615 matches
-
el se distribuie către două relații între o anumită ființare și altele două. Din această perspectivă, evenimentul are toate determinările unei ființări, chiar dacă ființa, prima sa corelată, nu este propriu-zis o ființare, iar "nu este" din formula heideggeriană are sens copulativ nedisimulat. Enunțul lui Heidegger, gândit pornind numai de la negativului lui "nu" (distribuit în două relații), este unul despre ființare (cu toate consecințele pe care filosoful însuși le scoate din gândirea enunțiativă, al cărui obiect este, și nu poate să nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trimitere clară către "ceva" ce nu poate fi ființare, fiindcă este opusul ființării, este non-ființare; și, cum știm, nimicul se află astfel. Indicația în cauză este adâncită de negativitatea lui "nici". Nu mai este vorba, așadar, despre "este" ("nu este") copulativ sau despre o identitate directă cu sine a evenimentului (evenimentul este evenimentul, fiindcă evenimentul "nu este" ființa, "nu este" timpul); dar nu este vorba nici despre "a fi" ceva ca ființare sau despre "a nu fi" ceva ca o ființare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altă parte, constituiți în așa fel încât ei înșiși, timporizați, să "acționeze" judicativ-constitutiv. De ce timpul nu a fost la fel de atrăgător pentru logicienii, filosofii sau matematicienii care s-au ocupat de problema judecății, de funcțiunile de subiect și predicat, de "este" copulativ, existențial sau identitar etc., așa cum a fost pentru cei care s-au ocupat de ontologie, în primul rând, apoi de cosmologie sau metafizică? Poate pentru că noțiunea timpului este asociată cu aceea a spațiului, opacă logic (la prima vedere!), încă de la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptul de a fi? Dacă facem abstracție de timp, el nu mai exprimă un sens "existențial". Au dovedit-o din plin schematizările medievale ale judecăților de predicație (devenite, mai târziu, propoziții categorice). Verbul ("este") din astfel de scheme este simplu copulativ; el devine existențial numai dacă, chiar și pentru forma "este", intervine asupra sa timpul; cum bine a arătat-o, de altfel, Aristotel în Peri Hermeneias.205 Desigur, aspectul alethic nu este anulat în schematizările judecăților; numai că el are un
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
predeterminarea discursului filosofic în sensul unui "realism", uneori direct, alteori ascuns; d) deschiderea și întreținerea conflictului între mithos și logos; marginalizarea, din această perspectivă, a sensurilor survenite prin forme discursive non-logic formale, cum sunt maximele înțelepciunii; e) preeminența lui "este" copulativ, dar și angajarea lui "este" existențial în reconstrucții filosofice de tipul ontologiei; poziția dominantă, printre instanțele lui "este" ființa, ființa ființării, ființarea -, a ființării; f) identificarea timpului cu instanțele lui "este" și prefigurarea unei structuri formale valabilă pentru orice "ontologie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
16 a 17 a (reamintesc acest context datorită importanței sale pentru problema relației dintre verb și timp). 204 Cf. Augustin, Mărturisiri; Cartea a XI-a. 205 A se vedea analiza lui Heidegger în perspectivă istorică și ontologică asupra lui "este" copulativ, din Problemele fundamentale ale fenomenologiei; Partea întâi, Capitolul patru. Raportat la "normele" unei analize a verbului, așa cum acestea sunt stabilite de filosoful german, analiza de față se plasează în zona încercărilor de tematizare ontologică a lui "este", care, odată schițată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale fenomenologiei; Partea întâi, Capitolul patru. Raportat la "normele" unei analize a verbului, așa cum acestea sunt stabilite de filosoful german, analiza de față se plasează în zona încercărilor de tematizare ontologică a lui "este", care, odată schițată, face posibilă tematizarea copulativă; așadar, este vorba, aici, despre o preeminență a tematizării ontologice. 206 O poziție opusă celei formulate aici, dar deosebit de semnificativă într-o reducție fenomenologică, în Maurice Merleau-Ponty, Phénoménologie de la perception, Troisième partie, III: "La liberté". 207 Aristotel, Etica nicomahică, Cartea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un manual de anatomie: implicații didactice, LR, 39, nr. 2, 1990, 100-103 [Elisabeta Mândrușca, Mihai Peteanu, Anatomia, fiziologia și igiena omului. Manual pentru clasa a VII-a, Buc., EDP, 1988, 129 p.] [55] ȘERBAN, RODICA LIGIA, Utilizări ale verbului copulativ a fi la modurile nepersonale, în “Limbă și literatura română”, București, an XIX, nr. 4, 1990, p. 7-9. [56] ȘERBAN, SERGIU, Test formativ. Propoziția, Ateneu, 27, nr. 9, 1990, 11. [57] TOMA, ELENA, Paronimia, sursă a unor greșeli de limbă
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
cere virgula. Virgula delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție, marcând sau întârind raportul de coordonare prin juxtapunere sau subordonare. Se pune virgulă între părți de propoziție de același fel când nu sunt legate prin și copulativ ori prin sau. Construcțiile gerunziale și participiale așezate la începutul frazei se despart prin virgulă. Virgula se utilizează și pentru a izola apozițiile simple sau dezvoltate, precum și substantivele în cazul vocativ. Se despart prin virgulă de restul propoziției cuvintele și
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
de fum... spuse un nor’’ (,,Fata - de Fum”). Linia de dialog și de pauză marchează începutul vorbirii directe a fiecărui interlocutor, respectiv pauza dintre propoziții sau fraze, delimitarea cuvintelor și construcțiilor incidentale sau apozițiile explicative, lipsa predicatului sau a verbului copulativ. (Cerul - albastru, norii - cenușii). Linia de pauză se mai folosește și pentru a nota uneori o intonație deosebită, sugerând atitudinea afectivă a vorbitorului. Parantezele sunt de trei feluri: *drepte - care se folosesc cu scopul de a închide un adaos făcut
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
constată încă un decalaj față de evoluția normală, decalaj care se va reduce treptat pe parcursul terapiei logopedice. S-au obținut pași importanți sub aspect articulator și chiar al frazării și exprimării în propoziții simple. Apare în povestire foarte frecvente acel „și” copulativ, neavând încă deprinderea de a-și exprima ideile prin coordonare și subordonare. Nu reuște întotdeauna să redea logic conținutul de idei sugerat de imagine sau interlocutorul său, ceea ce reflectă dificultăți de organizare ale gândirii. Precizarea, fixarea și îmbogățirea vocabularului s-
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
obiectual direct (icoanele) și funcția de circumstanțial spațial (în biserici); iar în versul „Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi.” (Ibidem, I, 64), funcțiile de subiect (viața), atribut (al morții și lumii) iar, în relație de complementaritate cu verbul copulativ e, realizează funcția de predicat, analitic (vis... e). Prin aceste disponibilități și mai ales prin capacitatea substantivului de a realiza funcția de subiect și, în consecință, de a constitui, împreună cu un verb-predicat, nucleul predicațional al unei propoziții, substantivul este, alături de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenul-bază realizează funcția de subiect: „Pe o repede-nmiire de mici unde o așterne/Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne.”(M. Eminescu, I, p. 154) Funcția de predicat substantivul o realizează, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ, direct, printr-o relație de interdependență: „În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, P.L., p. 25), „...și-atunci piatra se chema Maria, copacul se chema Maria, te întrebam pe tine, care erai piatră sau erai copac sau erai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale iar planul său semantic cunoaște cea mai amplă dezvoltare, prin asimilarea majorității funcțiilor sintactice: • predicat, în raport de complementaritate cu un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt/ Ce nu-l mai pot pricepe”. (M. Eminescu, I, p. 175); • complement indirect: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină”. (M. Eminescu, I, p. 36); • complement predicativ; „M-aș
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raport de identificare metaforică: „Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o desleagă.” (M. Eminescu, I, p. 132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de interdependență, când substantivul în genitiv realizează în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său semantic se amplifică prin sensuri cu originea în alte funcții sintactice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a relației de interdependență și, prin aceasta, a textului: „Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte/când secera lunii pe boltă apare.” (L. Blaga, p. 257) În desfășurarea relației de interdependență, substantivul poate intra, în complementaritate cu un verb copulativ, în structura sintagmei prin care se realizează funcția de predicat (predicat analitic), singur: „O vorbă-și trec spicele-fete-n văpaie:/secera lunii e numai lumină -” (Ibidem), sau în solidaritate semantică cu determinanții săi: „O, moartea-i un secol cu sori înflorit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
oamenilor), în dativ sau acuzativ: folositor, util (folositor la ceva/cuiva). Aceste adjective pot fi determinate și de adverbe care exprimă sensuri circumstanțiale: totdeauna folositor, necesar oriunde etc. În desfășurarea relației de interdependență, adjectivul realizează, în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: „E mai vie născocirea/ Când iubirea o îmbie.” (L. Blaga, p. 276) Prin apartenența la sintagma nominală, având ca regent un substantiv sau pronume, adjectivul se distinge de adverb, care are același conținut semantic: exprimă însușiri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plural: „Să vezi marile-aspirații că-s reduse la nimic,/ Că domnesc în lume rele, căror nu te poți opune,/C-opunându-te la ele tu viața-ți risipești.” (Ibidem, pp. 52-53); c. substantive masculine și neutre (la singular sau la plural) coordonate copulativ: „Codrul și lacul le-am revăzut abia după un deceniu.” d. substantive masculine și feminine coordonate copulativ: „Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb.” (M. Eminescu, I, p. 102) În planul expresiei, opoziția de gen este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poți opune,/C-opunându-te la ele tu viața-ți risipești.” (Ibidem, pp. 52-53); c. substantive masculine și neutre (la singular sau la plural) coordonate copulativ: „Codrul și lacul le-am revăzut abia după un deceniu.” d. substantive masculine și feminine coordonate copulativ: „Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb.” (M. Eminescu, I, p. 102) În planul expresiei, opoziția de gen este marcată prin pronume distincte, la singular: el (masculin)/ea (feminin), îl (acuzativ, masculin)/o (acuzativ, feminin), la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
142) Pronumele posesive intră în orice tip de relații sintactice. În interiorul relației de interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-au pus toate speranțele în acest drum. sau de predicat, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ: Aceștia sunt ai mei; au venit să mă vadă. Întrebuințarea ca nume predicativ a pronumelui posesiv autonom nu este curentă. În desfășurarea relației de dependență, pronumele posesive autonome ocupă de regulă poziția de determinant: Du alor mei această veste. (complement
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumele demonstrative intră în toate tipurile de relații sintactice. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază.” (M. Eminescu, I, p. 51) sau participă, în complementaritate cu un verb copulativ, la realizarea funcției de predicat analitic: „Aceasta e menirea unui poet în lume?/ Pe valurile vremei, ca boabele de spume/ Să-nșire-ale lui vorbe, să spuie verzi ș-uscate/Cum luna se ivește, cum vântu-n codru bate?” (Idem, IV, p.288
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
puține de vorbit, dacă ai cu cine te înțelege.” (I. Creangă, p.65), „Trecu o zi, trecură trei/ Și iarăși noaptea vine/Luceafărul deasupra ei/Cu razele-i senine.” (M. Eminescu, I, p. 171); • predicat (în complementaritate cu un verb copulativ): „Ei sunt mulți.”; • complement (direct, indirect, de agent): „I-am văzut pe câțiva la muzeu.”, „Multe trec pe dinainte,/ În auz ne sună multe,/Cine ține toate minte/ Și ar sta să le asculte?” (M. Eminescu, I, p. 194), „În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dintâi(M. și F.) SINTAXA PRONUMELUI ORDINALTC "SINTAXA PRONUMELUI ORDINAL" Pronumele ordinal intră în toate relațiile sintactice, cu excepția relației de incidență, și realizează toate funcțiile sintactice proprii substantivului: • subiect: „Al doilea s-a rătăcit.” • predicat (în complementaritate cu un verb copulativ): „Ș-acela între oameni devină cel întâi/ Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.” (M. Eminescu, I, p. 115) • complement: „L-am adus pe ultimul.”, „A fost lovit de primul.” • complement corelativ: „Afară de primul, toți sunt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regulă în relații de interdependență și dependență. În relații de interdependență realizează funcția de subiect: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu, I, p. 133) și, împreună cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: „Numesc sunt, frumos și bine ce nimic nu însemnează.” (Ibidem, p. 36) În interiorul relației de dependență ocupă de regulă poziția de determinant. Pe poziția de regent se situează uneori pronumele nimeni și niciunul în sintagme cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor predicative, indiferent de planul lor semantic.Esențial pentru realizarea predicatului enunțării ( din interpretarea autorilor acestei ediții), fiind purtători ai indicilor de predicație, verbul copulativ este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]