963 matches
-
C. Bardenhewer, op. cit., pp. 135-137. 6. Ghelasie din Cyzic Nu știm aproape nimic despre acest scriitor care ne poartă către ultima parte a secolului al cincilea și care iese din tiparele „istoriei Bisericii” adoptate de Eusebiu din Cezareea și de continuatorii săi. Ghelasie era fiul unui presbiter din Cyzic, un oraș de pe coasta Propontidei, și a trăit apoi în Bitinia și și-a scris opera la puțină vreme după rebeliunea generalului Basiliscus împotriva împăratului Zenon, adică după 475-477. Altceva nu se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu sensul la urmă și eseul despre Tudor Arghezi, Marele Alpha. Se poate remarca existența unui dublu „anacronism”: G. debutează odată cu scriitori de regulă cu zece-cincisprezece ani mai tineri decât el și, pe de altă parte, se autosituează ca un continuator, dacă nu chiar ca un reprezentant întârziat al „generației războiului”, simțindu-se „mai atașat de Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Ion Caraion, Mircea Popovici, Mihail Crama, Alexandru Lungu, dar și de Dinu Pillat, Emil Ivănescu, Pavel Chihaia” ș.a., deci de scriitori
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
romanescă pe care o susține. Caracterul de pretext, de ramă pentru ficțiune, al amintirilor este adesea mărturisit în paginile lor. În critică, G. se situează în descendența lui E. Lovinescu și Șerban Cioculescu, în general a criticii interbelice, al cărei continuator el se consideră - în chip explicit - a fi. S-a ocupat de autori dintre cei mai diferiți, cu precădere din secolul al XX-lea, mai ales interbelici ori propriu-zis contemporani. Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Mateiu I. Caragiale și I. L. Caragiale
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș, București, 1989; Oglinda și vidul, Pitești, 1993; Peisaj critic, I-III, București, 1993-1999; Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului, Oradea 1996; A doua viață, București, 1997; Cum am devenit stalinist, Iași, 1997; E. Lovinescu între continuatori și uzurpatori, postfață Monica Lovinescu, București, 1997; Nimic n-ar trebui să cadă, Iași, 1997; Amarul târg, București, 1998; Imposibila neutralitate, pref. Gabriel Dimisianu, Iași, 1998; Amurgul idolilor, București, 1999; Dealul purtat de scripeți, Botoșani, 1999; Dialoguri crude și insolite
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
istoria PCUS și a primului stat socialist este marxism-leninismul În acțiune, că educația cadrelor de partid trebuie să fie orientată spre lupta deschisă Împotriva vechilor concepții reformiste și burgheze, că istoria germană nu este una a mizeriei, ca ȘED este continuatorul consecvent al tradițiilor revoluționare ale mișcării muncitorești germane, al KPD Înainte de toate (cf. „Zur Gründung und Konstituierung”..., document citat, p.10). Născută În 1908, Hanna Wolf făcuse studii de istorie la Universitatea din Berlin; angajată politic la sfarsitul studiilor (1922
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Esiod și Erodot, Literatura latină, Ovidiu, Scepticismul la greci, Poezia dramatică la greci, Poezia lirică la greci, Poezia bucolică, satira și epigrama). În domeniul istoriei naționale și al filologiei, contribuția sa este însă remarcabilă. În tradiția Școlii Ardelene, al cărei continuator se considera (este editor al cronicii lui Gh. Șincai, 1853-1854), a inaugurat, alături de M. Kogălniceanu și N. Bălcescu, studiul sistematic al istoriei naționale, văzută, în concepția lui latinistă, ca o continuare a istoriei romanilor. Aceeași perspectivă domină și studiile lingvistice
LAURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
antiștiințific al psihologiei burgheze americane (1954), „Războiul psihologic”, instrument al agresiunii imperialiste (1954). Veritabilul teoretician și eseist R. se află în cărțile și studiile apărute înainte de război: Fenomenul românesc (1927) pune în lumină, cel puțin în parte, concepția criticului literar, continuator al lui G. Ibrăileanu la „Viața românească”, iar în Valori (1935) poate fi descoperit un moralist superior, un spirit critic și un cugetător de mare finețe. Autorul încearcă acum să propună o ipoteză de definire a psihologiei poporului român. Nemulțumit
RALEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
Jules Romains. Cu toate acestea, sunt emise o serie de puncte de vedere pertinente și originale, cum ar fi accentuarea „conformației de constructor” a povestitorului (în detrimentul stilului, supralicitat de exegezele precedente), reabilitarea „târgovățului” Creangă (anatemizat de G. Ibrăileanu și de continuatorii săi) ori definirea Amintirilor... drept „anti-bildungsroman”. Predilecția nu întotdeauna fericită a lui R. pentru calambururi s-a concentrat în Reflexii și reflexe (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor), pagini adunându-i „zicerile”, dintre care, multe, au intrat în circuitul oral. O culegere
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
În 1891 și în 1893 se editează suplimentul „Românul literar”, sub direcția lui Vintilă C.A. Rosetti. În articolul de fond, care avea caracterul unui program, scris de C.A. Rosetti pentru primul număr din 1857, R. este definit drept continuatorul gazetei unioniste de nuanță liberală „Concordia”, a lui C.A. Crețulescu. Este, de fapt, o declarație tactică, impusă de necesitățile momentului, deoarece noul ziar adoptă de la început, sub toate aspectele, o ținută inovatoare în raport cu celelalte foi ale epocii. Ambiția lui
ROMANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289364_a_290693]
-
a trimis o scrisoare episcopilor din Gallia prin care aproba pe deplin poziția lui Prosper și Ilarie, cinstea amintirea lui Augustin și îi îndemna să tacă pe cei ce îl criticau. Prosper și-a continuat activitatea de apărător și de continuator al lui Augustin, scriind Răspunsuri în favoarea lui Augustin la capitolele cuprinzînd obiecțiile galilor care îl criticau și ale lui Vincențiu de Lerin, adică ale unor literați din Marsilia, (Pro Augustino responsiones ad capitula obiectionum Gallorum calumniantium și Pro Augustino responsiones
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
218-219, 1975 (A. Tranoy). II. SCRIITORII DIN AFRICA VANDALICĂ Am prezentat mai sus o serie de literați pe care i-am numit „discipolii lui Augustin”, și nu putem trece cu vederea faptul că acești scriitori, care declarau limpede că sînt continuatorii învățăturii marelui episcop de Hippona, pe care au și popularizat-o, adesea chiar în opoziție cu alții, în regiunile din Imperiul Roman de Apus, ori nu erau africani, ori părăsiseră Africa natală din cauza persecuțiilor vandalilor. într-adevăr, după cucerirea Cartaginei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
contemporani cu el sau, oricum, despre cei care au trăit după Ieronim, cu al cărui catalog - Despre bărbații iluștri - el vrea să facă legătura, scriind o operă cu același titlu: De viris illustribus. Știm puține lucruri despre el, de la un continuator necunoscut al operei sale: se pare că a fost prezbiter la Marsilia, a trăit pînă în vremea papei Gelasie (492-496) și a scris și diverse opere, pe lîngă aceea Despre bărbații iluștri. Ghenadie e interesat mai ales de scriitorii din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numitului semipelagianism: îi apără pe Cassian și Faustus, chiar dacă îi condamnă pe Pelagius și Iulian de Eclanum; despre Augustin, Tyron Prosper și papii din secolul al V-lea ne dă puține informații (probabil tocmai pentru că era în contradicție cu ei). Continuatorul său ne aduce la cunoștință că Ghenadie ar fi scris și cîteva opere împotriva ereticilor Pelagius, Eutihie și Nestorie. Dovada ar fi, poate, un mic tratat Despre doctrinele Bisericii (De ecclesiasticis dogmatibus), care a fost atribuit atît lui Augustin, cît
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca în modelul augustinian. Bibliografie. Texte: M.G. Bianco, „Abecedarium Fulgentii Episcopi Ecclesiae Ruspensis”, în Orpheus n.s. 1 (1980), pp. 166-178; Corona Patrum, SEI, Torino, 1983 (A. Isola). b) Opere contra (semi)pelagienilor Fulgențiu trebuie considerat unul dintre cei mai importanți continuatori ai lui Augustin în privința polemicii contra pelagienilor și a literaților din Gallia, care nu erau de acord în totalitate cu episcopul de Hippona: din acest motiv, în Evul Mediu a fost supranumit „Augustinus breviatus”. La drept vorbind, episcopul de Ruspe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru că de-acum, prin forța lucrurilor, din cauza izolării reciproce a regatelor romano-barbare, se știau puține lucruri despre ceea ce se întîmpla în afara granițelor fiecărei țări. Așadar, Isidor se limitează în esență să înregistreze scriitorii hispanici din secolul al VI-lea, iar continuatorii săi vor restrînge ulterior domeniul istoriografiei literare. Impresionanta erudiție ce caracterizează operele profane se întîlnește și în cele cu conținut religios, unde se reiau numeroase motive tradiționale ale exegezei biblice, ale polemicii antiiudaice, ale ortodoxiei niceene; în operele exegetice ale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sozomen e gîndită ca o relatare a evenimentelor ulterioare domniei lui Constantin, pe care le interpretează dintr-un punct de vedere ortodox; în ciuda faptului că subiectul și titlul sînt analoage cu cele ale lui Eusebiu, Sozomen nu e un adevărat continuator al episcopului de Cezareea, pentru că e un laic și aplică istoriei Bisericii criterii profane, și nu religioase, și nici nu reia concepțiile lui Socrate. El tratează istoria Bisericii ca pe orice altă istorie, a unui Stat oarecare: perspectiva nu e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Cyr, Beauchesne, Paris, 1977. 5. Filip din Side Trebuie să-l analizăm separat pe Filip din Side, chiar dacă nu respectăm întru totul cronologia și facem un pas înapoi după ce am ajuns la Teodoret, fiindcă nu-l putem considera printre continuatorii lui Eusebiu. Filip a fost elevul unui anume Rodon care, potrivit lui Didim Orbul, ar fi predat la școala de cateheză din Alexandria în vremea lui Theodosius (379-395); apoi s-ar fi mutat la Side, un mic oraș din Pamfilia, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Bardenhewer, op. cit., pp. 135-137. 6. Gelasie din Cyzic Nu știm aproape nimic despre acest scriitor, care ne poartă către ultima parte a secolului al V-lea și care iese din tiparele „istoriei Bisericii” adoptate de Eusebiu din Cezareea și de continuatorii săi. Gelasie era fiul unui prezbiter din Cyzic, un oraș de pe coasta Propontidei; a trăit în Bitinia și și-a scris opera la puțină vreme după rebeliunea generalului Basiliscus împotriva împăratului Zenon, adică după 475-477. Altceva nu se știe despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să le trimită pe acestea la Alexandria. Acolo, ele au fost preluate de un grup de șaptezeci de învățați, care au săvârșit traducerea lor în grecește. Așa a apărut Septuaginta, numită astfel după numărul traducătorilor. Ea a fost încheiată de continuatori ai acestora către sfârșitul secolului al III-lea, după opiniile unor cercetători chiar ceva mai târziu. Fiind o transpunere într-o limbă de cultură universală, larg cunoscută de-a lungul vremurilor în mediile ecleziastice și intelectuale în general, Septuaginta este
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
realizând numeroase ilustrații de carte. În 1972 debutează la „Luceafărul”, iar editorial în 1990, cu volumul Imperiul simpatiei. Colaborează la „Orizont”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Echinox”, „Dilema veche”, „Academia Cațavencu”, „Poesis” ș.a. Critica l-a privit pe S. ca pe un continuator al suprarealismului, în linia lui Gellu Naum. El se îndepărtează însă de unele principii ale curentului, cum ar fi dicteul automat, visele sale sunt adesea lucrate, din nevoia de a evita clișeul, de a găsi alte căi sensurilor și cuvintelor
STANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
Academiei de Științe Morale și Politice din Franța ș.a. Este președinte al Comitetului Național Român UNESCO pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale. Între alte distincții, i s-au acordat Ordinul „Steaua României”, iar în 2002 Legiunea de Onoare a Franței. Continuator al lui E. Lovinescu, dar fructificând adesea și sugestii călinesciene, S. se identifică subtextual cu cel dintâi, prin asumarea unui tablou cvasicomplet al literaturii din ultimele șase decenii de istorie românească. Actul critic-analitic este continuu confruntat cu perspectiva istorico-literară și
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
operele de căpătâi ale criticului, Istoria civilizației române moderne (I-III, 1924-1925). Premisele sunt însă mai vechi. Într-un amplu articol din 1915, consacrat lui Titu Maiorescu, se află o primă delimitare a tânărului critic față de înaintașul său, al cărui continuator, de altfel, se considera, precum și față de întreaga orientare a ideologiei junimiste. Recunoscând că Maiorescu era îndreptățit să constate pătrunderea în societatea românească a unor împrumuturi occidentale inadecvate la prima vedere cu tradițiile naționale sau, mai exact, cu stadiul nostru de
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
de fapt continuitate dinastică și coparticipare la eternizare intrase în practica aulică obișnuită, era previzibilă. De aceea, când își compune pisania de pe cele două plăci din dreapta intrării în biserica Mănăstirii Argeș, Neagoe Basarab (el sau vreun urmaș?), ctitorul glorios și „continuator” el însuși, îl are în vedere pe succesorul necunoscut și-l transformă în destinatar, vorbindu-i „de dincolo de mormânt”: „Mare și singur stăpânitorule și de Dumnezeu iubitorule, doamne și unsule, te rugăm pentru acest hram din nou zidit, pe care
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Filosofia mitului în literatura rusă (1996), carte scrisă în românește, este o substanțială prezentare a imaginarului mitic în literatura rusă de la creația romanescă simbolistă a lui Dimitri Merejkovski și Andrei Belâi la modelul bulgakovian, generator, la rândul său, al unor continuatori ai viziunii „demoniadei”, precum Vladimir Orlov sau Nikolai Evdokimov; mai cuprinde un excurs privitor la utopie și antiutopie (Evgheni Zamiatin, Andrei Platonov ș.a.), precum și un eseu despre structura mitopoetică în lirica lui Serghei Esenin. Expunerea analitică avansează considerații teoretice ilustrative
SOPTEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289791_a_291120]
-
Burman, care a compilat o Flora Indica În 1768. Prima sinteză, Însă, a fost dată de William Roxburgh, Hortus Bengalensis, Serampore, 1814, apoi de W. Roxburgh, Flora Indica, 3 vol., Serampore, 1820-1832, un nume cunoscut mai mult botaniștilor decât orientaliștilor. Continuatorii sunt: N. Wallich, Plantes Asiaticae Rariores (London, 1830-1832), mai detaliat R. Wight, Illustrations of Indian Botany, 2 vol., Madras, 1840 și 1850, apoi Icones plantarum Indiae orientalis, 6 vol., Madras, 1840-1852, și J.O. Voigt, Hortus Suburbanus Calcuttensis, Calcutta, 1845
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]