362 matches
-
1992, p.23. 413 Cf. C. Coker, War and the Twentieth Century, Londres, Brassey's 1944. 414 După The Economist, 13 august 1994, p.32. 415 Constituția greacă din 1975, revăzută în 1986, a fost promulgată în "numele Sfintei Treimi consubstanțiale și indivizibile". Articolul 3 al acesteia stipulează că "religia dominantă în Grecia este aceea a Bisericii ortodoxe orientale a lui Cristos". Buletinele de identitate grecești menționează religia purtătorilor, în timp ce prozelitismul altor confesiuni este interzis. Parlamentul european a admonestat Grecia, în legătură cu
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
care face posibilă alcătuirea unui for de dezbatere și instanță verificatoare permanentă care punctează etape și încununează opera. El este participantul tăcut al unui univers de idei care poartă cu sine, în pofida neutralității sale, amprenta constantă a unei umanități vii, consubstanțiale condiției reci a calculului rațional. De aceea, imprimând o dinamică particulară chiar muncii de echipă, el poate decide destinul unor descoperiri și poate orienta spectaculos direcții de desfășurare discursivă. Prin contrast, la nivelul praxisului, abundența replierii pe sine vădește vocația
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
poate îmbrăca multe înfățișări concrete și care servește drept pildă cognitivă descinderilor în interioritate pe care le operează conștiința de sine. Întâlnim și aici un dublu mecanism condițional care face ca o operație să fie reversibilă în virtutea unei lucidități reflexive consubstanțiale stadiilor avansate de dezvoltare individuală și, în același timp, ca formalismul structural al operației să dea expresie particulară conștiinței de sine. Este vorba de fapt de două stadii relativ distincte ale reflexivității: una care însoțește calea propriu-zisă către maturizare ("reversibilitatea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
distincte ale sale). Din punctul de vedere al conștiinței de sine, fapta etică apare ca o întipărire a nuanței interioare pe configurația unei obiectivități dinamice, adică o intervenție a subiectului în lumea sa, și nu o acceptare resemnată a prescripției (consubstanțială conformismului obedient care face din sarcina zilnică o amânare a actului modelator, adică o atentă supraveghere pasivă a derulării evenimențiale automate). Etica dublei adaptări presupune umanizarea asperității abstracte a normei și mai ales integrarea ei unui nivel al praxisului, găsirea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
să rezume diversitatea ființială umană și să mandateze profilul individual în vederea determinării directe a faptului moral. Dacă alte tipuri de activitate nu implică personalitatea decât indirect, pierzându-se în firescul unui automatism al reflexului vital, întreprinderile din regiunea eticului sunt consubstanțiale cu nucleul alcătuirii individuale și își extrag seva efortului curent din puterea înrâuritoare a acesteia. Definind persoana, John Locke o leagă indisolubil de o condiție reflexivă congeneră unei raționalități atotcuprinzătoare: "[o persoană] este o ființă gânditoare inteligentă, care posedă rațiune
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
aceasta din urmă în tot ceea ce reprezintă act sau reprezentare, întrucât constituie fenomenologia sa de fundal (controlorul său pe linia unei eficiențe aplicative de sine). În această pliere pe contururile ei destinale, conștiința de sine vădește o predispoziție în fond consubstanțială cu tehnicile adoptate de vizarea obiectivității, preluând atuul simetriei metodologice în desfășurarea expozitivă de sine care este evoluția pe plan teoretic. De aceea, ea oferă în primul rând pragmatismul subiectiv al întreprinderilor cognitive (rădăcina lor procedurală și concret-actantă) și în
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
necunoscutul interior, experiența fulgurantă a clipelor de inspirație, sunt toate întâlniri de grad zero ale artistului cu pachetul condițional al desăvârșirii creatoare. Prețul plătit unui stăpân al tenebrelor propriului labirint lăuntric este tocmai acela al părăsirii calmului augustinian care rămâne consubstanțial întreprinderilor teoretice, sau care poate caracteriza până la un punct detașarea contemplatorului. Chiar și acestuia din urmă, însă, îi rămâne sarcina de a participa emoțional la povestea operei, de a "prelua" din încărcătura "ofensivă" și din tensiunea ei. Acea imixtiune a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
a câmpului estetic. El asumă o condiție de similaritate a cărei intenție manifestă este împărtășirea controlată și plenară de experiențele unice încercate de creator și așteaptă răbdător clipa iluminării contemplative pe care o urmărește fiecare admirator al artei dedicat asimilării consubstanțiale cu opera. Conștiința de sine intervine în receptare tot cu puterea răgazurilor sale reflexive, subîntinzând demersul contemplației pe tot parcursul desfășurării sale (deoarece "procesul receptării operei se continuă mult după aceea [după prima impresie] și se îmbogățește treptat"84). În
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
desemnează ansamblul de practici prin care cetățenii caută să influențeze activitatea politică din comunitatea lor. Din perspectivă macrosociologică, participarea politică este un proces de decelare și transmitere a preferințelor/nevoilor locale, cetățenești către sistemul politic. Din perspectivă microsociologică, participarea este consubstanțială comunicării, marcînd, la acest nivel, o echivalență între comunicarea politică ascendentă și participarea politică. Ca o concluzie generală, în ce privește cele trei perspective teoretică, tehnică și practică Gerstlé consideră că toate au un punct comun: fiecare dintre ele are tendința de
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
comunicare este de necontestat, trebuie pusă la îndoială pretenția acestora de a epuiza problema. Datorită fascinației tehnologice, s-a pierdut din vedere ceea ce revoluția intelectuală greacă din secolul al V-lea î.Hr. a pus în lumină: comunicarea și politica sînt consubstanțiale. A comunica înseamnă a pune în comun, iar cetatea este, prin excelență, locul reunirii oamenilor. Cetatea, ca unitate politică, poate exista prin întrebuințarea cuvîntului și a puterii lui de pacificare a relației sociale. În același timp, locul discursului este fundamental
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
a vieții politice locale. Legile din 1982 privind descentralizarea au favorizat, într-adevăr, recrudescența interesului pentru teritoriile politice infra-naționale, precum departamentul și comuna, cînd în 1986 au avut loc primele alegeri de consilieri regionali, prin sufragiu direct. Comunicarea este mai consubstanțială cu activitatea politică locală decît cu cea națională sau internațională, însă schimbările instituționale recente i-au modificat sensibil rolul. Primarul și-a văzut puterile sporite, consilierii generali și regionali au primit acces la puterea executivă. În consecință, ei trebuie să
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
anonim de Internet cere catolicismului să-și reconsidere valorile. Ele n-ar mai fi chipurile compatibile cu realitățile secolul XXI. Fals! Valorile religioase, creștine sau necreștine, nu sunt actuale sau inactuale. Ele sunt eterne pentru că definesc însăși condiția umană. Sunt consubstanțiale ființei umane și vor exista atât timp cât vor exista oameni. Un pic de lectură din istoria religiilor n-ar strica... S-ar înțelege atunci că Biserică nu poate fi niciodată de acord cu păcatul, indiferent că se numește avort sau nu
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
2009 cu totul altele sunt ipostazele iubirii îndelung mediatizate și amplu comercializate. Convingerea mea este că Mircea Eliade avea dreptate: aceste versiuni histrionice ale dragostei, perfect desacralizate, mai păstrază totuși umbra unor simboluri, ritualuri și nostalgii magico-religioase. Toate acestea sunt consubstanțiale ființei umane și, prin urmare, nu pot fi extirpate. Cel mult pot fi înlocuite cu substitute perfect desacralizate. Iată câteva exemple specifice anului 2009. În Franța, Nicolas Garreau produce fantezii erotice pe bandă rulantă. Firma ApoteoSurprise oferă evident, contra cost
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
Victoria cu Lituania este doar efectul unei mentalități proaspete, optimiste. Nu este suficient pentru a face performanță. Cu acesta ne-am lămurit și resemnat. Rămâne însă problema violenței în fotbal. Știm că violența în genere asemenea sacrului, iubirii, fricii este consubstanțială ființei umane. A fi om înseamnă ați asuma o doză de violență ca destin. Problema este că nu poți să-i dai violenței curs liber, dezinvolt, ca huliganii de pe stadionul din Târgul Jiu. Esențial este să ți-o transfigurezi prin
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
forme ale fricii ne bântuiau înainte de 1989 și ce tipuri de frică ne stăpânesc azi? Pentru a răspunde concludent, sociologii au intervievat 1039 de români. Ceea ce trebuie spus dintru început e faptul că de frică nu scăpăm niciodată. Frica este consubstanțială condiției umane. E o emoție negativă, dar universală, în termenii psihosociologului Septimiu Chelcea. Apoi mai trebuie spus că frica nu există. Există mai multe frici. Sunt frici și frici. Contează enorm care din ele te locuiește. Așa cum reiese din cercetarea
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
nu este explicitat pe deplin într-o manieră teoretică sistematică în nici una dintre lucrările sale. Așa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, Eliade nu definește acest concept în termeni filosofico discursivi . El definește uneori sacrul drept o categorie fundamentală, consubstanțială naturii umane, iar alteori îi asociază alte sensuri, în funcție de specificul temei cercetate la un moment dat. Datorită acestui lucru există o anumită tensiune între diversele contexte de definire și o dificultate în armonizarea teoretică a acestora . Un aspect important pe
Semnificaţiile conceptului de sacru din perspectivă interdisciplinară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Violeta Stanciu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1352]
-
drama cosmică prin dificila și subtila experiență poetic-demiurgică închisă în simbol (așa cum îl definește Eliade). Iar luna este prin excelență proiecție a destinului uman, atît în rotunjimea armoniei absolute, cît și în contondenta absență a deplinului, în ciobul degradat, decăzut, consubstanțial spațiului întunecat, dar atîrnînd strîmb pe cerul nopții. Pătrunderea în sfera luminii veridice presupune cu necesitate o decantare rituală, un soi de alchimie, prin care să fie înlăturate toate urmele materialității impure. Lumina este cea care dă contur formelor și
Despre sacralitatea sacrificială a lunii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
și-l revendică drept parte componentă. Teatrul se încadrează sferei mai largi a dramaticului, „o categorie suprateatrală, suprascenică, supraregizorală, suprahistrionică” . Dramaticul reprezintă, pe de o parte, unul din elementele fundamentale ale literaturii, o formă „naturală” de expresie artistică ce este consubstanțială, în diverse proporții, tuturor genurilor. începând cu romantismul, se consideră că orice operă literară include un element dramatic, culminându-se cu ideea că „drama este poezia completă”, „o compunere simfonică unică”(Victor Hugo), o sinteză a genurilor care asigură permanență
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
a știut să piardă cu o eleganță perfect patriciană. Eroul învingător a fost înlocuit de înțeleptul stoic, supunându-se cu demnitate și seninătate diktatului noii epoci. Trupul e cel care a receptat din plin neajunsurile sistemului, spiritul a rămas intangibil, consubstanțial zborului ca atare. Pentru că dintotdeauna a crezut cu tărie în puterea regeneratoare a miracolului. Așadar, această a doua perioadă a vieții sale n-a fost o prăbușire ci o lungă escală sau, poate, victoria morală absolută, adăugată palmaresului său de
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
o competiție fără sfârșit pentru atragerea întreprinderilor care oferă locuri de muncă și beneficii bănești; de fapt, a făcut mai vizibilă această competiție într-un context marcat de concepția extensivă a activității economice. Manifeste sau latente, rivalitățile dintre orașe sunt consubstanțiale ficțiunii juridice despre egalitatea comunelor decretată de Revoluția franceză. Rezistențele la cooperarea intercomunală ne lasă să le ghicim vechimea. Organizarea fiscalității locale și regulile de funcționare a sistemului notabililor le-au întreținut, de asemenea, mai mult sau mai puțin. Chiar dacă
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
raportului politică-limbaj vizează legitimitatea discursului politic, pentru că, în spațiul politic, a vorbi presupune înainte de toate a avea dreptul să vorbești: "Discursul politic, prin formele sale de manifestare (doctrină, propagandă, ideologie, publicitate) legitimează cunoașterea politică și, prin aceasta, puterea politică"57. Consubstanțială puterii, legitimitatea prezintă un puternic substrat simbolic, care pune în mișcare o recuzită extrem de variată. P.L. Berger și T. Luckman indică patru mijloace principale de legitimare a puterii politice: 1. prin limbaj; 2. prin propoziții teoretice rudimentare (proverbe, zicători, maxime
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în care este perceput imaginarul este perspectiva lui Mircea Eliade. Filosoful român reconsideră imaginarul, introducându-l între modalitățile epistemice ca o modalitate viabilă de cunoaștere: "Gândirea simbolică nu este apanajul exclusiv al copilului, al poetului sau al dezechilibratului; ea este consubstanțială ființei umane; precedă limbajul și gândirea discursivă. Imaginile, simbolurile, miturile nu sunt creații arbitrare ale psihicului, ele răspund unei necesități și îndeplinesc o funcție: dezvăluirea celor mai secrete modalități ale ființei"11. Pornind de la problematica imaginarului mitic și religios, acesta
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
printre concepțiile teologice specifice creștinismului. Preluând tradiția iudaică s-a construit următoarea ierarhie a existenței: în primul rând Dumnezeu Tatăl care este creatorul universului, iar prin tradiția apostolică la acestea se mai adaugă Sfântului Duh și Fiul (Logos) ca fiind consubstanțiali cu Tatăl și parte integrantă a Dumnezeirii. Dar dincolo de cele două forme ale existenței, Dumnezeu ca formă supremă a existenței și omul ca gânditor, există existențiale intermediare. Una dintre importantele sinteze privind ierarhia lumii intermediare este realizată de către Pseudo Dionisie
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
umană este redusă la sfera actualului, a legităților terestre, neputând intra în conjuncție cu libertatea lui Dumnezeu. Parafrazând titlul unei lucrări memorialistice a lui Victor Ioan Pica, Libertatea are chipul lui Dumnezeu, putem afirma că libertatea este un alter divin, consubstanțial ipotezei omenești. Problema libertății gravitează în jurul a două concepte: determinismul interpretat ca o succesiune de cauze și efecte, toate într-un șir nesfârșit, și indeterminismul ce pune omul în poziția privilegiată de a juca un rol în determinarea destinului său
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Și de ce nu și în afara Bisericii! Ecclesia se cere a fi prelungită și în viața cotidiană, printr-o practică exemplară care să probeze un comportament admirabil. Prin atitudinea lor, credincioșii sunt datori să demonstreze că religiozitatea și disciplina sunt aspecte consubstanțiale ale realității spirituale. Nu moda este cea care dă măsura vieții religioase, ci asumarea cu umilință și bucurie deopotrivă a mărturisirii creștine, în care cuvântul devine ziditor prin tainica rugăciune și în care gestul este semnificat prin antrenarea tuturor resorturilor
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]