, tehnolatria futuristă și purismul constructivist, concepția despre teatru a grupării „contimporane” are în centru personalitatea actorului. Marcel Iancu vede - virtualmente - în cinematograf arta-pilot a vremii, „din cauza mijloacelor de mecanizare, tipizare, viteză, ubicuitate”, militînd pentru regăsirea identității „esențiale” a tuturor artelor: „eri încă în teatru se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai diverse: pictură, litografie, gravuri în lemn, sculptură, desen, obiecte de artă decorativă, cristaluri, ceramică modernă ș.a.m.d. Indiferent de modelul asumat (Bauhaus-ul german, realismul și productivismul rus, „purismul” francez al lui Ozenfant și Jeanneret, De Stijl ș.a.), avangarda constructivistă europeană își are cîmpul predilect de manifestare în arhitectură și sculptură (prin Hans Richter, Theo van Doesburg, Piet Mondrian, Wiking Eggeling, Le Corbusier, V. Tatlin, Naum Gabo, A. Pevsner, Gropius, Archipenko, Brâncuși, Marcel Iancu, Milița Petrașcu, Lipschitz ș.a.), nu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cel mult — unele ingrediente de estetică industrială și de abstracționism purist, geometrizant, cerebral și mecanicist. Tot astfel, cubismul — precursorul constructivismului — a influențat cu precădere pictura, deși s-a vorbit și de experiențe poetice cubiste (Apollinaire). Nu există, oricum, o „literatură constructivistă” propriu-zisă, așa cum există - spre exemplu - o literatură futuristă sau suprarealistă. Căci futurismul are în prim-plan ritmul, viteza de „aparat Morse” a reportajului poetic, iar suprarealismul are în centru imaginea (fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din perioada 1924-1927, o dominantă constructivistă, abstracționistă și nonfigurativă, trebuie să subliniem totodată ponderea masivă - cel puțin egală cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele decorative. Acest constructivism hibrid, impur, impregnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fază - și ultima - a revistei. Reapar comentariile „de actualitate” pe teme politice și sociale. Opiniile exprimate în paginile revistei devin tot mai „eclectice” și mai în afara oricărui „program” ideologic restrictiv. Continuă să apară texte despre știința modernă și arhitectura/plastica constructivistă semnate de Marcel Iancu și de colaboratori străini (Hans Arp, Hans Richter, Alberto Sartoris, Albert Gleizes, Georges Linze ș.a.), comentarii sporadice despre „teatrul nou” de Sandu Eliad, proze ludice de Jacques G. Costin (unele - precum „Imn benzinei“ - neincluse în volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]