362 matches
-
muzicii în „Orestia”; nu este un comentariu sonor al întâmplărilor tragediei. Peste milenii, compozitorul construiește un contrasubiect pentru textul dramatic al lui Eschyl. Acesta devine o parte structurală a limbajului muzical-dramatic. Așa cum Bach însuși, în cadrul polifoniei sale, aduce o împlinire consubstanțială a relației dintre subiect și contrasubiect. Cu decenii în urmă l-am întâlnit pe Aurel Stroe în Conservatorul bucureștean, în primii ani ai studenției, la mijlocul anilor ’60, atunci când maestrul terminase ale sale „Arcade”; „acel unghi”, cum intuiește Nichita Stănescu. La
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
Castele în Spania", este într-un fel tributar unei retorici a idealismului juvenil (nu neapărat în sensul peiorativ al termenului), unei utopii universaliste (cu anumite "enclave" de realism), unei ideologii în care conceptul de "naționalitate" și cel de "universalitate" sînt consubstanțiale. Cel care, în deceniul '30-'40, va evolua de la o ideologie conservatoare la un liberalism de tip clasic și va visa împreună cu prietenul său Manole Neuman la un partid al "moderaților violenți" și al "conservatorilor în trench-coat" va vorbi - trebuie
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
Iar mai mare dintre acestea este dragostea»". În eventualitatea că unor cititori o atare preaduhovnicească tratare a temei li s-ar părea tendențioasă, eseistul răspunde la întrebarea "cînd avem nevoie de poezie" apelînd la cîteva propoziții ale lui Cioran, interesant consubstanțiale cu constatarea religioasă a vidării cuvintelor de sens, a plutirii lor pe valul dezumanizant al indiferenței. "Tăcerea spiritului" e la fel de apăsătoare, indiferent de unghiul din care o înregistrăm, cel al pietății ori al experienței estetice, cu miza ei declarată sau
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
Anei Blandiana, aceste cuvinte au „un subtext extraordinar de grav”, deoarece seamănă cu abordarea chestiunii în decursul epocii comuniste, cînd orice individ ce se pronunța împotriva comunismului era socotit drept... fascist. În realitate, nu fascismul se opune comunismului (totalitarismele sînt consubstanțiale), ci democrația. Nu toți anticomuniștii sînt automat fasciști, ci doar o mică parte dintre ei: „Anticomunismul este o reacție antitotalitară. Să ne înțelegem bine: nu dreapta/ stînga sînt marile probleme ale secolului 20 sau marile forțe aflate în confruntare, ci
Cine este Ana Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13111_a_14436]
-
îl face să sucombe efectelor emoționale ale acestei strategii dramatice ( acesta e "spectatorul aristotelic", captivat de jocul supravegherii). Raportul cu intriga se modifică și el, "dublarea" privirii spectatorului conferindu-i acestuia sentimentul că domină platoul, deci realitatea ficțiunii, supravegherea fiind consubstanțială oricărei puteri. Aceasta este de fapt axioma tutelară a eseului lui Banu, titlul acestuia trimițînd nu doar la scena teatrului, ci și la aceea a lumii reale, a istoriei, supravegherea permanentă fiind condiția esențială a funcționării regimurilor totalitare și polițienești
Despre incandescența riguros temperată by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/8896_a_10221]
-
tot ce se scrie referitor la o problemă sau un anumit domeniu. Mai trebuie menționat că se resimte, cu voie sau fără voie, "mâna" scriitorului Sebastian și în articolul gazetarului de opinie, în afara oricărei "stilizări"; faptul divers, cu banalitatea lui consubstanțială, dobândește noimă și proiecție mai lesnicioasă pentru receptare. Totdeauna o informație de "petite histoire" are o miză superioară. Înzestrat cu spiritul viu al actualității, publicistul deține și abilitatea comunicării, prin alertețe, complicitate colocvială, claritate și concizie. Și, încă, firea retractilă
Mihail Sebastian în realitatea imediată by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/9590_a_10915]
-
a fi unul pur conceptual, abstractizant, umplîndu-se cu elementele senzoriale ale cotidianului, așa cum trunchiul unui copac se umple de frunze și flori, de foșnete și miresme. Puternica sangvinitate a poetei se supune acestui suflu violent al realului, precum unei magii consubstanțiale: "Aștept cele patru vînturi 1) Leo Butnaru - Identificare de adresă, Ed. Augusta, Timisoara, 1999, 68 pag. 2) Irina Nechit - Un viitor obosit, Ed. Augusta, Timisoara, 1998, 96 pag.
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
permanență viu și nefundamentat pe o dogmă anume. Din această perspectivă, pictură să este o adevărată epopee în imagini, un imn închinat spiritului neîngrădit de vreo constrîngere, dar mereu protejat, printr-un fel de bucurie transmisibila și printr-o pudoare consubstanțiala, în fața unor excese de gesticulație. În al doilea rînd, Ilie Boca trăiește cultural în interiorul picturii așa cum organismele trăiesc biologic în mediul lor vital. Lumea să de imagini, de forme, de substanțe și de iluzii, este una organizată, un Cosmos cu
Ilie Boca, schită pentru un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17648_a_18973]
-
un moment de clarviziune, are intuiția unei armonii de dincolo de simțuri ce trebuie transferată din virtualitate în act sau, altfel spus, din existența latentă în realitatea manifestă. După această îndelungă negociere cu amăgirile formei, cu materia cromatică și cu lumina consubstanțială acesteia, o nouă vîrstă a imaginii pare a se instaura de la sine. Aburul ambiguității se risipește, culoarea părăsește practica propriei mărturisiri, imaginea se desparte de context și ochiul începe să deslușească și să recunoască obiecte, chipuri, întîmplări și episoade izolate
Ieșirea din haos - artiști basarabeni by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9506_a_10831]
-
cărui sutură nu e bine operată. Singurul mod în care un lungmetraj cu personaje cvasi-inexistente se poate ,scoate" e cu ajutorul cârjelor fabulei: trama trebuie să demonstreze ceva. Or, tot ce se demonstrează e că în viață tragedia și comedia sunt consubstanțiale, deci nu există în formă pură. Atunci de ce ar exista în film? Adică un truism, mai mult, unul care ți-e spus pe litere - scuze, calc englezesc - de la începutul lungmetrajului. Un truism care o fi adevărat în viață, dar nu
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
nu se poate de obedient - este răzvrătirea, permanentul mers împotriva curentului". Apelul naeionescian la viață, prin desconsiderarea cărților, însă nu înainte ca acestea să fi fost parcurse cu rîvnă, pare a fi rodit la prematurul insurgent, pe un sol neîndoios consubstanțial. Aceste pagini juvenile reprezintă eboșe ale personalității ce se va forma. Tînărul nesupus avea impresia că mișcarea religioasă a momentului se afla în suferință, întrucît ea nu făcuse decît să spulbere "încrederea și sinceritatea trăirii religioase". Ne rețin acești termeni
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
generații ce l-au precedat. Ar fi un gest "rece și calculat", trăsătură a unui "parvenitism" fie și într-o accepție sublimată, ilustrînd, morfologic, revolta părții ce, descoperindu-se pe sine, se vrea detașată de întregul căreia i-a fost consubstanțială. Altfel spus e o atitudine vecină cu "răzvrătirea" argheziană, o căutare a unor "cuvinte potrivite", care să justifice "numele adunat pe-o carte", ca un mod de a ieși pe cont propriu din colectivitatea uniformizatoare, schimbînd "acum, întîia oară/ Sapa
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
ochii străinilor, al vocației civilizatoare a poporului român. Părinții fondatori își asumă din plecare această misiune, o întrețin și o cultivă în prima generație crescută de ei, creând astfel un mediu de un patriotism fervent, în care sentimentul național e consubstanțial unei morale a datoriei.” La inaugurarea Universității Daciei Superioare, Vasile Pârvan rostea lecția-manifest Datoria vieții noastre. Sub semnul datoriei față de un loc, un timp, o comunitate s-a scris și Anatomia unui miracol. Ea apare la aniversarea a 45 de
Ultima reverie critică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3160_a_4485]
-
de poetul însuși: un lucru ieșit din mâini și unelte omenești, țesătura, a deveni tun țesut viu - la îndemâna doar a Divinității! Finalul poemului e mai puțin sentimental decât pare. Femeia vrea să pipăie flanela - tocmai acum când ea a devenit consubstanțială cu ființa umană (în partea de divin a acesteia). Suferința ENS-ului liric este neîndoielnică, dar ea nu mai are nimic erotic: „De ce pretinzi că nici n-a fost nici o flanelă,/ că nu mă vezi, că nu mă simți, că
Profil Mihai Ursachi by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13327_a_14652]
-
condiții nesperat de favorabile în climatul restauraționist, al conservatorismului politic, cu ale cărui poziții n-a întîrziat a se corela, primind și recompensele scontate, pe linia carierei. Abdicării morale din era comunistă îi urmează abdicarea morală din era postcomunistă, ambele consubstanțiale. Prin adaptarea lor la cerințele politice de după decembrie, oportuniștii de curte nouă, chiar dacă-și pun, pur ornamental, un enorm ecuson lovinescian, îl sfidează neîndoios pe marele predecesor, care afirma apodictic: ,,critica nu suportă complezență și tranzacțiune; ea e independentă sau
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
bun musical realizat vreodată, e drept, în cheie tragică și, în consecință, face o promisiune spectatorului: acest lungmetraj va fi la înălțime. Regizorul Rob Marshall, debutant în film, dar veteran pe scenă, reușește o sinteză minunată: scenariul și muzica sunt consubstanțiale, se desfășoară pe același ritm. Filmul te poartă într-o lume aparte, care nu are pretenția de realism, ci pe aceea de a caricaturiza moravurile americane din "jazz age": nici o valoare axiologică, protipendada e când în baruri, când în închisoare
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
semnele evidente ale unei mari devoțiuni față de modelul originar. Silvia Radu reușește astfel să identifice un spațiu expresiv în măsură să transmită atît o vibrație afectivă profundă și ingenuă, cît și să inducă sentimentul că respirația blîndă a transcendenței este consubstanțială formei și inseparabilă de existența ei imanentă. Iar această performanță rară este obținută fără a sacrifica, prin abuz de materie sau prin fugă excesivă, miracolul încarnării, dar și fără a cădea în iluzia că forța plăsmuirii și a fabulației poate
Silvia Radu sau a treia cale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8083_a_9408]
-
poate fi elucidat complet versus 2. vrem să știm prin ce era deosebit de restul lumii, cum se manifesta geniul în viața de zi cu zi etc. Din acest punct de vedere, obiecția lui Rosenbaum cade: relația dintre cei doi e consubstanțială cu creația lor, doar că una e mai vizibilă decât cealaltă. Iar cea invizibilă o clarifică pe cea vizibilă. Relația dintre ele nu e întotdeauna directă, spectatorului fiindu-i lăsată liberatatea de a face racorduri. Eu, de pildă, am legat
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
e verișoară cu soția lui Dave, care l-a văzut plin de sânge în noaptea crimei), metamorfozându-se până la climaxul tragic. Există un echilibru remarcabil între cele două fațete ale filmului: cel de detectiv și cel psihologic, aspecte care funcționează consubstanțial, pentru că intriga polițistă conferă veridicitate tragediei. Echilibrul e evident în final; filmul nu se termină cu aflarea/pedepsirea vinovatului, ci cu o paradă la care personajele supraviețuitoare se observă reciproc. Stilul cinematografic e sobru, clasic: puține artificii, camera, când nu
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
Cred (1926), așezate ca prefață la volumul testamentar Amalgam (1943), că Liviu Rebreanu opta pentru a doua variantă din cele pe care le-am particularizat aici. Arta - afirma scriitorul - „înseamnă creație de oameni și de viață”, devenind în acest fel consubstanțială creației divine: „Creând oameni vii, cu viață proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternității”. Arta ca joc sau calofilie, scrisul ca „jucărie agreabilă” și „jonglerie cu fraze” sunt repudiate. Nu mai reiau aceste mărturisiri ultracunoscute și ultraglosate
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
creației lui Borges, călăuzindu-se după ediția de referință, Obras completas, Emece Editores, Buenos Aires, 1989-1996, fără să o reproducă întocmai: traducătorul și eseistul român împletește, în această realizare cu totul remarcabilă, două criterii - cel cronologic și cel al genurilor literare, consubstanțiale gândirii creatoare a lui Borges însuși, urmărind procesul de universalizare a acesteia, Universul complex al poeziei marelui argentinian este impregnat de aluzii culturale, profesând un veritabil cult al intertextualității. Până și marea din poemul omonim este una culturală, memorie a
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
și-l revendică drept parte componentă. Teatrul se încadrează sferei mai largi a dramaticului, „o categorie suprateatrală, suprascenică, supraregizorală, suprahistrionică” . Dramaticul reprezintă, pe de o parte, unul din elementele fundamentale ale literaturii, o formă „naturală” de expresie artistică ce este consubstanțială, în diverse proporții, tuturor genurilor. începând cu romantismul, se consideră că orice operă literară include un element dramatic, culminându-se cu ideea că „drama este poezia completă”, „o compunere simfonică unică”(Victor Hugo), o sinteză a genurilor care asigură permanență
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
cum să se rezidească pe sine, copil al culturii islamice, adult al culturii occidentale. Niciodată însă martir. Care e locul Tunisiei și al Franței în devenirea personalității dvs., neuitând de poetica interstițiului, a intervalului despre care spuneți că vă este consubstanțială? Nimic nu vine să înlocuiască, mai ales pentru un scriitor, ceea ce în psihanaliză se numește „prima scenă“, scena copilăriei. Cred că fiecare scriitor își poartă copilul în interior, e una din particularitățile scriitorilor, ale poeților. Pentru mine e o scenă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
înseamnă neapărat crepusculul națiunilor. Pur și simplu, acestea se transformă în noul context internațional. În primă analiză, este adevărat că liberul schimb, care domină scena actualmente, nu face casă bună cu ideea de națiune, căci acestuia nu-i plac frontierele, consubstanțiale noțiunii de națiune. Frontierele constituie obstacole în calea schimburilor. Totuși, concretizarea liberalismului economic nu a dus niciunde la dispariția națiunilor, din contra. Acest lucru poate fi înțeles prin faptul că frontierele nu trebuie privite doar din punct de vedere economic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
fără preț.” Michel de Montaigne 559. „Mai multe cărți despre cărți decât cu alte teme; nu facem decât glosse la glosse.” Michel de Montaigne 560. „Nu mi-am făcut cartea mai mult decât m-a făcut ea pe mine, carte consubstanțială autorului, rod al preocupării intime, membru al vieții mele.” Michel de Montaigne 561. „Toată lumea mă recunoaște în cartea mea și cartea mea se recunoaște în mine.” Michel de Montaigne 562. „Locurile și cărțile pe care le revăd mă bucură întotdeauna
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]