452 matches
-
pe mâini. Francisc ne-a dezinfectat pe amândoi și am pătruns în sala cu oglinzi. Mă așteptam ca Laura să fie uluită, sufocată de surpriză și m-a decepționat prima ei reacție. Se uita în jur mai degrabă amuzată decât copleșită. Când îi propusesem, odată, să mă însoțească în sala cu oglinzi, zâmbise clătinând capul: „N-ai decât să te duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ideea ca ea să aibă grijă de Ralph după ce ne căsătorim. Ben hotărî că de data asta ar trebui să-și dea silința să nu-i mai întrerupă și se strecură în dormitorul lui. Fran se așeză, simțindu-se deodată copleșită. — Poate să ne ajute și cu copilul, continuă Jack pe un ton amical. Spune că deja se simte ca și cum ar fi bunica lui. Fran rămase fără cuvinte. De când știi despre copil? — Doar nu crezi că am înghițit toate poveștile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mea? Întreabă ea. Le-am tot spus că e un pic exagerat, dar, În fond, ei achitau nota de plată. — Lasă-mă să discut cu Dan, am zis. Nu ne-am logodit decît de un minut și mă simt deja copleșită. Dar Îți mulțumesc că te-ai oferit. Îți sînt teribil de recunoscătoare și știu că o să faci o treabă minunată. O să te anunț ce-am hotărît, OK? Desigur, răspunde Sally. Scuze, nu am vrut să insist. Știu și eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se găseau coriste mai bune, mai ales de culoare. Emma semnă contractul fără să se consulte cu Antonio, și doar În ajunul plecării Îl anunță că anul acesta nu aveau să facă vacanța Împreună pentru că ea pleca În turneu. Antonio, copleșit, Îi spuse că trebuia să refuze să plece În turneu cu o trupă de bărbați care trecuseră de patruzeci de ani, frustrați de insuccese, motiv pentru care erau și mai Îndrăciți, deoarece sexul era singurul lucru care putea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cam posomorâtă. - Bunica spune că trebuie să rămâi aici la Mamre timp de trei luni, a spus ea. Rebeca a vorbit cu tatăl tău și totul a fost stabilit fără ca eu.... S-a oprit când mi-a văzut fața, eram copleșită, rănită. Aș vrea să rămân și eu cu tine sau s-o las pe Zilpa, dar Bunica nu ne vrea pe nici una. Te vrea doar pe tine. A fost o lungă tăcere înainte să continue: - E o mare cinste. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în acest moment sau o rugăciune pe care s-o spună. Dar poate că nu există nici una pentru că nu există cuvinte suficient de puternice care să vorbească despre acest moment. Ca orice mamă de la prima mamă de pe lume încoace, eram copleșită și sedusă, exaltată și devastată. Nu mai eram o fetiță. M-am văzut pe când eram eu însămi bebeluș în brațele mamei mele și în același timp, pentru o clipă, mi-am văzut propria moarte. Am plâns, fără să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Mă Înțelegi? - Da, da, mamă. Evident... Doamne! De m-aș fi Întors Împreună cu Gildas În noaptea aia! În loc să fac asta, l-am bodogănit, spunîndu-i să nu se mai teamă și l-am lăsat Împreună cu Yves. Își prinse capul În mîini, copleșit. - Vrei să spui că Yves Pérec e ultimul care l-a văzut? Mirat de tonul aspru al mamei lui, Loïc Înălță capul. Expresia de pe chipul lui Jeanne Îi dădu fiori. - Doar nu crezi că... mormăi el oprindu-se apoi, năpădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de sub picioare asasinului. O luă pe Marie pe după umeri. - Hai, tremuri toată de frig. Fără să fie conștientă de ce face, cu gesturi de automat, Marie lăsă să curgă apa caldă a dușului și se dezbrăcă. Mintea ei era cu totul copleșită, ca și cum tot ce trăise și Înmagazinase În ultimele ceasuri era atît de intens Încît gîndul trebuia să se Întoarcă mereu Îndărăt pentru a putea integra totul. Frica, doliul, moartea, chiar și dragostea o năpădiseră rînd pe rînd, iar emoțiile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a fost găsit cîteva minute mai tîrziu, lipit În parte de meduza În care dăduse cu piciorul unul din jandarmi. Pentru Marie, Cel-de-Sus va judeca, Din miezul stîncii sîngele va picura, Iar lumina brusc va apărea. - Coșmarul continuă... murmură Marie, copleșită. Recunoscu În sinea ei că fusese lipsită de luciditate, voise să creadă În vinovăția lui Gwen În primul rînd pentru ca această oribilă afacere să ia sfîrșit. - Philippe... Îi șopti Lucas văzîndu-l pe soțul lui Gwen venind În goană spre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de parfumul fiecăruia din ei, de senzațiile de delectare. Învăluiți de o profundă stare de bine, alunecară Împreună În somn. Marie abandonase, cum rareori o făcuse, orice control de sine, cutezînd să-și manifeste dorințele, simțindu-se puternică și totodată copleșită, transformată și Împăcată, o ființă cu totul nouă În fața dragostei. Inconștientul ei era atît de eliberat de orice barieră Încît, atunci cînd oribilul coșmar reîncepu, el se desfășură cu și mai multă intensitate decît În alte dăți. Sarabanda care Învîrtejea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
primim comenzi de sandvișuri pentru doar două persoane... — E în regulă ! spun, împingând-o ușor spre ușă. Pe bune. Nu contează. Treceți totul pe cardul meu. În cele din urmă ușa se închide și mă uit în jurul meu în bucătărie, copleșită. În viața mea n-am văzut atâtea sandvișuri. Peste tot sunt farfurii pline. Pe fiecare suprafață. A trebuit să pun câteva chiar și pe aragaz. — Samantha ? o aud pe Trish apropiindu-se. — Îhm... numai puțin ! Mă grăbesc spre ușă, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Mi-ai zis că ești sigură că voi Întîlni pe cineva. Ai crezut În mine. Și uite că s-a Întîmplat ! Încep să-i strălucească ochii. Scuză-mă, Îmi șoptește, și-și șterge ochii cu un șervețel. SÎnt un pic copleșită. — Vai, Katie... Nu știu, pur și simplu simt că sînt Într-un moment de cotitură. Că viața mea se va schimba curînd În bine. Și ăsta e numai meritul tău, Emma ! — Serios, Katie, spun fîstîcită. Exagerezi. — Ba nu exagerez deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
e o greșeală să venim ! Îmi ia mîna, iar eu Îi iau mîna lui tata și, pentru un moment, parcă sîntem Într-o Îmbrățisare stîngace de grup. — Știți... fiecare dintre noi e o verigă din cercul etern al vieții, spun, copleșită brusc de emoție. — Poftim ? Amîndoi părinții mei mă privesc fără nici o expresie. — Ei, nu contează. N-are nici o importanță. Îmi eliberez mîna și iau o gură de cappuccino, după care ridic privirea. Și aproape Îmi stă inima. În ușa cafenelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Cred că da... (Se hotărăște să intre; e vizibil stânjenit de interiorul jalnic; în același timp, conștient de îndatoririle sale, încearcă să salveze aparențele; înlătură câteva obiecte care baricadează trecerea, strivește un păianjen, scutură câteva fire de praf; apoi renunță, copleșit.) ARTUR (Urmărește cu silă operațiunile GARDIANULUI; mai mult neîncrezător decât indignat.): Nu se poate! GARDIANUL (Învins, abătut): Asta e tot ce avem... ARTUR (Tot mai copleșit.): Nu... Nu se poate...! GARDIANUL: Aici am primit instrucțiuni să vă aduc... ARTUR: În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
obiecte care baricadează trecerea, strivește un păianjen, scutură câteva fire de praf; apoi renunță, copleșit.) ARTUR (Urmărește cu silă operațiunile GARDIANULUI; mai mult neîncrezător decât indignat.): Nu se poate! GARDIANUL (Învins, abătut): Asta e tot ce avem... ARTUR (Tot mai copleșit.): Nu... Nu se poate...! GARDIANUL: Aici am primit instrucțiuni să vă aduc... ARTUR: În putoarea asta? GARDIANUL: Da, domnule... ARTUR: În gaura asta? În cloaca asta? GARDIANUL (Evitând privirile lui ARTUR.): Da, domnule... ARTUR (Exasperat, lovind cu piciorul în obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
De ce? V-ați uitat până și în gura mea! Mi-ați descleștat dinții și v-ați uitat în gura mea și mi-ați umblat cu un pai în gură... Ați vrut să găsiți adevărul meu, în gura mea, nu? HAMALUL (Copleșit, rușinat.): Nu, nu... A fost ideea lui Bruno... Numai el... numai el putea să facă așa ceva... Bruno pe vremuri... îneca pisici în apă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ați tropăit în jurul meu, toată noaptea, ați tropăit și v-ați învârtit în jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fie să caute una nouă, fie să continue lista pe verso. Cele treizeci de mari probleme ale lumii identificate în decurs de numai o oră începeau să-l apese însă din greu. într-un fel, domnul Busbib se simți deja copleșit. în fața lui se deschidea un șantier imens în fața căruia se simțea de fapt destul de dezarmat. Un fel de sistem de autoapărare începu să funcționeze în el, era ca și cum un fel de mic diavol i s-ar fi trezit în timpan
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pomelnicul. Citi, cu apretată dicție, o toropitoare serie de nume, golite parcă, într-un chip ciudat, de noblețele lor și, cu atât mai mult, neimpunîndu-se memoriei lui Pink Floyd prin ceva. - Sir Keith Sinclair Allingworth!... - Desigur, desigur, admise, atentă și copleșită, Cocondy. - Sir Darryl Orson Ansermet... - Nu văd cum ar fi putut fi uitat. - Sir Andrew Gover Bret... - Eu, la domnia sa m-aș fi gândit de prima dată. - Sir Walther Jeb Callaghan. Dacă mai trăiește... - Trăiește. Trăiește... N-ai spus chiar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-te. Baba Marghioala se scula în picioare, își freca genunchii amorțiți, pupa dreapta popii și se mai închina o dată, ieșind de-a-ndaratelea. Când băteau clopotele pentru slujba cea mare, de seară, babele ieșeau în prispa bisericii. Sufletul lor, ca hârtia. Coborau copleșite scările, una lângă alta, privind cerul dulce de primăvară. Trăgeau în piept miresmele proaspete și strănutau. - Răcii! zicea baba Tinca. - Trage-n biserică, adăuga și baba Chirița. - Ce-ați zis? întreba Lixandra, care era cam surdă. - Ce să zicem? Trage
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
geamparalele, auzi tu, să joc, că nu mai pot... Mînă-mică, beat mort, căzuse pe masă. Nicu-Piele se ținea bine, deși începuse să plângă. Neacșu se căznea cu acordeonul. Își aduseră aminte de Oacă. - Unde-o fi Ciupitu, săracu! sughiță lunganul copleșit. El pe patul spitalului, și noi în petrecere... Starostele i-a dat una peste gură: 301 - Să nu-mi bocești aici când mi-e bine mie, că în seara asta scap eu de toți dușmanii mei... V-ați făcut ai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
putea lichida împreună cu mândria ridicolă care ne atașează de el. ... De câte ori privesc țăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feței sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt țăran mai amărât, mai pământiu, mai copleșit. Îmi închipui că acest țăran n-a avut o sete puternică de viață, de i s-au înscris pe față toate umilințele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrîngerile. Oricâte rezerve de viață ar dovedi el, impresia nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vers din O șezătoare la țară: „Ca să pritocesc În minte mii de spuneri de folos”... spune ceva despre un spirit care se simte bine În lumea vorbelor de preț. Adevărul este că tema, de regulă, morală, este pur și simplu copleșită, năucită de aceste propoziții gata făcute. Pann practică fără să știe colajul. Rupe des istoria (demonstrația) pentru a introduce un șir de fraze tocite și pritocite. Discursul liric este În totalitate un discurs moral. Mai este un Pann, cel din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gândul meu, doar cu cei 10-12 mari din istoria filozofiei. Am debutat în istoria filozofiei sub auspiciile lui Descartes, Leibniz și Kant (problematica lui Mathesis era venită din contactul cu ei, cu primul în special) și am rămas multă vreme copleșit de istoria filozofiei. În De caelo și Jurnal eram încă foarte timid. Între 1945 și 1950 s-a petrecut lucrul care m-a făcut să ies deasupra istoriei filozofiei, să aleg și să mă simt liber. Poate începusem chiar înainte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că mai vreau să cer o lămurire pentru a înțelege cât de cât miracolul, dar în ultima clipă mă răzgândesc ― cum se pot scrie niște pagini atât de elaborate și sensibile în avion? ― și mă retrag la locul meu, înfrînt, copleșit, îndreptîndu-mi iarăși trunchiul și coborând în mine pentru a rumega mai bine ceea ce am aflat. Murmur încă o dată "în avion..., hm" și mă zidesc într-o meditație admirativă. Între timp Majestatea Sa Regele s-a ridicat. "E 19 decembrie și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o măcelărie are nevoie și de mâini de femeie, zice Wottila. Aha, acum înțeleg și eu, zice Erna. Apoi Wottila trage adânc aer în piept: ei, acu' s-a-mplinit, dau măcelăria pe mâna ta, doamnă Erna Wottila. Doamna Erna Wottila, șoptește copleșită Erna. Și Wottila face fericit următorul anunț: încă o șuncă afumată și un pahar mic de vin., că acu' putem să ne aventurăm și la așa ceva. Da, da' acu' cu un ou tare pe deasupra, zice Erna. Așa e cu cinșpe
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]